Pozeli srecu drugima…….

Pozeli srecu drugima…….

” Azi … ştii, gândeam să şchiopătez parfum sfios de dor pe pălăria gândurilor tale, dar… m-am oprit din nou şi-au râs tămâie copacii risipiţi pe tâmplele tăcerilor mistuitoare……. Şi-mi doare-n violet păcatul nenăscut şi floarea lacrimilor, …  moare. Şi-mi fulgeră tristeţi năuce cum fulgi tăioşi, a vânt, mirare… şi toate-mi par poveste, dar……. e,  oare ? ” ( scrisori mototolite-n sertarul inimii – Sibilla )

…….

neştiute-s ciute multe ..
pe cărările pierdute,
frântu-s-a ziua-ntr-o stea….

nimeni n-are să sărute,
coasta codrului pe unde
s-au pitit .. de Izma Rea….

numai vântul mai aude
plânsul doinelor cărunte..
licăr de … nu-mă-uita….
sibilla

 Pozeli srecu drugima…….

Reclame

Stropi de mărgăritar : ” nisam te zaboravio… ”

Stropi de mărgăritar :  ” nisam te zaboravio… ”

Bojan Tomovic – Nisam Te Zaboravio…

Dumnezeu de plumb

îmi dor călcâiele vocalelor, când, vreau nu vreau, nu pot fi eu…
mi-e dor, cumplit de dor, de iarbă, zmeur…  de trecutul meu,
au amuţit tristeţi şi rănile-mi perfide-s , nu-mi permit să plâng,
nespuse lacrimi mă-ncolţesc, le-aş lua la palme, dar, nu pot ca să le frâng…
şi-atunci, le-am strâns pe toate într-o cârpă de lumină, ca apoi
să le azvârl pădurilor, strigându-le cu ură : ” nu mai veniţi-napoi! ”
şi totuşi, unde aş putea să fug, să mă pitesc, de ele să m-ascund
când Dumnezeul meu, nu doar îmi pare, ci, aivea-i, este azi, de… plumb…

Sibilla

” Să nu vă fie ruşine de oamenii care  plâng pentru că inima spune mai multe decât gândul. ” – Fănuş Neagu

” Acele lacrimi transformate-n rouă-pietre ori pietre-rouă sunt stropii de mărgăritar ce niciodată nu se plouă…  ”- Sibilla

Trecut-au ani…

Trecut-au ani…

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri –
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

Mihai Eminescu

” Nu cumva îndărătul vieţii e un regizor a cărui existenţă n-o putem explica ? ” – Eminescu

Nicoleta Voica : * folclorul mi-a fost harul si soarta. *

sursa imaginii : aici

Nicoleta Voica : * folclorul mi-a fost harul si soarta. *

Fire ambitioasa, puternica si plina de vivacitate, Nicoleta Voica impresioneaza prin simpla aparitie. Nicoleta este o solista pentru care viata a fost si este un adevarat tur de forta si care a facut fata cu succes celor mai mari provocari ale destinului. Nascuta pe 25 aprilie 1956, la Resita, Nicoleta Voica a crescut inconjurata de iubirea familiei, care a invatat-o sa pretuiasca cele mai de seama valori ale unui om.

Pasionata de mica de muzica si dansul popular, solista a avut ca punct de pornire in cariera concursul „Floarea din gradina”, când, la numai 18 ani, a cucerit trofeul. Au urmat inregistrari la radio, aparitii televizate si inregistrarea primul disc din cariera, in anul 1978, intitulat „Eu mi-s floarea florilor”.

Materialele audio si video i-au adus, in scurt timp, faima si consacrarea indragitei artiste a Banatului. Cele mai cunoscute cântece din repertoriul solistei, printre care „Lumea zice ca mi-i bine”, „Mosu meu m-o invatat”, „Am crescut fecior si fata”, s-au auzit si peste ocean, unde artista a locuit o buna bucata de vreme, devenind cetatean american.
* – Cântecul mi-a tinut viata! Nu pot sa-mi imaginez viata fara cântec, nu stiu sa traiesc fara el. Am trait 11 ani in America si pot sa va spun ca in fiecare casa de români se asculta muzica populara. Eu cânt dorul din traire, pe când altii il cânta numai din imaginatie. Bucuria mea e in cântec, iar cântecul nu m-a parasit niciodata. * – Nicoleta Voica

sursa : AICI !

Şciu bagie, nu mă mai vrei – Nicoleta Voica :

Am vazut,nu ma mai vrei
Bage draga
Si nu-ti mai plac ochii mei
Bage draga

Cine bage mi ti-o luat
Si mai mandru ti-o cantat
De asa iute m-ai zuitat..

O sa treaca ani si zile
Bage draga
Si-ai sa te zauiti de mine
Bage draga

Numa mie-mi pare rau
Ca n-o fost sa fi al meu

Ma gandesc si ma framant
Bage draga
Nu pot sa te scot din gand
Bage draga

Mi se rupe inima
Ca n-o fost sa fiu a ta

Asa ii viata facuta
Bage draga
Ce-i frumos sa si zauita
Bage draga

Da io nu stiu da o-i ziuita
Ca mi-ai fost drag ca viata
Ai fost tot ce am pe lume
Am trait doar pentru tine
s-acuma bage ce-mï ramane…

Nicoleta Voica – vezi, măi bagie ce-am ajuns… :

vezi, măi bagie şi-am ajuns,

din atâta drag şi-am prins,

să ne duşmănim aşa,

să ne stricăm inima…

şi-acum în mincie îmi vin,

vorbele dă sub băgrin,

când am zis că ne iubim,

şi nu nie mai despărţîm…

tu-ai fost bagie, staua mea,

şi io-am fost numa a ta,

ce-am iubit şi ce-am iertat

şinie ar mai fi răbdat

lângă suflet ce-am purtat,

m-am topit dă al tău drag..

sursa imaginii : aici

Nicoleta Voica este vocea şi sufletul ce se identifică cu Banatul. Renumita cântăreaţă spune că nu a plecat niciodată din Banat, pentru că l-a avut mereu în suflet şi că stă şi azi chiar în capitala Banatului, la Timişoara.

Mulţi sunt cei care o iubesc nespus pe această interpretă de muzică populară, care s-a identificat în timp cu regiunea pe care o cântă, Banatul. Puţini ştiu însă că Nicoleta Voica şi scrie cântece, nu doar le cântă.

„Voi scrie atâta timp cât trăiesc şi cât mă lasă Dumnezeu pe pământ şi chiar când n-am să mai pot să le cânt eu, am să scriu cântece pentru alţi solişti. Deocamdată sunt eu activă, dar am scris şi pentru alţi interpreţi“ spune Nicoleta Voica.

„Sufletul meu este Banatul, nu aş putea trăi altfel, nu am trăit niciodată altfel şi, indiferent unde aş fi, toată creaţia mea şi tot ceea ce gândesc se leagă de Banat, vorbind de cântec“

sursa : InfoCS.ro

Din iubire şi dor s-a născut mărgăritarul, folclor …

licăre…

licăre…

 

licăre…

mi-e primăvara rană şi mă doare… îmi sângerează şoapte şi mă frânge poesia din culoare…

… mă doare primăvara… taina-i oare, ori numai zvâcnetul din muguri,  templul ploilor de soare ?!…

îmi dor necurse lacrimi şi cuvinte nerostite… pe tâmpla de magnolii îmi aşez tristeţi şi… mă zâmbesc cuminte…

adorm. visez revolta ce se-nalţă-n mine… am dreptul să iubesc, tresar… să cred în tine… vezi, mai există licăre… de luare-aminte…


licăre – Sibilla

* Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi? *

Octavian Paler – Scrisori imaginare

*******

* … şi de mă-nalţ în mine cântec de magnolie aripă,

e pentru că-ţi respir surâsul de migdal cu frică…

dar dacă m-aş zminti-n povestea lumei, o furnică,

ştiu că-mi eşti rouă şi  acel * ceva * ce mă ridică… *

licăre… – Sibilla



Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici. – Paler

Să mă tem oare de dragoste mai mult decât de moarte?… – Octavian Paler

şi-am zâmbit… am zâmbit acum, când am descoperit că şi eu,  eu sunt… :

Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere. ( Paler )

…….


tăceri…

tăceri…

Parsifal Fantasia Richard Wagner

tăceri…

din ridurile nopţii,
desprinsu-s-au tăcute
vocalele durerii
şi temerile-mi slute…
dacă-mi doream ca-n doruri,
să mai păstrezi fărâme,
am înţeles, cu timpul,
că-s pietrele păgâne…
de-ai lepădat veşmîntul
uitării, deoparte,
poate că dimineaţa
se-ndur-a nu desparte…
de nicăieri venit-ai
spre pretutindeni pleci
a mine profeţit-ai
dar lacrimi, multe, reci…
când hodineşti pe drumu-ţi
şi-am să tresar, a tine..
voi zăvorî surâsu-ţi,
adânc înfipt în mine…

sibilla

N-am mai trimis scrisori, demult, tare demult… mi-e primăvara tristă , nu că m-aş fi temut…

le ştiu că-s necitite, în vânt le mai cuvîntă, arareori, în noapte, peniţa-mi, vezi, n-ascultă…

Pe cele ce cum roua le aşterneam pe coală, tu le râdeai şi poate, priveai odaia goală…

şi iar am scris şi …  ştii, nici că–mi păsa,  dacă vei râde hâd, nici că aş regreta… şi-am ostenit…

mi-am smuls tăcerile din zări şi uşa tâmplelor am zăvorât… n-am cui mai scrie… mi-e roua cuvintelor, păreri, o rană şi sufocă, dar… mă plouă, plouă cu mirări… am devenit cum iarba, călcată de tăceri…

…….

* Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere. * ( Constantin Noica )

zima…

zima…

Zima – Vlado Kalember:

Što mi jesen donjela
to mi zima odnjela
ruke što su grijale
hladan kaput skrojile

Neka drugi ljubi te
neka nebo tvoje je
al su moji oblaci
i u noći koraci

Nije zima što je zima
več što tebe gubim ja
nije zima što je zima
ti si me zaledila…

Ninge frumos… cred, prea frumos ca să-mi adoarmă somnul… am încetat demult să te alung şi mă supun vârtejului albastru-ţi crud, îţi scriu din nou… tu, nu mă-ntrebi nicicând * de ce ? * şi nici n-aş ştii ce să-ţi răspund…

şi cum să mă prefac că nu-mi e iarnă…

şi gânduri, rânduri risipite-n taină,

să le opresc…

mi-e dor, * atât *…

mi-eşti lacrimă şi zâmbetu-ţi spre mine îl doresc…

precum un fulg nătâng adeseori plutesc

să fulger nopţii licăr dinspre mine, nicăieri… mi-e iarnă şi ce iarnă… pietrele-mpietresc… se zbate vuiet viu deasupra tuturor şi toate numai şoapta : * te iubesc.. * …