„Roata”, în memoria cardiologului Radenko Stankovici

sursa : aici

„Roata”, în memoria cardiologului Radenko Stankovici

„Roata”, în memoria cardiologului Radenko Stankovici – 

Medicul cardiolog reşiţean, Mircea Meilă, a publicat recent un volum remarcabil de recuperare a memoriei unei personalităţi de excepţie. Volumul, intitulat „Roata”, apărut la editura Neutrino – 2012, dezvăluie aspecte despre viaţa şi opera medicului Radenko Stankovici, pe care Mircea Meilă îl consideră una dintre cele mai mari personalităţi ştiinţifice şi politice ale sârbilor, alături de cărturarul Dositei Obradovici. Aceste două personalităţi, deşi au trăit în epoci diferite, au în comun faptul că s-au născut în Banatul istoric, pe teritoriul care astăzi aparţine României. Obradovici, întemeietorul universităţii din Belgrad, care astăzi îi poartă numele, s-a născut la Ciacova, în anul 1742 (d. 1811 – Belgrad), iar medicul şi politicianul Radenko Stankovici s-a născut la Lescoviţa, în anul 1880 şi a murit în 1953, la Belgrad.

Mircea Meilă ne-a declarat că a dorit să scrie despre Radenko Stancovici, deoarece, din păcate, acesta este prea puţin cunoscut, în ciuda amprentei puternice pe care a lăsat-o asupra epocii în care a trăit (cităm din volum): „Ca medic, dr. Radenko Stankovici i-a ajutat pe toţi fiind răsplătit cu stima semenilor. În calitate de politician a provocat resentimente atât germanilor cât şi comuniştilor. A fost îndepărtat din viaţa publică, fiind considerat ceea ce nu a fost niciodată. Duşman al propriei ţări. Adevăratul popor sârb, însă, nu l-a uitat. Nici roata timpului care ne urcă sau coboară. L-a mai ridicat o dată, postum, după ce au fost îndepărtaţi comuniştii de la putere. Pe 18 decembrie 2006, la o jumătate de veac de la moartea doctorului Radenko Stankovici, Tribunalul de la Beograd a decis reabilitarea sa şi a altor 15 cunoscuţi profesori şi oameni de ştiinţă sârbi. Acţiunea a fost iniţiată de către decanatul Facultăţii de Medicină din Beograd şi a compensat ceva din nedreptatea comisă de istorie”.
Medicul Radenko Stancovici este părintele cardiologiei sârbeşti şi a lucrat în echipă cu medicul şi cercetătorul Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1930, căruia i se datorează primul sistem de clasificare al grupelor sanguine. Ca politician, Radenko Stankovici a fost unul din cei trei membri ai Consiliului de regenţă al Serbiei, la sfârşitul anilor ’30, când regele Serbiei a fost Petru, încă minor în acea vreme. După venirea comuniştilor la putere a fost condamnat politic şi a fost trimis la închisoare timp de 12 ani. A murit la câteva luni după ce a fost eliberat.Volumul „Roata”, subintitulat „Trecerea prin lume a doctorului Stankovici” se află la librăria Semn de carte din Reşiţa.
sursa : ARGUMENT ONLINE

Kraljevski namesnici: 
Radenko Stanković,
knez Pavle i Ivo Perović
sursa  imaginii : aici

РАДЕНКО СТАНКОВИЋ

Лекар, професор и краљевски намесник; министар просвете од 5. новембра 1932. До 27. јануара 1934.

Рођен је у банатском селу Лесковица, на левој обали Дунава, у данашњој Румунији, 26. априла 1880. Српску велику гимназију у Новом Саду завршио је 1897. Медицину је студирао у Будимпешти, Инсбруку и Бечу, где је и докторирао 1903. До 1906. био је у Бечу асистент проф. Хермана Нотнагела и др Карла Ландштајна.

Од 1906. до 1920. имао је у Загребу приватну ординацију. Знатна је била његова улога за време ослобођења у Народном вијећу, где је био повереник за социјалну политику. По преласку у Београд на новооснованом Медицинском факултету изабран је за ванредног професора интерне пропедеутике 1921. Шкосле 1921/22. био је на студијском путовању по САД. По повратку изабран је за шефа Интерне пропедеутичке клинике, у којој је инсталирао први ЕКГ апарат у Србији.

Редовни професор и лични лекар краља Александра био је од 1929. Клинику је, пошто је именован за сенатора, напустио у другој половини 1932.

Краље Александар указом од 6. априла 1933. доноси одлуку да се на основу параграфа 4Закона о употреби Главног школског фонда „изгради и отвори потпуна мушка гимназија“ и донет је Правилник о Дому Краља Александра Првог за ученике средњих школа у Београду20. јула 1933. Непотпуна реална гимназија отворена је у Бару 2. фебруара 1933; Школа за сестре болничарке основана је при Медицинском факултету у Загребу 17. маја 1933.

На основу Закона о народним школама прописана су Правила о амбулантним школама на основу које се отварају у ретко насељеним местима где нема могућности за отврање редовних школа 9. септембра 1933, као и Правила о школским станицама ради пружања помоћи деци првог и другог разреда.

Прописана су Правила о раду и реду у интернату Више домаћичке школе у Старом Футогу.

Објављен је Закон о верској настави у народним, грађансним, средњим и учитељским школама у Краљевини Југославији, за ученике признатих вероисповести 23. септембра 1933.

Посебним административним мерама подржаван је и обавезни рад учитеља на описмењивању и просвећивању женске омладине, као и рад на ширењу писмености и здравственом просвећивању.

Стручне радове објављивао је у Медицинском прегледу.

После убиства краља Александра у Марсељу у октобру 1934. један је од тројице краљевских намесника од 10. октобра 1934. до 27. марта 1941. Као противник потписивања Тројног пакта после капитулације Краљевине Југославије 1941, интерниран је у Беч. У Београд се вратио 1943, где је дочекао и крај рата. Своје услуге понудио је Медицинском факултету 1946. Ухапшен је као државни непријатељ и осуђен на 12 година робије, губитак грађанских права и конфискацију имовине.

Умро је у Београду 5. децембра 1956.

ДЕЛА: Аритмије, 1/1926; О константности појава код митралне стенозе, 2/1928; О поремећају економије срчаног рада код урођених срчаних мана, 3-4/1929; Носологија у интерној дијагностици, 3/1929. (Ови радови објављени су у Медицинском прегледу.)

sursa : aici 

Ispred Narodne skupštine 
posle polaganja zakletve, 
kraljevski namesnici: 
Radenko Stanković, 
knez Pavle Karađorđević i 
Ivo Perović

sursa imaginii : aici

Radenko Stankovic :

Medic, profesor si guvernator regal, ministrul educației din 5 Aprilie 1932 – 27 Ianuarie 1934th
Născut în satul Leskovica – Banat, pe malul stâng al Dunării, acum România,
A studiat medicina la Budapesta, Innsbruck și Viena, unde a obtinut 1903rd doctoratul. Până în anul 1906. a fost profesor asistent la Viena.
Din anul 1906. până în 1920. a avut un cabinet privat din Zagreb. Semnificativ a fost rolul său în timpul eliberării ( Consiliului Național ) – el a fost mandatar pentru Politici Sociale.
1921/22. a fost într-o călătorie de studiu în Statele Unite ale Americii. La întoarcerea sa, el a fost ales să conducă clinica unde a instalat prima ECG în Serbia.
Din 1929 a fost profesorul și medicul personal al regelui Alexandru .
A sprijinit : măsuri speciale administrative, alfabetizarea și educarea femeilor tinere, precum şi munca pe extinderea de alfabetizare și de educație pentru sănătate, şcolile internat, sprijinirea copiilor din clasa întâi şi a doua, stabilirea unor norme privind amplasarea şi buna funcţionare a unor baze ambulatoriu în şcolile deschise în zonele slab populate, etc.
Lucrări tehnice publicate în examinarea medicală.
După asasinarea regelui Alexandru în Marsilia, în octombrie 1934. unul din trei guvernatorului regal din 10 Octombrie 1934. la 27 Martie 1941. Radenko Stankovic – adversar la semnarea Pactului Tripartit, după capitularea Regatul Iugoslaviei în 1941, el a fost internat la Viena. El a revenit la Belgrad în 1934 ; a salutat sfârșitul războiului. Şi-a oferit serviciile până în 1946th Medical School El a fost mai apoi arestat ca un inamic al statului și condamnat la 12 ani de închisoare, pierderea drepturilor civile și confiscarea proprietății.
A murit la Belgrad la 5 Decembrie 1956th
CRIMA: Aritmie, 1/1926; Despre fenomenul constanței în stenoza mitrala, 2/1928; Despre perturbare în economia de defecte cardiace congenitale cardiace, 3-4/1929, nosologie în diagnosticarea interne, 3/1929.

Published in: on 30 septembrie 2012 at 00:55  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cea mai veche biserică românească are nevoie de ajutor

Cea mai veche biserică românească are nevoie de ajutor

Published By redactia@infocs.ro On 10 p.m. today. Under Reportaj 

Românii au o calitate aparte: nu apreciază nici măcar ceea ce au. Chiar dacă nu se află în judeţul nostru, în cele ce urmează vom discuta puţin despre o minune despre care puţini bănăţeni ştiu că se afla la aproximativ 120 de km de Reşiţa, în judeţul Hunedoara, mai exact, după Sarmisegetusa.   

O veche dilemă pune pe jar minţile a sute de cercetători din România: când a fost construită biserica ortodoxă din Densuş? Aceasta este o localitate micuţă la 10 km sud de Haţeg şi alţi 10 la nord de Sarmiuegetusa.  Biserica îşi păstrează încă secretele. Nimeni nu poate spune cu certitudine când a fost ridicată. Cert este un singur lucru: la ora actuala este cea mai veche biserica din România în care se ţin slujbe religioase ortodoxe de sute de ani.

sursa imaginii : InfoCS

Istoricii au păreri diferite. Unii spun ca ar fi fost ridicată pe ruinele unui edificiu pre-creştin din Dacia, alţii cred ca a fost ridicată pe fundaţia unui templu închinat zeului Marte, dar mulţi alţii spun că biserica a fost mai întâi un mausoleu închinat generalului Longinus Maximus, ucis de daci. Nicolae Iorga spune în scrierile sale că ar fi din  secolul al XVI-lea iar istoricul de arta Vătăşeanu crede că ar fi din ultimul sfert al secolului al XIII-lea. Totuşi, izvoarele istorice merg până în secolul IV dând totul peste cap.

Totul este straniu şi unicat la această construcţie ce se vede din drumul Haţegului. Biserica este construită din bolovani de râu, blocuri din piatră uşor fasonate, dar şi din materiale ciudate. După aspectul lor, se pare că au fost luate din fosta capitală romană a Daciei, Sarmizegetusa. Nici nu este departe cetatea, la doar 10 km înspre sud. Dovadă stau cărămizile cu inscripţii romane, capiteluri de coloane, dar mai ales cele opt pietre funerare din care au fost făcute colonele de la turla bisericii. Aceste au fost puse una peste alta, câte două şi reprezintă baza turlei. Toate la un loc dau un aspect neobişnuit bisericii stârnind admiraţia şi uimirea celor ce se apropie de ea.

În urmă cu peste un an, pe unul dintre pereţii bisericii a fost descoperită o inscripţie în slavona veche. ,,Până acum s-au descifrat doar câteva cuvinte, dar restul inscripţiei poate ascunde unele date ce ar aduce lumină asupra datei construcţiei şi mai ales a continuităţii ortodoxismului şi a romanităţii în această zonă” spune preotul paroh ce ţine şi loc de ghid. Preotul Alexandru Ghergel vorbeşte cu drag despre biserică, spune cât  este de veche, arată stele funerare ce sunt folosite ca şi coloane, spune despre polemica istoricilor, că izvoarele merg până în secolul X. ,,Copiii învaţă la şcoală că a fost construită cu 400 de ani mai târziu. Nu este drept din moment ce ea a fost pictată de meşterul Ştefan Zugravul, mare pictor de biserici abia prin secolul XIII. Deci biserica exista înainte”.  Preotul mai spune de inscripţia descoperită pe perete. ,,S-a descifrat foarte puţin din ea, aş vrea să o traduc pentru a scoate adevărul la iveală secolul în care a fost pictată biserica. Acest lucru ar aduce lumină asupra datei când a fost construită biserica. Dar nu avem bani şi nici statul nu ne dă. Biserica nu are bani pentru aşa ceva şi se pare că cei ce ar trebui să se ocupe de această problemă o tratează superficial.

sursa imaginii : InfoCS

Parcă nimeni nu ar fi interesat de istoria noastră, a românilor” mai spune preotul. El aduce argumente în favoarea acestei ipoteze, spune despre construcţia bisericii şi materialele din care este făcută. ,,Din toate ipotezele emise de istorici şi oamenii de ştiinţă, s-ar face o Mioriţă Densuşană” îşi încheie preotul Ghergehl istorisirea sa.

Aflată în vizită la Densuş, profesorul Lidia Florian din Timişoara, spune că ,,am rămas impresionată de biserică, arată originea poporului român pe care o reprezintă şi mai ales arată românitatea în zonă şi continuitatea acesteia în perioada în care despre aceasta lipsesc înscrisuri şi artefecte din izvoarele istorice. Din păcate, biserica de la Densuş nu este mediatizată corespunzător, nimeni nu ştie de inscripţie, nimeni nu vrea să ştie şi să rezolve această problemă a Densuşului”.

Bogdan Cacuciu este un student din Baia Mare venit să vadă biserica. El spune că ,,ştiu despre biserică mai multe din auzite, este trist că biserica nu este mediatizată suficient, oamenii nu ştiu de ea. Imaginea ei apare pe bancnota de 500 de lei din perioada 1992- 1995, bancnotă retrasă din circulaţie. Doar câteva indicatoare de la marginea drumului vorbesc de biserică, în rest pauză. Veneam de la Sarmisegetuza şi am văzut indicatoarele. Aşa am ajuns aici. Am rămas mut şi voi povesti şi altora”.  

Biserica Sfântul Nicolae din Densuş figurează pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO, încă din anul 1991. Cu toate acestea, autorităţile fac foarte puţin ca acest monument şi obiectiv turistic să fie pus în evidenţă aşa cum ar trebui.

sursa articolului: InfoCS.ro

Rădăcini. Pentru suflet…

Rădăcini. Pentru suflet…

Romulus Vulcănescu

(n. 23 februarie 1912, București – d. 10 septembrie 1999) a fost un etnolog și scriitor român, membru de onoare (1993) al Academiei Române.

A investigat arhetipurile romanesti si religiile lumii, dar si radacinile si etnologia altor popoare.

Sub îndrumarea lui D. Gusti, îşi ia doctoratul în etnologie-sociologie a culturii în 1944 (validat în 1947), cu teza Troiţa, o problemă de mitologie română, din care va publica prima parte, Coloana cerului, în 1972.

Va fi cercetător (din 1958) şi şef de sector la Institutul de Arheologie din Bucureşti, cercetător şi şef de sector la Institutul de Istoria Artei (din 1960), cercetător şi şef al Secţiei etnografice (din 1967) la Institutul de Etnografie şi Folclor, ale Academiei Române. Face parte din Istituto Internazionale di Sociologia (Roma, 1965), Union Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques (1967), The Folklore Society (Londra, 1972), Association Internationale d’Etudes des Civilisations Mediterraneennes (1973) etc., e ales în 1993 membru de onoare al Academiei Române.

A fost între redactori la „Trimestrial de mitologie şi estetică” (1931), „Gongul” (1941), „Symposion” (1943-1944), „Cercetări folklorice” (1947), „Etimologica”. Publică, de asemenea, în „Dacia”, „Porunca vremii”, „Buna-Vestire”, „Suflet nou”, „îndreptar”, „Presa Olteniei”, „Ramuri”, „Studii şi cercetări de istoria artei”, „Revista de etnografie şi folclor”, „Revue historique du Sud-Est Europeen” etc., uneori semnând cu iniţiale sau Vulca, Vulcan, V. Petre şi Petre V. În 1981 a fost distins cu premiul „Simion Bărnuţiu” al Academiei Române.

Vulcănescu a elaborat lucrări de antropologie culturală şi socială, sociologia şi filosofia culturii, mitologie, etnografie. O secţiune însemnată a operei sale o constituie studiile de mitologie, autorul numărându-se printre cercetătorii care au făcut pasul important de la mitografie (acea „fază […] lungă de tatonări şi explorări mitologice”, ilustrată, între alţii, de Tudor Pamfile) la mitologie. El opinează că „în fond mitologia este sarea oricărei culturi, expresia creaţiei majore a tuturor experienţelor transculturale. Nu poţi cunoaşte capacitatea de creaţie spirituală a unei comunităţi etnice sau naţionale fără să-i cunoşti concepţia mitică, istoria particulară a viziunii sale seculare despre destinul omului în cosmos, valenţele condiţiei creatoare în ecosistemul din care face parte, aspiraţiile etice în contextul spiritual al umanităţii”.

Principala sa scriere în acest domeniu este Mitologie română (1985), rezultat al unor cercetări desfăşurate aproape cinci decenii. Lucrare căreia i-a consacrat anii „cei mai grei, dar cei mai fecunzi din viaţa” sa, Mitologie română a fost elaborată iniţial în trei variante, „deosebite structural şi ideativ”, fiecare deschizând alte perspective şi solicitând alte soluţii. În varianta finală, mitologia românească nu este văzută ca una creştină, arhaică (daco-romană), nici ca o mitologie necreştină (tracică sau latină), ci ca „sinteză integratoare a celor două straturi mitologice – dac şi roman – cu zestrea lor şi influenţele mitice alogene, ponderea căzând însă pe structura, viziunea şi tematica remodelate în perioada medievală”.

Cartea urmăreşte să demonstreze capacitatea „de creaţie a românilor în mitologie, una din faţetele cele mai expresive ale spiritualităţii româneşti”, mitologia fiind – susţine Vulcănescu – „prin însăşi dăinuirea ei în timp şi spaţiu un certificat autentic de autohtonitate, continuitate şi originalitate emanat din mediul şi viaţa întregului popor român şi a ramurilor lui istorice, un atestat istoric de creativitate culturală şi originalitate creatoare”. Două sunt însă carenţele: îndepărtarea, uneori chiar trădarea surselor primare (credinţele populare, aşa cum se prezintă ele în lucrări de mare probitate) şi limbajul greoi, adesea obscur.

Fenomenul horal (1944) examinează „realitatea culturală horală”, înţeleasă ca element de permanenţă al culturii române, iar Coloana cerului reconstituie „forma originară şi conţinutul mitologic al unuia dintre cele mai vechi şi mai semnificative monumente ale culturii arhaice româneşti”, care la origine a avut bradul ca arbore cosmic şi este un „produs agropastoral” uranic, ultima lui fază fiind o plăsmuire cultă majoră: Coloana infinită a lui Constantin Brâncuşi. În Măştile populare (1970) Vulcănescu extrage implicaţiile mitologice ale acestor forme de folclor ludic şi propune o nouă clasificare a lor.

” Ştiinţele toate, nu vor dispărea decât prin cataclism. Dacă dispare, trebuie să pui altceva în loc. Ori cultura nu dispare, ea evoluează mereu. De exemplu cultura populară, pe ea s-a grefat şi altoit cultura cultă. Există o veşnică continuitate. ”

” Când subliniem cu atâta apăsare că românii au fost totdeauna creştini, creştinismul venind peste ei ca o întâmplare şi nu ca purtătorul unui mesaj, al unei crize de tip nou, recunoaştem că după ce ne-am creştinat am păstrat moduri ale lumii păgâne’’.
Toate tradiţiile popoarelor merg până la păgânism. Ei bine, asta rămâne, nu poţi să-l elimini cu legea. Ele se alterează cu timpul şi dispar. Dar la noi, nu prea dispar. Asta înseamnă că noi avem o putere spirituală care s-a grefat pe păgânismul românesc şi îl mai ţine în mână cât poate.  ”

„Rezistenta poporului roman se datoreaza tenacitatii sale spirituale”

”Suntem viaţă în devenire,suntem realitate şi mit,Chevalier Trac suntem pulbere mitologică din străfundul istoriei,peste timp.Suntem deopotrivă lemn şi cenuşă ,aspiraţie şi zădărnicie sublimă. ”

sursele informatiilor : aici şi aici