Mehedinti – colt de Rai

 

„Vi se vor spune multe despre educaţia voastră, dar ştiţi, o amintire oarecare minunată, sfântă, pe care omul o păstrează din copilărie, este poate cea mai bună educaţie. Dacă omul păstrează multe asemenea amintiri, acesta este salvat pentru toată viaţa. „- Dostoievski

 

dezgoliți anii de rele
răsar semințe de stele
amintirilor, mărgele,
leacuri pentru dor

cerul gurii lor se tace
ploaie-n aur o preface
toamnele să le împace
timpu-i cerșetor..
sibilla

 

 

 

Lectură, celor doritorii a cunoaște : pentru că,  ” Liberatea omului e partea divina din el. ” ( Petre Țuțea )
despre Moșneni –  AICI

 

pagini de istorie : Isverna, Mehedinți

 

In partea de apus a podişului mehedinţean, la numai câţiva kilometri de Ponoare, apare Izverna, aşezare puţin mai adunată — pomenită într-un hrisov din secolul al XVI-lea şi într-un act de vânzare din 29.11.1620 al unui oarecare Rustea pentru ,,partea sa de moşie din Izverna” — dar având şi ea multe cătune, uneori formând doar un grup de câteva sate ale câte unui ,,neam”.

Izverna mergea pe patru moşii : Izvercenii, Surzii de pe Surduleasa, Gârmencii şi Moşnenii. La început ,,moşii” erau mari, laţi de câte l 000 de stânjeni, dar cu vremea s-au ,,miticulat” (micşorat), de s-a ajuns, să aibă câte unul, o curea de doi stânjeni de lată, dar lungă tot de 4 000 de stânjeni.

Istoria Izvernei este destul de frământată şi a fost notată din amintirile bătrânilor, din documente, dar şi din cărţi ca cele ce se cheamă „Sinodicul” (istoricul vechimii satului şi bisericii), alcătuit de preotul Victor Doman de loc din Nadanova. Intr-un document aflat în posesia satului şi prezentat la expoziţia din 1906, cu care prilej a fost pierdut, se menţionează că în faţa domnitorului Ţării Româneşti, Alexandru al 111-lea, s-au înfrăţit Nicula Moşneanu (din neamul Moşnenilor cum se cheamă şi azi o curea) cu boierul Badea Urdăreanu, acesta dând lui Nicula toată partea sa de moşie din Izverna în schimbul ,,unui cal vrednic de călărie, a unei dulamale şi a unei perechi de cizme”, toate preţuite în aspri. Legenda spune că acel Nicula ar fi venit din Domaşnea, din Banat.

 

S-ar putea, însă, ca Urdăreanu, de baştină din Urdari (Gorj), răsplătit de domnie pentru faptele sale vitejeşti, ca tot neamul său de boieri vechi, să fi căzut la învoială cu moşnenii să le dea înapoi pământul strămoşesc, toată povestea nefiind decât un episod al înverşunatei lupte duse secole de-a rândul între cetele moşneneşti, libere şi independente, şi boierii care căutau să-i aservească, înainte de 1761 izvercenii terminaseră şi cu averea boierilor urdăreni şi cu averea Tismanei, reuşind să-şi elibereze moşia.

 

Astfel, din averea urdărenilor în moşia Izvernei, a luat un sfert Lupu Surdu Ceauşu, uşier la divanul domnesc, iar restul a luat Nicolae Moşneanu cu Giurgi Gârmencea şi cu Lepădat Izverceanu ; averea Tismanei au luat-o Tuicanii şi Rohanii, intraţi în moşia Izvercenilor. Iată, cum cele patru neamuri de baştină ai Izvernei sunt Moşnenii, Gârmencenii, Izvercenii (Tuicanii şi Rohanii) şi Surzii, noi observând, însă, că este totuşi un fenomen petrecut destul de tardiv (mijlocul sec. al XVIII-lea), fiind posibil ca aceste patru neamuri să se constituie în ,,moşi” după modelul altor sate moşneneşti mai vechi. Alte neamuri au venit din Banat: Fărăştii, din Topleţ, Croncănii, din Bogâltin, Tălpeşeştii din Cornereva, aflându-ne, deci, în faţa unui fenomen interesant, cel al emigraţiei din Banat. Tot spre sfârşitul secolului al XVIII-lea vin Stoicanii, Dunceştii, Dumitreştii şi Pârvăneştii, în Prejna, Vuseştii — în Bâlvăneşti, iar Enăşeştii — lanoş, Ion şi Patru — izgoniţi de la Cuptoare, Drăganii şi Basarabii, de la Valea Bolvaşniţei, au venit la Gornoviţa.

 

Au existat, însă, şi plecări din vechile aşezări, o parte din locuitorii primei aşezări de la Gogoeva s-au tras ,,în jos”, întemeind satele Gornoviţa şi Costeşti, iar alţii s-au stabilit la Malarişca. Venirile şi plecările au generat şi lungi certuri pentru moşie. Astfel, în 1930 aflăm de un proces între Prejna şi Costeşti, care era pe rol de 56 de ani. Nu-i mai puţin adevărat că la această situaţie încâlcită a contribuit şi marea vechime a întâmplărilor, cu motivaţii nu prea limpezi pentru urmaşi. De multe ori, aceste certuri aveau loc şi cu locuitorii de dincolo de Munţii Mehedinţi. Astfel, în anul 1859, moşnenii din plaiul Cloşani — satele Vârciorova, Iloviţa, Bahna, Cireşu Negruşa, Gornenţi, Gornoviţa, Prejna, Izverna, Obârşia Cloşani, Mărăşeşti, Brebena, Orzeşti — se plâng prefectului Ion Aureliu de încălcările ce se fac de către grănicerii bănăţeni pe moşiile lor, iar prefectura judeţului Mehedinţi, constatând la faţa locului aceste încălcări, informează ministerul că ,,… austriecii în acelu pămîntu neutru adesea-i tragu şi-i globescu pentru vitele loru”.

http://www.dtstv.ro/mehedinti/localitati/489-isverna

Tatăl meu s-a născut și-a crescut pe plaiuri mehedințene : Seliștea de Isverna, Mehedinți.

 

Selistea de Isverna, la moara cu apa, la uica tatalui meu, Gheorghe Surdei, cel care macina povesti…
” Gheorghe Surdei, morarul, lemnarul, slefuitorul de pietre de moara, fiul lui Niculae Surdei, nepotul lui Petrache si stranepotul lui Iovan, ultimul din neamul lui de morari care mai intelege miracolul curgerii fainii de sub piatra.

 

Portul popular traditional – Mehedinti ( Isverna ) :

– ciupag ( ie )
– poale cu margine
– opreg ( cret )
– legatura ( batic )
– bracirul ( brau )

Moară de apă, veche de 300 de ani la Isverna- Mehedinti

„ISVERNA-Colt de Rai”🇷🇴🌲🌳🌴🌿

Recomandare – de neratat : Pensiunea Steaua muntilor, Isverna

 

 

Pensiunea Steaua Munților este situată în satul Săliștea, comuna Isverna, județul Mehedinți chiar la poalele Munților Mehedințiului.Acest proiect european a luat naștere tocmai din dorința de a arăta lumii întregi frumusețile acestei zone, dar și pentru a ajuta la dezvoltarea turismului, noi fiind deschizătorii de drumuri în acest domeniu.

Obiective turistice – Peștera Isverna

” Motivaţia principală pentru turism o reprezintă cadrul natural oferit de această zonă
Sunt mai multe puncte de interes turistice: Cornetul, Piatra încălecată, Stâncările de Isverna, Vârful lui Stan, Stâncările de deasupra peşterii Isverna, valea Coşuştei, Poiana Beletina, Pădurea de liliac, Turtaba, Valea Cernei, Peştera Isverna, elemente de artă populară şi etnografică, elemente folclorice. ”

 

 Pestera Isverna

Fiecare munte are pesterile sale si fiecare pestera are o comoara. Sau cel putin o legenda despre o comoara. Sub virful lui Stan si Piatra Mare se afla pesterile cu comorile lui Tudor Vladimirescu. In Valea Tesnei si sub Piatra Cosutei sunt comorile lui Duncea. La Topolnita se afla rezervele de aur ale dacilor. La Cernavarf este ascuns tezaurul printului sarb Obrenovici. Iar pestera Isverna, zice-se, gazduieste un depozit de argint al Imperiului Austro-Ungar, ascuns din ordinul imparatesei Maria Tereza.
Isverna este o adevarata nestemata a pesterilor romanesti. Nu pentru ca ar avea cine stie ce cristale sau stalactite, nici pentru dimensiunile galeriilor ei, care nu impresioneaza. Din pestera iese, insa, un rau subteran de o puritate rar intalnita.
Sursa : http://www.speologie.ro/fun/legende.php


,Ferice de ţara care are regiuni carstice şi peşteri. În astfel de locuri, omul de ştiinţă are un vast câmp de investigaţii, speologii găsesc un vast domeniu unde să-şi exerseze dorinţa de necunoscut şi priceperea de exploratori, turiştii loc de reculegere şi desfătări peisagistice, iar economiştii o mare <<mină de aur>>“
( Marcian Bleahu, Relieful carstic, Ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p.285. )

Legendele legate de o presupusa comoara ascunsa in aceasta pestera au atras de-a lungul timpului numerosi vizitatori curiosi sa dezlege misterul acestei grote. Se spune ca in Pestera Izverna se gaseste tezaurul Serbiei, ascuns aici inca din secolul al XIX-lea, pe vremea cand cei doi frati mostenitori, Milan si Mihail Obrenovici, disputau dreptul la tron. Se spune ca timp de trei ani de zile, mesteri si zidari priceputi au ingropat tezaurul intr-un lacas special pregatit, astfel incat sa nu poata fi descoperit.

Peştera Izverna este situată în apropierea satului Isverna din comuna omonimă situată în judeţul Mehedinţi. În apropierea satului Turtaba situat în comuna Isverna se desfăşoară anual o nedeie a mehedinţenilor: Târgul de la Turtaba care reuneşte pentru o zi întreaga spiritualitate a împrejurimilor. Este o pesteră mare, de peste 1,5 km parcursă în permanenţă de pârâul subteran.Peştera a fost explorată pentru prima oară de biospeologul C. N. Ionescu pe o lungime de 200 metri. În 1914 el a publicat o descriere a acestei porţiuni, iar în 1951 P. A. Chappuis şi A. Winkler au făcut o descriere mai amănunţită. În perioada 1964-1967 V. Decou a făcut aici cercetări de biospeologie, iar în 1973, C. Goran a realizat planul peşterii apărut în 1976. O echipă a Cercului speologic Focul Viu” condusă de S. Roată, a recartat peştera în 1979 descoperind galerii noi, astfel că lungimea actuală era de 1500 m. În acelaşi an au început şi explorările cu scafandrul autonom, cu rezultate promiţătoare, explorări care au continuat în 1980 când Florin Paroiu şi Costel Vanau, pionieri ai scufundărilor din România, au fost primii care au trecut de Sifonul Verde, lung de 50 de metri, apoi de Sifonul Galben care este ceva mai scurt.A urmat o galerie prin care se putea înainta cu apa până la piept, contra curentului puternic. Această galerie se termina brusc cu Sifonul Negru, cel mai mare sifon din România, având peste 400 m lungime şi o denivelare negativă de 40 m. După 1990 Jacques Yves Cousteau a venit aici cu echipa sa de speologi şi scufundători. În ianuarie 2005, Gabor Mogyorosy şi Mihai Baciu au reuşit să treacă de Sifonul Negru, descoperind sute de metri de galerii post-sifon dintre care 300 de m de galerii active. Până acum au fost exploraţi 1800 m de la începutul sifonului negru. Explorarea continuă şi în prezent datorită potenţialului foarte mare şi descoperirii a noi sifoane la capătul galeriei emerse.

Bibliografie

Cocean, Pompei (1995) Peşterile României, Editura Dacia, Cluj-Napoca, ISBN 973-35-0466-1Bibliografie suplimentară

Orghidan, T.; Negrea, Ştefan (1984) Peşteri din România. Ghid Turistic, Editura Sport-Turism, BucureştiŞerban, M., Viehmann, I., Coman, D. (1961) Peşteri din România, Editura Meridiane, Bucureşti

Comuna Isverna – Sate: Buseşti, Cerna-Vârf, Drăgheşti, Giurgiani, Isverna, Nadanova, Seliştea, Turtaba.


Istoria Isvernei


Istoria Izvernei este destul de frământată şi a fost notată din amintirile bătrânilor, din documente, dar şi din cărţi ca cele ce se cheamă „Sinodicul” (istoricul vechimii satului şi bisericii), alcătuit de preotul Victor Doman de loc din Nadanova. Într-un document aflat în posesia satului şi prezentat la expoziţia din 1906, atunci când a şi fost pierdut, se menţionează că în faţa domnitorului Ţării Româneşti, Alexandru, s-au înfrăţit Nicula Moşneanu (din neamul Moşnenilor, cum se cheamă şi azi o curea) cu boierul Badea Urdăreanu, acesta dând lui Nicula toată partea sa de moşie din Izverna în schimbul ,,unui cal vrednic de călărie, a unei dulamale şi a unei perechi de cizme”, toate preţuite în aspri. Legenda spune că acel Nicula ar fi venit din Domaşnea, din Banat. S-ar putea, însă, ca Urdăreanu, de baştină din Urdari (Gorj), răsplătit de domnie pentru faptele sale vitejeşti, ca tot neamul său de boieri vechi, să fi căzut la învoială cu moşnenii să le dea înapoi pământul strămoşesc, toată povestea nefiind decât un episod al înverşunatei lupte duse secole de-a rândul între cetele moşneneşti, libere şi independente, şi boierii care căutau să-i aservească, înainte de 1761 izvercenii terminaseră şi cu averea boierilor urdăreni şi cu averea Tismanei, reuşind să-şi elibereze moşia. Astfel, din averea urdărenilor în moşia Izvernei, a luat un sfert Lupu Surdu Ceauşu, uşier la divanul domnesc, iar restul a luat Nicolae Moşneanu cu Giurgi Gârmencea şi cu Lepădat Izverceanu; averea Tismanei au luat-o Tuicanii şi Rohanii, intraţi în moşia Izvercenilor. Iată, cum cele patru neamuri de baştină ai Izvernei sunt Moşnenii, Gârmencenii, Izvercenii (Tuicanii şi Rohanii) şi Surzii, noi observând, însă, că este totuşi un fenomen petrecut destul de tardiv (mijlocul sec. al XVIII-lea), fiind posibil ca aceste patru neamuri să se constituie în ,,moşi” după modelul altor sate moşneneşti mai vechi.
sursa : AICI


Comoara de la Virful lui Stan


Virful lui Stan, sau Piatra lui Stan, cum ii mai spun oamenii locului, si-a luat numele de la un haiduc ce a locuit la poalele lui. Importanta locului era data de rolul de buna ascunzatoare si, in acelasi timp, de bun punct de observatie. De aici se vede totul ca in palma, iar in zilele senine se poate vedea chiar Dunarea. De aceea, virful a fost folosit si pe vremea dacilor pentru semnalizarea primejdiilor. Un foc aprins aici se vedea pina pe Virful Godeanu si de aici la Sarmizegetusa. In Poiana Sanunilor, un loc aflat linga virf, se mai vad si acum urme de bordeie.


Batrinii spun ca in acest loc si-ar fi ascuns dacii comorile, deoarece in jurul virfului sint mai multe pesteri. Chiar si o parte din tezaurul lui Decebal s-ar afla aici intr-o pestera cu intrare mica si trepte coboritoare. Pestera are mai multe galerii laterale. La comoara nu se poate ajunge pentru ca ar exista mai multe capcane.


Tarim de legenda si comori ascunse, platoul Mehedintilor ofera vizitatorilor o vasta paleta de obiective turistice si povesti pe care le poti asculta la tot pasul. Manastiri si schituri ascunse in desisul codrilor, pesteri si izbucuri, precum Bulba, Ponoare, Izverna sau Topolnita, cimpuri de lapiezuri si lacuri ce apar si dispar ciclic, riuri care curg pe sub arinisurile crescute pe maluri, poduri naturale si paduri de liliac. La toate acestea se poate ajunge folosind drumul judetean care leaga orasul Baia de Arama prin Ponoare de Drobeta-Turnu Severin sau cel care leaga orasul Baia de Arama de statiunea Baile Herculane, pe la Obirsia-Closani.


Mehedinti. Pe urmele comorilor

 

„Castrul mehedintean” se deschide asemenea unui amfiteatru care descinde spre Dunare, din inaltimile care strajuiesc Valea Cernei, fiind dominat de Piatra Closanilor si Virful lui Stan – Plaiul Closani, in partea sa dinspre munte, fiind un tinut cu o mare varietate de forme carstice.


Acest tarim de legenda este o adevarata „mina de aur”, atit pentru speologi, cit si pentru iubitorii de drumetii si de natura.


Aici, pajistile si poienile alterneaza cu cornetele si se intilnesc formatiuni carstice unice sau destul de rare precum lapiezuri, doline, crovuri, ponoare, izbucuri si lacuri, carstice cum sint cele de la Ponoare, Gornovita sau Busesti. In zona montana, de la pitoreasca Vale a Tasnei, cu ale sale abrupturi si stinci albite de ploi si vinturi, de care se agata cu incapatinare pinul, pina la Cheile Rimnutei, te afli intr-o cetate plina de turnuri si coloane calcaroase in ruina. Este o lume in care verdele padurilor si al poienilor face un contrast placut cu albul abrupturilor care te infioara prin numele lor; o lume framintata parca de un gigantic Sfarma Piatra care si-ar fi avut salasul pe aici, tivita la poale de firul de argint al Cernei cea vijelioasa care, in imaginatia omului de la inceputuri a luat infatisarea fioroasa a balaurului. Iar dincolo de Cerna se zaresc alte siruri de munti, asemenea spitelor unei imense roti: Girdomanu, Carbunele, Bulizu, Oslea, Olamul, Olanelul sau Scarita, culminind cu o adevarata coroana formata din Godeanu, Gugu, Scarisoara si Micusa. Pina acolo sus, in virfurile lor, si-au pus oamenii stapinirea, taind padurile de rasinoase, ori pastorindu-si animalele.
Pina in apropierea virfurilor si-au ridicat oamenii conace si stine si au dat denumiri locurilor – Paharnicul, Frumosul, Cracul lui Patru, Cracul Ursului, Cracul Muntelui, Mazdronea, Vacarii, Cracul lui Codrea – denumiri ce vin parca de la inceputul lumii, dar unele dintre ele nu mai au astazi nici o acoperire in realitate, pentru ca formele de relief s-au schimbat. Asa s-a intimplat cu Balta Cerbului, Lacul Rosu, Fintina Sindrilarului, Lacul Vulturului, sau Fintina Paharnicului.


Stind de vorba cu un batrin de 93 de ani din satul Costesti, de la care am cules cele mai frumoase legende, am aflat ca in locul numit Lacul Vulturilor abia mai iese la suprafata un izvor, dar pe vremuri era lac in toata puterea cuvintului si in el „se scaldau vulturii, precum ratele”.


La Geantul Izvernei se afla o uriasa surpatura, asemenea Steiului Ponorii ori Podului lui Dumnezeu de la Ponoare. Aici, in apropiere de cunoscuta rezervatie numita Padurea de liliac, se afla un loc numit si astazi „Homu”, linga satul ce pina nu demult se chema Riieni si care, in viziunea lui Densusianu, atesta un cult al Rhaeei – divinitatea suprema a lumii pelasge.
O stinca din Cheile Riienilor se numeste Piatra Dajului, amintind de uriasii carora prin aceste locuri li se spunea jidovi. Aici se mai vad si acum urmele unor cuptoare pentru topit minereul.


Minereu de cupru s-a extras si la Baia de Arama, care fusese mentionata sub denumirea de „Calchis” de catre Stefanus Bizantinus. Un deal care domina localitatea poarta numele de Dochiciu si poate fi identificat cu Dichius caeli filius, cel care i-a invatat pe oamenii locului sa-si faca primele constructii din lut sub forma de bordeie. Asemenea constructii si doua monede dacice din aur au fost descoperite chiar la poalele dealului. Monedele au pe una dintre fete imaginea unui rege dac, iar pe cealalta parte, figura eroica a calaretului trac.


Orasul Baia de Arama reprezinta pentru mehedinteni una dintre portile de intrare spre zona inalta a muntilor. Dupa legendele locului, actualul oras ar fi fost o modesta asezare daco-romana pendinte de Drobeta, aflata pe platoul descoperit al Dochiciului. Primavara – in mod deosebit, „cind ii frunza cit paraua si lastarul cit andreaua”, Baia de Arama are un farmec aparte. Printre copacii cu frunza stravezie rasar tufele liliacului parfumat si pomii cu mugurii in floare. In centrul oraselului, localnicii i-au ridicat un bust lui Tudor Vladimirescu (opera a sculptorului C. Balacescu), spre eterna aducere aminte, pentru ca mai marele pandurilor a trecut si pe aici pentru a-si alege oameni de nadejde.


Nu trebuie sa fii neaparat speolog pentru ca in tinutul plaiului Closani sa simti pestera, ascunsa sub pamint si in constiinta oamenilor. Lumea subterana este una dintre cele mai mari surprize prin care podisul Mehedinti iese din anonimat.
Pestera a devenit locul ideal, atit pentru adapostul omului primitiv inainte de a-si construi bordeiul si casa, cit si pentru ascunderea avutului in vremurile zbuciumate ale istoriei, de care populatia acestor locuri a avut parte din plin. Intreaga noastra istorie s-a scurs si a lasat urme adinci in aceste locuri, incepind cu neamul Basarabilor, nume atit de des intilnit la locuitorii satelor din zona. Auziti aici de Mircea cel Batrin, care vizita minele de arama de la Bratilov si daruia zeciuiala manastirii Tismana, de Neagoe Basarab, care a copilarit la Cula Glogovenilor, de Tepelus si Vlad Calugarul, de Mihai Viteazul, care a fost primul ban de Topolnita, daruindu-i credinciosului sau luptator, Lupu Mehedinteanul, mosia de la Balta, de Matei Basarab, pe care batrinul Stoian l-a trecut muntele pe la Izverna, sau de Constantin Brincoveanu, care, intorcindu-se de la Cladova spre Tismana si Horezu, in anul 1695, poposeste la hanul lui Milco Baiasul din Baia de Arama si hotaraste sa ridice aici un sfint lacas sub care sa-si ascunda comorile.


In acest rastimp si dupa aceea, au existat pe meleagurile mehedintene cete de panduri. Poate ca asa s-a ridicat si Tudor Vladimirescu, cel care isi are originea in satul Prejna. Poate ca de aceea, Tudor a ridicat la Prejna o ctitorie, in care popa Ghita Zugravul din Plostina ii face pentru prima oara portretul in culori pe o bucata de tei.
Legat de aceste locuri, unde a fost in repetate rinduri vataf de plai, inca din 1806, Tudor a ridicat la Closani o biserica si un loc intarit pentru aparare. In acest plai, Tudor a dat hotariri, a facut comert, a acumulat avere si si-a recrutat oameni de incredere in vederea pregatirii viitoarei revolutii.
De aceea Tudor este aici un personaj de legenda, numele lui fiind adesea prezent chiar in istorisirile despre comori.
Povestea spune despre Tudor ca isi tinea pandurii ascunsi intr-o pestera de la Virful lui Stan, loc unde se ascundeau si hotii, fiind bun loc pentru observatie. Un alt punct de observatie la fel de important este si Cornetul Cerboanei, de care se leaga multe alte legende. Aici, „la Rusti”, mai exista inca o piatra rotunda numita si acum „Masa hotilor”, unde hotii luau masa si supravegheau intregul tinut.


De numele acestor hoti sint legate multe legende si povesti despre comorile ascunse. De la Podeni pina la Closani si Tismana se poate vorbi despre un mit al comorilor, dar, legendele au si un suport real care este dat de faptul ca ani de-a rindul, pina la Marea Unire, aici a fost zona de granita si s-a transportat mult aur – in acele vremuri aurul era moneda de schimb.
Pe ingustele poteci ale muntelui se facea si comert cu animale, indeletnicire care i-a ajutat pe multi sa se imbogateasca si, existind bani si aur, au existat si hotii, jafuri si crime, care au generat legendele. Aproape ca nu este om in zona care sa nu fi auzit asemenea povesti si sa nu stie a le povesti.


Lumea comorilor atrage pe oricine asemenea unei forte magnetice, fiind o lume a fabulatiei si a mitului. Ramii inmarmurit auzind cu cita usurinta vorbesc acesti oameni, incaltati uneori in opinci si imbracati cu haine ponosite, care abia reusesc sa smulga pamintului cele necesare traiului zilnic, despre „gramezi de bani”, „putini si butoaie cu aur” ascunse in pesteri, ori despre „foi” de bivol si de capra, despre „caldari si oale de lut”, cerate si pline cu bani – ca si cum aici ar fi un Eldorado autohton.


Fabulatia aceasta a fost sporita de enigmele tezaurului dacic.
In 1543, in albia Streiului au fost descoperiti peste 400.000 de galbeni de aur cu efigia lui Lysimach. Pe la 1800, un copil de taran a gasit 264 de monede de aur in Dealul Aninesului, iar in 1804, un preot din Vilcele a descoperit la radacina unui fag, 400 de monede dacice de tip „Koson” si seria a continuat. Toate acestea se intimplau dupa ce Traian luase din Dacia 165 tone de aur si 330 tone de argint. Dar tezaurul dacic era estimat la 1000 de tone, ceea ce inseamna ca o mare parte a sa inca mai sta ascunsa in vreo pestera. Legenda este intretinuta prin cite o descoperire intimplatoare. Este ca si cum ai scormoni in jarul comorilor.
Numai ca aceasta lume fascinanta a comorilor este una secreta, plina de suspiciuni si superstitii. Se spune ca aceste comori nu sint destinate oricui, fiind „sorocite” anumitor oameni, carora li se dezvaluie fara a fi cautate.


Aflat la confluenta a trei zone distincte: Oltenia, Banatul si Tara Hategului, Plaiul Closani si Podisul Mehedinti focalizeaza ca intr-un triunghi magic minunile naturii, istoria straveche si traditiile. Acum, cind in singurul orasel din acest plai – Baia de Arama – minele de cupru s-au inchis si nu mai exista sansa extragerii vreunui gram de aur, singura alternativa ramine punerea in valoare a acestor frumuseti fara seaman a locurilor, care sint „comorile fara de pret” ale plaiurilor mehedintene. Si nu intimplator, calatorul intilneste la tot pasul locuri alese, pline de mister si legenda.


Daca ajungi la Baia de Arama si, mai departe, la Ponoarele, treci prin Ceptureni, unde, din doua galerii care au ramas de pe vremea romanilor, curge „apa galbena”, care te poarta cu gindul la aurul care se extragea de acolo. Deasupra galeriilor, pe munte, din loc in loc sint „hududoaiele”, puturi verticale sapate in calcar, iar la Busesti se afla trei lacuri, in mijlocul satului, numite „lacurile fara fund”. Poate ca asa o fi, de vreme ce batrinii satului spun ca au lansat 30 de prajini din lemn, lungi de zece metri fiecare, legate intre ele cu sfoara si cuie, dar nu au reusit sa le atinga fundul.


In nordul judetului Mehedinti, la granita cu Banatul, oamenii cred orbeste ca muntii in care traiesc sunt plini de aur si de comori. O aventura care a inceput in urma cu secole si care astazi ia proportii halucinante, ademenindu-i nu doar pe taranii din zona, ci si o multime de venetici din strafundurile pamantului, bantuiti deopotriva de duhul aurului


„Sunt in Mehedinti, in Plaiul Closanilor, raiul comorilor si al cautatorilor de comori. La nord e Banatul, sunt apele involburate ale Cernei si muntele Godeanu, la sud sunt dealurile Izvernei, taiate in doua de drumul rosu, de praf, care duce spre Severin. Cobor pe apa serpuitoare a Selistei, prin tuneluri de copaci contorsionati, printre poieni paradisiace ale caror ierburi groase sunt sfasiate pretutindeni de colti orbitori de stanca alba. Uneori ma opresc si atunci, daca-mi tin respiratia, pot auzi suierul coaselor alunecand peste pajistile cu iarba coapta si tiuitul nedeslusit al insectelor. Trec apoi printre case incremenite, durate din piatra, ca niste cetati de jucarie ascunse pe povarnisuri de un copil de urias, si imprejurul caselor nu este nici o miscare, nici un om.
Valea se largeste apoi si fagi enormi isi departeaza ramurile, lasand sa se vada cerul si facand loc unui sat. Seliste. Pe dreapta sunt niste case ce arata ca si cum oamenii ar fi lasat totul balta dintr-o data si ar fi fugit. Pe urma se aude un suier de apa si, aproape acoperita de vegetatie, descopar o casuta din barne de fag, acoperita cu sindrila, ce pare a fi fost imprastiata de ciocurile a milioane de corbi. E o casuta de pitici pe sub care curge un fir de apa, o casuta ca din povesti, suspendata in mod straniu pe niste piloni. Apoi descopar ca dedesubt se afla o roata din fier, ca apa vine pe un jgheab scobit intr-un singur trunchi de copac si ca am in fata ochilor o moara. O moara de apa din alte timpuri, asa cum n-am mai vazut. Usita este ferecata cu un ivar de fier ce pare vechi de sute de ani. Nu exista nici o fereastra, numai usita, facuta pentru pitici. De jur imprejur sunt pietre de moara, rotunde, unele noi, altele stravechi, acoperite cu ierburi groase. Strig, si strigatul se pierde in vuietul apei. Nimeni. In cele din urma deschid usita. Pe o bancuta sunt doua samare in patratele alb-negre, iar in dreapta, capodopera tehnica facuta din lemn si piatra a mecanismului morii, peste care este imprastiata faina de porumb. De sub podeaua de scanduri tasnesc in penumbra fulgerari uluitoare de lumina, caci soarele nu patrunde aici decat reflectat de involburarea de ape de dedesubt. Tocmai imi spun ca acesta este semnul pe care-l caut, ca moara aceasta minuscula, apartinand altui timp, este pentru mine intrarea in triunghiul magic al Plaiului Closanilor, in teritoriul comorilor subpamantene despre care am auzit povestindu-se, cand, in spatiul luminos al usitei din spatele meu, apare o silueta. Timp de o clipa, gazele incremenesc in aer, printre fulgerarile de lumina, vuietul apei se pietrifica in interiorul urechii si mana mi se crispeaza pe aparatul de fotografiat.”

Cel care macina povesti


Buna ziua, am zis, dupa ce mosul a facut un pas inapoi, in lumina de-afara, si dupa ce i-am vazut fata surazatoare si ochii albastri. Doamne-ajuta, a zis mosul, strangandu-mi mana cu putere surprinzatoare. Asa l-am cunoscut pe Gheorghe Surdei, morarul, lemnarul, slefuitorul de pietre de moara, fiul lui Niculae Surdei, nepotul lui Petrache si stranepotul lui Iovan, ultimul din neamul lui de morari care mai intelege miracolul curgerii fainii de sub piatra. Iti place?, m-a intrebat el, cuprinzand cu un gest larg minuscula moara, apa de dedesubt, pietrele mancate de ierburi si copacii dimprejur. Imi place, am zis, si atunci el s-a sumetit si a intrat in spatiul acela stramt al morii. A miscat de niste manere lucioase de lemn roscat de arin si, dintr-o data, marea piatra rotunda a inceput sa uruie, cutremurand casuta din lemn. Apoi a oprit-o si a miscat piatra cealalta. Apa mugea in paletele morii ca o salbaticiune prinsa in lat. Vezi, mi-a spus, are doua pietre de moara, facute amandoua de mainile mele. Uite, p-aici se pune uiumul, p-aici se scurge farina, de-aici se regleaza pasul, de-aici se trage in sus morisca de fier in bataia apei. Mosul manevreaza totul cu repeziciune, mica moara de apa prinde viata sub mainile sale, ca un animal trezit din somn si, dintr-o data, inteleg ca mosul e fericit facand toate acestea, e mandru de aceasta creatura mecanica aflata in puterile sale pe care, in ultimii ani, nu prea mai are ocazia s-o foloseasca. Aflu apoi ca toti ai lui au fost morari si pivari, ca a invatat sa faca mori si pive de la taica-sau si de la bunicu-sau si ca moara asta are patru veacuri de om. Adica e facuta de stra-strabunicul si el este ultimul care mai stie s-o doftoreasca, sa faca o piesa din lemn cu mainile sale, o piatra de moara… Mosul vorbeste despre timpurile bune, cand el era copil, acum 70 de ani, cand moara macina ziua si noaptea, cand pe apa Salistei erau vreo 20 de mori, povesteste despre bunicul sau, Petrache, care era un urias cu mainile cat fagul de groase. Oamenii veneau din trei sate la moara, era inainte de razboi, si stateau aici, asteptand macinatul si spunand povesti. El, Gheorghita Surdei, era mic si asculta ce spuneau oamenii aceia veniti uneori de peste padure. Povesti? Ce povesti?, intreb, si in clipa aceea mi se face lumina in cap. Sunt aici in cautarea istoriilor despre pesteri si despre comori, si ce loc putea fi mai bun pentru a spune povestile acestea decat la moara, cu un rachiu in fata, asteptand umplerea sacilor. Copilul de-atunci trebuie sa stie totul. Nene Gheorghe, zic, bunicul Petrache, uriasul, a cautat comori? Pai… a cautat, zice el, privind incurcat oriunde, numai la mine nu. Dar tata dumitale, Niculae, a cautat? A cautat, zice. Dar dumneata? Am, zice, apoi ma ia binisor de cot si ma duce peste drum, in casa lui de piatra cu cerdac din lemn. Sub cerdac e o intrare cu usa groasa, dincolo de ea e un fel de beci racoros. Sedem pe scaunele si eu inteleg ca despre comori nu se poate vorbi oriunde si oricum. Neamul Surdeilor cauta comori de trei, daca nu de patru generatii. Sunt morari si cautatori de comori.
Pe unde-ai cautat comorile, nene Gheorghe?, intreb, iar unchesul se mai uita o data pe gemuletul pivnitei, desi este inutil. Satul e plecat la cosit, in vale. Da pe unde n-am cautat? Cate pesceri is, atace comori. Unele is bagate in piatra, alcele is pe sub copaci. Am auzit de comoara bagata sub albie ge rau, zice in limba lui olteneasca, potopita de sonoritati din Banat. Mosul povesteste, si inteleg ca a cautat de cand era copil, asa cum si copiii lui astazi cauta. Sa spunea din batrani ca era comoara la pescera din Furca Cosustii, intre ape. Acolo m-o coborat taica-meu pa funie dupa semnul tapului cu tri picioare. Pa urma, am cautat pa Valea Seaca, aici, langa sat, s-am mai cautat pa Cutui, si la Bratosin si pa Cerboanea, intre pietrele mari. Si Sub Cuptioare, unde era semnul sulitei rupte, facuta cu dornul in piatra. Ce stiu eu? Am cautat mulce. Mosul devine visator, vocea ii coboara, amintindu-si de locurile prin care a umblat atata amar de vreme, iar eu incep sa inteleg puterea, fascinatia pe care istoriile cu comori le au asupra acestui om. Plaiul Closanilor este una dintre zonele cu cele mai multe pesteri din Romania, multe dintre ele niciodata descoperite. Sunt mii de pesteri, mii de ascunzatori in piatra poroasa a acestor munti perforati in interior ca un svaiter, sunt mii de izvoare care ies afara din pamant, pentru ca apoi sa dispara din nou intr-o gaura, si pentru fiecare dintre ele exista o poveste cu o comoara. Nene Gheorghe, zic, cum stii unde sa cauti o comoara? Is semne. Orisice comoara are un semn, si daca vezi semnele o poti gasi. Numai ca trebuie sa fii cu bagare ge sama, ca multe is juruite ori blastemate cu legatura ge sange, altecele is sorocite, si cand is sorocite, ele s-arata singure, fara sa le cauce nime. Dac-ai gasit putina ori foaia de capra plina cu aur, ori ceara, c-asa sunt unele comori, pusa in ceara, atuncea trebuie sa omori acolo un animal, o gaina sau ceva, ca sa se duca blestemul ge sange pe animal. Altfel, Cel-de-pe-comoara sa ia la om si multe zile nu mai are. Si mai trebuie sa lasi din comoara ceva bani, sa-i ingropi la loc, ca sa aiba ce pazi.


Semne si comori sorocite


„Mosul iese si se intoarce cu un bolovan. Semne ge comoara, zice. Asta a gasit-o fiu-meu, Niculae, s-a adus-o acasa din munte. A luat-o de unde avem noi conac de vaci. Uite cantarul, uite sagetile. Aici trebuie sa fie banii. E un bolovan scrijelit si pot recunoaste acolo, intr-adevar, un fel de semn al balantei, silueta unui cerb si un fel de harta stranie. Unele comori sunt ale Necuratului, altele sunt ale lui Dumnezeu. Comorile lui Dumnezeu is randuite sa vie la om aflat in nevoie, care are inima curata. A fost unu, in Canicea, care s-a rugat de Dumnezeu sa-l ajuce, ca pleca la razboi si-i ramanea nevasta cu 6 copii muritori ge foame. A doua zi o gasit comoara intr-o pestera, o luat numai cat i-o trebuit, si cu cei bani o trait nevasta, ca el nu s-o mai intors ge la razboi. Daca banii-s curati, nimic nu poate sa se intample, dar daca banii-s juruiti ori legati, nenorocire. Comoara poate sa fie legata ge moarce, sa ceara suflet, ba cateodata poate sa ceara suflet ge om. O fost un om la Brebina care si-o juruit copilul ca sa gaseasca, si-a gasit. Banii erau intr-un fag batran, intr-o tava ge pusca lunga, bagati inauntru cu ceara. Cand s-o intors acasa, o gasit copilul tapan. L-o ingropat si s-o omorat si el. Astea-s comori rale, necurate, si mai multe-s rale decat bune. La noi in sat e unu, Nistorescu, ce s-o dus la comoara ge pa Varful lui Stan. Acolo-i comoara mare si multi or cautat sa puna mana. Acuma, nu stiu ce-o fost, da spun ce vorbesce satul. O gasit pescera s-o calcat pe lespege. Odata s-o dus intr-o parce s-o iesit un serpe mare, nu viu, facut din ceara. Era ros-verge vinetiu, ca pa mana ge gros si frumos, s-avea solz pa el numa din bani de aur. El n-o mai fost om niciodata, o damblagit. N-o putut merge vreo 15 ani, da niciodata n-o povestit ce-o fost. Am fost si eu acolo, ca multi, si sub Varful lui Stan, si prin Poiana Beletinii, unge spune ca sub ea este o pestera mare, dar n-am gasit nimic. Acolo sa surpa mereu muncele. Mosu meu, Petrache, spunea ca acolo este pescera asa de mare, c-or incaput tri cara cu aur si douspece icoane mari din aur cu Dumnezei pagani. Cica de-acolo dadeau semnale cu foc de sa vedeau pana pe varful Godeanu, cand veneau dusmanii.


Mosul explica, gesticuleaza, imi deseneaza cu degetul pe jos cum erau iesirile din pestera, unde erau semnele, navigheaza de fapt intr-o lume halucinanta, in care comorile dacilor se amesteca cu acelea ale haiducilor si cu cele ale lui Tudor Vladimirescu si cu ale trupelor Mariei Tereza, caci acolo, La Metiriz, a fost granita cu Imperiul, locul prin care treceau toti contrabandistii. Vorbeste despre haiduci faimosi precum Costea si Mantu, Golea si Haita, si despre locul acela numit Masa Hotilor, care este o piatra rotunda, magica, sub care cu siguranta se afla o comoara. Vorbeste despre locul blestemat care se numeste La Bisericute, de pe muntele Bulzu, unde cu mii de ani inainte se faceau jertfe omenesti, unde si-acum se vad flacari, chiar si in timpul zilei, ceea ce inseamna ca sunt comori blestemate acolo. El a fost numai ca sa se uite, ca sa adulmece, si s-a invartit o zi si-o noapte intreaga fara sa stie unde se afla sau cine este. Pana si pe Radocheasa a fost, acolo unde sunt mormintii fara cruce, numai cu pietre puse la capul unor morti din timpuri imemoriale, si acolo a gasit cutite vechi infipte in pamant, de la cautatori de comori care-au disparut fara urma.


Mosul isi tine mana pe bolovanul acela incrustat cu harta unei comori. Multi or gasit, putini s-or bucurat ge bani. Unii au har anume ge gasit comori, trage aurul la ei. Astia sunt copii ori narozi. Era unu, Stefan, sluga la unu Tanase a lui Rachiteanu. Tanase venise ge paste munti, din Ardeal, si-o cumparat pamant de la boierul Tibru, de la Titerlesti. Ei, si Stefan asta, ge era sluga la Rachiteanu, o gasit tri comori mari. Avea har. Nu oprea nimic pentru el, tot aurul l-o dat la stapanul lui. Odata era cu oile si sa adapostise intre niste bolovani mari, ca era vantoasa. Aude o scartaitura mare si un mar batran, care era acolo, s-o rupt. Si de unde s-o rupt, vege o caldarusa de arama acoperita cu un fel de smoala neagra. A luat-o si a dus-o stapanului. Smoala era un fel de ceara ge albina si in smoala, banii de aur. Cu banii aia, Rachiteanu si-o facut moara pe Brebina si si-o dat copiii la scoli. Stefan, sluga, nici ca-i pasa. El voia numai sa aiba ce manca si ce fuma. Narodul, sa tinea aurul dupa el ca un caine. Intr-o zi, sa duce sa ia apa de la sipot, si pantru ca nu stacea bine galeata, da la o parce o lespege si gasesce alta ulcica plina cu aur. Da cea mai mare comoara o gasit-o sluga cand o fost batran. Era pa RaulĘSes, langa Godeanu, unde tinea Rachiteanu sterpele si caii. Statea sub pietre adapostit, cand vede niste contrabandisti trecand ge la unguri cu vite si turme de porci catra Caransebes. Acolo era granita. Cand s-o intors, Stefan i-o vazut cu ranite grale, dar i-or incoltit ungurii graniceri cu focuri de arme si-or fujit. Cand o vazut sluga ca nu mai apar, o iesit din ascunzatoare si o luat ranitele pa care abia o putut sa le care la stana. Stapanul dormea si nu l-o mai trezit. Dimineata, Stefan o scociorat prin ranite si-o gasit bani de aur bagati in besica de porc si hartii legace cu sfora. O dat aurul la stapan, cum facea intotdeauna, si stapanul o facut masa mare pentru ciobani. Cand, la masa, vege pa Stefan ca nu putea lipi foita de tigara si cand sa uita, el fuma in hartii ge bani straini. Ii pastrase sa suceasca tigari din ele, ca nu stia ce sunt. Asa a devenit Rachiteanu cel mai bogat om din satul lui.”


Duhuri si comori calatoare


„Orice om din Plaiului Closanilor pe care-l intalnesti in drum are de spus sute, mii de povesti. Pe oricine ai intreba, un batran, o femeie, un copil, toti sunt dispusi sa-ti spuna pe loc istoriile lor contradictorii despre locuri bantuite, despre comori pe care au auzit ca cineva le-a gasit. Aveam sa descopar ca imprejurimile Izvernei, satele acelea superbe, din piatra veche, ascunse sub poalele dealurilor, clocotesc de un fel de febra a aurului vechi. Exista un fel de obsesie, un fel de vis colectiv al comorilor din toate timpurile, un fel de folclor local amestecat cu mituri si cu credinte stravechi. Nu cred sa existe prea multi oameni in zona care sa nu fi cautat cel putin o data o comoara, nu exista nimeni sa nu stie cel putin o poveste, nimeni care sa nu aiba pe cineva din familie sau din vecini care sa nu fi patit ceva legat de aur. Am cunoscut un cosas, Gheorghe Vuiescu pe numele sau si care, sub soarele arzator, mi-a istorisit cele mai halucinante intamplari. El spunea ca exista oameni care viseaza comori noaptea si apoi le gasesc cu adevarat. Ca unele dintre comori au duhuri pazitoare – de-obicei un om mic de statura si intunecat la piele, care se arata uneori in vis sau in realitate si conduce oamenii catre comoara. Uneori sunt numai capcane ale raului, care conduc negresit la moartea comoristului, dar alteori sunt lucrari ale lui Dumnezeu. Atunci, duhul comorii pune conditii, si cel care ia aurul trebuie sa faca fapte bune, sa daruiasca, sa imparta cu cei mai saraci avutia. Acelasi Gheorghe Vuiescu mi-a povestit despre un preot din satul lui care a trait cu multi ani in urma si care a gasit o comoara. Cel-de-pe-comoara, adica diavolul, l-a urmarit toata viata. In cele din urma, preotul a fost ucis, a fost vanturat intr-o prapastie, iar cea de-a treia lui nevasta, o femeie hapsana si mult mai tanara decat el, a mostenit comoara. Si ea, la randul ei, a fost ucisa, otravita de catre un nepot, tot pentru aur. Aurul e blastemat chiar daca e cumparat cu bani curati, zicea cosasul, daramite daca e aur manjit cu sange… Comorile nu stau niciodata la omul care le gasaste, numai daca el face bine la altii cu aurul acela. Cosasul nu a spus nici o clipa ca si el a cautat vreodata comori, insa stia zeci de locuri cu comoraste, adica locuri in care au fost gasite comori. A descris cu lux de amanunte ritualul dupa care se poate dezgropa o comoara. Niciodata nu te duci la o comoara care a ars ziua. Numai noaptea, ge la crucea noptii pana la rasaritul soarelui. Alea sunt comori bune. Te duci si vezi unde-o ars focul si infingi un cutat acolo unde vezi o pata neagra si cleioasa, pentru ca altfel locul comorii se ascunge singur. Nu sapi niciodata in numar cu sot, numai daca te duci cu frate-tau geaman. Mi-a povestit, cu sapca adanc trasa pe frunte in bataia soarelui, despre anumite rugaciuni care trebuie spuse la dezgroparea comorii, dar si despre comori care nu pot fi dezgropate decat in anumite zile, cum ar fi ziua de Inviere, cand insusi necuratul se duce la biserica. Chiar si atunci, pe fundul gropii trebuie pus grau, porumb, ceva de mancare, apoi groapa se astupa si se pleaca ge-acolo cu spatele.


Am fost apoi in Izverna, am haladuit pe la pestera din care oamenii spun ca ar curge apa vie, trecuta prin comorile nenumarate care ar fi fost ingropate acolo. Cum de exista atat de multe comori?, am intrebat. Nu-s mulce, mi-a spus o femeie pe care o cheama Domnica. Cand pune cineva o comoara juruita intr-o pescera, comoara poate merge pe ape, inauntrul pamantului. Tot pamantu-i numai gauri prin care curg apele. Comoara poate fi azi intr-un varf ge munce, la Duminica urmatoare poti vegea para (flacara) ei pa muncele alalalt, dar comoara-i tot aia. Cateodata, muncele scuipa aurul afara, numa cace-un fir, cace-un ban de aur, ca sa ademeneasca pa om. Si batrana povesteste cum un copil din sat vedea soarele stralucind sub o piatra, cand era cu oile la Piatra Cerbului. S-o dus si o vazut cativa bani care iesea odata cu apa dintr-un sipot. I-o luat si i-o dus la maica-sa. Cum o pus mama mana pe bani, cum i-o aruncat, ca vegea numai sange in fata ochilor si un barbat cu caciula ciobaneasca de miel, pa care il taiau cu sabiile niste haiduci. Copilul putea sa tana in mana banii, dar nici un om mare nu putea, ca nalucile venea peste ei. Copilul o dus banii inapoi, sa-i arunce in sipot, dar oriunde mergea si gasea o apa, aurul venea inapoi la el, cauta om nevinovat. Copilul o plecat ge mult din sat si o ajuns om mare si bogat, si bunica spunea ca mai aparea la vreme lunga sa mai ia bani din sipoce. Comoara mergea dupa dansul, prin gaurile din munce si-i iesea in fata.”


Comoara printului Obrenovici


In Cerna Varf, casele par lovite de soare. Oamenii sunt apatici, incremeniti pe la porti. Biserica sta infipta in pamant ca si cum ar fi cazut din cer. Dincolo de sat se afla Valea Parului, locul celei mai faimoase comori a Plaiului Closani. Intreb de Dinica, vanatorul de comori, si cativa oameni imi arata o casa superba, straveche, cu etaj, unde omul meu ar fi in vizita. Intru in curte si descopar ca de fapt casa este un conac, un fel de resedinta din alte timpuri a unui boier, poate a unui nobil, caci piatra din care e facuta respira un aer nobiliar si obosit. Intru si casa ma strange cu brate de gheata, peretii par inclinati printr-o stranie iluzie optica. In salonul din stanga, printre tablouri si gravuri cum n-as fi crezut niciodata ca pot gasi intr-un sat pierdut din nordul Olteniei, sade Constantin Craciun, zis Dinica, zis Carabulea, vanatorul de comori, cu ochii ca doua linii subtiri, negricios, cu o fata de taran ars de soare si cu un chistoc de Carpati arzandu-i degetele. Are o siguranta de sine care ar face invidios chiar si un ministru de externe. Totul pare straniu, caci omul meu nu se potriveste deloc cu ambianta aceasta. Pare pur si simplu adaugat, lipit acolo. Ai vreun plan?, ma intreaba el din prima clipa, eu dau din umeri si liniile ochilor sai se largesc. M-a confundat cu vreun cautator de comori, caci multi il cauta si pe multi i-a dus prin toti muntii de prin imprejurimi. Apoi se destinde, caci ii place sa povesteasca, si postura aceasta de expert in cea mai faimoasa comoara a Plaiului Closanilor ii convine de minune.


Iata povestea asa cum mi-a povestit-o Dinica, in timp ce a fumat un pachet intreg de Carpati: De 40 de ani caut comori si mulce am cautat, dar comoara lui Obrenovici, printul sarbesc, am cautat-o cel mai mult. Povestea a fost pe la o mie opt sute si ceva. Milan Obrenovici era printul Serbiei si avea ceva nacaz cu frate-sau, Karagheorghevici, care a voit sa-l omoare. Atunci, Obrenovici a luat vreo tri sute de calari ge armata si a pus pe carca la vreo 80 de cai toata comoara regilor Serbiei. Era acolo coroane ge aur masiv, bijuterii de regine, pietre pretioase care-ti lua ochii si multi bani de aur, dositi in sipetute din lemn scump, legate cu fiara de otel. O trecut Dunarea si o urcat pe Valea Cernii, ca auzise el ca pe plaiul nostru is ascunzatori ge haiduci si ge lotri, si cica un haiduc mare i-ar fi spusa ge locul asta de la Valea Parului. Altii zice ca ar fi avut ceva rude despre mama-sa pe-aici si ca ar mai fi fost si mai inainte. Obrenovici avea cu el doi zidari italieni si ei or cercetat pescera si or zis ca-i buna de ascuns comoara. Sabia regilor Serbiei, diamante si perle, vase din aur din alte timpuri, toate voia sa le puna in pescera. Tri ani or lucrat zidarii impreuna cu armata lui si-or pregatit pescera. In timpul asta, Obrenovici intrase in prietenie cu vistiernicul baniei de la Craiova, unu Boboiceanu, care avea conac la Zegujani si mosie, si numaidecat s-a indragostit de fata lui Boboiceanu, Maria, care cica era asa de frumoasa, ca cine o vedea nebunea pe loc, o visa si o visa pana sa stingea pa picioare de dorul ei. Obrenovici a luat-o de nevasta pa Maria lui Boboiceanu si Maria i-o adus zestre mosiile ge la Barca si ge la Balotesti. Dinica, vanatorul de comori, povesteste parca in transa. Camera inalta s-a umplut de fum, gazda casei, pe nume Costel, asculta fascinat, cine stie pentru a cata oara, aceasta poveste, printre tablourile pictate de stramosul sau, boierul Pantelie. Acuma, zice Dinica, Boboiceanu, socrul, vazand ca pestera este bine aleasa, a hotarat sa ascunda si el o parce din vistieria baniei. La gura pescera erea larga, de putea intra acolo un car cu fan. La usa ei erea o piatra care inchipuia un strajer, si prin galeria principala curgea un izvor bogat. Acolo erea o piatra mare in forma ge cizma si ge-acolo porneau in stanga si in dreapta doua galerii. Galeriile or fost zidite in forma ge camera si acolo s-a ingropat cea mai mare parce din aur. Pa urma, in camera tri s-o pus coroana, sabia, costumul de voievod, perlele si diamantele, iar in camera 4 s-or pus armele si ceva aur. In camera 5 s-o pus aurul din vistieria baniei Craiovei si pe urma s-o facut un zid de tri tavi ge pusca in gros in galeria principala, unde iesea izvorul, ca sa sa adune apa si sa sa faca un lac paste comoara. Io am vazut planuri, si ca sa scoti comoara, trebuia sa gasesti mai intai o piatra patrata, snopul ge grau daltuit si un serpe. Astea or fost pe galeria mare, numa ca pa langa ea mai ramasese o galerie mica, ce ducea la camera din pod. Adica de deasupra. Toate galeriile or fost umplute cu pamant de cei tri sute ge militari, si cu stanca, pana s-or scurs tri ani. Pe urma, dupa ce-or terminat, Obrenovici i-a scos afara, la locul ce se cheama Pa Cuptioare, si acolo le-a dat sa bea si i-a otravit. Toti or murit, numai unu, care era de paza la pescera, o scapat cu viata si o fugit. Cand Obrenovici a voit sa treaca in Serbia, turcii l-au prins si i-au taiat capul. Obrenovici avea la el unele planuri ale comorii si nu sa stie cum au ajuns la bulgari. Alte randuri de planuri ce le avea ereau bagate intr-o firida pe sala conacului lui Boboiceanu, la Zegujani, si firida aia o fost zidita. Din cele trei randuri de schite, doua ereau inselatoare, numa una erea buna. Cautatorul de comori este transfigurat. Degetele-i sunt galbene. Mai tarziu, unu, Popescu Ion din Zegujani, cumpara la Lupoaia casa preotului din Zegujani, si cand o voit s-o sparga, sa faca una noua, in camin gasaste o cutiuta ge argint cu o foaie, pa care scria unde sunt zidite planurile comorii, la conacul lui Boboiceanu. Popescu o spart firida, o gasit planurile si o caldarusa cu aur, din aia cu care merge popa cu botezul. Pe urma l-o cautat pe Ion Negru, care era vanator de comori, si o mers cu el la Valea Perilor. Asa or gasit toate semnele care ereau pa planul cu comori. Or gasit si momeala, adica o comoara mica, ce se pune pentru cautatori, dar nu s-or multumit. Popescu a dus trizaci de oameni de la Runcusor si or sapat sa desfunde galeriile astupate de soldatii lui Obrenovici. Pe urma s-or intrerupt, ca oamenii or plecat pe front, la razboi. Popescu o plecat din Cerna Varf, cand o-nceput razboiul, cu doua cara pline cu feriga. Lumea vorbesce ca in carale cu feriga o fost aurul de la momeli. Dupa Popescu, nimeni n-o mai sapat la comoara. De-acuma, erau comunistii la pucere in tara si nu sa mai pucea sapa. Prin 83-84 o venit unul Bacanu din Drobeta, cu aprobare de la Securitate, ca sa cauce comoara. Avea un plan fals si n-o gasit nimic, dar ne-a spus pa noi la Securitate, ca am fi umblat la comoara. Acuma, mai sapasem si noi putin, ca n-am putut rezista. O venit un autobuz intreg cu militieni ca sa ne ia comoara. Noi n-aveam nimic. In 87, Bebe Bacanu asta luase legatura cu Muzeul Militar si o venit aici armata, ge a sapat luni de zile, cu comanda ge la Bucuresti. Au incercat sa sparga dopu ce-l zidisera italienii lui Obrenovici, armata o lucrat cu dinamita si cu ge toate. Nimic. Era un genaral de-i zice Soare, care tragea ge soldati, dar n-or putut ghici prin ce galerie venea izvorul. In 88-89, nepotul unuia care lucra la Securitate ne-o spus ca dupa ce-om scoate comoara, noi, civilii, o sa fim omorati, si atuncea ne-am sfatuit si n-am mai voit sa lucram. Pe urma o venit revolutia, si la vreo doi ani, tot veneau, ba un roman din America, ba niste sarbi cu planuri vechi, ba niste banatani care or tot zgariat pe-acolo. Unu, de-i zice Cioplea, o sapat tri luni de zile cu muncitori de la Motru, pana o murit unul dintre ei, si ge-atuncea comoara sta linistita, ca si cum n-ar fi. Ieu am mai fost pe-acolo, numa asa, ca sa mai vad.


Nenea Dinica, cel mai mare cautator de comori din Cerna Varf, mi-a mai povestit, timp de cateva ore, despre cel putin 10 comori pe care le-a cautat in cei 40 de ani de aventuri despre care s-ar putea scrie carti intregi. Un singur lucru l-am intrebat la sfarsit, in timp ce Dinica fuma cu ochii in tavanul inalt, printre tablouri de epoca. Nea Dinica, am zis, e adevarat ca aceia care cauta comori sfarsesc saraci? El si-a strans ochii din nou intr-o dunga, si-a impins basca pe spate si a oftat sufland fumul cu putere in sus: Asa e.
Sursa: AICI și AICI

Nu ezita să te încumeți la o călătorie în Mehedinți!

Obiective turistice in Mehedinti

 

Ponoarele, satul care vine direct din legendă

 

Nepotica mea frumoasa si talentata ne daruie cantecul mehedintean:

Aura Stoican solista de muzica populara din Mehedinti telefon : 0769.213 808 Pagina de facebook : https://www.facebook.com/1AuraStoican/

 

 

un OM pe drumul lui…

un OM pe drumul lui…

eu

sunt numai Eu / si, poate unora nu deajuns / dar intr-o zi, voi spune ” am ajuns ” / si-oi hodini aripa… ( sibilla )

sunt numai Eu /…

si, poate unora nu deajuns

 dar intr-o zi, voi spune ” am ajuns ” /

si-oi hodini aripa…

( sibilla )

„I miei sogni sono irrinunciabili, sono ostinati, testardi e resistenti”

” When left alone ….. learn that despite everything you missed … God is the only one that remains near you. ”

în loc de concluzie :

„Începe să faci tot ceea ce poți face sau visezi că poți face. Curajul conține geniu, putere și magie.” Goethe

Si-am mosit ! Moasa lui Ivan Cocar – Lescovita, 11 mai 2013

Si-am mosit ! Moasa lui Ivan Cocar – Lescovita, 11 mai 2013

11

943268_10151584545817070_70408317_n

270840_10151584551067070_372122582_n

22

946515_10151584588877070_410925066_n

33

970549_10151584601892070_786479206_n

943331_10151584610547070_1265783861_n

44

163528_10151584631517070_1218688123_n

55

66

77

88

401962_10151584645067070_1844496107_n

601948_10151584654302070_564675158_n

971255_10151584717832070_862752536_n

970797_10151584719067070_1262911789_n

309923_10151584653822070_352173433_n

945281_10151584758887070_1811747407_n

969618_10151584710632070_1193219996_n

” …inghitim in sec…a pofta… A mare pofta…”

amza

”  …inghitim in sec…a pofta… A mare pofta…”

7 aprilie 1931 se naște : Amza Pellea, actor român de teatru și film (d. 1983)

7 aprilie 1931, Băilești, Dolj

Cel mai iubit dintre pământeni ar fi împlinit astăzi 82 de ani!
Amza.. Tu, actor de geniu, trăieşti! Tu, și al tău suflet scăldat de lumina lui Dumnezeu..

Nimeni nu a reușit să influențeze atât de mult spiritul unui popor.. toți am vrut la un anumit moment al vieții să fim precum el.. Simplitatea şi dăruirea debordantă cu care şi-a tratat nu meseria, ci destinul de actor au fost divine.. a trecut întru lumină dar există lucruri care nu se pierd niciodată! 

Pesemne că tare bucuros ar fi să ştie că n-a fost uitat..

Sentimentele puternice de dor nu pot fi exprimate, cuvintele care i se potrivesc acestui mare om al culturii române nu se găsesc. Cariera lui Amza Pellea este o epopee glorioasă, îmbinând arta teatrală cu cea cinematografică, în toate personajele sale, devenite adevărate simboluri ale publicului şi ale istoriei artistice. Amza a fost cel mai mare actor roman şi un covârşitor om de teatru.. 

Astăzi, Amza, tu eşti cu noi!

sursa : aici 

58979_595904973755689_2097087921_n

La vizionarea lui „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte” Londra 2013 – Luna Amza Pellea 

“O felie de paine. Un catel de usturoi. O frigaruie in foc cu slana. Se unge felia de paine cu usturoi. Se unge si cu untura ce picura din frigaruie.
Amza intoarce capul zambind si intinde painea. O sala intreaga de oameni inghit in sec…. Gestul a avut loc intr un sat din Romania. Inghitim in sec la Londra . Amza a intins felia, oferind o …in fata unui aparat de filmat in 1971. Inghitim in sec in 2013. Dupa 42 de ani …inghitim in sec…a pofta…
A mare pofta…”

sursa : Oana Pellea

Filmul Nea Mărin Miliardar, cu Amza Pellea în rolul principal, rămâne până azi filmul românesc cu cei mai mulţi spectatori plătitori din toate timpurile.

Pelicula regizată de Sergiu Nicolaescu a totalizat 14.642.114 de spectatori plătitori, potrivit datelor  de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), scrie Forbes România.

Amza Pellea s-ar fi putut numi în o mie de feluri, după oricare dintre personajele cărora le-a dat viață. Însă toată lumea l-a simțit a fi mai ales „nea Mărin”. Fiindcă mai ales cu acesta Amza s-a identificat până la contopire. Nimeni nu și-l mai poate închipui pe Amza decât dându-și pălăria ponosită pe ceafă și exclamând mucălit: „Băăă, tată, bă!”…….

Invitație la Lectură: ” de vorbă ” cu Cristi Iordache și Radu Herjeu !

Invitație la Lectură:  ” de vorbă ” cu Cristi Iordache și Radu Herjeu !

cerneala1

Mi-e drag să  vorbesc despre Oameni !

Există încă oameni frumoși, frumoși  sub toate aspectele. Despre acești Oameni, se  spun, se cunosc, prea puține.  Aducând  în Lumină  Omul, arătăm tinerilor că avem Modele, că există frumusețe și atât de multe de mereu învățat, descoperit…

Unii dintre noi, avem  șansa de-a întâlni ceea ce eu numesc ” oamenii zâmbet ”. Cei care în prezența cărora nu ne simțim niciodată neînsemnați și pentru că, deși  dăruiți fiind de bunul Dumnezeu cu  o inteligență cu mult peste media,  sunt înțelepți  și, mai ales, modești. Ei  mereu găsesc  Cuvinte care să ne-nvăluie sufletele cu căldură, să ne îndemne să vrem a ne înălța la rându-ne.

Mi-am propus să fac vorbire mai des despre ei, despre Oameni !

Fiecărui tînăr , i-aș propune  a… Invitație la Lectură : 

” Nuferii sufletului zâmbesc cum  Lumină… ar fi păcat să-i opreşti să-şi răsară Seninul. Îndrăzneşte!  Tresare-i,  Apa Vie! Nuferii albi te vor Deveni, aripă… să poţi zbura… ”   ( Sibilla )

Azi, doi Oameni-zâmbet,  cu-a lor zestre dăruitoare, hrană spirituală celor flămânzi de frumos : Cristi Iordache și Radu Herjeu ! Și cum pohta vine mâncând…  nădăjduiesc  că se vor  înfrupta și alții din rodul lor, odată cu curgerea timpului.

Doi  Oameni din lumi diferite și totuși atât de asemănătoare. Sunt oamenii de lângă noi și, care sunt ȘI pentru noi. Că  nimic n-a fi întâmplător cât unii  sunt  dăruitori cu noi, cei cărora  ei ne tresar aripe . 

Cătați cu luare-aminte la scrierile lor și, de ce nu,  poate  , sau, mai ales la cele  nescrise,  că modestia lor, a oamenilor-zâmbet, lasă mereu loc  ca noi să deprindem  să nu ne fim suficienți și să devenim și noi  cândva, zâmbete….

” A oferi cultură înseamnă a oferi setea. Restul va fi o consecinţă. ”– Antoine de Saint-Exupery

sibilla

cristi iordache

Cristi Iordache

” Fiecare creaţie e o mărturisire de sine, aşadar o bucurie. ” ( Constantin Noica )

Cristi Iordache

Cristi Iordache – despre el :

” călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng privea amorul mângâieri între zbor şi miresme până au venit durerile facerii când m-am născut căzuse bruma…” în rest, căţărare liberă… ”

flori1

Suntem eroii din povestea noastră.

Scrisă de noi, de ceilalţi şi de Dumnezeu.

Indiferent de rol, rămânem stăpânii neîncoronaţi ai scenei. Dramă sau comedie, spectatorii aplaudă în picioare, finalul fericit sau tragic.

 

Casa ta nu mai înseamnă „acasă”.

 

Uneori poţi avea „mult” fără să realizezi cât de „puţin” ai.

Într-o singură zi strigi speriat: „am pierdut tot!”.

Urlii, cazi, te târăşti. O oră, o săptămână, apoi îl vezi pe Dumnezeu şi observi că trăieşti. Îţi aminteşti exerciţiul de supravieţuire. Exerciţiul pe care îl aplicai în sălbăticie. Deja, dacă EŞTI şi EŞTI împreună cu EL, CEL care a creat restul câte te înconjoară, îţi dai seama că ai TOTUL.

Te pipăi, atingi pământul, te mândreşti cu pantalonii tăi cârpiţi exemplar şi eşti fericit că nu ai pantofi. Desculţ, păşeşti întotdeauna cu grijă să nu striveşti furnica şi firul de iarbă.

 

Casa ta nu mai înseamnă „acasă”.

„Acasă” începe să fie libertatea pe care ţi-au dat-o „prietenii” atunci când te-au vândut şi-au fugit.

„Acasă” începe să fie omul în care nu credeai, dar acum ţi-a întins mâna.

 

Când nu mai ai nimic, abia atunci ai totul. Fiindcă ceea ce era din belşug şi numeai „totul” nu valora mare lucru, deci nu aveai. Acum nu te mai risipeşti în „prea multe”, iar inima ţi-e liniştită şi plină de iubire. Exerciţiul de supravieţuire printre oameni este bucuria cu care-i priveşti. Nu te interesează haina ta ponosită şi faptul că nu ai casă, atâta vreme cât te simţi acasă.

„Acasă” înseamnă să nu judeci istoria oamenilor şi să-i iubeşti pe ei şi lumea lor. Cu un zâmbet şi-o mângâiere, tu, cel fără nimic, poţi încălzi sufletul celor ce sunt…abia atunci ai ajuns acasă … acolo este „acasă”!

Acolo unde omul în care nu credeai, se-aşază desculţ lângă tine!

 

Suntem eroii din povestea noastră. Actori pe scena vieţii. Nu există drame decât în primul act, căci piesa nu e la final. Pe acesta din urmă continuăm să-l scriem.

Piesa supravieţuirii este povestea celui mai bogat om.

Averea lui sunt Legile Universului şi IUBIREA nemărginită.

 

Când casa ta nu mai înseamnă „acasă”, „acasă” este Dumnezeu, iar Dumnezeu e TOTUL.

 @CRISTI IORDACHE

flori1

Estuar

Din risipa de mine am aflat din ce sunt. M-am privit pe bucati, apoi am inceput sa ma strang.
Din tot ce am pierdut mi-am dat seama ce am.
Din daramarea micului meu univers m-am regasit intr-o dimensiune despre care pot tacea in toate cuvintele lumii.
Din toate greselile am invatat ceea ce nu am nevoie nici sa repar nici sa regret.
Din tacerea impacarii cu bucatile mele adunate, am iubit TOT pana la risipa urmatoare.
Dintr-o iubire am cazut mereu in alta mai mare!
De oameni!

autor : Cristi Iordache

flori1

http://www.trilulilu.ro/muzica-ambientala/cristi-iordache-concert-pentru-buze-arse-erogenest

http://www.trilulilu.ro/muzica-ambientala/cristi-iordache-am-vorbit-cu-mine-intre-patru-ochi

http://www.trilulilu.ro/muzica-ambientala/cristi-iordache-eu-strainul-ce-sunt-tu-straina-dep

flori1

Cristi Iordache și-o… temă de casă :

” Pornind de la un text conditional si introspectiv al Monicai Raicu, am considerat ca ma pot exprima in cateva cuvinte si pentru voi, ca replica si deasemenea, „tema de casa”.

[Dac’as fi femeie ti-as spune „bine faci” ca iubesti barbatul care ar fugi de langa tine in mijlocul drumului lasandu-te admiratiei lumii.
Daca as fi femeie as sti ca barbatul de langa mine a disparut printre blocuri ca sa poata striga cat il tin rarunchii „iubesc femeia astaaa!”, apoi ar veni ca un copil „deconspirat si spasit”, m-ar saruta la trecerea de pietoni in timp ce masinile s-ar ciocni in lant, iar el mi-ar spune nestingherit, „duca-se restul toate cate sunt !!!”
(…)
In egoismul lor de masculi feroce, barbatii uita adesea ca adevarata putere nu sta numai in forta somatica ci si in cea spirituala si sufleteasca. Fara sa-si dea seama se autoexclud din sfera umanitatii.

Octavian Paler spunea: „Un om care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata nu va incerca sa dovedeasca nimic; nici sfintenia, nici bunatatea, nici PUTEREA sa. De aceea oamenii de acest calibru traiesc mai degraba in izolare, dar atunci cand cerem exprimarea iubirii, s-ar putea sa-i intalnim, IAR INTALNIREA CU EI NE POATE SCHIMBA VIATA.”]… ”

flori1

Cristi Iordache – despre iubire, libertate si armonie, despre joaca, frica si egoism, despre bine vs rau si traire vs existenta, despre luptele dintre eu-ri si cum pot fi controlate…

http://www.youtube.com/watch?v=9IQx6bUReqo&list=UUCty5bsi7WUEmHfOvvwEjJA&index=1

flori1

” Acolo unde dai tot ceea ce poţi iar celorlalţi li se pare insuficient, trebuie să-i înţelegi, să nu le judeci atitudinea şi chiar dacă s-a creeat un puternic ataşament, trebuie să ai forţa de a trece mai departe desprinzându-te în linişte de această dependenţă afectivă. Nu ştiu cât de antrenat am fost pentru o astfel de acţiune, însă chiar împleticindu-mă, voi merge pe cărarări neştiute, acolo unde oamenii se vor mulţumi cu ceea ce sunt şi cu ceea ce pot oferi. Iar dacă sunt nimeni şi nimic nu am de dat, mă va suporta natura însăşi, ca parte a ei. Libertatea uneori doare. ” – Cristi Iordache

  268395_1727385758274_1712387_n

Radu Herjeu

” În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu, care prin om trebuie să devină creaţie. ” – Arsenie Boca

Radu Herjeu

călătorii 

gânduri 

cuvinte

fotografii

Radu Herjeu – despre el:

” Pe foarte scurt… om de cultură, jurnalist, scriitor, idealist, anacronic, uneori autist, om. Restul… sunt doar date de cv…

Pentru varianta pe larg… citeşte-mă, priveşte-mă, descoperă-mă, vorbeşte-mi…

Sunt în fiecare cuvânt pe care-l rostesc sau îl scriu, în fiecare gând pe care-l am şi-l împărtăşesc, în fiecare gest, în fiecare imagine pe care o păstrez, în fiecare trăire pe care o am…

Pentru cei care cred, totuşi, că pot cunoaşte pe cineva din cv… mult noroc aici

PS. Mă numesc Radu Bogdan Herjeu (care în slavă înseamnă “bucurie – dar dumnezeiesc”… Yeah, right! 🙂 ”

15 ianuarie 2001 – Distinctia Culturala acordata de Academia Romana
1 aprilie 2006 – Premiul Nichita Stănescu pentru volumul „să spui morţii noapte bună”
15 aprilie 2006 – Premiul II la Festivalul FestCo – Concursul de Comedie Româneasca pentru piesa „Autorul

flori1

Radu este profesor universitar, om de presă și scriitor. Are opt  cărți publicate și mai multe piese de teatru scrise, dar reșițenii de la Teatrul de Vest au fost primii care ,,l-au jucat” pe scenă:

” JOCUL ” de Radu Herjeu pe scena Palatului Cultural din Reșița – premiera !

citat-3

Radu Herjeu și ale sale cărți :

TEHNICI DE PROPAGANDĂ MANIPULARE ŞI PERSUASIUNE ÎN TELEVIZIUNE

să spui morţii noapte bună
(gânduri, idei şi trăiri poetice)

Păstrătorul
(3 piese de teatru)

Printre rânduri
(interviuri cu personalităţi din România)

Părerea unui om obişnuit
(editoriale publicate în Jurnalul Naţional şi revista Altfel)

flori1

Radu Herjeu :

Oamenii sunt drumuri care vin de niciunde si duc nicaieri. Singura lor ratiune de a exista sunt intersectiile.

Visele pentru care renunti sa lupti pot deveni, murind, cosmarurile care te vor bantui toata viata.

Nu ma preocupa prea tare sa te conving de ceva. Ma intereseaza mult mai mult argumentele cu care imi poti combate ideile!

Ce nu te omoara… se-ntoarce mai tarziu, cand o sa fie mai bine pregatit pentru asta! 

Se spune ca, atunci cand se-nchide o usa, o alta se deschide… Totul e sa nu-ti rupi gatul, traversand holul dintre ele…

Nimic nu ti se pare mai stralucitor, dupa ce ai stat o viata cu ochii închisi, decât lumina de la un licurici.

Intelectualii de dreapta sunt un compromis al istoriei cu greselile ei.

Exista o diferenta între dezamagirea soarecelui ca elefantul nu-i e ruda si cea a pachidermului ca soarecele nu-i un elefant în devenire.

Mai toti oamenii sunt de acord ca „nimeni nu este perfect”, dar cine ar recunoaste ca e un nimeni ?

Prostia, când se uita în oglinda, îsi spune : Ce desteapta sunt !

Se zice ca iubirea muta muntii din loc! Dar cine ar vrea asa ceva? N-ar fi prea plicticoasa campia ramasa in locul lor?

Se zice că toţi oamenii au dreptul la câte un miracol. Cei mai mulţi, însă, îl consumă deja, la naştere!

Motivatiile mele rezida mereu in ceilalti. Automotivatia mea e suficienta doar ca sa ma tina in viata.

 autor – Radu Herjeu

flori1

” A pregăti viitorul nu înseamnă decât a crea prezentul. Pentru a se împlini, omul trebuie sa creeze, nu sa repete…. Nu folosesc la nimic cerneala şi hârtia cărţii, ci înţelepciunea pe care ea o poartă. ” – Antoine de Saint-Exupery

CITIȚI !!! Ca să puteți creea !

Mai bine mai târziu decât să rămân datoare…

Mai bine mai târziu decât să rămân datoare…

„NIGEIA”,SFANTUL ILIE” sau ” SFET ILIA” (din pop.Lesco.-„SFICILIILE”)      ​                              ​                              ​                           Sarbatoarea Satului LESCOVITA                     ​        …   

                           ​                              ​                  

O Sarbatoare Sfanta (Crestina),nu consta in propaganda anumitor „culte” religioase sau politice.    ci in Credinta unui popor intr-un Dumnezeu Unic,in Dragostea fata de semeni si-n Inaltare.              Micul Popor al Lescovitei(neansemnat pentru unii,dar inaintea Lui Dumnezeu Binevazut si Binecuvantat) isi sarbatoreste Satul in fiecare doi august al anului alegand dintre Sfinti ca drept      Ingrjuitor i Oranduitor al Gradinii,pe Sfantul Profet al Lui Dumnezeu,ILIE TISBITUL.                     ​     Un bun prieten ,asiduu cititor al Bibliei dar cu o alta „vedere”(impusa desigur)asupra textelor biblice,ma „certa” spunandu-mi ca este „total gresit” sa sarbatoresti un Sfant si sa crezi in el.          I-am spus ca Sfintii nu sunt ai mei si nici ai Lescovitei ,ci ai Lui Dumnezeu! Oridecateori sarbatoresti un Sfant,sarbatoresti DIVINITATEA si cand sarbatoresti DIVINITATEA,sarbatoresti Toata Imparatia Lui Dumnezeu.Omul Sfinteste Locul,dar numai prin Sfintenia Sfintilor. Si Dumnezeu se bucura.  Sfintii nu au nevoie de „cultul  personalitatii”,precum nici Dumnezeu nu are nevoie de lingusitori,de predicatori de trei lulele,de rugaciuni pompoase,de „slujbe” fariseice… Nu e nevoie sa-L ridici in Slavi pe Dumnezeu deandata ce El este SLAVA cu Sfintii Lui dimpreuna.                         Dumnezeu vrea sa-Lsarbatoresti;sa-I sarbatoresti Divinitatea.Omul imbracat in haine de   Sarbatoare Sfanta,este mai Bun,mai Credincios,mai Ospitalier,mai Fericit.                                      

Si lescovitenii mei sarbatoresc Divinitatea.                                                                                         Si cine a venit in Lescovita ca oaspete,a fost ospatat cu ambrozia si nectarul Lui Dumnezeu.           Si Lescovita si-a ales un Sfant pe masura.                                                                                         Sigur,nu se masoara Lescovita  de pe Pamant cu Lescovita Lui Dumnezeu,dar ii calca pe urme.       Cum sa nu-i calce pe urme cand si-a ales drept Sfant de Drapel pe Ilie Tisbitul!…                             Ilie nu a cunoscut moartea dintai si cu siguranta nu va cunoaste nici ultima moarte.                         Ilie a fost inaltat la Ceruri  pentru ca a fost Sfantul Lui Dumnezeu.                                                    Cum de si-a ales Poporul Lescovitei un asemenea Sfant?  

…Un altul vine si-mi spune ca toata Cinstea si toata Lauda i se cuvine Lui Dumnezeu si ca este gresit  ba chiar pacat sa-mi laud satul.                                                                                                                   …                                                   ​                              ​                              ​                              Pai „domnilor religio idiotofili”,de ce nu intelegeti Cuvantul Lui Dumnezeu ASA CUM ESTE SCRIS?     Oare nu Dumnezeu a dat Lescovita ,lescovitenilor?…           ​                              ​                              ​ Laudandu-te cu ce ti-a dat Dumnezeu,cu Lucrarea Mainilor Lui,IL Lauzi pe EL!…                        ​       De cate ori n-ati auzit Cuvantul Sfant spunandu-va: „Cinsteste pe mama ta si pe tatal tau…”         Si eu va spun,parafrazandu-L cumva pe Isus:”Mama mea,tatal meu si fratii mei sunt lescovitenii si-i cinstesc cu mare Bucurie si cu mare Dragoste oriunde m-as afla pe Pamant,cinstindu-L si laudandu-L astfel pe Tatal nostru care este in Ceruri!…  Si Dumnezeu are nevoie de Sarbatorile Lescovitei,de „Nigeia” Lescovitei,de Pastile,Rusaliile,Craciunul si ANUL NOU al Lescovitei!…             Se canta,se danseaza,se bea,se leaga prietenii… Se iubesc Oamenii si e Pace pe pamantul Lescovitei si BunaInvoire!…               ​                              ​                              ​                              ​        Nu suntem farisei!… Nu ne batem cu pumnul in piept in Fata Maririi,ci noi cinstim cum se cuvine ,sfintim si sarbatorim Locul pe care ni L-a dat Dumnezeu. Gresit si pacat ar fi sa cinstesti si sa lauzi ceea ce nu ti-a dat Dumnezeu!                     ​                              ​                              ​                             Ura,desconsiderarea semenului tau(dispretul),contradictiile intre asa zisele „culte” religioase,ingamfarea,lacomia si preacurvia neoamenilor politici,organizatii secrete,planuri de dominare a Lumii intocmite in Adanc.numirea unui Loctiitor al Lui Dumnezeu pe Pamant,inchinarea la idoli si sarbatorirea acestora ESTE PACAT!                        ​                              ​                              ​   „Nigeia ” Lescovitei NU este un pacat.                        ​                              ​                              ​               Da,noi il sarbatorim pe Nana Ilie Tisbitul,ca si cum s-ar fi nascut la noi;ca si cum s-ar fi inaltat la Ceruri dintre noi.       

STEVA PANTELICI  

         Ruga satului la sârbii din Lescoviţa din Caraş Severin

        Chiar dacă este criză şi toată lumea strânge cureaua, atunci când este vorba de tradiţie şi obicei, etnicilor sârbi din satele din Caraş Severin, se pare că nici nu le pasă.

Ba mai mult, timp de trei zile, toată suflarea satului- dar şi sute de invitaţi, petrec de mama focului.

Sărbătoarea Sfântului Ilie la credincioşii sârbi din satele Banatului din Clisura Dunării, este mare prilej de bucurie pentru locuitorii comunei Lescoviţa. De Sfântul Ilie pe stil vechi, în Lescoviţa din Caraş Severin, are loc hramul sau ruga bisericii, adică, a obştii. Aceste rugi corespund cu hramul bisericilor şi sunt un prilej ca întreaga comunitate să se strângă pentru trei zile acasă şi să petreacă prin dans şi muzică.

,,Ruga satului Lescoviţa din Caraş Severin, adună la un loc toţii fii localităţii. Aceştia vin care de pe unde i-a dus viaţa, unii chiar din Australia sau Canada, alţii de prin Europa,  pentru a se întâlni cu cei dragi. Dimineaţa, se merge la cimitir unde se aprinde o lumânare în memoria celor plecaţi, apoi majoritatea participă la slujba religioasă din biserica satului. Urmează un prânz lung cu cei dragi în jurul mesei, prilej de poveşti, evocări şi amintiri. Este momentul în care fiecare povesteşte ce a făcut şi văzut din timpul scurs de la ultima întâlnire” spune Iva Stoicevici, organizatorul sau naşul rugii din acest an. Spre seară, gazdele şi musafirii- goştii cum li se spune în Banat- merg în faţa bisericii, loc în care are loc tradiţionalul joc şi hora satului.

Muzica bună îi face pe toţi să se prindă în joc şi să se bucure de faptul că sunt împreună. Fiindcă sârbii ştiu să se distreze şi lasă toate grijile de-o parte, parcă an de an , participanţii sunt tot mai mulţi. ,,Cel mai mult îi atrage muzica adusă tocmai din Serbia şi jocul alături de rude şi prieteni. Acesta se încheie abia în zori, lumea merge să se odihnească pentru ca seara să o ia de la capăt. Această petrecere ţine trei zile şi de organizare se ocupă cel mai destoinic sătean ales de obşte ca totul să iasă perfect şi să nu se facă de ruşine în faţa musafirilor” spune Jiva Cocar, fiul al satului.

,,Eu m-am mutat în Franţa de 25 de ani. Sunt căsătorit acolo, am viaţa mea, muncesc în trei locuri. Îmi merge foarte bine, am de toate, dar tot aici mă simt acasă. Sunt atâţia ani de când am plecat, dar tot aici mă simt acasă” spune unul dintre săteni. ,,Acum mă chinui eu şi soţia mea să-l învăţ pe prietenul meu şi pe nevasta lui care locuiesc în Germania un joc nou. Acum doi ani l-am învăţat hora, acum musai trebuie să înveţe brâul şi ardeleana pe picior. Prinde foarte repede fiindcă are dansul în sânge, dar i se par foarte lungi cântecele. De fapt, sunt suite de dansuri bănăţene, dar o să-i explic altă dată cum stau lucrurile” mai spune râzând bărbatul.

,,Noi locuim dinainte da 1989 în Canada. Asta nu ne împiedică să facem atâta drum cu avionul până acasă în România. În toţi anii a fost frumos, dar acum este şi mai reuşit ce se întâmplă” spune Miliţa Jivcovici.

Doi bătrâni stau pe margini şi privesc cu bucurie dansul tinerilor. Nepoţii le-au adus scaune de acasă ier ei privesc ca la spectacol sprijiniţi în bastoane. ,,Era frumos şi când eram noi tineri, dar era mai sărăcie ca acum. Este mult mai frumos ce se întâmplă acum lângă biserică. Credeţi că este puţin lucru să vezi aproape 1500 de oameni care se prind în joc? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ziua de astăzi să mă pot bucura” spune bătrâna Iovanca Vlasici. ,,Acolo joacă patru generaţii: sunt bunicii, copii, nepoţii şi strănepoţii, adică eu şi toată familia mea” spune Ioţa Vişatovici cu ochii plini de lacrimi de bucurie. ,,O fi greu, o fi criză, dar ruga merge înainte. Nu ne învinge nici măcar Boc cu criza lui” mai adaugă un alt sătean râzând.

De fapt, în afara nunţilor şi a botezurilor, viaţa sătenilor are un calendar strict al sărbătorilor obştii: Paştele, Crăciunul şi ruga satului. La toate aceste manifestări, oamenii, dar mai ales tinerii, îşi fac haine noi. Un loc important îl ocupă pregătirea mesei. Pe lângă faptul că se găteşte în cantităţi semi- industriale cu sute de sarmale, oale de 25 de litri cu supă de găină cu tăiţei, tăvi întregi cu friptură de toate felurile şi nu pe ultimul loc, sunt lăsate prăjiturile. Şi cum acest fel este unul de fală în Banat, fiecare gospodină se chinuieşte să facă cel puţin şapte- opt feluri. De la colacii cu mac sau nucă şi până la cele mai rafinate preparate cu nume imperiale: marchiză cu ciocolată, rumba cu nucă, prinţese cu vişine şi cacao, torturi cu felurite creme şi câte şi mai câte spre deliciul mesenilor. De fapt, timp de trei zile, ciclul vieţii în satul Lescoviţa este unul extrem de simplu: masă, plimbare, joc, dormit, masă, plimbare şi tot aşa, dar totul stropit din belşug cu multă distracţie, vizite la rude prin sat şi nu în ultimul rând plajă şi baie în apele răcoroase ale Nerei ce trece prin marginea satului.

,,Deja ne gândim ce frumos şi cum să ne pregătim la anul pentru a fi şi mai frumos” spune Vlada Vişatovici.

sursa : InfoCS

Ruga din Lescoviţa, Caraş-Severin : CUPA LESCOVIŢA

tensiune maximă…

terenul de fotbal

Cupa Lescoviţa

publicul inimos

uff… 😉

Ruga, nedeia satului Lescovita se sarbatoreste in data de 2 august, Sfantul Ilie dupa calendarul Iulian, insa, sarbatoarea se intinde pe parcursul a trei zile, dupa traditie, gostii ( musafirii ) din orasele si satele invecinate ( Belobresca, Pojejena, Radimna, Socol, Zlatita, Moldova Noua, Moldova Veche, Susca, Divici, Oravita, Resita, etc ) onorand invitatia rudelor sau a prietenilor de a petrece la Nigeia din Lescovita .

* respiraţia sufletelor… *

* respiraţia sufletelor… *

Violin – Sad Romance …

Merită…

… călătoriile, eforturile, îndrăzneala, acestea pentru că merită  să atingi sublimul fie şi numai pentru a respira poemele montane…

Între Cer şi Pământ, revărsare de taine, baladele vânturilor, respiraţia sufletelor, curiozitatea ciutelor, gânduri … gânduri parfumate-n splendoarea legendelor…

… merită… merită să evadezi din tumultul a toate, ca să te regăseşti pe tine, Omul, pe tine, suflete călător…

doar tu şi el, Muntele, impunându-se-n faţa ta a respect , închinara-ţi să fie mereu dor… un dor nepieritor…

Merită să răspunzi provocării şi, da… riscant, ameţitor şi iarăşi da… înălţător !

sursa : Gelu  Peculiar

Eternitatea nu poate fi smulsă zeilor decât clipă de clipă. – Octavian Paler

sursa : Gelu Peculiar

Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. Si, evident, eu fac parte din ei.- Octavian Paler

sursa : Gelu Peculiar

Decalog

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă…

( Octavian Paler )

Sfinxul e nemuritor, nu moare, ci reîncepe continuu. – Paler

N-am urmărit aici mai mult decât să mărturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viaţă.- Paler

Adevăratul curaj e de a rămâne gol în faţa sfinxului.- Paler

sursa : aici

pentru unii, călătorii imaginare,

vise de neatins, ireale…

şi totuşi există poeme montane

zâmbindu-se în dialoguri reale…

Sibilla