urmele paşilor mei…

urmele paşilor mei…

 Someone Like You….

şi-atât…

descătuşate-s, iată,  văluri nopţilor migdal,

mii amintiri cu iz de zâmbet se tresar..

de-ar fi numai atât…

deodată,  dorul se transformă-n falnic cui,

pornitu-s-a din gânduri unul pe hai-hui,

iar celălalte tac şi plâng…

un vânticel blajin ridică aripa-mi rănită,

n-am încotro, mă zbor spre alte vremi, cu frică…

poate, să nu mă frâng…

te simt aproape , deşi lumii nevăzut,

nu vreau să ştiu nimic, nu-mi spune, nu ascult..

dar să-mi  fii bine  şi tu ştii că nu te uit..

nu ştiu, nu pot, nu vreau nimic să uit

habar nu am de ce… mă mint, m-alung…

pesemne-am obosit

şi-atât…

atât...

( Sibilla – taine… )

*******

” Până şi miracolele s-au mutat din natură în tehnică. ” – Octavian Paler

” Prietenul meu, Sofocle, zicea ca numai traită în neştiinţă viaţa este plăcută. Dar dacă am apucat să ştim câte ceva?… ” ( Paler )

” Iremediabilă e numai greşeala de a te lăsa strivit! ” – Octavian Paler

” Ziua e prea scurtă, domnule, soarele prea puţin. Cerul e plin de nori, fericirea o simplă vorbă. În fine, dracul să le ia pe toate. Că zeii te pedepsesc exact cu calităţile cele mai frumoase pe care ţi le dăruiesc. ” ( Paler )

” Fiecare are dreptul la dezamăgire. ” – Paler

” Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti. ” – Octavian Paler

” Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr. ” – Paler

” Nu putem trăi în conflict cu noi înşine. ” Paler

Liniştea cere mai multă energie decât furia de a trăi…. – Paler

Reclame

licăre…

licăre…

 

licăre…

mi-e primăvara rană şi mă doare… îmi sângerează şoapte şi mă frânge poesia din culoare…

… mă doare primăvara… taina-i oare, ori numai zvâcnetul din muguri,  templul ploilor de soare ?!…

îmi dor necurse lacrimi şi cuvinte nerostite… pe tâmpla de magnolii îmi aşez tristeţi şi… mă zâmbesc cuminte…

adorm. visez revolta ce se-nalţă-n mine… am dreptul să iubesc, tresar… să cred în tine… vezi, mai există licăre… de luare-aminte…


licăre – Sibilla

* Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi? *

Octavian Paler – Scrisori imaginare

*******

* … şi de mă-nalţ în mine cântec de magnolie aripă,

e pentru că-ţi respir surâsul de migdal cu frică…

dar dacă m-aş zminti-n povestea lumei, o furnică,

ştiu că-mi eşti rouă şi  acel * ceva * ce mă ridică… *

licăre… – Sibilla



Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici. – Paler

Să mă tem oare de dragoste mai mult decât de moarte?… – Octavian Paler

şi-am zâmbit… am zâmbit acum, când am descoperit că şi eu,  eu sunt… :

Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere. ( Paler )

…….