Scrisori mototolite…

ţie… ţi-a trecut iubirea… :

Întrebări către o stea…

Stea care subt carul cel mare abia licăreşti
nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti?

Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?

De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?

Lucian Blaga

sursa: aici

Scrisori mototolite…

îmi amintesc poveştile de vânt furate şi-ţi scriu cu-aceiaşi bulgări de senin sau, poate… doar ca să mă surprind … departe…

Şi ce-aş putea să mai tăgăduiesc, acum, ce-ar mai rămâne necuprins şi bun, când munţi de neputinţe se adun… să spun  aievea, să nu spun…

Dac-aş putea, i-aş rupe timpului un colţ, m-aş furişa cu  el sub braţ precum un hoţ şi l-aş piti sub bolta de tăceri, floare de colţ…

Of, nu mai vreau nimic din ce mă-ndoaie, am frânt cuvintele în rouă… să se-nmoaie… mototolesc scrisorile în cufărul care demult se-nconvoaie…

Nu am ce să-ţi mai cer, nici zâmbetu-ţi nu-l mai aştept ca altădat…  vreau doar o inimă-n munte, să-mi pun cufărul beat… şi-apoi să uit că ” te-ai schimbat ”…

Suntem doar doi străini,/ care nu-şi mai vorbesc,/ printe-atâţia spini…/ cum să-ţi spun: TE IUBESC…/ ţie… ţi-a trecut iubirea,/ mie, mi-a trecut uimirea,/ ţie ţi-a rămas lumina, mie lacrima şi vina….

( Scrisori mototolite-n cufărul inimii muntelui… – Sibilla )

Hari Mata Hari – Nek’ nebo nam sudi… :

Ti dodjes, i odes
kao prvi san
kroz mene prodjes, i odes
ja ti oprastam

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca

Ref. 2x
Nek nebo nam sudi
ako smo ludi
ako je grijeh sto volim te

Nek nebo nam sudi
i da sve gubim
ne mogu bez tebe

Za koga su jutros
prije zore, ruze procvale
od koga mi usne, vrele usne
prose poljubce

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca …

sursa : aici

” Fiecare îşi face Dumnezeu din ce poate. Din talaş, din catifea sau din tăcere. Eu mi-l fac din idea că în orice eşec mai e ceva de făcut: să-l povesteşti; şi că în orice înfrângere se mai poate obţine o victorie: s-o priveşti în faţă. ” – Octavian Paler

” Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu.  ”- Octavian Paler

” Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit…  ”- Paler