24 iunie- NASTEREA SF IOAN BOTEZATORUL. DRAGAICA SAU SANZIENELE

sursa : aici

24 iunie- NASTEREA SF IOAN BOTEZATORUL. DRAGAICA SAU SANZIENELE

Sanzienele sunt niste entitati feminine foarte des confundate cu Ielele, acestea fiind de obicei binevoitoare fata de om. Sunt asemanatoare Ielelor, acestea traind in paduri, in vazduh, la marginea raurilor. Zilele in care acestea isi fac cel mai bine simtita prezenta sunt in „Noaptea de Sanziene” sau „Dragaica”. Numele acestora este compus din „Sant – ziene”, „Sant” care inseamna „sfant” si „ziene” care inseamna „zana” sau „zeita”. Superstitiile difera de la zona rurala la alta, iar una dintre ele ne spuna ca acestea „iau glasul Cucului”, unde incepand de pe 24 Iunie, cucul nu mai canta, iar din mila, acestea ii redau uneori glasul o data sau de doua ori, dar dupa 24 Iunie, cine il aude, acela v a stii ca este semn rau si bine ar fi ca nimeni sa nu il auda.

Ultima zi de culegere a florilor de leac fiind in „Ziua de Sanziene”, dupa aceasta florile incep sa isi piarda puterile vindecatoare si de obicei fetele culeg florile de Sanziene in aceasta zi pentru a le folosi in scopuri curative si vindecatoare. In „Noaptea de Sanziene” acestea pot fi vazute dansand in hora in aer deasupra caselor, lanurilor de grau sau porumb, atarna de streasina caselor. Baietii pentru a isi afla aleasa culeg o floare de Sanziene si il pun la geam in afara casei, iar Sanzienele ii aduc acestuia o suvita din parul fetei sau ceva asemanator, iar dimineata daca flacaul nu gaseste nimic se spune ca acela nu se va insura anul respectiv. Sanzienele incurajeaza iubirea dintre doua persoane care se iubesc. In „Noaptea de Sanziene” se spune ca „cerurile se deschid” iar firul care desparte lumea vazuta de cea nevazuta fiind foarte subtire, permitand entitatilor de toate felurile sa patrunda in lumea noastra. In noaptea aceasta comunicarea dintre oameni si spiritele Naturii este la apogeu, putand fi facute lucrari de dragoste, vraji si ritualuri de tot soiul, dar de preferat sa nu, deoarece este o noapte sfanta si trebuie tratata ca atare. Cu o saptamana inainte de Dragaica, eventual doua, este recomandat sa nu se scalde nimeni in rauri si lacuri, deoarece acestea din urma fiind lucruri sacre pentru Sanziene si cine pateaza apa poate suferi foarte mult de pe urma aceasta, si presupun ca ati auzit si voi destule cazuri de inec in aceasta perioada a anului si nu dupa aceasta. Am uitat sa mentionez ca, de multe ori copiii sufera, iar blestemul aruncat de Iele si de Sanziene cade pe copiii oamenilor care defaimeaza aceste lucruri sacre.

Se spune ca dimineata devreme se poate culege roua de pe iarba curata din campurile din zonele rurale, iar aceasta roua fiind foarte buna pentru oamenii care sufera de diferite boli, de poceala, roua culeasa avand scop curativ si de vindecare a bolnavului. Sanzienele, se spune, ca au dansat noaptea in acele locuri salbatice iar acestea lasandu si puterile miraculoase peste tot in jur : in roua, pe iarba si in florile culese de catre femeile sau copii satului; flori precum cele de Sanziana si altele cu diferite scopuri.

www.paranormal.ro

Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii

Sanzienele sunt in primul rand flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere. La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, „cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde”. Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: „Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul”. Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar „bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi”, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude. ( … )

mai multe informaţii : aici

În tradiţia românească se întîlneşte folosirea coroanei sau coroniţei:

coroana

În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc Drăgaica păstrează amintirea Marii Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno – în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec. Drăgaica sau Sînziana, numită în diferite zone etnografice Dardaică, Împărăteasa, Stăpîna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pămînt sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cîntînd şi dansînd, împreună cu alaiul său nupţial format din zîne fecioare şi fete frumoase, peste cîmpuri şi păduri. În cetele de Drăgaică din sudul Munteniei, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă şi cu cununa împletită din flori de sînziene (drăgaică) pe cap, însemn al cununiei. În timpul ceremoniei nupţiale zeiţa bagă bob spicului de grîu şi miros plantelor de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat etc. Dar, cînd i se nesocoteşte ziua, ea stîrneşte vîrtejuri şi vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi îi îmbolnăveşte, lasă florile fără leac si miros. După Dansul Drăgaicei din ziua cînd şi Soarele joacă pe cer la amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grîului, paralel cu coacerea bobului în spic, răsare pe cer constelaţia Găinuşei (Cloşca cu Pui), florile îşi pierd din miros şi din puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cînte, apar licuricii în păduri, se întoarce frunza pe ulm, plop şi tei etc. Manifestările cultice de altădată, de cinstire a zeiţei agrare, au devenit ocazii de întîlnire şi cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei şi, apoi, vestite tîrguri, bîlciuri şi iarmaroace de Drăgaică, Sînziene şi de Fete. Zeiţa agrară la vîrsta fecundităţii şi maternităţii a fost atestată cu numele de Drăgaică în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi cu numele de Sînziană în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş şi Bucovina.

mai multe : aici

Sânzâiene-Cosânzene-Zâne Drăguşitului… Amuţitul Cucului…

Sânzâiene-Cosânzene…
Zâne Drăguşitului,
Amuţitul Cucului,
Descântec Pământului,
Aflarea Ursitului…

Sânziene sau drăgaică (partea aeriană înflorită)

Efecte subtile:

  •  îndeamnă la autoexprimare creatoare, la cunoaştere interioară prin evaluarea forţelor proprii şi a experienţelor de viaţă, înalţă pe o nouă treaptă a realizării personale;
  • aduce linişte, curajul de a ne accepta identitatea, putere de introspecţie, analiză şi decizie.

Indicaţii:

  • inerţie, complacere, ataşament, nostalgie;
  • impotenţă, nefrită, retenţie hidrosalină, erupţii ale pielii, reumatism, gută, obezitate, boală coronariană, epilepsie, hipotiroidie, hipertiroidie.

sursa : aici

24 iunie- NASTEREA SF IOAN BOTEZATORUL. DRAGAICA SAU SANZIENELE

Ati auzit ce spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: Asa să lumineze lumina voastră înain-tea neamurilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Cine a fost o lumină mai mare ca Ioan Botezătorul?

Si ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: Ce-ati iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc? Si apoi le explică: „Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!” Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul. ( … )

oan mânca muguri de copaci si miere sălbatică care o fac viespile si albinele sălbatice prin niste stânci si este foarte amară. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era îmbrăcat cu o piele de cămilă si încins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului, când a fost trimis la vre-mea propovăduirii, si a început să strige: Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărătia Cerurilor! ( … )

Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, cu ale cinstitului slăvitului Prooroc Înaintemergătorul si Botezătorul Ioan, a cărui sfântă nastere o prăznuim astăzi si pentru ale tuturor sfintilor, să ne miluiască, să ne mântuiască pe noi ca un bun si iubitor de oameni. Amin.

sursa : aici

Dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu!

Dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu!

sursa imaginii : aici

„Am ales teologia din dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu”

Interviu cu preotul Ion Petrică

8 mai 2011 – 14.00
De:

ADALBERT GYURIS

Ion PetricăIon Petrică s-a născut la 9 mai 1975. Între 1994-1998 a urmat facultatea de teologie „Universitatea de Vest” din Timişoara, devenind licenţiat în teologie ca preot şi profesor de religie. Între 1999-2003, a fost profesor de religie la liceul „Traian Lalescu” din Reşiţa, apoi, între 1998-2000 a fost diacon la Episcopia Caransebeşului. Din anul 2004 este preot slujitor şi vieţuitor al Mănăstirii Vasiova din Bocşa, din cadrul Episcopiei Caransebeşului.

Cărţi publicate: Meditaţii pentru contemporani, Ed. Marineasa, Timişoara, 2006; Conceputul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler; o părere şi completare teologică / o abordare speculativă constructivă, Ed. Marineasa, Timişoara, 2008. În luna noiembrie 2008, cartea a fost premiată cu „premiul special al juriului“ la Concursul Naţional de Proză „Liviu Rebreanu“, care a avut loc în judeţul Bistriţa-Năsăud; Cuvinte vechi tâlcuite în timpuri noi, Ed. Agnos, Sibiu, 2009.

Părintele Ioanichie, cum este cunoscut în viaţa monahală preotul Petrică, a făcut din mănăstirea „Sfântul Ilie” de la marginea Vasiovei lui Tata Oancea o bucăţică de rai.

– Ion Petrică, de ce ţi-ai ales teologia? De ce preot la mănăstire?

– Deşi am iubit matematica, fizica, chimia, mai precis ştiinţele exacte, am ales, sau mai bine-zis Dumnezeu m-a ales să mă apropii şi să caut cunoaşterea şi chiar mai presus de cunoaştere, adică întâlnirea şi unirea tainică cu Dumnezeu, care se află în teologie. Când spun că se află în teologie, mă gândesc la viaţa în Dumnezeu şi nu la latura ei gnoseologică (ştiinţifică). Evagrie Ponticul, în Filocalia, volumul 1 (traducere, introducere şi note ale marelui teolog român părintele Dumitru Stăniloae), la Cuvânt despre rugăciune, poziţia 60, mărturisea următoarele: „Dacă eşti teolog, roagă-te cu adevărat: dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog“. Aşadar, am ales teologia din dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a trăi cu El prin rugăciune adevărată. Însă nu este aşa de uşor, pentru că aceasta este calea care duce la cea mai mare şi la cea mai importantă comoară pentru om. Adevărata noastră comoară este Dumnezeu şi trăirea împreună cu El.
Am ales să fiu preot la mănăstire, pentru că nu m-am căsătorit şi, în viitor, doresc să îmbrăţişez monahismul în forma sa oficială, adică depunerea voturilor monahale: castitate, ascultare şi sărăcie de bunăvoie. Monahismul răsăritean oferă un alt mod de viaţă, diferit total de modul de viaţă al lumii contemporane. Monahul este o fiinţă eshatologică, adică o fiinţă a veşniciei, care în această viaţă pământească luptă cu Hristos spre a se înveşnici în Hristos. Taină mare este această cale a sfinţeniei!

– Eu sunt catolic, tu eşti ortodox, care este marea deosebire dintre cele două religii?

– La întrebarea aceasta trebuie precizate câteva aspecte. Ortodoxia şi Catolicismul nu sunt două religii. Creştinismul este unul. Diferenţele sunt date pe latură dogmatică, liturgică etc. şi nu cred că este cazul de a începe expunerea unui paralelism între cele două Biserici. Important este un alt aspect: între mine şi tine există o împreună-vieţuire. Aşadar, avem un punct comun: Hristos Domnul. Când sunt/suntem în Hristos, diferenţele confesionale devin probleme secundare. Sigur, este mai greu din punct de vedere dogmatic sau din punct de vedere liturgic. Aceste diferenţe există, însă există şi acea bucurie a iubirii…

Ion Petrică– Există vreo speranţă privind unirea celor două Biserici?

– Acesta este un punct extrem de sensibil, la care răspunsul meu, dacă l-aş da, ar fi ori unul speculativ (înţelegând că voi prelucra sub formă matematică informaţiile pe care le deţin şi voi oferi un rezultat), ori unul total subiectiv (în care expun propria părere). În schimb, pot prezenta înţelegerea asupra Bisericii Creştine pe care am găsit-o de ceva timp în Dicţionarul Evului Mediu Occidental. În această carte este arătată diferenţa dintre „Biserica apostolică“ şi „Biserica imperială“ şi cred că am spus totul. Vom avea o unitate totală a credinţei atunci când ne vom regăsi cu toţii în „Biserica apostolică“ şi nu în cea la nivel doar de instituţie. În Tratatul de sociologie al lui Raymond Boudon, în privinţa creştinismului, se arată foarte clar că procesul de industrializare a lumii (de fapt de la Revoluţia franceză şi până în zilele noastre) a „aruncat“ Biserica spre o formă doar instituţională. Laicizarea în mare parte a statelor din Occident a împins Biserica mai degrabă către o formă instituţională de existenţă, decât către una organică de vieţuire. Biserica era şi trebuie să rămână un organism care are în centru pe Hristos. La un asemenea nivel, în care vorbim de Biserici doar ca instituţii, e foarte greu să gândim unirea celor două şi implicit absorbţia protestantismului şi a neoprotestantismului, ca să ne reîntoarcem la timpul de dinaintea anului 1054, în care creştinismul să fie doar unul singur şi ca formă.

– Ce semnificaţie ar avea acest pas şi când s-ar putea înfăptui?

– Părerile sunt împărţite. Sunt unii care cred că nu ar fi un lucru bun ca acest pas al unirii dintre cele două Biserici să existe cândva, alţii consideră că ar fi necesar pentru o asemenea lume care se desacralizează şi, chiar mai mult, se dezumanizează. Nu aş da un răspuns categoric în această privinţă. Sunt prea multe aspecte de dezbătut şi sigur nu ne-ar ajunge timpul, iar, dacă ar fi să scriu o carte despre acest aspect, nu cred că aş termina-o prea curând. Dar voi pune pe gânduri pe toţi cei ce vor citi acest interviu. În cartea Enciclopedia dezvoltării sociale, coordonată de către profesorul universitar Cătălin Zamfir, la capitolul despre globalizare, punându-se problema dimensiunii socio-culturale a globalizării, în privinţa unificării tuturor religiilor se spune că amalgamul religios ar putea fi realizat doar la nivelul altor religii decât cea creştină. Creştinismul iese din schema de unificare (aş putea spune demonică) pe care au „realizat-o“ la nivel de religii cei ce conduc lumea din umbră. Este foarte importantă, în aceste vremuri, unitatea de credinţă şi mărturisirea lui Hristos la unison de către toţi oamenii care cred în El. Ipotetic vorbind, o unire a creştinismului ar fi extrem de necesară, ca toţi să fim una, aşa cum, de altfel, se ruga şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă e destul de greu. Ţin foarte mult la Ortodoxie, sunt apropiat şi de Biserica Romano-Catolică, însă am văzut şi grupări aşa-zis creştine, în care manifestarea lor pentru Dumnezeu este una care nu se potriveşte deloc cu mărturisirea în duh a Bisericii Ortodoxe în care eu slujesc. De aceea, cred că va fi extrem de greu să facem o predicţie în ceea ce priveşte unirea şi trăirea sub acelaşi acoperământ în creştinism.

– Ce înseamnă scrisul pentru tine ?

– Scrisul pentru mine înseamnă destul de mult. Am publicat până acum trei cărţi care – zic eu – în procentaj maxim mă reprezintă. Nu le-am publicat din dorinţa de a avea un nume, ci efectiv din bucuria de a-L mărturisi pe Hristos şi prin intermediul scrisului. Lucru, de altfel, mărturisit de mine în fiecare cuvânt lămuritor / cuvânt introductiv din fiecare carte a mea. Acum mai bine de zece ani (prin 2000), un domn îmi sugera să scriem o carte împreună şi, de bucurie, am început să visez cu ochii deschişi că voi publica o carte. Bucuria a fost mare prea devreme, deoarece nu s-a realizat acest lucru, chiar dacă eu îmi făcusem tema. La fel s-a întâmplat şi un an mai târziu, când patru persoane trebuia să muncim la o carte legată de învăţământul religios la nivel de liceu, însă şi de această dată mi-am făcut partea, ceilalţi nu, şi nu a mai apărut lucrarea. Acum cinci ani (în ianuarie 2006) mi-a apărut prima carte şi am fost tare bucuros. Cartea, în general, este un moment de bucurie pentru mine. Unii se bucură de o maşină luxoasă, alţii de o vilă, alţii de realizări financiare spectaculoase, eu mă bucur de cărţi şi cu atât mai mult atunci când pot să scriu şi să public despre Hristos.

– Biblia spune să nu ne închinăm la chip cioplit. Din această perspectivă, ce reprezintă icoanele ortodoxe şi statuetele catolice?

– Porunca a II-a din Decalog menţionează acest aspect în Vechiul Testament, la cartea Ieşire 20, 4 şi urm., însă icoana nu este nici chip cioplit, nici idol, ci este o reprezentare care face trimitere la o realitate spirituală. Există trei modalităţi de închinare: adorarea, pe care o atribuim doar lui Dumnezeu întreit ca Persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), preacinstirea, pe care o atribuim doar Maicii Domnului şi cinstirea, prin care îi venerăm pe semenii noştri care s-au desăvârşit în Hristos. Dacă stau bine să mă gândesc, nu ar fi corect să spun că mă închin icoanelor, ci îl cinstesc pe sfântul N, sărutându-i chipul zugrăvit în icoană. Aceasta este înţelegerea profundă atunci când rostim expresia „ne închinăm icoanelor“. Icoana este un obiect de cult, dar nu ne folosim de ea ca un simplu „instrument de lucru“, ci ea face o trimitere reală către lumea lui Dumnezeu. Ea este fereastra care ne face să fim în comuniune cu sfinţii, cu Maica Domnului, cu Mântuitorul Iisus Hristos. Sigur, există şi alte mijloace de întâlnire şi de unire cu Dumnezeu, cum e spre exemplu rugăciunea, însă, vorbind despre icoană, pot face o astfel de precizare fără a reduce experierea lui Dumnezeu doar la o reprezentare. În prima mea carte, Meditaţii pentru contemporani, am două articole despre icoană, unul l-am formulat folosind un limbaj dogmatic, iar celălalt folosind un limbaj catehetic care e mai accesibil omului de rând. Îmi aduc aminte că am tratat şi momentul apărut în veacul al VIII-lea al primului mileniu creştin cu privire la icoană. Considerată a fi un idol, icoana a fost scoasă din biserică de cei ce au căzut într-o asemenea erezie. Lucrurile sunt mult mai profunde şi toate pleacă de la prima erezie, arianismul (combătut în anul 325 la primul Sinod ecumenic), prin care s-a „atacat“ dumnezeirea Fiului, deofiinţimea şi consubstanţialitatea Lui cu Tatăl, dar aici dezbaterile sunt mult mai profunde şi nu intru în amănunte. Perioada legată de combaterea icoanei poartă numele de iconoclasm. Încercarea a fost mare şi a ţinut mult: o formă de iconoclasm există şi-n zilele noastre, chiar dacă la sinodul din 787 s-a stabilit adevărata învăţătură despre icoană. Aici s-a arătat rolul ei multiplu, şi anume:
– cel estetic – acela de a împodobi biserica şi de a crea un cadru anume pentru rugăciune; deşi părinţii spun că în rugăciune să nu-ţi imaginezi nimic, totuşi trebuie spus că imaginea bună şi sfântă este sădită de Dumnezeu în om şi ea ne este necesară alături de celelalte puteri ale sufletului, cum sunt: simţurile, opinia, înţelegerea, raţiunea. Aşadar imaginaţia nu trebuie înlăturată, ci trebuie curăţită, deoarece prin ea – după cum zice Părintele Stăniloae – avem puterea de a crea, asemănându-ne Creatorului nostru;
– cel pedagogic – acela de a cunoaşte Sfânta Scriptură, învăţătura Bisericii, istoria Bisericii, vieţile sfinţilor;
– cel latreutic – de a însoţi cultul Bisericii, de a-L avea pe Hristos în chip văzut alături de noi, de a o avea pe Maica Domnului, pe sfinţi;
– cel haric – de a mijloci harul divin.

Va trebui să facem diferenţierea între o icoană şi un tablou religios. Icoana, în Biserica Ortodoxă, ia naştere în urma rugăciunii, a nevoinţei şi a stării interioare profunde a pictorului în relaţia cu Dumnezeu. Există rânduieli care trebuie respectate la pictarea unei icoane. Modelul icoanei este prestabilit, trebuie să fie modelul bizantin, în care chipul nu este unul realist, ci este unul transfigurat de nevoinţă, de sfinţenie, de lumină divină etc. Eu când mă închin – spre exemplu – icoanei lui Hristos, nu mă interesează icoana ca obiect, ci, sărutând picioarele Domnului din icoană, sărut picioarele lui Hristos din veşnicie, Cel ce poartă în veşnicie trup prin înomenire, dar transfigurat după înviere. Aşadar, eu nu sărut imagini ireale, fără corespondent în realitate, ci în virtutea dumnezeirii Fiului, pot trece în duh din lumea mea în lumea Domnului şi, sărutând picioarele Lui sfinte din icoana Sa, sărut în chip real picioarele Domnului meu, pentru că Dumnezeu mă poate face contemporan praznicului împărătesc pe care-l sărbătoresc indiferent care este el.

Voi încheia răspunsul la această întrebare, lăsându-l pe Sfântul Ioan Damaschin, un luptător împotriva iconoclasmului, dar şi un sfânt iubitor al Icoanei icoanelor, să ne mărturisească despre sfinţita icoană: „Dar când Dumnezeu, din pricina milostivirii milei Lui s-a făcut om, cu adevărat pentru mântuirea noastră – şi s-a făcut om nu cum s-a arătat lui Avraam în chip de om şi nici cum s-a arătat profeţilor, ci s-a făcut om în chip substanţial şi real – a făcut minuni, a suferit, a fost răstignit, a înviat, s-a înălţat şi toate acestea s-au întâmplat în chip real şi a fost văzut între oameni; deci când s-au făcut acestea, s-a înfăţişat în icoană chipul Lui spre aducere aminte de El”. Acelaşi lucru ni-l dezvăluie şi o cântare bisericească: „Negrăită şi dumnezeiască este rânduiala Ta cea către oameni, Cuvinte al Tatălui, căci Chipul cel nezugrăvit de mână, ci de Dumnezeu scris, nemincinoasă arată întruparea Ta. Pentru aceasta icoana Ta o cinstim sărutându-o”.

– Eşti şi profesor de religie, ce este de făcut ca tinerii să-şi îndrepte paşii mai mult spre biserică?

– Nu mai sunt profesor de religie! Am fost, dar nu profesor de religie titular, ci eram încadrat la plata cu ora. Aceasta se întâmpla în perioada anilor 1999-2003. Mi-a prins bine întâlnirea cu elevii de liceu, mai ales că cei ce conduceau liceul din Reşiţa, unde predam, îmi dădeau la început de an şcolar doar clasele a XI-a şi a XII-a. Subiectele pe care le-am dezbătut la ore erau interesante: tot felul de preocupări legate de evoluţia ştiinţei, de relaţia ştiinţă-religie etc. Mai rar întâlneam tineri care se rugau, care deprinseseră din familie modul de viaţă creştin: rugăciunea, postul, mersul la biserică, spovedania, împărtăşania, duhovnicul etc. Ca tinerii să se apropie din ce în ce mai mult de biserică, ar fi necesar să schimb modul de viaţă al societăţii moderne. Deşi mă folosesc de foarte multe lucruri pe care societatea modernă le promovează, totuşi sunt valori în societatea tradiţionalistă care nu pot fi înlocuite niciodată.

În primul rând, cred că tinerilor trebuie să li se ofere accesul şi la alte informaţii decât cele prezentate azi de mass-media. Ei trebuie să ajungă să cunoască Biserica şi în profunzimea ei, nu doar la nivel informaţional, ci experimental. Îmi aduc aminte că la o oră de religie, întristat că elevii mei cunoşteau doar nume ale artiştilor, ale sportivilor, ale maneliştilor etc., le-am prezentat pe marele Pavel Florenski – preot rus, matematician, fizician, filozof etc., care era catalogat drept „da Vinci“ al ruşilor. A murit în închisorile comuniste, după ce a fost ridicat de la domiciliu de către NKVD, strămoşul KGB-ului. Tinerii elevi, auzind de el, au fost profund mişcaţi şi m-au întrebat: „Dar noi de ce nu am ştiut de el?“. Şi pe seama acestei întrebări se pot spune multe. Am destulă experienţă ca să propun tot felul de lucruri folositoare pentru atragerea tinerilor la Biserică şi la unirea lor cu Hristos: promovarea unor proiecte de către Biserică în care să fie implicaţi tinerii; realizarea convenţiilor de colaborare între/dintre Biserică, şcoală, ONG-uri etc. Apropierea tinerilor de Biserică într-un mod masiv se va face atunci când noi, slujitorii, vom deveni modele de viaţă în Hristos. Harul lucrează în viaţa unui sfânt, iar liniştirea lui în Hristos, slujirea lui, tot ceea ce face el se transferă comunităţii / comunităţilor şi implicit tinerilor. În varianta aceasta cred mai mult.

Ion Petrică– Cei ce nu cred în Dumnezeu se pot prăbuşi în absurd?

– Trăim vremuri grele. Întotdeauna, orice perioadă a istoriei a avut greutăţile ei, însă acum, când cu toţii credem că trăim într-o lume emancipată (progresul ştiinţific, lejeritatea comunicării şi a mobilităţii locului de muncă), îmi pun multe semne de întrebare. Ateismul e la modă. Multe state occidentale sunt laicizate, iar oamenii din aceste ţări, dacă nu sunt atei declaraţi, sunt cel puţin indiferenţi din punct de vedere religios. Nu ştiu dacă ateii se prăbuşesc în absurd, însă absurditatea, adică ateismul, poate fi o normalitate într-o societate laicizată, în care creştinismul se regăseşte, ca trăire în adevărul dumnezeiesc, la tot mai puţini oameni. Unul din capitolele foarte importante ale sociologiei îl reprezintă devianţa. Odată cu Reforma lui Luther din 1517, are loc naşterea protestantismului. Acest fenomen, la începutul său, era socotit o devianţă. Ulterior, peste veacuri, pentru un sociolog care studiază fenomenul religios, protestantismul – datorită extinderii lui – nu mai este socotit o devianţă, ci o normalitate în societate. Ceea ce mă frământă este tocmai acest proces şi anume, ateismul ca o devianţă, iar apoi ateismul ca o normalitate. Nădăjduiesc că Dumnezeu nu ne va lăsa într-o asemenea nesimţire faţă de cele duhovniceşti şi faţă de viaţa în Dumnezeu. În România, potrivit recensământului din 2002, ateismul este cuprins alături de celelalte religii în afară de creştinism, însumând un procent de aproximativ 1,1%.

– Omul îşi poate alege singur destinul sau este predestinat încă de la naştere?

– Mă feresc întotdeauna să folosesc cuvântul „destin“, cu atât mai mult cuvântul „predestinaţie“. Despre „predestinaţie“ vorbesc foarte mult cultele protestante. Tot omul este chemat de a se mântui în Hristos. Preferenţialitatea nu este un atribut al lui Dumnezeu. Sigur, o alegere există, dar aceasta este legată de neam şi de felul în care un neam se desăvârşeşte în urmaţii lui pentru că aceştia se sfinţesc în Hristos şi prin Hristos. Avem în Sfânta Scriptură genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos (vezi Evanghelia după Matei şi după Luca). Avem alegerea Maicii Domnului, avem şi alegerea Sfântului Ioan Botezătorul etc. Părintele Nicolae Steinhardt vorbea în cartea lui „Dăruind vei dobândi” tot de o alegere, dar nu de predestinaţie. Spre exemplu, părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, de asemenea părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia şi Elisabeta, s-au rugat ca Dumnezeu să le dăruiască prunci, şi le-a dăruit. Aceşti prunci născuţi cu şi în rugăciune, post, nevoinţă au primit anumite daruri. Aici vorbim de rânduieli profetice, nu de predestinaţie. Sunt două lucruri diferite. Omul poate să-şi aleagă singur destinaţia, scopul, finalitatea în această viaţă. Este liber să o facă. Este liber să trăiască cu Hristos sau să aleagă să trăiască fără Hristos. Însă în aceste situaţii, poate să trăiască veşnic, sau să moară veşnic.

– Ce trebuie să ştim şi mai ales să facem în fiecare zi pentru a ne apropia de Bunul Dumnezeu?

– Să iubim: pe Dumnezeu, pe oameni, animalele, natura etc. Un părinte a fost întrebat de un ucenic când vine sfârşitul lumii. La care părintele i-a răspuns că sfârşitul lumii vine atunci când nu va mai exista cărare de la semen la semen, adică atunci când nu va mai fi dragoste între oameni. Asta trebuie să facem în fiecare zi: să-L iubim pe Dumnezeu, pe semen, creaţia întreagă. Desăvârşirea în iubire sfântă este lucrul bine plăcut lui Dumnezeu.

– Dragă părinte Ionică, mă bucur că am reuşit să realizez acest interviu de mare sensibilitate şi îţi mulţumesc că te am printre prietenii mei, destul de puţini de altfel.

sursa: Argument

sursa imaginii : aici

Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor, Bocşa, Caraş-Severin:
Hram: „Sfântul Ilie de la Izvor” (20 iulie)
Adresa: Oraşul Bocşa, str. Dognecei nr.27, jud.Caraş-Severin, cod 325300
Numărul de vieţuitori: 12 (viaţă de obşte)
Acces rutier: pe şoseaua Reşiţa– Bocşa- Timişoara (25 km de Reşiţa)
Acces feroviar: pe ruta Reşiţa – Timişoara (cu coborâre la Bocşa-Vasiova)
Posibilităţi de cazare: Maxim 10 persoane.
Stareţă: Monahia Varvara Săntiuan
Telefon: 0740.892.982

” Praznicul Izvorul Tămăduirii reprezintă pentru Episcopia Caransebeşului o sărbătoare, în primul rând pentru viaţa monahală cărăşană, dar şi pentru misiunea Bisericii în Eparhie. Toate acestea, pentru că în Eparhia Caransebeşului, două mănăstiri şi un Aşezământ medical-creştin, îşi serbează hramul.

Cu toate acestea, prilej de pelerinaj este în fiecare an, la mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor Bocşa Vasiova, care are al doilea praznic de ocrotire, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care adună în tinda mănăstirii în fiecare vineri luminată sute de credincioşi din zonă şi nu numai.

Obiceiul de a săvârşi sfinţirea apei celei mari la izvorul mănăstiri, care dăruieşte numele aşezământului monahal „Sf. Ilie de la Izvor” este găsit în jurul anului 1865, când la acest izvor s-a tămăduit un miner din localitatea minieră vecină Ocna de Fier. De atunci tradiţia confirmă că mulţi pelerini care s-au închinat cu credinţă la sfânta mănăstire şi au gustat din apa izvorului mănăstirii s-au tămăduit de boli şi neputinţe. ( … )

Cuvântul de binecuvântare din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian. „Întrucât am venit cu binecuvântarea Chiriarhului nostru, dorim să vă transmitem dragostea şi purtarea de grijă a Preasfinţiei Sale, care din pricini binecuvântate nu a putut fi în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor, însă poartă în rugăciune această mănăstire, care îşi are vechimea şi ocrotitorii asemenea cu mănăstirea de metanie a Preasfinţiei Sale. Ţinem aşadar să felicităm obştea monahală pentru eforturile administrative intreprinse în ultima perioadă, care au înfrumuseţat, renovat şi consolidat ansamblul monahal, precum şi pentru efortul misionar pe care mănăstirea îl face pentru oraşul Bocşa, şi nu în ultimul rând pentru dragostea pe care părintele duhovnic Ion Petrică o are pentru copiii instituţionalizaţi de la Direcţia Generală de Protecţe a Copilului Caraş-Severin, unde sfinţia sa îşi întregeşte menirea misionară” a mai spus părintele Casian Ruşeţ. ”

sursa : Episcopia Caransebeşului

Cine are minte, să ia aminte !! – Părintele ARSENIE BOCA

Cine are minte, să ia aminte !! – Părintele ARSENIE BOCA

” Sa fim intelesi!

Nu intri in Imparatia in care nu ai trait pe pamant !”

” Lasa sa te conduca Dumnezeu si atunci toate se implinesc, ti se fac cum trebuie. „

„Cine vine si ma cauta, nu vine degeaba. Sa povestiti despre mine, ca eu sunt intre voi.”

„Daca tii aceste doua faclii ridicate in sus – dragostea si smerenia, te mantuiesti. „

„Ma, ajuta-ma ca sa te ajut! Degeaba spun eu sa faci cutare lucru daca tu nu ma asculti!”

„Fiecare dintre noi vrea sa fie inteles, sa fie iubit, sa fie iertat…” – Parintele socotea ca boala apare in suflet si din suflet ricoseaza in trup. Arma Iertarii intoarce raul spre bine.

” Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele Arsenie Boca, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!”

” Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu! „

Tropar, glasul al-8-lea

Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Intru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea Cuvioase Parinte Arsenie, duhul tau.

Codacul 1

Prea Cuviosului Parintelui nostru si al multora luminator si indreptator de suflete, veniti fratilor, sa-i aducem cu multumire laude si sa-l cinstim, zicandu-i : Bucura-te Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Icosul 1

Din parinti binecredinciosi ai rasarit, Parinte, se ca un soare ai luminat si multe suflete necajite si ratacite le-ai indreptat pe calea mantuirii. Pentru acestea toate, noi iti aducem aceste laude :
Bucura-te, ca din parinti crestini ai rasarit ;
Bucura-te, ca ei Iosif si Cristina s-au numit ;
Bucura-te, ca, maica ta Cristina, soarele si luna a visat ca are in pantece dupa ce te-a zamislit ;
Bucura-te, caci cu adevarat, scara pentru noi ai fost ;
Bucura-te, caci ca soarele si luna in viata ai luminat ;
Bucura-te, al multora si al nostru luminator ;
Bucura-te, ca pentru noi si pentru multi ia fost scump si sfant odor ;
Bucura-te, soare din Muntii Apuseni aparut ;
Bucura-te, luna din Vata de Sus ;
Bucura-te, luceafar aparut din manastirea Brancoveanu ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Codacul al-2-lea

Din copilarie te-ai aratat odor luminat de Duhul Sfant si parintii, vazandu-te copil ales, te-au dat la scoala mai inalta, ca sa inveti a canta : Aliluia !

Icosul al 2 –lea

Terminand teologia ai fost chemat la manastirea Brancoveanu de mitropolitul Nicolae Balan, si fiind calugarit la muntele Athos ai fost trimis, unde, intr-o padure, Maicii Domnului te-ai rugat sa te dea in seama unui povatuitor induhovnicit. Cu adevarat ai fost ascultat si dupa cum numai o data , pentru smerenie, ai spus acestea, noi iti aducem laude , zicand :
Bucura-te, Parinte, ca Maica Domnului te-a ascultat
Bucura-te, ca Maica Domnului la tine a venit ;
Bucura-te, ca ea de mana te-a luat ;
Bucura-te, caci pe munte inalt de mana te-a dus ;
Bucura-te, ca te-a urcat pana sus ;
Bucura-te, ca acolo, in grija sfantului, ce traia pe pamant de 200 de ani te-a dat ;
Bucura-te, ca apoi Maica Domnului s-a facut nevazuta ;
Bucura-te, ca urcand, frica nu-ti era ;
Bucura-te, ca mare dar ai primit ;
Bucura-te, ca pe multi i-ai luminat ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Codacul al 3-lea

Ai spus, Parinte, ca Domnului Iisus in padure mult te-ai rugat sa-ti trimita in cale un bun povatuitor, dar n-ai ascultat. Iar dupa un timp, ti-ai dat seama ca El are o mama buna, care mijloceste pentru noi.Si atunci cu lacrimi te-ai rugat ei, iar ea de maini te-a luat si sfantului in varful muntelui in grija te-a dat, iar noi, minunandu-ne de asa mare dar, iti cantam : Aliluia !

Icosul al 3 –lea

Dupa un an ai venit de la muntele Athos la manastirea Brancoveanu si, incepand munca de duhovnic, infricosat te-ai aratat noua si multora care veneau la marturisit, caci mai dinainte le stiai faptele. Iar noi, despre darul pe care-l aveai iti cantam acestea :
Bucura-te, ucenicul Maicii Sfinte ;
Bucura-te, ca de la ea ai primit cinste ;
Bucura-te, ca dar de a prooroci ai primit ;
Bucura-te, ca multora pe nume le spuneai ;
Bucura-te, ca faptele si pacatele le descopereai ;
Bucura-te, ca si sfarsitul unei fete l-ai spus ;
Bucura-te, ca ea venise sa te ispiteasca ;
Bucura-te, ca i-ai spus sa se pregateasca ;
Bucura-te, ca Mirele ei este pe cale sa vina sa o duca ;
Bucura-te, ca moartea, dupa putin timp a dus-o ;
Bucura-te, ca noi tare ne-am minunat ;
Bucura-te, ca multa lume te-a laudat ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 4 –lea

Facandu-te preot si duhovnic si incepand lumea a marturisi, si doar pe unii a-i impartasi, povatuindu-i-ai sa nu mai pacatuiasca,ci sa cante lui Dumnezeu :Aliluia !

Icosul al 4 –lea

Multi dintre credinciosi s-au dedat iarasi la rautati dupa ce i-ai impartasit, iar tu Parinte, simtind cu duhul rautatile lor, te-ai rugat lui Dumnezeu sa-ti descopere pricina pentru care nu se lasa de pacate si acestea ti s-au aratat si noua ni le-ai spus, pentru care te laudam :
Bucura-te,ca in gradina manastirii stand, in amiaza mare, nor negru ai vazut pe munte ;
Bucura-te, ca in nor, mare galagie ai auzit;
Bucura-te, caci cu mare atentie ai privit ;
Bucura-te, ca in mijlocul norului, pe un scaun infricosator, pe satana, de ceata draceasca , l-ai vazut incojurat ;
Bucura-te, ca ai auzit ca porunca dracilor, satana, le-a dat ;
Bucura-te, ca viclesugul lor l-ai auzit, adica sa sopteasca oamenilor ca nu exista Dumnezeu ;
Bucura-te, ca si al doile viclesug al lor l-ai auzit, cum ca nu ar fi rai si iad si nici alta viata ;
Bucura-te, ca si al treilea viclesug l-ai auzit, de a lasa oamenii pocainta pana la batranete ;
Bucura-te, ca prin aceasta vedenie multe ai aflat ;
Bucura-te, ca acestea toate oamenilor in predica le-ai spus ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !


Condacul al 5 – lea

Auzind multa lume de darul tau, Parinte, veneau sa-ti auda cuvantul si invataturile si sfaturile de mantuire pe care le dadeai, iar noi te laudam, zicand : Aliluia !

Icosul al 5 –lea

Pe aceia ce nu se potriveau in casatorie ii opreai ;celor ce li se fura pe hoti ii descopereai, cand era seceta , ploaie de la Dumnezeu cereai. Pentru acestea toate iti cantam :
Bucura-te, ca celor casatoriti cele de folos le spuneai ;
Bucura-te, ca de la casatorie nepotrivita ii opreai ;
Bucura-te, ca pe cei ce furau ii descopereai ;
Bucura-te, ca pe hoti cu blandete ii dojeneai sa intoarca cele furate ;
Bucura-te, ca fiind seceta mare, pe munte te-ai suit, rugandu-te sa ploua ;
Bucura-te, caci cuvant ai auzit de la Dumnezeu, ca sa te rogi de oameni sa-si indrepte viata ;
Bucura-te, ca ploaie mare a venit ;
Bucura-te, ca lumea s-a inveselit ;
Bucura-te, ca pe saraci ai miluit ;
Bucura-te, ca ai spus celor ce vor sa fie ;
Bucura-te, luminat propovaduitor ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 6-lea

Celor ce voiau sa se faca preoti si veneau la tine le dadeai sfaturi si povete, minunandu-se si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 6-lea

Fiind intrebat, Prea Cuvioase Parinte, de cei ce doreau sa fie preoti, cu ce pot ei dovedi celor care nu cred ca este Dumnezeu, le-ai spus foarte intelept su cu adevarat, ca prin viata si felul lor de traire duhovniceasca pot dovedi ca Dumnezeu exista. Pentru care noi ne minunam si cantam acestea :
Bucura-te, ca ai fost dumnezeiesc in trup pamantesc ;
Bucura-te, ca ai fost inger in trup ;
Bucura-te, ca numai la fata date te priveam, ne minunam ;
Bucura-te, ca viitorul multora l-ai spus ;
Bucura-te, ca pe multi i-ai indemnat sa-l urmeze pe Iisus ;
Bucura-te, ca pe multi calugari i-ai facut ;
Bucura-te, ca obste de calugari ai strans ;
Bucura-te, ca si obste de maici ai format ;
Bucura-te, ca prin multe incercari ai trecut ;
Bucura-te, ca ispite de tot felul ai rabdat ;
Bucura-te, ca si la munci grele ai fost pus ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 7-lea

Ai voit, Parinte, dupa cum ti s-au aratat, sa faci chipul lui Hristos si , apucandu-te de lucru , ai auzit un glas : »De acum sa Ma pictezi in Sufletele oamenilor, ca sa-Mi cante mie :Aliluia !

Icosul al 7-lea

Ai spus, Parinte, ca tu cunosti pe oameni, pe fata care se mantuiesc, caci celor ce duc o viata de rugaciune, fiind tot timpul cu gandul la Dumnezeu, li se zugraveste in lumina ochilor chipul lui Hristos. Si, tu, Parinte, cu darul Duhului ce-l aveai, vedeai aceasta. De aceea, noi te laudam, zicand :
Bucura-te, caci cunosteai cele ascunse ale oamenilor ;
Bucura-te, caci stiai daca se mantuieste ;
Bucura-te, caci le spuneai ce sa faca in viata ;
Bucura-te, ca tinerii veneau sa-i povatuiesti ;
Bucura-te, ca unii veneau sa-i binecuvantezi ;
Bucura-te, ca pe femeile care se vopseau le certai ;
Bucura-te, ca pe morari de la lacomie ii opreai ;
Bucura-te, ca pe fumatori de la fumat ii opreai ;
Bucura-te, invatator de cele sfinte ;
Bucura-te, vazatorule al celor nevazute ;
Bucura-te, ca acum in cer te odihnesti ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 8-lea

Fiind razboi mare, veneau la tine, Parinte, tineri care trebuiau sa plece in razboi, ca sa te rogi pentru ei, iar tu cunosteai care scapau cu viata. Si noi ne minunam, cantandu-ti :Aliluia !

Icosul al 8-lea

Parinte, celor ce stiai ca vor muri le dadeai mana de o sarutau, iar celor care stiai car aman in viata nu le dadeai mana. Si ei, intristandu-se , te intrebau de ce lor nu le dai mana, iar tu, Parinte, le spuneai « caci cu voi ma mai intalnesc, iar cu aceia nu ».Pentru aceasta te laudam, zicand :
Bucura-te, vazatorule al vointei lui Dumnezeu ;
Bucura-te, vazatorule al celor viitoare ;
Bucura-te, ca vedeai viata omului ;
Bucura-te, ca stiai sfarsitul vietii lui ;
Bucura-te, ca noi mult ne minunam ;
Bucura-te, ca minunat prooroc te-ai aratat ;
Bucura-te, ca pe Domnul pentru tine Il laudam ;
Bucura-te, caci cu ingerii te veselesti ;
Bucura-te, caci acum in ceruri dantuiesti ;
Bucura-te, caci cu heruvimii acum slujesti ;
Bucura-te, indreptator al credintei ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 9-lea

Venit-a, Parinte, intr-o zi de Rusalii ‘Oastea Domnului’ la manastire si o unitate militara, Iar tu, Parinte, ai zis : »Iata ca s-a intalnit « Oastea Domnului », cu « Oastea Tarii », ca sa cante lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 9-lea

Facandu-se utrenie in Biserica, ai iesit, Parinte, cu cantaretii si cu toti credinciosii, ca sa savarsesti Sfanta Liturghie pe altarul din fata manastirii si, fiind linga tine cantaretul care indoit cu credinta era, te-a vazut inconjurat de flacari de foc ,care erau darul Sfantului Duh.Atunci el s-a inspaimantat si a strigat, iar tu l-ai oprit sa nu spuna, doar ca simteai ca te arde ceva. De aceea, noi te laudam, zicand :
Bucura-te, lacasul Duhului Sfant ;
Bucura-te ca in trup fiind pep amant, ai fost vazut inconjurat de Duhul Sfant ;
Bucura-te, ca prin acest Duh Sfant ai proorocit ;
Bucura-te, caci cu Duhul Sfant, stalp al Bisericii ai fost ;
Bucura-te, caci cu Duhul, ca o trambita ai rasunat ;
Bucura-te, caci cu trambita Duhului pe multi ai adunat ;
Bucura-te, vioara care cantai cu Duhul ;
Bucura-te, ca prin tine s-a veselit vazduhul ;
Bucura-te, ca turma de oi cuvantatoare ai adunat ;
Bucura-te, Parinte, de Duh Sfant inteleptit ;
Bucura-te, Sfinte , Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 10-lea

Venit-a, Parinte in timpul unei Sfinte Liturghii o femeie sa-ti spuna necazul ce il avea si te tulbura cu nerabdarea ei. Si tu, Parinte simtind din Sfantul Altar, ai oprit slujba si ai spus de ce a venit. Pentru aceasta, iti cantam : Aliluia !

Icosul al 10-lea

Ai spus, Parinte, ca femeia a venit deoarece a pierdut douazeci de mii de lei :tu ai spus ca acei bani cu care cele doua fete ale ei trebuiau sa-si creasca copiii pe care n-au voit sa-i nasca si i-au avortat si de aceea spor de casa nu vor mai avea, caci sufletele copiilor strigau razbunare asupra parintilor. Iar noi ne minunam de darul tau , zicand :
Bucura-te, vazatorul pacatelor omenesti ;
Bucura-te, iertatorul celor nelegiuti ;
Bucura-te, indreptatorul celor neleguiti ;
Bucura-te, luminatorul celor de rea credinta ;
Bucura-te, ca ai descoperit cele ascunse ;
Bucura-te, luminatorul multora departati de credinta ;
Bucura-te, alinatorul multora in suferinta ;
Bucura-te, pastorule al turmei lui Hristos ;
Bucura-te, sa ne fi si noua de folos ;
Bucura-te, Parinte cu chip luminos ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 11-lea

Inzestrat ai fost cu multe daruri de la Dumnezeu Parinte, caci si apa , ca Moise, ai facut sa izvoreasca din stanca. Cu preotia ai fost incununat, cu darul proorociei , cu milostivirea, cu blandetea si cu buna povatuire. De aceea, noi te laudam, cantand lui Dumnezeu :Aliluia !

Icosul al 11-lea

Ai avut, Parinte, dar de a predica si de a talcui Sfanta Evanghelie a lui Hristos, luminand multe suflete, abatandu-te de la ratacire la cale mantuirii. Pentru toate acestea laude iti aducem, zicand :
Bucura-te, predicator bun al lui Hristos ;
Bucura-te, ca multora ai fost de folos ;
Bucura-te, ca de la rautati pe multi ai oprit ;
Bucura-te, ca pe noii casatoriti la nastere de copii i-ai indemnat ;
Bucura-te, ca i-ai indemnat sa staruie in rugaciune ;
Bucura-te, ca la milostenie i-ai povatuit ;
Bucura-te, ca Biserica le-ai spus s-o cerceteze ;
Bucura-te, ca la sarbatori le-ai spus sa nu lucreze ;
Bucura-te, ca pe cei bolnavi i-ai pus sa-i cerceteze ;
Bucura-te, ca sfaturile Bisericii i-ai spus sa le urmeze ;
Bucura-te, Sfinte, PreCuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 12-lea

In satul Draganescu, de langa Bucuresti, ai pictat biserica, iar cei ceo viziteaza se uimesc de darul pe care l-ai avut, caci, privind pe sfinti, se pare ca sunt vii. De aceea, cu totii ne minunam si te laudam zicand :Aliluia !

Icosul al 12-lea

Minunat pictor ai fost- de icoane, de biserici si de suflete – biserica nespus de frumoasa ai pictat si multa lume merge sa o vada, iar de frumusetea ei se minuneaza , zicand :

Bucura-te, iscusit pictor de biserici ;
Bucura-te, pictor prea minunat ;
Bucura-te, ca si in suflete pe Hristos L-ai zugravit ;
Bucura-te, caci glas de la Domnul ai avut ca sa pictezi si in suflete ;
Bucura-te, caci te-ai silit pe Hristos sa-L urmezi ;
Bucura-te, caci noua si multora pilda te-ai facut ;
Bucura-te, caci ai primit veste ca viata iti este pe sfarsite ;
Bucura-te, ca ziceai ca mai ai trei calendare ;
Bucura-te, ca ne-ai dat pilda de rabdare ;
Bucura-te, ca in ceasul mortii ai stiut unde te duci ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 13-lea

O, prea minunate, Parintele nostru Arsenie, primeste aceste laude si multumiri de la noi, nevrednicii fiii tai, rugandu-te sa fii milostiv pentru noi inaintea Domnului Hristos, ca sa ne invredniceasca si pe noi vietii celei fericite si impreuna cu tine sa cantam :Aliluia ! (acest condac se zice de 3 ori)

Apoi iarasi se zice :Icosul 1 si Condacul 1.


sursa : AICI !!

Rugaciune a pr. Arsenie Boca

Doamne Ajută !!

* Bucură-te cea plină de Har, Domnul este cu tine ! *

* Bucură-te cea plină de Har, Domnul este cu tine ! *

Astăzi tună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi, Arhanghelul Gavriil vesteşte Fecioarei Maria mântuirea neamului omenesc.

Ziua de astăzi este mai sfântă şi mai înveselitoare decât toate zilele veacului, căci aduce bucurie şi vesteşte mântuirea la toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer pe pământ, că a auzit suspinele strămoşilor noştri şi plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad, de la începutul lumii.
Iubiţii mei fraţi în Hristos, mai înainte de a spune altele, să ştiţi acest lucru: atât de adâncă este taina dumnezeiescului praznic de astăzi, încât nici mintea Serafimilor şi a Heruvimilor, nu poate a o pătrunde. Această părere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos, care cântă: „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”. (Bogorodicina Învierii, glas 4). Dar oare, fraţii mei, a fost cu totul ascunsă de îngeri şi de oameni această taină a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul? Nu cu totul, fiindcă a fost cunoscută şi de îngeri, şi de oameni, în chip umbros şi întunecat. Căci îngerii au vestit-o patriarhilor; ea a fost închipuită şi de sfinţii prooroci şi cu mult înainte, prin tainice proorocii, a fost descoperită. Dar ceea ce nici de îngeri nici de oameni nu s-a ştiut, a fost chipul zămislirii şi al naşterii mai presus de gând şi de cuvânt, al întrupării lui Dumnezeu din fecioară (Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Filocalia, vol. II, Întrebarea 42, p. 229). Aceasta o adevereşte iarăşi Biserica, prin cântarea : „Iar minunea naşterii Tale a o spune limba nu poate” (Axion). ( … )

Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, ca Maxim Mărturisitorul, marele Grigore Cuvântătorul de Dumnezeu, Grigore de Nyssa, Vasile cel Mare şi dumnezeiescul Dionisie Aeropagitul (vezi Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţiri, cap. XI, p. 399) zic că fiecare ceată din cele nouă cete îngereşti a luat de la Dumnezeu o deosebită vrednicie şi însuşire sau proprietate (Sfântul Dionisie Areopagitul, Ierarhia cerească). Şi dacă aceste sfinte şi prea curate cete de îngeri au o mare felurime de calităţi spirituale şi o mare felurime de daruri şi de vrednicii date lor de Dumnezeu, apoi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria pe toate aceste sfinte cete le covârşeşte cu vrednicia, cu slava şi cu darul (Luca 1, 28).  ( … )

Fraţii mei, iată pentru care pricină sfânta smerenie este cea mai vestită din toate virtuţile, pentru că numai aceasta poate să le păzească pe toate, iar fără de ea, toate sunt nimic. Să ştiţi şi să ţineţi minte că numai această singură virtute poate în vremea morţii să mântuiască pe om, după cum zice unul din sfinţii Filocaliei ( Teognost). De aceea şi Mântuitorul nostru pe cei smeriţi cugetători îi fericeşte cei dintâi, zicând: „ Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a acelora este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 3).

Căci cel ce are smerenie în inima sa, măcar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoate pe sine sărac şi că n-a făcut nici un bine înaintea Domnului.

Fraţii mei, să nu uitaţi de la acest înalt, slăvit şi prealuminat praznic al Bunei Vestiri cele ce aţi auzit, dar mai ales să nu uitaţi cât de mare este darul smereniei şi câtă slavă şi fericire aduce omului această preaslăvită şi mai mare virtute. Amin!

părintele Ilie Cleopa – fragmente, Buna Vestire

Troparul Bunei Vestiri

Ingerul implinindu-si buna vestire dupa porunca lui Dumnezeu si cinstind pe Hristos, Care S-a intrupat in pantece de fecioara, asemenea a cinstit si pe Fecioara Maria care L-a intrupat, cu cuviincioasa inchinaciune dupa vrednicie; cu buna cucernicie si cu frica s-a dus de la dansa, ca sa stea inaintea Scaunului Domnului Savaot, slavind taina Intruparii lui Dumnezeu, impreuna cu toate cerestile puteri, intru nespusa bucurie, in veci. Amin.

* Bucură-te cea plină de Har, Domnul este cu tine ! *

Din afirmatiile Sfintilor Parinti si mai ales din sublinierile Sfantului Ioan Damaschin reiese ca denumirea de Nascatoare de Dumnezeu rezuma toata taina intruparii. Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Fiul lui Dumnezeu si-a alcatuit din fiinta ei natura omeneasca pe care a si inceput sa o indumnezeiasca din clipa aducerii ei la existenta Sfantul Ioan Damaschin subliniaza ca crearea firii umane, asumarea sa de catre Logos si indumnezeirea ei, au avut loc in chip simultan, dupa Sfantul Simeon Noul Teolog, prin intrupare, firea omeneasca a lui Hristos s-a umplut pana la covarsire de lumina Sfantului Duh, pe care o va impartasi apoi oamenilor! Aceasta lucrare s-a savarsit de catre Fiul in unire cu Sfantul Duh sub umbrirea Caruia se va implini intruparea Cuvantului. Prin intrupare, Fiul va deveni vizibil oamenilor si le va revela pe Tatal si pe Sfantul Duh. El va ramane intr-o relatie neintrerupta cu Duhul, care se arata prin Fiul, iar Fiul lucreaza prin Sfantul Duh.  Actiunea de reciproca revelare a Fiului prin Duhul va putea fi urmarita de-a lungul intregii existente terestre a lui Hristos. Ea este, de altfel, sesizabila atat in viata Bisericii, cat si in aceea a credinciosilor. Fiul se afla din vesnicie intr-o relatie inefabila, relatie care va capata forma specifica dupa intrupare.

Din clipa in care Maria a rostit cu smerenie, dar si cu fermitate, cuvantul hotarator „fie”, echivalentul lui „Sa fie lumina!” de la inceputul Genezei, Sfanta Treime a intrat in contact nemijlocit cu faptura si astfel a fost deschis „circuitul slavei”, care va readuce pe om prin Sfantul Duh la Tatal.

Natalia Manoilescu Dinu

* Bucură-te cea plină de Har, Domnul este cu tine ! *

despre paza minţii…

sursa:aici

despre paza minţii…

Părintele Ilie Cleopa spunea că rugăciunea împodobeşte milostenia şi salvează suflete, iar nedreptăţile suferite de oameni şi oferite ca jertfe Domnului sunt asemeni unor cununi. Despre faptele milei sufleteşti, părintele spunea ca fiind: „a învăţa pe cei neînvăţaţi, a sfătui pe cei îndoielnici, a mângâia pe cei întristaţi, a îndrepta pe păcătoşi, a ierta toate vătămările ce ni se fac, a răbda scăderile altora, a te ruga pentru cei vii şi cei morţi”, iar „ faptele milei trupeşti sunt: a hrăni pe cei flămânzi, a adăpa pe cei setoşi, a îmbrăca pe cei goi, a primi pe cei străini, a cerceta pe cei bolnavi, a răscumpăra pe cei robiţi, a îngropa pe cei morţi”.

DESPRE PAZA MINTII

Fiindca a fost vorba, sa vorbim ceva despre paza mintii. Eu pacatosul, cand incep sa vorbesc de rugaciunea mintii sau de paza mintii, mi-i rusine si mi-i greu sa vorbesc; ca vorbesc despre ceea ce nu am. Ca zic Sfintii Parinti ca nimic nu-i mai sarac decat mintea aceea care filosofeaza pentru fapta buna, neavand lucrare. Eu sunt acela cu musca pe caciula, ca vreau sa vorbesc cele ce nu fac si niciodata nu am facut.
Dar eu cred ca va vor fi de folos acestea in drumul pe care te duci. Fiindca viata aceasta este o lupta, cum spune la Iov : O lupta si o ispita este viata omului pe pamant si in aceasta lupta si ispita, de fiecare clipa este nevoie de iscusinta. Cum a spus si marele Apostol Pavel : In lupta aceasta grea si mare, aveti nevoie de rabdare si celelalte.
Si este prea de nevoie, pentru ca va duceti intre straini, acolo unde va duceti, intalnindu-va cu oameni de alta credinta : protestanti si catolici si cutare … Si ca ortodox, pentru ca sa-ti pazesti sufletul curat, o lucrare mai prezenta si mai puternica decat paza mintii nu va fi.
Paza mintii are atata legatura cu rugaciunea mintii, ca si trupul cu sufletul. De la paza mintii putem trece imediat la rugaciunea mintii. Si totdata, in paza mintii intra multe lucrari duhovnicesti.
Sfantul Isihie Sinaitul spune asa : Nimeni nu va putea scapa de capeteniile tartarului – mi-aduc aminte din Filocalie -, fara de paza mintii, macar de ar fi cat de mare filosof si cat de mare intelept in lume.
Ce este paza mintii, dupa invataturile Sfintilor Parinti ? este o lucrarre prezenta, foarte usoara si n-are nevoie de mare osteneala, decat numai de frica lui Dumnezeu. Ea se naste chiar din frica lui Dumnezeu ! Iar frica de Dumnezeu se naste din credinta in Dumnezeu. Ca dumnezeiescul parinte Maxim spune : Cela ce crede, se teme. Eu nu am nici o pricina sa ma tem de cineva, daca nu cred ca-i de fata. Iar cand cred ca Dumnezeu este de fata, ma tem !
Deci, iata cum din credinta in Dumnezeu se naste frica de Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naste trezvia atentiei, sau paza mintii, sau ferirea mintii de la pacat, sau privegherea mintii. Cand auzim la Sfintii Parinti : paza mintii, trezvia atentiei, lnistea mintii, ferirea mintii, privegherea mintii sau toate acelea, este acelasi lucru, cum am zice : paine, bucata de paine, felie de paine; dar tot de paine este vorba, numai sub alte cuvinte.
Paza mintii, dupa invatatura Sfintilor Parinti, consta in aceasta : in a ne trezi cu mintea, in a ne impotrivi pacatului cu mintea si in a chema pe ” Doamne Iisuse … ” prin rugaciunea mintii.
Vezi cata legatura are rugaciunea mintii cu paza mintii ? Ca nu-i de ajuns sa am trezesc eu. Ce fac eu acum este bun ? Ce gandesc eu acum este bun ? Ce intentionez eu acum este bun ? Ce cuget eu acum este bun ? Sau ce alegere fac eu asupra acestui cuget este buna ? N-ajunge atat ! Ci, indata mi-a dat putere Preasfantul Dumnezeu, sa-mi stapanesc pornirile prin volnicia de sine sau de sine stapanirea. Nu vezi ce spune in Psaltire ? Doamne ca cu arma bunei voiri ne-ai incununat pe noi.
Indata ce ne-am trezit, simtim cu mintea daca se apropie un pacat de minte sau un gand rau; ca orice gand rau este un sarpe ganditor, adica un diavol. Si indata ce l-am simtit ca se apropie, sa ne impotrivim; cu arma bunei voiri ( cu vointa ) ne impotrivim sa nu-l primim, caci avem aceasta putere.
Dar puterea noastra e slaba si taria neputincioasa, cum spune colo la hirotonie. Si atunci ce-i de facut ? Ne trezim, dupa puterea noastra; sa vada Dumnezeu ca vointa noastra se misca spre bine si ne impotrivim pacatului. Si negresit sa tinem legatura cu Domnul, chemandu-L prin rugaciunea ” Doamne Iisuse … „.
Dar nimeni sa nu se bazeze pe trezvia sa sau pe vointa sa, ca-i tare impotriva pacatului, ca ramane foarte, foarte inselat ! Pentru ca, negresit, vointa noastra si trezvia noastra trebuie sa fie intarite de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea ne trezim, ne impotrivim, cu voia de sine stapanitoare si chemam pe ” Doamne Iisuse … „
Acestea trei stau nedezlipite una de alta. Pentru ca daca nu chemam pe ” Doamne Iisuse … ” , nu reusim sa ne despatimim in nici un fel cu mintea. Ca El ne-a spus in Evanghelie : Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic. Clar ! Cheama pe Domnul in ziua necazului si te va izbavi, cum spune Psalmistul. Sau : Auza-te Domnul in ziua necazului si celelalte. Daca-L chemam pe Dumnezeu, El ne ajuta. ( … )

Din inchipuirea de sine se naste simtirea de sine. Se simte. ” Eu ! Ce ? Nu te atinge, ca ma sparg ! Te atingi de mine ?” Din simtirea de sine se naste ingamfarea de sine. Din ingamfarea de sine vine cinstea de sine. ” Mi se cade, ca eu sunt cineva !” Din cinstea de sine se naste increderea in sine, apoi rezemarea pe sine, apoi bizuirea pe sine si apoi vine nesimtirea si impietrirea inimii care este moartea sufletului si, n-am cand a vi le mai spune pe toate.

Iata cum actioneaza iubirea de sine asupra noastra. Si aceasta se intampla tocmai cand mintea doarme si nu are trezvia atentiei. ca atunci cand este treaza, totdeauna zice : ” Doamne Iisuse … „, sau cugeta la alte lucruri duhovnicesti. Si atunci se smereste, ca isi cunoaste neputinta sa. Dar, ce se intampla ?
La invoire, mintea noastra s-a invoit cu gandul primit de la diavol, care este acolo. El vede ca, mintea acum ori curveste, ori se razbuna cu ura pe cineva; ori naluceste slava desarta, ori naluceste bani, ori alt pacat. Sufletul, daca s-a invoit, sta de vorba cu orice pacat.
Incheind aceste putine cuvinte, sa rugam pe Preabunul Dumnezeu si Preainduratul nostru Mantuitor, sa ne trimita a Sa mila si indurare tuturor celor ce vietuim aici si tuturor dreptcredinciosilor care isi petrec cu grija viata. Sa nu uitam dumnezeiestile Sale cuvinte, care totdeauna trebuie sa ne indemne la trezvie si veghere, dupa cum scrie in Sfanta Evanghelie : Ca nu cumva, venind fara veste, sa va afle pe voi dormind. Iar ceea ce va zic voua, zic tuturor : Privegheati ! ( Marcu 13, 36-37 )

continuarea : aici


OMUL CA IARBA, ZILELE LUI CA FLOAREA CÂMPULUI….

Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil – simbolurile dreptăţii şi iubirii

sursa imaginii : aici

Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil – simbolurile dreptăţii şi iubirii

Soborul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil:

Dintre toti Sfintii ingeri, cei mai mari binefacatori ai oamenilor s-au aratat Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, din care pricina se si pomenesc astazi cu alese praznuiri si cintari de lauda, dimpreuna cu toate cetele ingeresti. Se cuvine deci si noua pacatosilor, ce sintem paziti de ingeri, sa ne adunam la sfintele biserici si sa laudam astazi soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, cerind ajutorul lor.
Sa nu uitam ca Sfintii Arhangheli sint cei dintii ingeri mijlocitori intre Dumnezeu si noi oamenii. Ei au grija si mila de crestini si-i ajuta pe calea mintuirii mai mult decit ceilalti ingeri. Sfintul Mihail este protectorul direct al calugarilor, al armatelor crestine, al voievozilor, care purtau cu ei pe cimpul de lupta icoana Marelui Arhanghel. Sfintul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor crestine, al familiei crestine, protectorul mamelor care nasc copii, ca si protectorul copiilor si al calugaritelor iubitoare de feciorie si iubitoare de Hristos.
In tara noastra cultul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil este foarte raspindit. Numeroase sint bisericile cu hramul Sfintilor Arhangheli, numerosi sint si credinciosii romani care le poarta numele. In multe case se vede icoana Sfintilor Arhangheli si nu putini din bunii nostri crestini citesc acatistul lor. Parintii nostri aveau mare evlavie si pentru ingerii pazitori pe care-i primeau de la botez si se ingrijeau cu mare atentie sa nu faca vreun pacat ca sa nu alunge de la ei pe ingerii buni.

Inaintasii nostri iubeau rugaciunea, milostenia si Biserica, stiind ca ingerii pazitori ne numara si ne scriu pasii nostri spre biserica, spre rugaciune, spre cel sarac si spre tot lucrul sfint si placut lui Dumnezeu.

Sa rugam, deci, pe sfintii ingeri si Arhangheli sa ne fie ajutatori in viata si izbavitori de duhurile cele rele, iar inaintea Tatalui ceresc calzi rugatori pentru mintuirea sufletelor noastre. Amin.

( din Predica la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil – Ilie Cleopa )

SFINTILOR ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL,SIMBOLURI ALE DREPTATII SI IUBIRII,RUGATI-VA LUI DUMNEZEU PENTRU NOI CA SA FIM,PRECUM VOI SUNTETI,DREPTI SI IUBITORI INTOTDEAUNA.AMIN.

Rămas bun, cejka Nata …

Rămas bun, cejka Nata …

Sora bunicii mele, s-a stins… Azi, trupu-i firav i-a fost acoperit de pământ dar sufletu-i s-a grăbit la sora ei, la muma, la majka Darinka…

Se bucura când năvăleam vara în curte la muma. Cobora dealul din Glăviţa şi de-o-ntreba vreun sătean unde merge, zâmbea * mă duc la  Sora,  or vinit fecilii, nipoacilii dă la Răşiţa *. Ne aducea brânză şi ne poftea să trecem şi pe la ea.  Duminica, ieşea de la Biserică şi-n drumul spre casa ei din deal, de pe Glăviţa, nu exista să nu se oprească la muma la poartă. Intra şi şădea cu noi * la zbor * ( de vorbă ).

S-a dus şi cejka Nata, sora bunicii, s-a mutat pe steaua ei…

после смрти…

Mereu de-aci nainte, când voi culege sânzâiene şi rozmarin şi floare de tei şi mură şi zmeură, împreună cu surorile mele, ne-om aminti copilăria noastră frumoasă bogată-n amintiri şi peripeţii, de verile la Lescoviţa, de muma Darinka şi cejka Nata şi deda Marko şi ujka Duşa şi…

sursa : aici

Бог да јој у миру!

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? – Sf Pavel
Nici măcar Moartea…

* Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul mi-o va da în ziua aceea. *

căci :

Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem, Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii. – Sf Apostol Pavel

Metanie

Doamne, fă din suferinţă,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrima velintă
Ca intr-un pat adânc şi cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din infrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.

Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer;

Şi din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept.

Radu Gyr

Mă vedea că rup fire de ruzmarin de la ea din  grăgină şi nu  mă sfădea, zâmbea şi-mi spunea cum să-l sădesc la muma-n grăgină, că-i bun, că-i din Grăgina Maişii Doamnului…

Rugă pentru părinţi – repetabila povară… :

Dumnezeu s-o hodinească-n pace pe cejka Nata !

Aşeaz-o, Doamne, în loc cu Lumină !