de dor…

Tatiana Stepa – Poem cu umeri goi

de dor…

sunt toamne care dor şi dor de noi,

ne vrem poemele cu umeri goi-napoi…

şi ne şoptim îngenunchiaţi în noapte, doi

copaci făr de pădure, peste… ploi…

Sibilla

sursa imaginii : aici

tristeţi…

Of, Doamne… toamnele cum ne mai dor…

surâdem mai amar şi rar şi… mor…

poeţii…

se depărtează palmele, se frâng

dureri de zidul nepăsării, plâng…

profeţii…

ce noapte  ne-a sorbit tot mustul

de  nu mai ştim nici izul, gustul

dimineţii…

Sibilla

Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou. – Octavian Paler

* Cuvântul soare în cuvântul Cer apune… *

* Cuvântul soare în cuvântul Cer apune… *

Tatiana Stepa-Un pachet de biscuiti

Un pachet de biscuiti

Nu stiu daca ati aflat cu totii, oamenii milostivi si instariti
De batrana ce-a furat de foame un banal pachet de biscuiti.
Ea de acolo isi cumpara sarmana, ieftin alimentul preferat
Pana cand cu preturile astea, n-a mai avut bani si l-a furat.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

Nu stia sa minta si sa fure, a trait in cinste din putin
Si-au vazut-o ca e speriata, parca o muncea un gand strain
Nici n-au apucat s-o controleze, ca s-a si predat ca intr-un joc
Si innebunita de durere a cazut si a murit pe loc.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

S-au furat averi de miliarde, tari intregi au fost facute praf
Nici n-ar fi mai potrivita sigla decat o ruina si un jaf
Iar acei ce le-au furat pe toata dau din cap profund dezamagiti
Ca batrana a murit umila pentru un pachet de biscuiti.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

( Adrian Păunescu )

* Cuvântul soare în cuvântul Cer apune… * – Păunescu

Eu ştiu că am părinţi şi cine are părinţi trebuie să-i respecte, să nu-i uite. Să nu creadă cineva că a-nceput Teatrul cu el. E plin teatrul de asemenea suficienţe. Unii rămân în istorie, alţii nu rămân cu nimic! – Dem Rădulescu

* Ţara  noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi, ei îi trebuiesc bătrâni, mulţi bătrâni, însă tineri. *  – Tudor Arghezi

* Am învăţat să iubesc ca să fiu iubit… *

* Am învăţat să iubesc ca să fiu iubit… *

Mărturisire …

Dintotdeauna, * răfuielile * mele cu Eminescu, Nichita, Militaru, Minulescu, Gyr, Paler… au rămas nefinalizate… s-a fost lăsat loc de , mereu mai spus ceva…

Fărâme de suflet a Cuvintelor tresărite deasupra de năframa tăcerii umezită-n lacrimi şi roua florilor de stâncă şi-au făcut cale spre tâmplele-mi cernite nainte de vreme şi mângâierea şoaptelor lor a blândă Lumină a fulgerat cum zâmbetul dimineţii…

* Sunt trist … * spune Paler… sunt trist… Nu de puţine ori am stabilit cu mine de vorbă poposind pe tărâmuri numai de Paler poate ştiute, că : tristeţea tristeţiilor atât de profund intuită, localizată pe harta sufletelor de Paler, cuprinde îmbrăţişarea tuturor tristeţilor noastre nerostite surâse a speranţe cum lacrima cireşelor  a ploi binecuvântate, a multe, multe… Paler, s-a priceput întotdeauna să le dea glas, să le împărtăşească într-u învăţare, pilde, invitaţie la meditaţie, şi, poate acea Iubire mai presus de cuvinte, de-aici simplitatea totuşi atât de bogată-n trăiri a spuselor sale… ca pentru a fi înţelese, deprinse de oricine-şi deschide suflet, inimă şi lasă să pătrundă Răsăritul  unui nou început, cândva…

Vă amintiţi ? * Avem timp pentru toate…. *….

( Sibilla )

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

Am învăţat să iubesc, ca să fiu iubit. – Octavian Paler

Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric. – Octavian Paler

Elegie

„Mai bine sa umplem cu flori

toate craterele vulcanilor,

sa uitam mortii neingropati

si vantul sa cante singur

ce mai e de gasit prin cenusa,

mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,

sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,

mai bine sa fixam sarbatorile

in zile fara memorie,

mai bine sa ducem ucigasilor crini

si sa-i declaram inocenti,

mai bine sa convingem fantomele

sa ne lase in pace,

sa ne ducem departe de ranile lor

si cat mai discret,

sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,

inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.”

– Octavian Paler –

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

În 2 iulie 1936, în localitatea Lisa , judeţul Făgăraş ( Braşov ), se năştea Octavian Paler…

Octavian Paler : scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.

Activitate:
Scriitor si jurnalist roman. A fost licentiat in Filosofie si Drept. A fost redactor, sef de sectie, corespondent special, redactor-sef adjunct la Radio-TV, corespondent Agerpres la Roma, director general al TVR (1965-1970), redactor-sef al ziarului „Romania libera“ in perioada 1971-1983, iar dupa evenimentele din decembrie 1989, director onorific al aceluiasi cotidian. A debutat ca scriitor in 1958, cu volumul de versuri „Umbra cuvintelor“, continuind cu note de calatorie – „Drumuri prin memorie“, critica de arta – „Un muzeu in labirint“, eseuri – „Mitologii subiective“ si proza – „Viata ca o corida“. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, precum si deputat in Marea Adunare Nationala.

Dupa 1989, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si al Aliantei Civice. Cele mai importante carti ale sale sint ”Viata pe un peron”, „Scrisori imaginare”, „Apararea lui Galilei”, „Mitologii subiective”, „Caminante”, „Autoportret intr-o oglinda sparta”, „Un muzeu in labirint”, „Eul detestabil”, „Vremea intrebarilor“, „Rugati-va sa nu va creasca aripi”, „Don Quijote in est”, „Polemici cordiale”.

Definiţia strigătului

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

( Octavian Paler )

Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu. – Octavian Paler

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

Poetul

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?

Undeva spre limita disperării, eu am găsit totdeauna speranţa. – Octavian Paler
am învăţat să iubesc,
ca să fiu iubit…
iubesc să iubesc,
Lumină-n infinit…
Sibilla
Sursa informaţiilor : citapedia.ro

Doina mea de dor…

Doina mea de dor – Tatiana Stepa:

Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.   ( Ionel Teodoreanu )

ţi-am să-mi fac o doină…

doină ţie, eu..

şi-ai să-mi fii un zâmbet,

cum mi-ai fost mereu….

şi-am să-mi fac o doină,

doina doinelor…

şi-am să-ţi cânt surâsul,

ca să-mi fie zbor…

Doi copaci…

Doi copaci…

* … doi copaci prin sărutul de scrum, aplecându-se unul spre altul… ( … )…  fără braţe, cu ochii pustii, n-am să am ce întinde spre tine… *

Necunoscând dezamăgirea, nu vei fi învăţat să nu amăgeşti şi dezamăgeşti la rându-ţi, să rămâi om…  Din toate să culegem tâlc, scuturându-ne de regrete, n-au niciun rost.  Avem dreptul la speranţă , la cunoaştere, la mereu noi şi noi orizonturi, aşa încât, dezamăgirea şi-o fi având şi ea rostul ei. Iară de vom deprinde a surâde peste dezamăgiri, se cheamă că am început să… creştem…

doi copaci…

doi copaci se zâmbesc peste nori,

într-o lume de nimeni văzută…

împletindu-şi sărutul de flori,

fără teamă de lumea ce-i uită…

……………………………………………

primăveri risipite cândva,

tresărind peste urme de ciute,

regăsindu-se, n-or suspina,

vor călca peste umbrele slute….

……………………………………………

copaci cu aripi, păduri le iartă,

clipindu-şi ramuri pe frunţi de piatră,

muguri de vânt le şoptesc taine multe,

departe-s toate şi cin să le-asculte…

……………………………………………..

suflete-aidoma cu aripi ce le plouă,

târziu regăsite sub corola de rouă,

devreme umbrite de nătângi făr de vină,

împletindu-şi sărutul, legământ de lumină…

( Sibilla )

* Fiecare are dreptul la dezamăgire. *  ( Octavian Paler )

http://fineart.brasov.tripod.com/claudia/C-1.jpg

răni şi surâs…

o rană…

aceasta-mi eşti, acum, o rană,

n-am ştiut  să te citesc în taină..

eu, ţie, numai pană-n vânt,

şi, poate, cândva un cuvânt..

descânt…

de frig şi ploaie şi pământ

de-a fost odată legământ…

sunt lacrimă şi doar atât

şi-mi dor mirările; surâd…

Sibilla

* Orice dezamăgire ne dă ocazia unei noi promisiuni. *  ( B A Fajimi )

peste tăceri…

o rimă de s-a frânt, eu însă, cresc..

şi dacă-ţi spun că încă te iubesc,

rămână-ţi un surâs, senin, ceresc…

să râzi apoi,  îmi lasă mie umbre, nori,

te du, le voi păstra cum nimeni, flori…

peste tăceri, deasupra de cuvinte, zări..

Sibilla

* … şi dacă nouri deşi se duc, de iese-n luciu luna, e ca aminte să-ţi aduci, de mine-ntotdeauna… *… căci, * A iubi, înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi ! * ( Octavian Paler ) …