” Azi … ştii, gândeam să şchiopătez parfum sfios de dor pe pălăria gândurilor tale, dar… m-am oprit din nou şi-au râs tămâie copacii risipiţi pe tâmplele tăcerilor mistuitoare……. Şi-mi doare-n violet păcatul nenăscut şi floarea lacrimilor, … moare. Şi-mi fulgeră tristeţi năuce cum fulgi tăioşi, a vânt, mirare… şi toate-mi par poveste, dar……. e, oare ? ” ( scrisori mototolite-n sertarul inimii – Sibilla )
…….
neştiute-s ciute multe .. pe cărările pierdute, frântu-s-a ziua-ntr-o stea….
nimeni n-are să sărute, coasta codrului pe unde s-au pitit .. de Izma Rea….
numai vântul mai aude plânsul doinelor cărunte.. licăr de … nu-mă-uita…. sibilla
îmi dor călcâiele vocalelor, când, vreau nu vreau, nu pot fi eu… mi-e dor, cumplit de dor, de iarbă, zmeur… de trecutul meu, au amuţit tristeţi şi rănile-mi perfide-s , nu-mi permit să plâng, nespuse lacrimi mă-ncolţesc, le-aş lua la palme, dar, nu pot ca să le frâng… şi-atunci, le-am strâns pe toate într-o cârpă de lumină, ca apoi să le azvârl pădurilor, strigându-le cu ură : ” nu mai veniţi-napoi! ” şi totuşi, unde aş putea să fug, să mă pitesc, de ele să m-ascund când Dumnezeul meu, nu doar îmi pare, ci, aivea-i, este azi, de… plumb…
Sibilla
” Să nu vă fie ruşine de oamenii care plâng pentru că inima spune mai multe decât gândul. ” – Fănuş Neagu
” Acele lacrimi transformate-n rouă-pietre ori pietre-rouă sunt stropii de mărgăritar ce niciodată nu se plouă… ”- Sibilla
Nicoleta Voica : * folclorul mi-a fost harul si soarta. *
Fire ambitioasa, puternica si plina de vivacitate, Nicoleta Voica impresioneaza prin simpla aparitie. Nicoleta este o solista pentru care viata a fost si este un adevarat tur de forta si care a facut fata cu succes celor mai mari provocari ale destinului. Nascuta pe 25 aprilie 1956, la Resita, Nicoleta Voica a crescut inconjurata de iubirea familiei, care a invatat-o sa pretuiasca cele mai de seama valori ale unui om.
Pasionata de mica de muzica si dansul popular, solista a avut ca punct de pornire in cariera concursul „Floarea din gradina”, când, la numai 18 ani, a cucerit trofeul. Au urmat inregistrari la radio, aparitii televizate si inregistrarea primul disc din cariera, in anul 1978, intitulat „Eu mi-s floarea florilor”.
Materialele audio si video i-au adus, in scurt timp, faima si consacrarea indragitei artiste a Banatului. Cele mai cunoscute cântece din repertoriul solistei, printre care „Lumea zice ca mi-i bine”, „Mosu meu m-o invatat”, „Am crescut fecior si fata”, s-au auzit si peste ocean, unde artista a locuit o buna bucata de vreme, devenind cetatean american. * – Cântecul mi-a tinut viata! Nu pot sa-mi imaginez viata fara cântec, nu stiu sa traiesc fara el. Am trait 11 ani in America si pot sa va spun ca in fiecare casa de români se asculta muzica populara. Eu cânt dorul din traire, pe când altii il cânta numai din imaginatie. Bucuria mea e in cântec, iar cântecul nu m-a parasit niciodata. * – Nicoleta Voica
Nicoleta Voica este vocea şi sufletul ce se identifică cu Banatul. Renumita cântăreaţă spune că nu a plecat niciodată din Banat, pentru că l-a avut mereu în suflet şi că stă şi azi chiar în capitala Banatului, la Timişoara.
Mulţi sunt cei care o iubesc nespus pe această interpretă de muzică populară, care s-a identificat în timp cu regiunea pe care o cântă, Banatul. Puţini ştiu însă că Nicoleta Voica şi scrie cântece, nu doar le cântă.
„Voi scrie atâta timp cât trăiesc şi cât mă lasă Dumnezeu pe pământ şi chiar când n-am să mai pot să le cânt eu, am să scriu cântece pentru alţi solişti. Deocamdată sunt eu activă, dar am scris şi pentru alţi interpreţi“ spune Nicoleta Voica.
„Sufletul meu este Banatul, nu aş putea trăi altfel, nu am trăit niciodată altfel şi, indiferent unde aş fi, toată creaţia mea şi tot ceea ce gândesc se leagă de Banat, vorbind de cântec“
mi-e primăvara rană şi mă doare… îmi sângerează şoapte şi mă frânge poesia din culoare…
… mă doare primăvara… taina-i oare, ori numai zvâcnetul din muguri, templul ploilor de soare ?!…
îmi dor necurse lacrimi şi cuvinte nerostite… pe tâmpla de magnolii îmi aşez tristeţi şi… mă zâmbesc cuminte…
adorm. visez revolta ce se-nalţă-n mine… am dreptul să iubesc, tresar… să cred în tine… vezi, mai există licăre… de luare-aminte…
licăre – Sibilla
* Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi? *
Octavian Paler – Scrisori imaginare
*******
* … şi de mă-nalţ în mine cântec de magnolie aripă,
e pentru că-ţi respir surâsul de migdal cu frică…
dar dacă m-aş zminti-n povestea lumei, o furnică,
ştiu că-mi eşti rouă şi acel * ceva * ce mă ridică… *
licăre… – Sibilla
Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici. – Paler
Să mă tem oare de dragoste mai mult decât de moarte?… – Octavian Paler
şi-am zâmbit… am zâmbit acum, când am descoperit că şi eu, eu sunt… :
Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere. ( Paler )
din ridurile nopţii, desprinsu-s-au tăcute vocalele durerii şi temerile-mi slute… dacă-mi doream ca-n doruri, să mai păstrezi fărâme, am înţeles, cu timpul, că-s pietrele păgâne… de-ai lepădat veşmîntul uitării, deoparte, poate că dimineaţa se-ndur-a nu desparte… de nicăieri venit-ai spre pretutindeni pleci a mine profeţit-ai dar lacrimi, multe, reci… când hodineşti pe drumu-ţi şi-am să tresar, a tine.. voi zăvorî surâsu-ţi, adânc înfipt în mine…
sibilla
N-am mai trimis scrisori, demult, tare demult… mi-e primăvara tristă , nu că m-aş fi temut…
le ştiu că-s necitite, în vânt le mai cuvîntă, arareori, în noapte, peniţa-mi, vezi, n-ascultă…
Pe cele ce cum roua le aşterneam pe coală, tu le râdeai şi poate, priveai odaia goală…
şi iar am scris şi … ştii, nici că–mi păsa, dacă vei râde hâd, nici că aş regreta… şi-am ostenit…
mi-am smuls tăcerile din zări şi uşa tâmplelor am zăvorât… n-am cui mai scrie… mi-e roua cuvintelor, păreri, o rană şi sufocă, dar… mă plouă, plouă cu mirări… am devenit cum iarba, călcată de tăceri…
…….
* Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere. * ( Constantin Noica )
Što mi jesen donjela to mi zima odnjela ruke što su grijale hladan kaput skrojile
Neka drugi ljubi te neka nebo tvoje je al su moji oblaci i u noći koraci
Nije zima što je zima več što tebe gubim ja nije zima što je zima ti si me zaledila…
Ninge frumos… cred, prea frumos ca să-mi adoarmă somnul… am încetat demult să te alung şi mă supun vârtejului albastru-ţi crud, îţi scriu din nou… tu, nu mă-ntrebi nicicând * de ce ? * şi nici n-aş ştii ce să-ţi răspund…
şi cum să mă prefac că nu-mi e iarnă…
şi gânduri, rânduri risipite-n taină,
să le opresc…
mi-e dor, * atât *…
mi-eşti lacrimă şi zâmbetu-ţi spre mine îl doresc…
precum un fulg nătâng adeseori plutesc
să fulger nopţii licăr dinspre mine, nicăieri… mi-e iarnă şi ce iarnă… pietrele-mpietresc… se zbate vuiet viu deasupra tuturor şi toate numai şoapta : * te iubesc.. * …
* Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul ! *
Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. ( Mihai Eminescu )
Sfinxul redivivus! 