tăceri…

Parsifal Fantasia Richard Wagner

tăceri…

din ridurile nopţii,
desprinsu-s-au tăcute
vocalele durerii
şi temerile-mi slute…
dacă-mi doream ca-n doruri,
să mai păstrezi fărâme,
am înţeles, cu timpul,
că-s pietrele păgâne…
de-ai lepădat veşmîntul
uitării, deoparte,
poate că dimineaţa
se-ndur-a nu desparte…
de nicăieri venit-ai
spre pretutindeni pleci
a mine profeţit-ai
dar lacrimi, multe, reci…
când hodineşti pe drumu-ţi
şi-am să tresar, a tine..
voi zăvorî surâsu-ţi,
adânc înfipt în mine…

sibilla

N-am mai trimis scrisori, demult, tare demult… mi-e primăvara tristă , nu că m-aş fi temut…

le ştiu că-s necitite, în vânt le mai cuvîntă, arareori, în noapte, peniţa-mi, vezi, n-ascultă…

Pe cele ce cum roua le aşterneam pe coală, tu le râdeai şi poate, priveai odaia goală…

şi iar am scris şi …  ştii, nici că–mi păsa,  dacă vei râde hâd, nici că aş regreta… şi-am ostenit…

mi-am smuls tăcerile din zări şi uşa tâmplelor am zăvorât… n-am cui mai scrie… mi-e roua cuvintelor, păreri, o rană şi sufocă, dar… mă plouă, plouă cu mirări… am devenit cum iarba, călcată de tăceri…

…….

* Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere. * ( Constantin Noica )