Ieri… pentru mâine, a ţie, doar mie…

Ieri…  pentru mâine , a ţie, doar mie…

iubesc sa te iubesc…

A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi! (Octavian Paler)

cuvintele se hodinesc… tu ştii, iubesc să te iubesc…

La Multi Ani fericiti!

Reclame

urmele paşilor mei…

urmele paşilor mei…

 Someone Like You….

şi-atât…

descătuşate-s, iată,  văluri nopţilor migdal,

mii amintiri cu iz de zâmbet se tresar..

de-ar fi numai atât…

deodată,  dorul se transformă-n falnic cui,

pornitu-s-a din gânduri unul pe hai-hui,

iar celălalte tac şi plâng…

un vânticel blajin ridică aripa-mi rănită,

n-am încotro, mă zbor spre alte vremi, cu frică…

poate, să nu mă frâng…

te simt aproape , deşi lumii nevăzut,

nu vreau să ştiu nimic, nu-mi spune, nu ascult..

dar să-mi  fii bine  şi tu ştii că nu te uit..

nu ştiu, nu pot, nu vreau nimic să uit

habar nu am de ce… mă mint, m-alung…

pesemne-am obosit

şi-atât…

atât...

( Sibilla – taine… )

*******

” Până şi miracolele s-au mutat din natură în tehnică. ” – Octavian Paler

” Prietenul meu, Sofocle, zicea ca numai traită în neştiinţă viaţa este plăcută. Dar dacă am apucat să ştim câte ceva?… ” ( Paler )

” Iremediabilă e numai greşeala de a te lăsa strivit! ” – Octavian Paler

” Ziua e prea scurtă, domnule, soarele prea puţin. Cerul e plin de nori, fericirea o simplă vorbă. În fine, dracul să le ia pe toate. Că zeii te pedepsesc exact cu calităţile cele mai frumoase pe care ţi le dăruiesc. ” ( Paler )

” Fiecare are dreptul la dezamăgire. ” – Paler

” Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti. ” – Octavian Paler

” Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr. ” – Paler

” Nu putem trăi în conflict cu noi înşine. ” Paler

Liniştea cere mai multă energie decât furia de a trăi…. – Paler

Scrisori mototolite…

Scrisori mototolite…

ţie… ţi-a trecut iubirea… :

Întrebări către o stea…

Stea care subt carul cel mare abia licăreşti
nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti?

Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?

De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?

Lucian Blaga


sursa: aici

Scrisori mototolite…


îmi amintesc poveştile de vânt furate şi-ţi scriu cu-aceiaşi bulgări de senin sau, poate… doar ca să mă surprind … departe…


Şi ce-aş putea să mai tăgăduiesc, acum, ce-ar mai rămâne necuprins şi bun, când munţi de neputinţe se adun… să spun  aievea, să nu spun…


Dac-aş putea, i-aş rupe timpului un colţ, m-aş furişa cu  el sub braţ precum un hoţ şi l-aş piti sub bolta de tăceri, floare de colţ…


Of, nu mai vreau nimic din ce mă-ndoaie, am frânt cuvintele în rouă… să se-nmoaie… mototolesc scrisorile în cufărul care demult se-nconvoaie…

Nu am ce să-ţi mai cer, nici zâmbetu-ţi nu-l mai aştept ca altădat…  vreau doar o inimă-n munte, să-mi pun cufărul beat… şi-apoi să uit că ” te-ai schimbat ”…

Suntem doar doi străini,/ care nu-şi mai vorbesc,/ printe-atâţia spini…/ cum să-ţi spun: TE IUBESC…/ ţie… ţi-a trecut iubirea,/ mie, mi-a trecut uimirea,/ ţie ţi-a rămas lumina, mie lacrima şi vina….

( Scrisori mototolite-n cufărul inimii muntelui… – Sibilla )

Hari Mata Hari – Nek’ nebo nam sudi… :

Ti dodjes, i odes
kao prvi san
kroz mene prodjes, i odes
ja ti oprastam

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca

Ref. 2x
Nek nebo nam sudi
ako smo ludi
ako je grijeh sto volim te

Nek nebo nam sudi
i da sve gubim
ne mogu bez tebe

Za koga su jutros
prije zore, ruze procvale
od koga mi usne, vrele usne
prose poljubce

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca …

sursa : aici

” Fiecare îşi face Dumnezeu din ce poate. Din talaş, din catifea sau din tăcere. Eu mi-l fac din idea că în orice eşec mai e ceva de făcut: să-l povesteşti; şi că în orice înfrângere se mai poate obţine o victorie: s-o priveşti în faţă. ” – Octavian Paler

” Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu.  ”- Octavian Paler

” Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit…  ”- Paler

licăre…

licăre…

 

licăre…

mi-e primăvara rană şi mă doare… îmi sângerează şoapte şi mă frânge poesia din culoare…

… mă doare primăvara… taina-i oare, ori numai zvâcnetul din muguri,  templul ploilor de soare ?!…

îmi dor necurse lacrimi şi cuvinte nerostite… pe tâmpla de magnolii îmi aşez tristeţi şi… mă zâmbesc cuminte…

adorm. visez revolta ce se-nalţă-n mine… am dreptul să iubesc, tresar… să cred în tine… vezi, mai există licăre… de luare-aminte…


licăre – Sibilla

* Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi? *

Octavian Paler – Scrisori imaginare

*******

* … şi de mă-nalţ în mine cântec de magnolie aripă,

e pentru că-ţi respir surâsul de migdal cu frică…

dar dacă m-aş zminti-n povestea lumei, o furnică,

ştiu că-mi eşti rouă şi  acel * ceva * ce mă ridică… *

licăre… – Sibilla



Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici. – Paler

Să mă tem oare de dragoste mai mult decât de moarte?… – Octavian Paler

şi-am zâmbit… am zâmbit acum, când am descoperit că şi eu,  eu sunt… :

Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere. ( Paler )

…….


Singurătăţi…

Singurătăţi…

Marco si Andrey-Lup Singuratic…

 

Într-o moleculă de tăcere se poate cuibări un munte de singurătate.

Inima are taine pe care nici o raţiune nu le pătrunde . – Guy de Maupassant

Singurătate, cât eşti de suprapopulată! – Jerzy Lec

Poetul are nevoie de singurătate şi de iubire… – Liviu Rebreanu

sursa: Gelu Peculiar

Lup singuratic…

 

 

rămas-au multe taine de noi, nedesluşite..

şi întâmplări furate, poemelor trăite,

îmi promiseseşi multe, iubito şi… te-ai dus

nici n-am băgat de seamă cât timp de-atunci s-a curs..

la ce-mi surâde Luna, când noaptea-mi e mai noapte,

orbit de lacrimi sunt şi stelele-ţi deşarte…

 

…….

se plâns-au ploi, ninsori, prea multe anotimpuri,

tu, n-ai mai revenit, îmi bântui toate gânduri,

nu pot sau nici nu vreau să te alung din ele,

te-am regăsit în cântec şi paşi-ţi sunt refrene…

la ce te-ai mai întoarce, odată ce-ai plecat,

rămâi mai bine muza-mi, izvorul nesecat…

 

…….

iertate-ţi sunt tăceri, cuvinte nerostite..

păstra-v-oi numai licăr din zâmbetu-ţi cuminte,

ştii, îţi spuneam că lupii, mor singuri cu-a lor dor,

tu n-ai crezut şi iată, sunt ciute care dor…

să nu trădăm legenda, Sfinxul oricum veghează

tu-mi eşti o rană vie şi piatra-mi mereu trează…

să nu trădăm legenda, Sfinxul oricum veghează,

pe drumu-mi către moarte, rămâi unica rază…

( Sibilla )

sursa : Gelu Peculiar

Orice singurătate are momentele ei de orgoliu. – Octavian Paler

În singurătate e nevoie de o dragoste sporită pentru a supravieţui. – Octavian Paler

Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei. – Octavian Paler

 

autor: Sibilla

fotografie: Gelu Peculiar

de dor…

Tatiana Stepa – Poem cu umeri goi

de dor…

sunt toamne care dor şi dor de noi,

ne vrem poemele cu umeri goi-napoi…

şi ne şoptim îngenunchiaţi în noapte, doi

copaci făr de pădure, peste… ploi…

Sibilla

sursa imaginii : aici

tristeţi…

Of, Doamne… toamnele cum ne mai dor…

surâdem mai amar şi rar şi… mor…

poeţii…

se depărtează palmele, se frâng

dureri de zidul nepăsării, plâng…

profeţii…

ce noapte  ne-a sorbit tot mustul

de  nu mai ştim nici izul, gustul

dimineţii…

Sibilla

Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou. – Octavian Paler

Focul…

Focul

Nu-i adevărat povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, cînd singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
cînd un om s-a gîndit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mîinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decît un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
cînd vulturii coboară în noi
şi ne temem.

( Octavian Paler )

Convingerea mea e că inteligenţa i-a fost dată omului pentru a se îndoi. Ar fi nu doar ridicol să-mi închipui că adevărurile mele sunt, neapărat, mai adevărate decât adevărurile altora. Ar fi şi dăunător. M-aş lipsi pe mine însumi de şansa de a înţelege ce am greşit.  ( Octavian Paler )

În fiecare clipă aruncăm nişte zaruri, numai că de cele mai multe ori nici măcar nu suntem conştienţi de asta. Şi pe urmă niciodată nu ştim ce scrie pe aceste zaruri. Ele cad totdeauna dincolo de ceea ce putem vedea.  ( Octavian Paler )

Anastasia Lazariuc – Nu te mai cred…

doina focului…

focul care ne-a cuprins,

palmele şi gând nestins,

de s-ar transforma în stâncă

roua focului ne plângă

sărutări, dorul să-l frângă…

( Sibilla )

Anastasia Lazariuc – Ce mult te-am iubit…

Ştii… am ştiut că m-ai trădat, atunci, demult,  şi…  mi-am jurat c-am să te uit. Dar, zâmbetu-ţi nu m-a lăsat, să plec şi mi-am dorit s-o fac… Eşti cum cărbune-aprins pe palma mea, îmi arzi puterea de-a mai crede şi visa şi-mi muşti din amintirea de cândva, aceea… licăr ce ne-a fost, acum, numai a mea…