Novi Sad – Нови Сад

Novi Sad  – Нови Сад

Djordje Balasevic – Novi Sad

Novi Sad  – Нови Сад

Districtul Južno-Bački / Provincia Autonomă Vojvodina / Serbia
www.novisad.rs

Novi Sad a fost fondat în jurul anului 1694. Îşi datorează numele unui străvechi obicei care îi obliga pe tinerii căsătoriţi să planteze viţă de vie înainte de căsătorie (Novi Sad – noua plantaţie).

În timpul Revoluţiei din 1848 – 1849, Novi Sad a fost parte a Provinciei Autonome Vojvodina în cadrul Imperiului Habsburgic. În 1864 cea mai veche instituţie culturală şi ştiinţifică sârbă, Matica Srpska, cu biblioteca sa bogată, opere de artă şi material arhivistic a fost transferată din Pesta la Novi Sad.

sursa : aici

În toamna anului 1918, Novi Sad a devenit centrul noii mişcări sârbeşti pentru eliberare şi anexarea Voivodinei la Serbia. În cadrul Marii Adunări Naţionale a reprezentanţilor naţionali  din Banat, Backa şi Baranja, pe 25 noiembrie, 1918, a fost adoptată în unanimitate o rezoluţie cu privire la anexarea Voivodinei la Regatul Sârb; a fost salutată de asemenea voinţa populaţiei din Srem de a se alătura împreună cu alte teritorii Iugoslave şi de a forma un nou stat, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor.

mai multe informaţii : AICI !

Al doilea oraş ca mărime din Serbia, este capitala Provinciei Autonome Vojvodina. Conform ultimului recensământ din 2002 – populaţia municipalităţii Novi Sad era de 299.294 locuitori. Oraşul este situat la graniţa regiunilor Srem şi Backa, pe malurile Dunării (au fost reconstruite toate cele trei poduri dărâmate în timpul bombardamentelor din anul 1999) şi ale Canalului Dunăre-Tisa-Dunăre, la poalele munţilor Fruska Gora.

sursa : aici

http://www.wix.com/newdigitalvision/vojvodina-cities

sursa : aici

sursa : aici

Bucataria sarbeasca traditionala

Bucatarie Sarbeasca

sursa: aici

Дунавска улица

Всяка година в Петроварадиновата крепост, в началот на юли се провежда и фестивалът EXIT, който е едно от най-големите в Еропа музикални събития. Из цялата крепост са разпръснати над 25 сцени, на всяка от които звучи различен музикален жанр. Фестивалът трае 4 дена, а през останалото време от годината из помещенията на тази крепост в Нови Сад са разположени различни галерии и ателиетата на местни творци.

Obiective turistice: Cel mai important obiectiv turistic al orasului Novi Sad este Fortareata Petrovaradin. Va recomandam si Vechea Primarie, Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Fecioarei, Castelul Dvorac Dundjerski sau Sinagoga Novi Sad. Dintre muzee, nu ratati Colectia de Arta Straina sau Muzeul Voievodina. Unul dintre elelntele atractive ale orasului il reprezinta festivalul EXIT, ce se desfasoara la inceputul lunii iulie.

PENSIUNI NOVI SAD

CAZARE HOTEL – NOVI SAD

INFOTURISM.RO  

http://harta.infoturism.ro/Europa/Serbia/harta_interactiva_oras_Novi_Sad.php

În drum spre Novi Sad se poate vizita Fortăreaţa Petrovaradin, construită în secolele 17 şi 18, numită odinioară Gibraltarul Dunării. Este o fortificaţie de artilerie austriacă situată deasupra râului şi reprezintă cea de-a doua mare structură de acest fel conservată în Europa.
Novi Sad, capitala Voievodinei, cu pitoreasca sa stradă Dunavska.

Petrovaradin Fortress, named „Gibraltar on the Danube” because of its thick walls and over 400 cannons, was built by the Austro-Hungarian Empire between 1692-1780. I mean, in the form we see it today because, otherwise, the history goes way back. Now the fortress ia a cultural center, harbouring 2 museums, a hotel, restaurants, art galleries. It is a nice spot for relaxation. Large views over the Danube and the town are offered.

Ajuns sus, pe platou, incepi sa descoperi pe rand: un hotel, doua muzee, restaurante, cafenele si numeroase galerii de arta sau pravalii cu suveniruri. Privelistea pe care ne-o ofera parcul de aici asupra orasului este larga si frumoasa. Tot de aici se pot vedea si pilonii podului peste Dunare, bombardat de fortele NATO in 1999.

i  folklor…

„Violino nesviraj”

Virtual tours through Novi Sad

Dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu!

Dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu!

sursa imaginii : aici

„Am ales teologia din dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu”

Interviu cu preotul Ion Petrică

8 mai 2011 – 14.00
De:

ADALBERT GYURIS

Ion PetricăIon Petrică s-a născut la 9 mai 1975. Între 1994-1998 a urmat facultatea de teologie „Universitatea de Vest” din Timişoara, devenind licenţiat în teologie ca preot şi profesor de religie. Între 1999-2003, a fost profesor de religie la liceul „Traian Lalescu” din Reşiţa, apoi, între 1998-2000 a fost diacon la Episcopia Caransebeşului. Din anul 2004 este preot slujitor şi vieţuitor al Mănăstirii Vasiova din Bocşa, din cadrul Episcopiei Caransebeşului.

Cărţi publicate: Meditaţii pentru contemporani, Ed. Marineasa, Timişoara, 2006; Conceputul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler; o părere şi completare teologică / o abordare speculativă constructivă, Ed. Marineasa, Timişoara, 2008. În luna noiembrie 2008, cartea a fost premiată cu „premiul special al juriului“ la Concursul Naţional de Proză „Liviu Rebreanu“, care a avut loc în judeţul Bistriţa-Năsăud; Cuvinte vechi tâlcuite în timpuri noi, Ed. Agnos, Sibiu, 2009.

Părintele Ioanichie, cum este cunoscut în viaţa monahală preotul Petrică, a făcut din mănăstirea „Sfântul Ilie” de la marginea Vasiovei lui Tata Oancea o bucăţică de rai.

– Ion Petrică, de ce ţi-ai ales teologia? De ce preot la mănăstire?

– Deşi am iubit matematica, fizica, chimia, mai precis ştiinţele exacte, am ales, sau mai bine-zis Dumnezeu m-a ales să mă apropii şi să caut cunoaşterea şi chiar mai presus de cunoaştere, adică întâlnirea şi unirea tainică cu Dumnezeu, care se află în teologie. Când spun că se află în teologie, mă gândesc la viaţa în Dumnezeu şi nu la latura ei gnoseologică (ştiinţifică). Evagrie Ponticul, în Filocalia, volumul 1 (traducere, introducere şi note ale marelui teolog român părintele Dumitru Stăniloae), la Cuvânt despre rugăciune, poziţia 60, mărturisea următoarele: „Dacă eşti teolog, roagă-te cu adevărat: dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog“. Aşadar, am ales teologia din dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a trăi cu El prin rugăciune adevărată. Însă nu este aşa de uşor, pentru că aceasta este calea care duce la cea mai mare şi la cea mai importantă comoară pentru om. Adevărata noastră comoară este Dumnezeu şi trăirea împreună cu El.
Am ales să fiu preot la mănăstire, pentru că nu m-am căsătorit şi, în viitor, doresc să îmbrăţişez monahismul în forma sa oficială, adică depunerea voturilor monahale: castitate, ascultare şi sărăcie de bunăvoie. Monahismul răsăritean oferă un alt mod de viaţă, diferit total de modul de viaţă al lumii contemporane. Monahul este o fiinţă eshatologică, adică o fiinţă a veşniciei, care în această viaţă pământească luptă cu Hristos spre a se înveşnici în Hristos. Taină mare este această cale a sfinţeniei!

– Eu sunt catolic, tu eşti ortodox, care este marea deosebire dintre cele două religii?

– La întrebarea aceasta trebuie precizate câteva aspecte. Ortodoxia şi Catolicismul nu sunt două religii. Creştinismul este unul. Diferenţele sunt date pe latură dogmatică, liturgică etc. şi nu cred că este cazul de a începe expunerea unui paralelism între cele două Biserici. Important este un alt aspect: între mine şi tine există o împreună-vieţuire. Aşadar, avem un punct comun: Hristos Domnul. Când sunt/suntem în Hristos, diferenţele confesionale devin probleme secundare. Sigur, este mai greu din punct de vedere dogmatic sau din punct de vedere liturgic. Aceste diferenţe există, însă există şi acea bucurie a iubirii…

Ion Petrică– Există vreo speranţă privind unirea celor două Biserici?

– Acesta este un punct extrem de sensibil, la care răspunsul meu, dacă l-aş da, ar fi ori unul speculativ (înţelegând că voi prelucra sub formă matematică informaţiile pe care le deţin şi voi oferi un rezultat), ori unul total subiectiv (în care expun propria părere). În schimb, pot prezenta înţelegerea asupra Bisericii Creştine pe care am găsit-o de ceva timp în Dicţionarul Evului Mediu Occidental. În această carte este arătată diferenţa dintre „Biserica apostolică“ şi „Biserica imperială“ şi cred că am spus totul. Vom avea o unitate totală a credinţei atunci când ne vom regăsi cu toţii în „Biserica apostolică“ şi nu în cea la nivel doar de instituţie. În Tratatul de sociologie al lui Raymond Boudon, în privinţa creştinismului, se arată foarte clar că procesul de industrializare a lumii (de fapt de la Revoluţia franceză şi până în zilele noastre) a „aruncat“ Biserica spre o formă doar instituţională. Laicizarea în mare parte a statelor din Occident a împins Biserica mai degrabă către o formă instituţională de existenţă, decât către una organică de vieţuire. Biserica era şi trebuie să rămână un organism care are în centru pe Hristos. La un asemenea nivel, în care vorbim de Biserici doar ca instituţii, e foarte greu să gândim unirea celor două şi implicit absorbţia protestantismului şi a neoprotestantismului, ca să ne reîntoarcem la timpul de dinaintea anului 1054, în care creştinismul să fie doar unul singur şi ca formă.

– Ce semnificaţie ar avea acest pas şi când s-ar putea înfăptui?

– Părerile sunt împărţite. Sunt unii care cred că nu ar fi un lucru bun ca acest pas al unirii dintre cele două Biserici să existe cândva, alţii consideră că ar fi necesar pentru o asemenea lume care se desacralizează şi, chiar mai mult, se dezumanizează. Nu aş da un răspuns categoric în această privinţă. Sunt prea multe aspecte de dezbătut şi sigur nu ne-ar ajunge timpul, iar, dacă ar fi să scriu o carte despre acest aspect, nu cred că aş termina-o prea curând. Dar voi pune pe gânduri pe toţi cei ce vor citi acest interviu. În cartea Enciclopedia dezvoltării sociale, coordonată de către profesorul universitar Cătălin Zamfir, la capitolul despre globalizare, punându-se problema dimensiunii socio-culturale a globalizării, în privinţa unificării tuturor religiilor se spune că amalgamul religios ar putea fi realizat doar la nivelul altor religii decât cea creştină. Creştinismul iese din schema de unificare (aş putea spune demonică) pe care au „realizat-o“ la nivel de religii cei ce conduc lumea din umbră. Este foarte importantă, în aceste vremuri, unitatea de credinţă şi mărturisirea lui Hristos la unison de către toţi oamenii care cred în El. Ipotetic vorbind, o unire a creştinismului ar fi extrem de necesară, ca toţi să fim una, aşa cum, de altfel, se ruga şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă e destul de greu. Ţin foarte mult la Ortodoxie, sunt apropiat şi de Biserica Romano-Catolică, însă am văzut şi grupări aşa-zis creştine, în care manifestarea lor pentru Dumnezeu este una care nu se potriveşte deloc cu mărturisirea în duh a Bisericii Ortodoxe în care eu slujesc. De aceea, cred că va fi extrem de greu să facem o predicţie în ceea ce priveşte unirea şi trăirea sub acelaşi acoperământ în creştinism.

– Ce înseamnă scrisul pentru tine ?

– Scrisul pentru mine înseamnă destul de mult. Am publicat până acum trei cărţi care – zic eu – în procentaj maxim mă reprezintă. Nu le-am publicat din dorinţa de a avea un nume, ci efectiv din bucuria de a-L mărturisi pe Hristos şi prin intermediul scrisului. Lucru, de altfel, mărturisit de mine în fiecare cuvânt lămuritor / cuvânt introductiv din fiecare carte a mea. Acum mai bine de zece ani (prin 2000), un domn îmi sugera să scriem o carte împreună şi, de bucurie, am început să visez cu ochii deschişi că voi publica o carte. Bucuria a fost mare prea devreme, deoarece nu s-a realizat acest lucru, chiar dacă eu îmi făcusem tema. La fel s-a întâmplat şi un an mai târziu, când patru persoane trebuia să muncim la o carte legată de învăţământul religios la nivel de liceu, însă şi de această dată mi-am făcut partea, ceilalţi nu, şi nu a mai apărut lucrarea. Acum cinci ani (în ianuarie 2006) mi-a apărut prima carte şi am fost tare bucuros. Cartea, în general, este un moment de bucurie pentru mine. Unii se bucură de o maşină luxoasă, alţii de o vilă, alţii de realizări financiare spectaculoase, eu mă bucur de cărţi şi cu atât mai mult atunci când pot să scriu şi să public despre Hristos.

– Biblia spune să nu ne închinăm la chip cioplit. Din această perspectivă, ce reprezintă icoanele ortodoxe şi statuetele catolice?

– Porunca a II-a din Decalog menţionează acest aspect în Vechiul Testament, la cartea Ieşire 20, 4 şi urm., însă icoana nu este nici chip cioplit, nici idol, ci este o reprezentare care face trimitere la o realitate spirituală. Există trei modalităţi de închinare: adorarea, pe care o atribuim doar lui Dumnezeu întreit ca Persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), preacinstirea, pe care o atribuim doar Maicii Domnului şi cinstirea, prin care îi venerăm pe semenii noştri care s-au desăvârşit în Hristos. Dacă stau bine să mă gândesc, nu ar fi corect să spun că mă închin icoanelor, ci îl cinstesc pe sfântul N, sărutându-i chipul zugrăvit în icoană. Aceasta este înţelegerea profundă atunci când rostim expresia „ne închinăm icoanelor“. Icoana este un obiect de cult, dar nu ne folosim de ea ca un simplu „instrument de lucru“, ci ea face o trimitere reală către lumea lui Dumnezeu. Ea este fereastra care ne face să fim în comuniune cu sfinţii, cu Maica Domnului, cu Mântuitorul Iisus Hristos. Sigur, există şi alte mijloace de întâlnire şi de unire cu Dumnezeu, cum e spre exemplu rugăciunea, însă, vorbind despre icoană, pot face o astfel de precizare fără a reduce experierea lui Dumnezeu doar la o reprezentare. În prima mea carte, Meditaţii pentru contemporani, am două articole despre icoană, unul l-am formulat folosind un limbaj dogmatic, iar celălalt folosind un limbaj catehetic care e mai accesibil omului de rând. Îmi aduc aminte că am tratat şi momentul apărut în veacul al VIII-lea al primului mileniu creştin cu privire la icoană. Considerată a fi un idol, icoana a fost scoasă din biserică de cei ce au căzut într-o asemenea erezie. Lucrurile sunt mult mai profunde şi toate pleacă de la prima erezie, arianismul (combătut în anul 325 la primul Sinod ecumenic), prin care s-a „atacat“ dumnezeirea Fiului, deofiinţimea şi consubstanţialitatea Lui cu Tatăl, dar aici dezbaterile sunt mult mai profunde şi nu intru în amănunte. Perioada legată de combaterea icoanei poartă numele de iconoclasm. Încercarea a fost mare şi a ţinut mult: o formă de iconoclasm există şi-n zilele noastre, chiar dacă la sinodul din 787 s-a stabilit adevărata învăţătură despre icoană. Aici s-a arătat rolul ei multiplu, şi anume:
– cel estetic – acela de a împodobi biserica şi de a crea un cadru anume pentru rugăciune; deşi părinţii spun că în rugăciune să nu-ţi imaginezi nimic, totuşi trebuie spus că imaginea bună şi sfântă este sădită de Dumnezeu în om şi ea ne este necesară alături de celelalte puteri ale sufletului, cum sunt: simţurile, opinia, înţelegerea, raţiunea. Aşadar imaginaţia nu trebuie înlăturată, ci trebuie curăţită, deoarece prin ea – după cum zice Părintele Stăniloae – avem puterea de a crea, asemănându-ne Creatorului nostru;
– cel pedagogic – acela de a cunoaşte Sfânta Scriptură, învăţătura Bisericii, istoria Bisericii, vieţile sfinţilor;
– cel latreutic – de a însoţi cultul Bisericii, de a-L avea pe Hristos în chip văzut alături de noi, de a o avea pe Maica Domnului, pe sfinţi;
– cel haric – de a mijloci harul divin.

Va trebui să facem diferenţierea între o icoană şi un tablou religios. Icoana, în Biserica Ortodoxă, ia naştere în urma rugăciunii, a nevoinţei şi a stării interioare profunde a pictorului în relaţia cu Dumnezeu. Există rânduieli care trebuie respectate la pictarea unei icoane. Modelul icoanei este prestabilit, trebuie să fie modelul bizantin, în care chipul nu este unul realist, ci este unul transfigurat de nevoinţă, de sfinţenie, de lumină divină etc. Eu când mă închin – spre exemplu – icoanei lui Hristos, nu mă interesează icoana ca obiect, ci, sărutând picioarele Domnului din icoană, sărut picioarele lui Hristos din veşnicie, Cel ce poartă în veşnicie trup prin înomenire, dar transfigurat după înviere. Aşadar, eu nu sărut imagini ireale, fără corespondent în realitate, ci în virtutea dumnezeirii Fiului, pot trece în duh din lumea mea în lumea Domnului şi, sărutând picioarele Lui sfinte din icoana Sa, sărut în chip real picioarele Domnului meu, pentru că Dumnezeu mă poate face contemporan praznicului împărătesc pe care-l sărbătoresc indiferent care este el.

Voi încheia răspunsul la această întrebare, lăsându-l pe Sfântul Ioan Damaschin, un luptător împotriva iconoclasmului, dar şi un sfânt iubitor al Icoanei icoanelor, să ne mărturisească despre sfinţita icoană: „Dar când Dumnezeu, din pricina milostivirii milei Lui s-a făcut om, cu adevărat pentru mântuirea noastră – şi s-a făcut om nu cum s-a arătat lui Avraam în chip de om şi nici cum s-a arătat profeţilor, ci s-a făcut om în chip substanţial şi real – a făcut minuni, a suferit, a fost răstignit, a înviat, s-a înălţat şi toate acestea s-au întâmplat în chip real şi a fost văzut între oameni; deci când s-au făcut acestea, s-a înfăţişat în icoană chipul Lui spre aducere aminte de El”. Acelaşi lucru ni-l dezvăluie şi o cântare bisericească: „Negrăită şi dumnezeiască este rânduiala Ta cea către oameni, Cuvinte al Tatălui, căci Chipul cel nezugrăvit de mână, ci de Dumnezeu scris, nemincinoasă arată întruparea Ta. Pentru aceasta icoana Ta o cinstim sărutându-o”.

– Eşti şi profesor de religie, ce este de făcut ca tinerii să-şi îndrepte paşii mai mult spre biserică?

– Nu mai sunt profesor de religie! Am fost, dar nu profesor de religie titular, ci eram încadrat la plata cu ora. Aceasta se întâmpla în perioada anilor 1999-2003. Mi-a prins bine întâlnirea cu elevii de liceu, mai ales că cei ce conduceau liceul din Reşiţa, unde predam, îmi dădeau la început de an şcolar doar clasele a XI-a şi a XII-a. Subiectele pe care le-am dezbătut la ore erau interesante: tot felul de preocupări legate de evoluţia ştiinţei, de relaţia ştiinţă-religie etc. Mai rar întâlneam tineri care se rugau, care deprinseseră din familie modul de viaţă creştin: rugăciunea, postul, mersul la biserică, spovedania, împărtăşania, duhovnicul etc. Ca tinerii să se apropie din ce în ce mai mult de biserică, ar fi necesar să schimb modul de viaţă al societăţii moderne. Deşi mă folosesc de foarte multe lucruri pe care societatea modernă le promovează, totuşi sunt valori în societatea tradiţionalistă care nu pot fi înlocuite niciodată.

În primul rând, cred că tinerilor trebuie să li se ofere accesul şi la alte informaţii decât cele prezentate azi de mass-media. Ei trebuie să ajungă să cunoască Biserica şi în profunzimea ei, nu doar la nivel informaţional, ci experimental. Îmi aduc aminte că la o oră de religie, întristat că elevii mei cunoşteau doar nume ale artiştilor, ale sportivilor, ale maneliştilor etc., le-am prezentat pe marele Pavel Florenski – preot rus, matematician, fizician, filozof etc., care era catalogat drept „da Vinci“ al ruşilor. A murit în închisorile comuniste, după ce a fost ridicat de la domiciliu de către NKVD, strămoşul KGB-ului. Tinerii elevi, auzind de el, au fost profund mişcaţi şi m-au întrebat: „Dar noi de ce nu am ştiut de el?“. Şi pe seama acestei întrebări se pot spune multe. Am destulă experienţă ca să propun tot felul de lucruri folositoare pentru atragerea tinerilor la Biserică şi la unirea lor cu Hristos: promovarea unor proiecte de către Biserică în care să fie implicaţi tinerii; realizarea convenţiilor de colaborare între/dintre Biserică, şcoală, ONG-uri etc. Apropierea tinerilor de Biserică într-un mod masiv se va face atunci când noi, slujitorii, vom deveni modele de viaţă în Hristos. Harul lucrează în viaţa unui sfânt, iar liniştirea lui în Hristos, slujirea lui, tot ceea ce face el se transferă comunităţii / comunităţilor şi implicit tinerilor. În varianta aceasta cred mai mult.

Ion Petrică– Cei ce nu cred în Dumnezeu se pot prăbuşi în absurd?

– Trăim vremuri grele. Întotdeauna, orice perioadă a istoriei a avut greutăţile ei, însă acum, când cu toţii credem că trăim într-o lume emancipată (progresul ştiinţific, lejeritatea comunicării şi a mobilităţii locului de muncă), îmi pun multe semne de întrebare. Ateismul e la modă. Multe state occidentale sunt laicizate, iar oamenii din aceste ţări, dacă nu sunt atei declaraţi, sunt cel puţin indiferenţi din punct de vedere religios. Nu ştiu dacă ateii se prăbuşesc în absurd, însă absurditatea, adică ateismul, poate fi o normalitate într-o societate laicizată, în care creştinismul se regăseşte, ca trăire în adevărul dumnezeiesc, la tot mai puţini oameni. Unul din capitolele foarte importante ale sociologiei îl reprezintă devianţa. Odată cu Reforma lui Luther din 1517, are loc naşterea protestantismului. Acest fenomen, la începutul său, era socotit o devianţă. Ulterior, peste veacuri, pentru un sociolog care studiază fenomenul religios, protestantismul – datorită extinderii lui – nu mai este socotit o devianţă, ci o normalitate în societate. Ceea ce mă frământă este tocmai acest proces şi anume, ateismul ca o devianţă, iar apoi ateismul ca o normalitate. Nădăjduiesc că Dumnezeu nu ne va lăsa într-o asemenea nesimţire faţă de cele duhovniceşti şi faţă de viaţa în Dumnezeu. În România, potrivit recensământului din 2002, ateismul este cuprins alături de celelalte religii în afară de creştinism, însumând un procent de aproximativ 1,1%.

– Omul îşi poate alege singur destinul sau este predestinat încă de la naştere?

– Mă feresc întotdeauna să folosesc cuvântul „destin“, cu atât mai mult cuvântul „predestinaţie“. Despre „predestinaţie“ vorbesc foarte mult cultele protestante. Tot omul este chemat de a se mântui în Hristos. Preferenţialitatea nu este un atribut al lui Dumnezeu. Sigur, o alegere există, dar aceasta este legată de neam şi de felul în care un neam se desăvârşeşte în urmaţii lui pentru că aceştia se sfinţesc în Hristos şi prin Hristos. Avem în Sfânta Scriptură genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos (vezi Evanghelia după Matei şi după Luca). Avem alegerea Maicii Domnului, avem şi alegerea Sfântului Ioan Botezătorul etc. Părintele Nicolae Steinhardt vorbea în cartea lui „Dăruind vei dobândi” tot de o alegere, dar nu de predestinaţie. Spre exemplu, părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, de asemenea părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia şi Elisabeta, s-au rugat ca Dumnezeu să le dăruiască prunci, şi le-a dăruit. Aceşti prunci născuţi cu şi în rugăciune, post, nevoinţă au primit anumite daruri. Aici vorbim de rânduieli profetice, nu de predestinaţie. Sunt două lucruri diferite. Omul poate să-şi aleagă singur destinaţia, scopul, finalitatea în această viaţă. Este liber să o facă. Este liber să trăiască cu Hristos sau să aleagă să trăiască fără Hristos. Însă în aceste situaţii, poate să trăiască veşnic, sau să moară veşnic.

– Ce trebuie să ştim şi mai ales să facem în fiecare zi pentru a ne apropia de Bunul Dumnezeu?

– Să iubim: pe Dumnezeu, pe oameni, animalele, natura etc. Un părinte a fost întrebat de un ucenic când vine sfârşitul lumii. La care părintele i-a răspuns că sfârşitul lumii vine atunci când nu va mai exista cărare de la semen la semen, adică atunci când nu va mai fi dragoste între oameni. Asta trebuie să facem în fiecare zi: să-L iubim pe Dumnezeu, pe semen, creaţia întreagă. Desăvârşirea în iubire sfântă este lucrul bine plăcut lui Dumnezeu.

– Dragă părinte Ionică, mă bucur că am reuşit să realizez acest interviu de mare sensibilitate şi îţi mulţumesc că te am printre prietenii mei, destul de puţini de altfel.

sursa: Argument

sursa imaginii : aici

Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor, Bocşa, Caraş-Severin:
Hram: „Sfântul Ilie de la Izvor” (20 iulie)
Adresa: Oraşul Bocşa, str. Dognecei nr.27, jud.Caraş-Severin, cod 325300
Numărul de vieţuitori: 12 (viaţă de obşte)
Acces rutier: pe şoseaua Reşiţa– Bocşa- Timişoara (25 km de Reşiţa)
Acces feroviar: pe ruta Reşiţa – Timişoara (cu coborâre la Bocşa-Vasiova)
Posibilităţi de cazare: Maxim 10 persoane.
Stareţă: Monahia Varvara Săntiuan
Telefon: 0740.892.982

” Praznicul Izvorul Tămăduirii reprezintă pentru Episcopia Caransebeşului o sărbătoare, în primul rând pentru viaţa monahală cărăşană, dar şi pentru misiunea Bisericii în Eparhie. Toate acestea, pentru că în Eparhia Caransebeşului, două mănăstiri şi un Aşezământ medical-creştin, îşi serbează hramul.

Cu toate acestea, prilej de pelerinaj este în fiecare an, la mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor Bocşa Vasiova, care are al doilea praznic de ocrotire, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care adună în tinda mănăstirii în fiecare vineri luminată sute de credincioşi din zonă şi nu numai.

Obiceiul de a săvârşi sfinţirea apei celei mari la izvorul mănăstiri, care dăruieşte numele aşezământului monahal „Sf. Ilie de la Izvor” este găsit în jurul anului 1865, când la acest izvor s-a tămăduit un miner din localitatea minieră vecină Ocna de Fier. De atunci tradiţia confirmă că mulţi pelerini care s-au închinat cu credinţă la sfânta mănăstire şi au gustat din apa izvorului mănăstirii s-au tămăduit de boli şi neputinţe. ( … )

Cuvântul de binecuvântare din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian. „Întrucât am venit cu binecuvântarea Chiriarhului nostru, dorim să vă transmitem dragostea şi purtarea de grijă a Preasfinţiei Sale, care din pricini binecuvântate nu a putut fi în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor, însă poartă în rugăciune această mănăstire, care îşi are vechimea şi ocrotitorii asemenea cu mănăstirea de metanie a Preasfinţiei Sale. Ţinem aşadar să felicităm obştea monahală pentru eforturile administrative intreprinse în ultima perioadă, care au înfrumuseţat, renovat şi consolidat ansamblul monahal, precum şi pentru efortul misionar pe care mănăstirea îl face pentru oraşul Bocşa, şi nu în ultimul rând pentru dragostea pe care părintele duhovnic Ion Petrică o are pentru copiii instituţionalizaţi de la Direcţia Generală de Protecţe a Copilului Caraş-Severin, unde sfinţia sa îşi întregeşte menirea misionară” a mai spus părintele Casian Ruşeţ. ”

sursa : Episcopia Caransebeşului

Liliacul la Ponoare, loc binecuvântat de Dumnezeu…

sursa: aici

Liliacul la Ponoare, loc binecuvântat de Dumnezeu…

” Există locuri pe care Dumnezeu le-a creat anume pentru bucuria vederii şi a sufletului. Un asemenea loc este comuna Ponoarele, situată în fosta unitate administrativă Plaiul Cloşani cu reşedinţa la Baia de Aramă. Cum ieşi din acest orăşel, urmând firul Bulbei către izvor, intri într-un loc umbros străjuit de păduri, care poartă numele Valea Găinii. Legenda spune că pe aici ar fi trecut călugărul Nicodim după ce a fost alungat din Ponoare şi a mers la Tismana, unde a pus bazele unei strălucite ctitorii.

O salbă de frumuseţi te întâmpină la tot pasul: Peştera Bulba, Câmpurile de lapiezuri de la Brăzişori şi Cornetul Mare, Steiul Ponorii sub care se ascunde bisericuţa unde se zice că Nicodim ar fi vrut să înalţe un Sfânt lăcaş, minunata Vale a Morilor, Peştera Ponoarele, lapiezurile din Dealul Peşterii (Câmpul Cleopatrei şi Câmpul Afroditei), cele două zătoane şi Podul lui Dumnezeu, o rezervaţie carstică de valoare inestimabilă, completată în mod fericit de Cheile Băluţei şi Pădurea de liliac. Nu-I de mirare că în fiecare primăvară, la începutul lunii mai, aici vin turiştii atraşi de mireasma liliacului şi a frăsinicii ca să ia parte la această minunată sărbătoare a renaşterii naturii.

Sunt locuri binecuvântate de Dumnezeu, presărate cu frumuseţi nebănuite, care aşteaptă să ţi se dezvăluie, călătorule! ”

sursa :  AICI !

Niculina Stoican – Liliac cu flori mărunte :

Singura padure de liliac salbatic din tara noastra se află în comuna Ponoare, în Mehedinţi.

Comuna Ponoare este situată în nordul judeţului Mehedinţi, la o distanţă de 37 de kilometri de Motru, 65 de kilometri de Drobeta Turnu Severin, 65 de kilometri de Băile Herculane şi 45 de kilometri de Târgu-Jiu. Ea reprezintă o minune a naturii, multe dintre frumuseţile de aici fiind catalogate drept monumente ale naturii, unice în Europa.

sursa : aici

În apropierea localitatii se găseşte o întinsa pădure de liliac (cea mai mare din ţară – 20 hectare), ce atrage cu parfumul său, primăvara, iubitori ai naturii şi folclorului la Sărbătoarea Liliacului. Podul lui Dumnezeu este o arcadă de calcar (de 4 m grosime), cu o lungime de cca 60 de metri, o deschidere de 27 metri, şi o lăţime de 9,7 metri, fiind al doilea pod natural din Europa, ca mărime, şi singurul funcţional (pe deasupra sa trece şoseaua Drobeta Turnu Severin – Baia de Aramă – Băile Herculane). Podul s-a format prin prăbuşirea unui perete al Peşterii Bulba care, prin cei 5.000 de metri de galerii şi prin arhitectura sa interioară deosebită este o atracţie turistică.

sursa: aici
Deasupra peşterii şi a podului se află un deal plin cu formaţiuni carstice, între care ‘lapiezurile ingropate’ – încreţituri calcaroase – ce alcătuiesc Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei, unice în Europa, la altitudini de pâna la 600 de metri. La cealaltă ieşire a peşterii (pentru cine mai are puterea să ajungă până acolo), întâlnim Lacul Zăton, un lac de origine carstică şi care, având legătură cu sistemul hidrografic al peşterii, este când plin ochi, când pustiu şi crăpat.

sursa: aici

AURA MARIŢA STOICA :

Padurea de liliac de la Ponoare, o minune a naturii, este o rezervatie botanica situata la 4 km de orasul Baia de Arama, pe drumul dintre Drobeta-Turnu-Severin şi Targu Jiu.
Rezervatia se intinde pe o suprafata de 20 ha, la o altitudine de 500m si reprezinta unica statiune din tara conservata datorita climatului bland, cu influente submediteraneene. Este declarata arie protejata conform H.C.J. nr.26/1994 si Legii nr.5/2000.

Aceasta rezervatie este situata in zona carstului de platforma al Podisului Mehedinti, intr-o depresiune intramontana, unde apar numeroase ponoare calcaroase.
Cele 20 de hectare ale padurii de liliac au fost declarate monument al naturii inca din anul 1965, parte integranta din aria protejata „Geo Parcul Podisul Mehedinti”.

In compozitia padurii, pe langa liliac (Syringa vulgaris) si mojdrean (Fraxinus ornus), care sunt speciile principale, mai apar diseminate gorunul (Quercus petraea), garnita (Quercus farnetto), etc. In etajul dominat de liliac si mojdrean, mai apar cornul (Cornus mas), dârmox (Viburnum lantana), jugastrul (Acer campestre), alunul (Corylus avellana), paducelul (Crataegus monogyna), scorusul (Sorbus torminalis), mai rar carpinita (Carpinus orientalis), visinul turcesc (Prunus mahaleb), etc.

Padurea de Liliac de la Ponoare reprezinta unica statiune din tara conservata, datorita climatului umed si bland al depresiunii care este protejata de culmile Mehedintului.
Speciile rare floristice: laleaua neagra, visinul turcesc si altele, precum si cele faunistice: vipera cu corn si broasca testoasa o impun mai mult in cadrul rezervatiilor naturale.

Aici, cand liliacul infloreste in prima parte a lunii mai se asterne un covor verde colorat cu nuante de la alb la violet, care imprastie seara dupa apusul soarelui, un parfum deosebit.

In fiecare an se organizeaza Sarbatoarea liliacului, care dainuie oficial din anul 1965, dar ea se tinea inca din timpuri stravechi, cand baieti si fetite, flacai si fete, mosnegi si babute, se adunau pentru a se desfata la umbra padurii de liliac.,

sursa: www.ponoare.ro

Mai multe articole..

sursa : aici

Zona mai cuprinde Steiul Ponorii, o stanca uriasa pe care Sfantul Nicodim voia sa construiasca o manastire. Pana la urma, a fost construita o bisericuta, despre care marele Nicolae Iorga spunea ca ar apartine cu adevarat constructiillor ridicate de Nicodim. Organizatorii au pregatit spectacole in aer liber, sustinute de formatii de muzica populara din Mehedinti si judetele limitrofe, dar si de tarafuri de artisti locali. Cei veniti sa petreaca o zi intr-o zona de o neasemuita frumusete vor putea remarca faptul ca o zi petrecuta in acordurile muzicii populare autentice si a parfumului de liliac va fi una de neuitat.

sursa : aici

Vor cânta Ansamblul «Danubius» cu interpreţi atât din Mehedinţi, cât şi din Gorj, Ansamblul «Liliacul», din localitatea Vinga,  ju­deţul Arad, un ansamblu din Serbia, după care Ansamblul «Liliacul din Ponoarele», an­samblul «Lăutarii din Chişinău» condus de maestrul Nicoale Bot­gros şi interpreţii Angelica şi Ni­culina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu şi alţii.

„Cantecul, dansul si costumele populare mostenite din vremi dobandesc o sporita frumusete in decorul padurilor in floare”.

sursa: aici

Trasee turistice la Ponoarele si Imprejurimi
In zona Rezervatiei Naturale Ponoarele exista numeroase trasee turistice ce pot fi strabatute cu relativa usurinta nici unul dintre acestea nedepasind 2 ore. In incercarea lor de a veni in sprijinul turistilor, localnicii au reusit sa puna la punct si sa traseze marcaje pentru un numar de cca 10 trasee turistice. La nivelul localitatii Ponoarele toate punctele de plecare pe diferite trasee au startul la Podul lui Dumnezeu de aici traseele continuand cu urmatoarele itinerarii turistice:

– Traseul turistic marcat cu banda albastra: Delul Pesterii – Campurile de Lapiezuri – Stanca Dracului – Zaton; traseul se acopera in cca 45 de minute.

– Traseul turistic marcat cu dunga rosie: Caminul Cultural – Padurea de Liliac – Cheile Balutei; acesta este un traseu de cca. o ora.

– Traseul turistic marcat cu cruce albastra: Caminul Cultural – Satul Baluta – Cheile Balutei – Valea Raienilor; timp de parcurgere 1 ora si jumatate.

– Traseul turistic marcat cu banda galbena : Scoala – Valea Morilor – Moara lui Crecuceanu – Steiul Ponorii; timpul in care se parcurge acest traseu este de cca 30 de minute.

– Traseul turistic marcat cu cruce rosie: Dealul Pesterii – Icoana din Colnice – Cornetu Mare – Balosi ; traseul dureaza o ora.

– Traseul turistic marcat cu punct albastru: Biserica Sf Nicodim – Valea Turcului – Mina Cauna; se parcurge in 30 min.

– Traseul turistic marcat cu cruce galbena: Scoala – Valea Morilor – Jghibina – Raiculesti – Gardaneasa; in punctul numit Jghibina traseul devine dificil, panta ce terbuie urcata avand o inclinatie destul de mare, tot traseul se acopera in 90 de minute

– Traseul turistic marcat cu punct rosu: Biserica Sf. Nicodim – Gaura Iepurelui – Valea Turcului – Lapiezurile de la Brazisori – Corvul Mare – Pestera Bulba ;durata parcursului 90 de minute.

– Traseul turistic marcat cu triunghi rosu: Valea lui Trandafir- Malareca – Fantana Mircii; acesta este cel mai lung traseu turistic care se parcurge in 2 ore.

– Traseul turistic marcat cu triunghi rosu: Biserica Sf. Nicodim – Cracul Muntelui – Varful Inalt ; la punctul terminus al acestui traseu care dureaza 90 de minute poate fi admirata panorama oferita de inaltimile Muntilor Mehedinti.

nepoata mea, Aura Mariţa Stoica ( în concurs la Festivalul Ponoarele )

Cazare la Ponoarele
Pentru cei care doresc sa petreaca o perioada la Ponorele ii anuntam ca au posibilitati de cazare in general in pensiuni de doua margarete dar care asigura tot confortul si acces la internet :

Pensiunea Borloveanu
Pensiunea Craciunescu
Pensiunea Luta
Pensiunea Doandes
Pensiunea Doman
Pensiunea Martinescu
Pensiunea Paulescu
Pensiunea Eleodor
Pensiunea Popescu
Pensiunea Mihaela
Pensiunea Selea
Pensiunea Tudorescu

Iar pentru cei obisnuiti cu cortul exista o zona de campare chiar pe platoul dealului pe care se afla Pestera Ponoarele in apropierea campurilor de lapiezuri. Iar daca nu ati fost inca la Ponoarele si aveti drum prin Mehedinti noi va invitam sa vizitati toate comorile naturale care se regasesc in arealul localitatii Ponoarele

Pentru orice informatie in legatura cu obiectivele si traseele turistice precum si date referitoare la posibilitatile de cazare puteti contacta autoritatile locale :

Telefon : 0252-381.512

Fax : 0252-381.512

email: primaria@ponoarele.ro

La final va comunicam ca textul de mai sus reprezinta un studiu si o centralizare a datelor desprinse din declaratii ale unor specialisti in speologie, articole media, carti de specialitate si nu in ultimul rand din expunerea opiniilor unor localnici si vizitarea Rezervatiei Naturale Ponoarele.

sursa: aici

,Ferice de ţara care are regiuni carstice şi peşteri. În astfel de locuri, omul de ştiinţă are un vast câmp de investigaţii, speologii găsesc un vast domeniu unde să-şi exerseze dorinţa de necunoscut şi priceperea de exploratori, turiştii loc de reculegere şi desfătări peisagistice, iar economiştii o mare <<mină de aur>>“

( Marcian Bleahu, Relieful carstic, Ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p.285. )

„Ponoare, Ponoare” – 2010 – invitaţi :



Published in: on 30 aprilie 2011 at 20:44  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Păşiţi cu încredere pe tărâmuri sălăjene…

Păşiţi cu încredere pe tărâmuri sălăjene…

Viorica Buda – Gazda de profesie

Functie:Proprietara Bai Jibou si Pensiune „Eden”

Poate servi drept exemplu demn de urmat pentru multa lume prin drumul pe care l-a parcurs de la macaragist la proprietar de pensiune si consilier local de Jibou, din partea Partidului Social Democrat. Ea este Viorica Buda, o business-woman in toata legea…o femeie puternica si ambitioasa, ce a batatorit in viata o cale muncita, fara favoruri ale sortii. Astazi, tot mai multe femei se implica in afaceri, schimband astfel regulile jocului intr-o lume ce pana nu demult apartinea barbatilor. Insa asta nu inseamna ca ascensiunea lor este usoara. Pentru ca, de multe ori, doamnele au de infruntat prejudecati si barfe, fiind nevoite sa se lupte si cu ideile preconcepute si cu cei care spun ca o femeie nu poate reusi singura…ca musai are un barbat in spate, care o sustine din punct de vedere financiar…ca ea reprezinta doar fata vazuta a business-ului, pentru ca, mai mult ca sigur, a fost ajutata in momentul in care s-a decis sa isi deschida propria afacere.

La mai puţin de 25 de kilometri de Zalău (pe DN 1 H) şi doi kilometri de Jibou, sălăjenii, şi nu numai, pot petrece un weekend în linişte, bucurându-se şi de efectul benefic al apelor minerale – sărate, asemănătoare cu cele din Băile Herculane. ( … )

Apele sunt benefice pentru boli gastro-intestinale, de piele, de nutriţie şi ginecologice, dar şi pentru reumatisme cronice sau afecţiuni ale ficatului”, explică administratorul complexului. Contraindicaţii sunt pentru hipertensivi, sau pentru cei care au hernie de disc”, explică administratorul staţiunii. ( … )

Turiştii care se cazează la Pensiunea Eden (situată la marginea pădurii) pot face drumeţii sau vizite  la Grădina Botanică din Jibou şi la Castrul Roman de la Porolissum (la 15 kilometri de băi).  În cadrul complexului balnear există şi un loc special pentru grătar, acoperit şi cu toate utilităţile, iar cei care vor să se dezmorţească pot intra la o partidă de tenis de masă sau tenis cu piciorul. ( … )

La Jibou, ca in “gradina rai”

Redeschise in 2005, tot ca urmare a unei investitii private, baile termale din Jibou, acum Complexul Turistic Eden sunt cunoscute pentru efectele terapeutice ale apelor sulfuroase, sulfate si clorurate, in tratarea afectiunilor hepato-biliare, gastro-intestinale si a reumatismului. Complexul de la Jibou are un hotel de trei margarete, cu sase camere, la care se adauga sapte casute, pentru cazare in sezonul cald. Doritorii au la dispozitie 21 de vani cu apa termala. Proprietara complexului, Viorica Buda, recunoaste ca si-ar dori o extindere a amplasamentului, in lipsa resurselor financiare o impiedica sa faca acest lucru. Singura “oaza” de speranta o reprezinta fondurile structurale dedicate dezvoltarii turismului.

Am fost în Sălaj, la Pensiunea Eden – băile curative Jibou !

Vă recomand cu căldură această microstaţiune ! Nu veţi regreta !

Published in: on 18 septembrie 2010 at 13:58  Comments (2)  
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

ЛEПA CPБИJA

ЛEПA CPБИJA…

Tamo daleko
daleko od mora
tamo je selo moje
tamo je Srbija

Tamo daleko
gde cveta limun zut
tamo je srpskoj vojsci
jedini bio put

Ref.
O, zar je morala doc’
ta tuzna nesrecna noc
kada si, Dragane moj
otis’o u krvav boj

Tamo daleko
gde cveta beli krin
tamo su zivote dali
zajedno otac i sin

Braco Srbi, ne ljub’te Grkinje
jer vas u vasoj zemlji
cekaju Srbkinje

Ref.

ЛEПA CPБИJA… :

Tamo, daleko je …ЛEПA CPБИJA… tamo je selo moje, tamo je Srbija…

Lacrimile călătoresc pe undele radio…

“Ca să înţelegeţi cine suntem şi ce vrem, trebuie doar să ne ascultaţi şi să trăiţi, măcar câteva zile, printre noi”, spune Vuicici. Începe mai întâi cu istoria Serbiei şi a Iugoslaviei. Nu pare subiectiv. Nici măcar atunci când spune că Serbia de azi s-a născut în Kosovo. “Kosovo e inima Serbiei”, spun sârbii. Acolo unde, acum, 90 de procente din populaţie e albaneză…  * (… )

http://www.evz.ro

www.marri-rc.org/

http://www.traveljournals.net/

http://my.englishclub.com/photo/belgrade-bridges-and-rivers

http://www.belgradeeye.com

http://i.pbase.com/

www.stormfront.org/

www.frames.uk.com/

www.descopera.ro/

www.tripadvisor.com/

www.tripadvisor.com/

www.smh.com.au/

fanfotbal.org

giurgiuro.blogspot.com/

www.ngw.nl/int/yug/yu-nat.htm

Kosovo je Srbija!

Sibilla