Singurătăţi…

Singurătăţi…

Marco si Andrey-Lup Singuratic…

 

Într-o moleculă de tăcere se poate cuibări un munte de singurătate.

Inima are taine pe care nici o raţiune nu le pătrunde . – Guy de Maupassant

Singurătate, cât eşti de suprapopulată! – Jerzy Lec

Poetul are nevoie de singurătate şi de iubire… – Liviu Rebreanu

sursa: Gelu Peculiar

Lup singuratic…

 

 

rămas-au multe taine de noi, nedesluşite..

şi întâmplări furate, poemelor trăite,

îmi promiseseşi multe, iubito şi… te-ai dus

nici n-am băgat de seamă cât timp de-atunci s-a curs..

la ce-mi surâde Luna, când noaptea-mi e mai noapte,

orbit de lacrimi sunt şi stelele-ţi deşarte…

 

…….

se plâns-au ploi, ninsori, prea multe anotimpuri,

tu, n-ai mai revenit, îmi bântui toate gânduri,

nu pot sau nici nu vreau să te alung din ele,

te-am regăsit în cântec şi paşi-ţi sunt refrene…

la ce te-ai mai întoarce, odată ce-ai plecat,

rămâi mai bine muza-mi, izvorul nesecat…

 

…….

iertate-ţi sunt tăceri, cuvinte nerostite..

păstra-v-oi numai licăr din zâmbetu-ţi cuminte,

ştii, îţi spuneam că lupii, mor singuri cu-a lor dor,

tu n-ai crezut şi iată, sunt ciute care dor…

să nu trădăm legenda, Sfinxul oricum veghează

tu-mi eşti o rană vie şi piatra-mi mereu trează…

să nu trădăm legenda, Sfinxul oricum veghează,

pe drumu-mi către moarte, rămâi unica rază…

( Sibilla )

sursa : Gelu Peculiar

Orice singurătate are momentele ei de orgoliu. – Octavian Paler

În singurătate e nevoie de o dragoste sporită pentru a supravieţui. – Octavian Paler

Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei. – Octavian Paler

 

autor: Sibilla

fotografie: Gelu Peculiar

Reclame

de dor…

Tatiana Stepa – Poem cu umeri goi

de dor…

sunt toamne care dor şi dor de noi,

ne vrem poemele cu umeri goi-napoi…

şi ne şoptim îngenunchiaţi în noapte, doi

copaci făr de pădure, peste… ploi…

Sibilla

sursa imaginii : aici

tristeţi…

Of, Doamne… toamnele cum ne mai dor…

surâdem mai amar şi rar şi… mor…

poeţii…

se depărtează palmele, se frâng

dureri de zidul nepăsării, plâng…

profeţii…

ce noapte  ne-a sorbit tot mustul

de  nu mai ştim nici izul, gustul

dimineţii…

Sibilla

Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou. – Octavian Paler

balada aripei. cealaltă…

balada aripei. cealaltă…

Vasile Mardare – romanţă de toamnă…

balada aripei. cealaltă…

ţi-am şoptit zeci frunze, poate

din balada unui munte…

răsfirate, legănate, toate

nu deajuns să-nfrunte

doru-ţi chihlimbar…

ţi-am doinit surâsu-n palme,

linişte cuminte, rouă

negurile-mi să le sfarme

şi să nu mă rupă-n două…

n-am avut habar,

că-mi veneai în cale toamna

cum a zeilor licoare..

să-mi aduci napoi năframa

ce-am lăsat-o la picioare

Sfinxului de la Hotar…


Sibilla

Andante…

Andante…

Wolfgang Amadeus Mozart – Piano Concerto No. 21 – Andante:

Andante…

se tânguie în vie, toamna,

miroase-a dor de altădată,

mirările-şi agaţă coama,

pe drumul lui * a fost odată *…

************************

ne-om scutura de neputinţe,

la buza cănilor cu must

uit-a-vom de uimiri, dorinţe,

de-al verilor toride, gust,,,

***************************

şi, poate că-ntr-un ochi de mură,

va mai rămne loc de-o şoaptă,

că te iubesc cum udătură

pămntul prea arid sub coastă…

Sibilla

* Adesea, oamenii uita ca una din componentele importante ale dragostei este vointa de a iubi. *

Dragostea este frumoasa tocmai pentru ca nu cunoste nici o silnicie, e preferinta sincera. – Camil Petrescu

Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste . (A. P. Cehov)

Totul sta in voia inimii, pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propiriile noastre interese nu o pot schimba vreodata. – Fuscolo

Mai Vreau…

Mai Vreau…

Pachelbel’s Canon in D major:

Felii de timp – Cioburi de oglindă de timp întoarse

Scrijelite de răni, degetele sufletului meu îngheţat de suflul iubirii, degete agăţate de scara lumii şi de trepte spre lumină, încearcă să refăurescă o poveste din începuturi şi sfârşituri irepetabile, de unde să poată reveni într-un nou început pentru fiecare nefericire. Ca într-un joc de poker unde se joacă destine, caut cartea destinului meu, să o pun pe masă, ca să înving această viaţă. Şi doiul, care este cea mai mică carte, îmi spune că şi ea este o carte de viaţă. Şi regii şi cavalerii timpurilor trecute spun rănilor sufletului meu agăţat de o creangă ruptă de timp: nu dispera, căci vei rezista. Este jocul cel mare al pierderii din viaţă, când toate focurile lumii îţi pot pârjolii inima într-o carte nenorocoasă. Este jocul tuturor izvoarelor de bucurie, izvoare ce din ceruri de stele şi soare, îşi pot revărsa ape de fericire, dacă dă norocul peste tine, să ai în viaţă, o carte norocoasă.

Aşa ajungi să iei din cuiul de dincolo de zidul privirii, câte o amintire şi să o priveşti cu tristă suflare, sau cu nemărginită duioşie. Dar este ucigător să numeri clipe de viaţă prin imagini întoarse spre tine, în fragmente de oglidă sparte în mii de bucăţi, pe care câteodată nu le mai vrei. Dezamăgit, culegi bucăţi de timp şi te priveşti în ele. Imaginea-ţi poate deveni hidoasă, fie a ta, fie cea din amintire. Deformate de bucata de oglindă de timp, imaginile întoarse fac amintirile să plângă-n lacrimi nefericite. Căi de legături din drumul gândurilor se blochează la interesecţii de amintiri.

O fi ea cea alesă în oglinda întoarsă? O fi el cel ales cu care am împărţit parcă o viaţă? Cărări nefericite rămân părăsite, prin care sângele printre gânduri refuză să pulseze oxigen şi andrenalină, nefericirii din tine, alegând alte drumuri, lăsând în părăsire zona ta de iubire. O arteră se zbate micuţă, albastră, undeva, şi-ţi dă de ştire printr-o senzaţie grea, de supărarea ta. Te poţi pierde pe stradă, în casă, oriunde, ca o nălucă care începe să numere în neştire zilele pierdute.

Vezi câteodată pe stradă năluci visătoare, parcă nu-s în astă lume.Te izbeşti de ele ca de trunchiuri de gheaţă care abia de au viaţă. Tresar, se uită holbat la tine şi apoi pleacă mai departe în năucitoarea lor viaţa. Un rucsac, o sacoşă, o geanta, un tricou, o frumuseţe stranie, o vesta sau chiar o pălărie, sunt purtătorii celor ce nu se vor a se mai ştie. Ei aleargă în altă lume, în lumea nălucilor de gânduri, în universul nefericirii lor şi-al vieţii lor. Câteodată cad pe stradă ca loviţi de trăsnet şi cineva care-i ajută, exclamă:
– Vai, mamă! Ce palidă este sărăcuţa. Nu o fi mâncat destul.
Sau:
– Ce galben este tânărul acesta! Munceşte prea mult.

Scara vârstelor nu are limite, în groaznica viaţă ce este nefericirea. În jurul lor, în stânga, în dreapta, totul decurge normal, în prea reala şi dura viaţă. Aşa am început să joc un joc, de a ne căuta încă-o dată-n viaţă. Eu pe tine, tu pe mine. Să ne regăsim altfel în această viaţă, într-un nou început.

Când te uiţi spre cer, acolo voi fi eu în braţele asfinţitului şi ale răsăritului, unde mă voi dosi. Va veni timpul odată, când mă voi ascunde şi mă vei regăsi în sclipirea umbrelor undelor de lac, în coada solzilor sirenei ce-n noapte trece prin ape tăcute, sau pe lângă bordura şoselei de timp, aşteptând să vii în maşina clipelor de fericire.

Uşor şi într-un echilibru precar, eu stau pe petala de floare de vişin, şi-n cea de cais, ce stă gata să zboare atrasă de o rază de soare ce zâmbeşte fericită, prin frumuseţea florii. Mă poţi vedea în gândurile parfumului de flori de tei, ce zâmbesc spre cerul serilor primăverii întârziate, rămase toate cu privirea agăţate de flăcările ca de lumânări în stele jucăuşe, în luminile lunii ce se îndreaptă încet spre noapte. Sunt în castanele cele mici, ce încep să acopere cu priviri de ochi uimiţi, perechi de îndrăgostiţi.

Voi fi acolo exact în clipa când o mică frântură de gheaţă îşi va picura ultima picătură de apă rece, pe faţa ta uimită, ce priveşte în sus la o rază de soare printre ramurile copacului, în care mugurii încet încep să se nască.

Cu bucurie sau durere mă vei putea căuta cândva, într-o dimineaţă în cornul falnic al bradului ce sprijină cerul albastru sau în minuscule scântei de apă ca un diamant, din plasa păiajenului ce ţese ochiuri de timp, pentru viitoarele sale victime de viaţă. Voi fi pentru tine ochi mic de veveriţă, ce numără stele din minuscula-i cochilie, din scorbura ei de-o microclipă de viaţă.

Voi fi sunetul vântului ce pe câmpie intră-n tunele de urme de meteoriţi ce ard în noapte, sunând ca tuburile unei orgi răguşite. Mă voi ascunde în streşina bătută de vântul zăpezii, acolo unde ţurţurele de sticlă curbată de timpul îngheţului de peste noapte, strigă-n lumina razei de soare jucăuşă care trece prin apa tare şi rece ce luceşte, priveşte-mă, sunt aici, ia-mă.

Îmi voi desfăşura povestea vieţii mele pe firul râului de munte, o voi încrusta în piatra stâncii ce musteşte, verde-n muşchiul ce zâmbeşte soarelui dimineaţa. Voi fi poate la cotitura râului sălbatec, care bulboana o învârte, rupând lumina în două fragmente de soare. Voi fi poate în lipăitul lopeţii pescarului, unde îmi voi ascunde sunetul tăcut al iubirii mele.

Voi agăţa o rază de sus, din noapte de stele, împreună cu cea de lună şi soare, frânghie ca să fac, să poţi urca la mine. Mă voi ascunde în şoaptele buzelor de mărturisire, unde tu îngenuncheată în faţa şirului de cioburi de oglindă de timp întorse spre tine, când iţi vor spune:
– Nu mă uita!

Voi fi în florile iarnă – primăvară, în albul zăpezii ce ghiocel petală albă ascunde, voi fi în raza minusculă ce cristal de gheaţă topită străbate, rază născută din curbura cerului ce hurducăe timpul în spinarea sa, în răsăritul dimineţii. Voi şopti primei violete în pădurea frunzelor de toamnă rămase şi răscolite de petece de zăpadă, zâmbeşte fiinţei dragi mie. Te voi întreba într-un monolog siguratic în umbra tacerii:
– Unde să te caut, izvorul vieţii mele?

Voi răscoli supărările lumii şi-a bătrânului ce toiagul de bătrâneţe şi-l propteşte în tinda casei, unde voi sta pitit să nu mă vezi. Voi fi în gheara râsului ce râcâie pământul reavăn, colcăind de fiinţe-n zbatere. Voi întreba marele timp şi chiar şi căruţul ruginit al copilului rămas singuratic la colţul casei, într-o rână prafuit:
– Mă caută ea oare?

Voi întreba pleoapa zvâcnirii celui ce aleargă-n roşu şi aer încins de vară ce respiră-n năduşeală:
– Mă va găsi?

Voi spune gândurile şi imaginilor trecutului, călătorului gheţarilor veşnici, că sa terminat cu mine, că mă topesc la poli de dor, în ultima glaciaţiune de apă pură. Sau voi fi acolo unde despicate valuri ca scoicile se dau la o parte din calea pintenului vaporului, unde poţi fi tu.

Mă voi ascunde în pumnul roz al copilaşului ce scânceşte, vorbind vorbe numai de el ştiute. Îţi voi zâmbi când se naşte ziua în zori, cu primele săgeţi aburite de soare în dimineţi liniştite. Voi fi în gara timpului, unde calătorul la ceas de somn, ridică pleoapă după pleoapă, să nu piardă clipa viitorului.

Te voi căuta apoi eu, în naşterea şoaptei târzii de la gardul fecioarei, în tinda bisericii spunandu-ţi rugăciunea. Te voi căuta în năframe, în târguri de toamnă. Voi muşca din pomul vieţii, din rotundul galben de toamnă, să văd gustul tău, poate te voi găsi. Voi privi lacrimi de miere de albine, să văd poate dulceaţa ochilor tăi. Voi alerga sub clar de lună, da, prin cornul umbrei ce trece peste căpiţa pictorului din tabloul bunicii. Te voi vedea-n sclipirea fântânii, când raze de lună tulbură ciutura, ce scoate apă.

Te voi regăsi în umezeala fremătândă de suflet al ciutei, ce atentă-n noapte se opreşte, în fulgerul ce nordul străluceşte. În prima picătură de ploaie după o zi de căldură ucigătoare. Te voi găsi în primul sorb al însetatului, ce-n soare truda şi-a dăruit-o, în leagănul zilei în care copilul zâmbeşte soarelui pătrat al pictorului cerului, în dunga pomului grădinii edenului de mine închipuit. Te voi căuta chiar şi-n umbra stelei şi lunii, în spatele paşilor rătăciţi pe o pagină albă de carte plină cu litere negre.

Mă vei gasi, te voi găsi, tot mă voi ascunde ca într-un joc de-a baba oarba, în verdeaţa copacului, în verdele crud şi sferic ghemotoc, ce se deşiră ca aţă de timp pentru ţesut cămaşă, în războiul dus de o suveică şi o mamă. Apoi, într-un târziu de viaţă rămasă, ne vom regăsi amândoi în alb de plete, la o masă depănând coji de clipe-amintiri, în seminţe de soare, ce liniştiţi, cu ochii umezi de amintiri, le vom decojii. Vom spune copiilor să treacă în cartea vieţii lor, roua timpului nostru adunată prin viaţa frumoasă ce-a fost odată.

Text de Viorel Muha

* Vreau să adun în pumnul meu tot ce este frumos, tot ce este iubire şi fericire în această lume, apoi să pun totul în inima şi sufletul fiecăruia, ca să ne iubim. Vreau! *    ( Viorel Muha )

* Speranţă. Nu mai vreau să simt cum fiecare clipă, oră, zi, mor în mine, arzând pe rugul timpului, ce râde şi apoi, bucăţică cu bucăţică, mă aruncă în groapa trecutului. Vreau să mai fiu odată întors pe roata timpului, pentru a-mi găsi adevăratul destin. *    ( Viorel Muha )

* Iubirea nu se negociază, nu se cumpără, nu se vinde, nu se inventează, ci pur şi simplu ea apare şi există. Nu toţi înţeleg asta. *   ( Viorel Muha )

* Nu cântări iubirea. Simte, trăieşte şi vezi-i profunzimea. *   ( Viorel Muha )

* Iubirea! Lacrimile sufletului dăruite cu fericire maximă. *    ( Viorel Muha )

http://poze.netflash.ro/

Mai vreau…

vitralii pun
pe tine
cuptor încins
suspine
genunchi
ce bat podeaua
mi-e dor
mâna pune
capete de puncte
atinge
în univers
a ta
tresărire în extaz
trăire
aşteptă…

mai vreau

(  Viorel Muha )

Sibilla

citate – http://www.citapedia.ro

imagini preluate – http://poze.netflash.ro/

Portret…

Djordje Balasevic – Portret zivota mog…

Mesec prosipa bokal fosfora
Vitraz mraza na oknu prozora
Jedne noci ko ova znace Bog
Doslikacu portret zivota svog

Silueta se davno nazire
Neko uzdahne, neko zazire
Isto vide, a razno tumace
Djavo prste u farbu umace

Prave si boje dodala
Na taj portret zivota mog
Talase plave, nijansu lave
Vrtloge zelenog…

I lila tamnu ceznjivu,
I boju breskve neznu
I sramezljivu
Svetlo sivu nepogresivu

Roze nadjoh medj’ starim pismima
Modru vrpcu nad teskim mislima
Ukrah ridju iz pera drozdova
Laki purpur iz prvih grozdova…

Uzeh oker sa svece svecarske
Drap sa svilene masne becarske
Mrku s tambure tuznih tonova
A cinober sa nosa klovnova

Prave si boje dodala
Na taj portret zivota mog
Talase plave, nijansu lave
Vrtloge zelenog…

A crnu nisi stedela
Ali bez nje bi bela,
Jos izbledela
Bez crne bela ne bi vredela

Srce je moje napuklo
K’o kora starog bagrema
Al’ u tvom oku
Kao lane zadrema.

I jedva kao sapat ti
Nicu po uglovima
Zlatne paprati
Pramen sna u sliku navrati

Vetar dokono senke spopada
Huk u ambis tisine propada
Jedne noci k’o ova, znace Bog
Doslikacu portret zivota svog…

un Dar, de la… Zoran  😉

Declaraţie de dragoste …

Nu-i aşa că, dacă-aş fi cuvânt, mi-ai sorbi vocalele ? De-ai fii doină doinind, nu te-ai opune, tu zâmbet, când ţi-aş strivi-n mângâiere consoanele … Nu-i aşa că, de-aş dezghioca fiecare poem de banalele semne de punctuaţie, mi-ai fecunda fărâmă de adiere-a metaforei şi-apoi ne-am abandona-n zborul elegiilor blând, pierzându-ne-mpreună departe de-orice ochi iscoditor, ne-am contopi-n taine, albastru şi-n creaţie ? Nu-i aşa că , iubesc să iubesc şi tu iubeşti cum te iubesc şi-ntr-o zi, cândva, Dumnezeu se va-ncumeta să ne picteze-n Lumină aripile tresărindu-ne rouă, ne va picura ploaie şi şoaptă şi gând, lăsându-ne-n dar, zvâcnetul florii de stâncă … tamo, daleko, iubirea ne-aşteaptă, ne cere, ne vrea rugă, ne plouă … ştii, numai nouă …

Sibilla



Ti amo…

TiAmoGlitter

A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi!  (Octavian Paler)

Umberto Tozzi- Ti amo:

Te Iubesc, Pur, nu simplu…

Te Iubesc, pur şi simplu… şi mă simt luminată, luminându-ţi petale aripei… mă lumină, mă poartă… luminează-mi lumină, mă înalţă, mă poartă… Te Iubesc, Pur, nu simplu… şi, tu ştii, ce mă * poartă * spre lumina-ţi Lumină ce o ai şi…  mă caută… Te Iubesc!   ( Sibilla )

ti amo1

http://digilander.libero.it/

Să ne iubim adânc şi despre sărutări şi mângâieri să nu vorbească cel ce nu îndrăzneşte să numere stelele…   ( Torquato Tasso )

Iubirea nu este ceea ce crezi tu; nu este această vio­lentă năzuinţă a tuturor simţurilor către o făptură vie; este aspi­raţia sfântă către necunoscut a celei mai subtile părţi din sufle­tul nostru.   ( George Sand )

Prendo te…:

Zbor…

pleacă…

cât să revii, iar şi iar, iar…

ceartă…

ca să mă ierţi, îmi eşti:  dar…

rouă-mi…

eşti mie, eu ţie, stejar…

cheamă…

chemarea-mi spre..  tine…

vino,

de mă-nalţ în adâncu-ţi a..  mine…

Sibilla

L_amour_dechire_by_j4d3

Te zâmbesc în fiece palmă, a sărutul Luminei, cu sete de… Oameni… lacrimi tac şi se cântă cum roua argint visul toamnei…   ( Sibilla )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro, surse precizate

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

muzika – youtube