Scrisori mototolite…

Scrisori mototolite…

ţie… ţi-a trecut iubirea… :

Întrebări către o stea…

Stea care subt carul cel mare abia licăreşti
nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti?

Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?

De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?

Lucian Blaga


sursa: aici

Scrisori mototolite…


îmi amintesc poveştile de vânt furate şi-ţi scriu cu-aceiaşi bulgări de senin sau, poate… doar ca să mă surprind … departe…


Şi ce-aş putea să mai tăgăduiesc, acum, ce-ar mai rămâne necuprins şi bun, când munţi de neputinţe se adun… să spun  aievea, să nu spun…


Dac-aş putea, i-aş rupe timpului un colţ, m-aş furişa cu  el sub braţ precum un hoţ şi l-aş piti sub bolta de tăceri, floare de colţ…


Of, nu mai vreau nimic din ce mă-ndoaie, am frânt cuvintele în rouă… să se-nmoaie… mototolesc scrisorile în cufărul care demult se-nconvoaie…

Nu am ce să-ţi mai cer, nici zâmbetu-ţi nu-l mai aştept ca altădat…  vreau doar o inimă-n munte, să-mi pun cufărul beat… şi-apoi să uit că ” te-ai schimbat ”…

Suntem doar doi străini,/ care nu-şi mai vorbesc,/ printe-atâţia spini…/ cum să-ţi spun: TE IUBESC…/ ţie… ţi-a trecut iubirea,/ mie, mi-a trecut uimirea,/ ţie ţi-a rămas lumina, mie lacrima şi vina….

( Scrisori mototolite-n cufărul inimii muntelui… – Sibilla )

Hari Mata Hari – Nek’ nebo nam sudi… :

Ti dodjes, i odes
kao prvi san
kroz mene prodjes, i odes
ja ti oprastam

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca

Ref. 2x
Nek nebo nam sudi
ako smo ludi
ako je grijeh sto volim te

Nek nebo nam sudi
i da sve gubim
ne mogu bez tebe

Za koga su jutros
prije zore, ruze procvale
od koga mi usne, vrele usne
prose poljubce

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca …

sursa : aici

” Fiecare îşi face Dumnezeu din ce poate. Din talaş, din catifea sau din tăcere. Eu mi-l fac din idea că în orice eşec mai e ceva de făcut: să-l povesteşti; şi că în orice înfrângere se mai poate obţine o victorie: s-o priveşti în faţă. ” – Octavian Paler

” Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu.  ”- Octavian Paler

” Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit…  ”- Paler

Reclame

licăre…

licăre…

 

licăre…

mi-e primăvara rană şi mă doare… îmi sângerează şoapte şi mă frânge poesia din culoare…

… mă doare primăvara… taina-i oare, ori numai zvâcnetul din muguri,  templul ploilor de soare ?!…

îmi dor necurse lacrimi şi cuvinte nerostite… pe tâmpla de magnolii îmi aşez tristeţi şi… mă zâmbesc cuminte…

adorm. visez revolta ce se-nalţă-n mine… am dreptul să iubesc, tresar… să cred în tine… vezi, mai există licăre… de luare-aminte…


licăre – Sibilla

* Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi? *

Octavian Paler – Scrisori imaginare

*******

* … şi de mă-nalţ în mine cântec de magnolie aripă,

e pentru că-ţi respir surâsul de migdal cu frică…

dar dacă m-aş zminti-n povestea lumei, o furnică,

ştiu că-mi eşti rouă şi  acel * ceva * ce mă ridică… *

licăre… – Sibilla



Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici. – Paler

Să mă tem oare de dragoste mai mult decât de moarte?… – Octavian Paler

şi-am zâmbit… am zâmbit acum, când am descoperit că şi eu,  eu sunt… :

Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere. ( Paler )

…….


de departe…

de departe…


Mozart ‘s Greatest Violin Piece…

ştii…  dacă gândurile-n pumni le frâng,

de paşii de odinioară nu-i mai plâng,

se cheamă că mai dor viori şi încă…

nu-i nimeni să aline zvâcnetul din stâncă…

Vezi tu… îţi scriu din nou… N-am încetat s-o fac şi nici n-o fi vreodată. Mai dor viori şi încă zâmbetu-ţi mi-e daltă…

Sibilla

Totusi iubirea peste blestem – suflete pereche…

Totusi iubirea peste blestem – suflete pereche…

Dor de Mine … Tine/Mine…

Îmi râde o lacrimă mugur ,
şi-n juru-mi e doină şi frig,
şi plânge râsu-mi a purpur,
mă simt prea departe, mă strig …
Îmi cresc bobi de aripi din jale,
şi vreau să mă zbor înspre mine,
şi chipu-mi l-azvârl lor, la fiare,
mă vreau înapoi, pentru mâine …
Îmi cânt ruga-mi vie spre Ceruri,
şi murmur descântece trace,
şi sper să apuc şi-alte vremuri,
ca Eu-mi pe Mine să-mbrace …
( Sibilla )

* Sufletele pereche pot exista sub o forma sau alta in viata noastra, isi pot face aparitia pentru un scurt timp sau un timp indelungat in viata noastra, pot sa plece la fel de repede si neasteptat cum au venit, iti pot arata un drum, te pot salva de un pericol. Comunicarea cu ele se realizeaza cu usurinta, firesc, ca si cum v-ati cunoaste dintotdeauna, ca si cum ati impartasit lucruri si experiente comune intr-o alta viata, ca si cum era menit sa va intalniti si sa interactionati. Nivelul de intelegere, de perceptie, de comunicare cu sufletul pereche transcede latura fizica, sexuala, transcede ratiunea si legile atractiei. Comunicarea cu sufletele pereche are loc la un nivel mai intim, mai profund, mai spiritual, iar energia pozitiva pe care o simti venind dinspre ele este covarsitoare. Sufletul pereche nu impovareaza, nu provoaca durere, nu te face sa suferi, ci iti poate arata subtil o lectia a destinului pe care o ai de invatat. *

sursa : aici

Suflete pereche… :

* Intalnirea cu sufletul pereche e un eveniment unic in viata. Unii nici nu au acest noroc! Uneori regasirea sufletului pereche e dureroasa: poti simti dureri fizice daca nu esti cu el, dorul poate fi imens, a nu fi cu el poate fi o povara greu de suportat, depui un efort supraomenesc stiindu-l departe. De regula, intalnirea cu sufletul pereche are un rol decisiv, major, capital in destin: ne schimba viata, viziunea asupra vietii, parerea despre noi insine, modul de a intelege destinul, sau rolul lui este unul cat se poate de concret: ne ajuta sa depasim o mare proba, a venit sa ne arate o cale, sa ne dea un sfat, sa ne atraga atentia asupra unui pericol, sa ne ocroteasca intr-un moment-cheie, sa ne deschida calea spre fericire sau implinire…

Nu e obligatoriu ca sufletul pereche, o data intalnit, sa si ramana pentru toata viata alaturi de noi… Intalnirile karmice cu sufletul-pereche pot dura de la cateva ore pana la cativa ani, dar, din pacate, extrem de rar toata viata. Important este ca ni se ofera marea sansa de a invata o lectie de destin extrem de importanta datorita sau prin intermediul lui. ( … ) *

sursa : aici

HOLOGRAF – Suflet pereche…

In povestea Chineza a lui P`an-Ku, aflam despre separarea principiilor Ying si Yang.Mitul egiptean Atum, unde zeul aerului Shu ii separa pe Geb si pe Nut din imbratisarea amoroasa coincide cu Povestea Sumeriana a creatiei zeului An si a zeitei Ki. Povestea Akaddiana a lui Marduck si a taierii in doua parti a zeitei Tiamat din care s-a creat Lumea, pvestea Noua Zeelandeza a createiei Maori si a separarii lui Rangi si a lui Pappa,mitul german al lui Iymir ,creatia vedica in imnul “Purusasukta” despre uriasul primordial Purusa(Omul) fiind reprezentat ca totalitate cosmic,dar si ca fiinta androgina,sunt doar cateva dintre povestile care incorporeaza miturile creatiei. Aristophanes in “Banchetul” lui Platon povesteste cum oamenii initial au fost creati cu patru maini,patru picioare ,un singur cap dar cu doua fete,iar Zeus,temandu-se de forta lor,i-a despartit in jumatate,condamnandu-i pe vecie sa se caute reciproc.
“Sfoara rosie a sortii”este un mit Asiatic(in China si in Japonia)conform caruia zeii leaga o astfel de ata rosie,dar invisibila,de gleznele unui barbat si a unei femei,meniti sa fie impreuna.
O veche legenda evreiasca spune ca sufletele perfecte sunt create in rai iar pe pamant sunt despartite.Daca ele se vor intalni,nimic nu le va mai desparti,de unde si expresia ‘match made in heaven’. *

sursa : aici

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş ubi

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu…

Totusi iubirea peste blestem

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem…

( Adrian Paunescu )

Sa ne uitam in visarea mirarilor, tumultul nelinistilor si sa pasim uitandu-ne spre inainte, fara a raspunde chemarilor demult ingalbenite in biblioteca sufletului…sa dam o sansa sufletului sa zboare, sa caute, sa gaseasca, sa se implineasca. – Sibilla

Elegie…
sunt scoica florilor de colţ,
ascund în miezu-mi viu, lumină…
cândva, eu fi-voi ce mă porţi,
în lacrima-ţi de zâmbet plină…
Sibilla

Lacrima-ţi zâmbet, m-a găsit, cumva m-a găsit şi clipele-de atunci mi-au rămas aripi…

Trandafirii tăi de fluturi…

Trandafirii tăi de fluturi…

* Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi… de fluturi. *

ciudat…

fiece gând dinspre tine, ia forma unui fluture….

neaşteptat…

zâmbetu-ţi tainic m-a înrourat a… purpure…

mă furişez….

dintr-un pocal cu amintiri mirate, beau cuvânt,

îngenunchez…

amurgul violet-trandafiriu mă cere, legământ…

Sibilla

Here without you – Vitamin String Quartet:

Şi dorul, el dorul… mă-nalţă-nspre mereu cald zâmbetul tău, pitit în tainic cufăr din încăperea neîntinată a sufletului meu…

Sibilla