urmele paşilor mei…

urmele paşilor mei…

 Someone Like You….

şi-atât…

descătuşate-s, iată,  văluri nopţilor migdal,

mii amintiri cu iz de zâmbet se tresar..

de-ar fi numai atât…

deodată,  dorul se transformă-n falnic cui,

pornitu-s-a din gânduri unul pe hai-hui,

iar celălalte tac şi plâng…

un vânticel blajin ridică aripa-mi rănită,

n-am încotro, mă zbor spre alte vremi, cu frică…

poate, să nu mă frâng…

te simt aproape , deşi lumii nevăzut,

nu vreau să ştiu nimic, nu-mi spune, nu ascult..

dar să-mi  fii bine  şi tu ştii că nu te uit..

nu ştiu, nu pot, nu vreau nimic să uit

habar nu am de ce… mă mint, m-alung…

pesemne-am obosit

şi-atât…

atât...

( Sibilla – taine… )

*******

” Până şi miracolele s-au mutat din natură în tehnică. ” – Octavian Paler

” Prietenul meu, Sofocle, zicea ca numai traită în neştiinţă viaţa este plăcută. Dar dacă am apucat să ştim câte ceva?… ” ( Paler )

” Iremediabilă e numai greşeala de a te lăsa strivit! ” – Octavian Paler

” Ziua e prea scurtă, domnule, soarele prea puţin. Cerul e plin de nori, fericirea o simplă vorbă. În fine, dracul să le ia pe toate. Că zeii te pedepsesc exact cu calităţile cele mai frumoase pe care ţi le dăruiesc. ” ( Paler )

” Fiecare are dreptul la dezamăgire. ” – Paler

” Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti. ” – Octavian Paler

” Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr. ” – Paler

” Nu putem trăi în conflict cu noi înşine. ” Paler

Liniştea cere mai multă energie decât furia de a trăi…. – Paler

Reclame

Totusi iubirea peste blestem – suflete pereche…

Totusi iubirea peste blestem – suflete pereche…

Dor de Mine … Tine/Mine…

Îmi râde o lacrimă mugur ,
şi-n juru-mi e doină şi frig,
şi plânge râsu-mi a purpur,
mă simt prea departe, mă strig …
Îmi cresc bobi de aripi din jale,
şi vreau să mă zbor înspre mine,
şi chipu-mi l-azvârl lor, la fiare,
mă vreau înapoi, pentru mâine …
Îmi cânt ruga-mi vie spre Ceruri,
şi murmur descântece trace,
şi sper să apuc şi-alte vremuri,
ca Eu-mi pe Mine să-mbrace …
( Sibilla )

* Sufletele pereche pot exista sub o forma sau alta in viata noastra, isi pot face aparitia pentru un scurt timp sau un timp indelungat in viata noastra, pot sa plece la fel de repede si neasteptat cum au venit, iti pot arata un drum, te pot salva de un pericol. Comunicarea cu ele se realizeaza cu usurinta, firesc, ca si cum v-ati cunoaste dintotdeauna, ca si cum ati impartasit lucruri si experiente comune intr-o alta viata, ca si cum era menit sa va intalniti si sa interactionati. Nivelul de intelegere, de perceptie, de comunicare cu sufletul pereche transcede latura fizica, sexuala, transcede ratiunea si legile atractiei. Comunicarea cu sufletele pereche are loc la un nivel mai intim, mai profund, mai spiritual, iar energia pozitiva pe care o simti venind dinspre ele este covarsitoare. Sufletul pereche nu impovareaza, nu provoaca durere, nu te face sa suferi, ci iti poate arata subtil o lectia a destinului pe care o ai de invatat. *

sursa : aici

Suflete pereche… :

* Intalnirea cu sufletul pereche e un eveniment unic in viata. Unii nici nu au acest noroc! Uneori regasirea sufletului pereche e dureroasa: poti simti dureri fizice daca nu esti cu el, dorul poate fi imens, a nu fi cu el poate fi o povara greu de suportat, depui un efort supraomenesc stiindu-l departe. De regula, intalnirea cu sufletul pereche are un rol decisiv, major, capital in destin: ne schimba viata, viziunea asupra vietii, parerea despre noi insine, modul de a intelege destinul, sau rolul lui este unul cat se poate de concret: ne ajuta sa depasim o mare proba, a venit sa ne arate o cale, sa ne dea un sfat, sa ne atraga atentia asupra unui pericol, sa ne ocroteasca intr-un moment-cheie, sa ne deschida calea spre fericire sau implinire…

Nu e obligatoriu ca sufletul pereche, o data intalnit, sa si ramana pentru toata viata alaturi de noi… Intalnirile karmice cu sufletul-pereche pot dura de la cateva ore pana la cativa ani, dar, din pacate, extrem de rar toata viata. Important este ca ni se ofera marea sansa de a invata o lectie de destin extrem de importanta datorita sau prin intermediul lui. ( … ) *

sursa : aici

HOLOGRAF – Suflet pereche…

In povestea Chineza a lui P`an-Ku, aflam despre separarea principiilor Ying si Yang.Mitul egiptean Atum, unde zeul aerului Shu ii separa pe Geb si pe Nut din imbratisarea amoroasa coincide cu Povestea Sumeriana a creatiei zeului An si a zeitei Ki. Povestea Akaddiana a lui Marduck si a taierii in doua parti a zeitei Tiamat din care s-a creat Lumea, pvestea Noua Zeelandeza a createiei Maori si a separarii lui Rangi si a lui Pappa,mitul german al lui Iymir ,creatia vedica in imnul “Purusasukta” despre uriasul primordial Purusa(Omul) fiind reprezentat ca totalitate cosmic,dar si ca fiinta androgina,sunt doar cateva dintre povestile care incorporeaza miturile creatiei. Aristophanes in “Banchetul” lui Platon povesteste cum oamenii initial au fost creati cu patru maini,patru picioare ,un singur cap dar cu doua fete,iar Zeus,temandu-se de forta lor,i-a despartit in jumatate,condamnandu-i pe vecie sa se caute reciproc.
“Sfoara rosie a sortii”este un mit Asiatic(in China si in Japonia)conform caruia zeii leaga o astfel de ata rosie,dar invisibila,de gleznele unui barbat si a unei femei,meniti sa fie impreuna.
O veche legenda evreiasca spune ca sufletele perfecte sunt create in rai iar pe pamant sunt despartite.Daca ele se vor intalni,nimic nu le va mai desparti,de unde si expresia ‘match made in heaven’. *

sursa : aici

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş ubi

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu…

Totusi iubirea peste blestem

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem…

( Adrian Paunescu )

Sa ne uitam in visarea mirarilor, tumultul nelinistilor si sa pasim uitandu-ne spre inainte, fara a raspunde chemarilor demult ingalbenite in biblioteca sufletului…sa dam o sansa sufletului sa zboare, sa caute, sa gaseasca, sa se implineasca. – Sibilla

Elegie…
sunt scoica florilor de colţ,
ascund în miezu-mi viu, lumină…
cândva, eu fi-voi ce mă porţi,
în lacrima-ţi de zâmbet plină…
Sibilla

Lacrima-ţi zâmbet, m-a găsit, cumva m-a găsit şi clipele-de atunci mi-au rămas aripi…

balada aripei. cealaltă…

balada aripei. cealaltă…

Vasile Mardare – romanţă de toamnă…

balada aripei. cealaltă…

ţi-am şoptit zeci frunze, poate

din balada unui munte…

răsfirate, legănate, toate

nu deajuns să-nfrunte

doru-ţi chihlimbar…

ţi-am doinit surâsu-n palme,

linişte cuminte, rouă

negurile-mi să le sfarme

şi să nu mă rupă-n două…

n-am avut habar,

că-mi veneai în cale toamna

cum a zeilor licoare..

să-mi aduci napoi năframa

ce-am lăsat-o la picioare

Sfinxului de la Hotar…


Sibilla

* Am învăţat să iubesc ca să fiu iubit… *

* Am învăţat să iubesc ca să fiu iubit… *

Mărturisire …

Dintotdeauna, * răfuielile * mele cu Eminescu, Nichita, Militaru, Minulescu, Gyr, Paler… au rămas nefinalizate… s-a fost lăsat loc de , mereu mai spus ceva…

Fărâme de suflet a Cuvintelor tresărite deasupra de năframa tăcerii umezită-n lacrimi şi roua florilor de stâncă şi-au făcut cale spre tâmplele-mi cernite nainte de vreme şi mângâierea şoaptelor lor a blândă Lumină a fulgerat cum zâmbetul dimineţii…

* Sunt trist … * spune Paler… sunt trist… Nu de puţine ori am stabilit cu mine de vorbă poposind pe tărâmuri numai de Paler poate ştiute, că : tristeţea tristeţiilor atât de profund intuită, localizată pe harta sufletelor de Paler, cuprinde îmbrăţişarea tuturor tristeţilor noastre nerostite surâse a speranţe cum lacrima cireşelor  a ploi binecuvântate, a multe, multe… Paler, s-a priceput întotdeauna să le dea glas, să le împărtăşească într-u învăţare, pilde, invitaţie la meditaţie, şi, poate acea Iubire mai presus de cuvinte, de-aici simplitatea totuşi atât de bogată-n trăiri a spuselor sale… ca pentru a fi înţelese, deprinse de oricine-şi deschide suflet, inimă şi lasă să pătrundă Răsăritul  unui nou început, cândva…

Vă amintiţi ? * Avem timp pentru toate…. *….

( Sibilla )

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

Am învăţat să iubesc, ca să fiu iubit. – Octavian Paler

Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric. – Octavian Paler

Elegie

„Mai bine sa umplem cu flori

toate craterele vulcanilor,

sa uitam mortii neingropati

si vantul sa cante singur

ce mai e de gasit prin cenusa,

mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,

sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,

mai bine sa fixam sarbatorile

in zile fara memorie,

mai bine sa ducem ucigasilor crini

si sa-i declaram inocenti,

mai bine sa convingem fantomele

sa ne lase in pace,

sa ne ducem departe de ranile lor

si cat mai discret,

sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,

inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.”

– Octavian Paler –

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

În 2 iulie 1936, în localitatea Lisa , judeţul Făgăraş ( Braşov ), se năştea Octavian Paler…

Octavian Paler : scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.

Activitate:
Scriitor si jurnalist roman. A fost licentiat in Filosofie si Drept. A fost redactor, sef de sectie, corespondent special, redactor-sef adjunct la Radio-TV, corespondent Agerpres la Roma, director general al TVR (1965-1970), redactor-sef al ziarului „Romania libera“ in perioada 1971-1983, iar dupa evenimentele din decembrie 1989, director onorific al aceluiasi cotidian. A debutat ca scriitor in 1958, cu volumul de versuri „Umbra cuvintelor“, continuind cu note de calatorie – „Drumuri prin memorie“, critica de arta – „Un muzeu in labirint“, eseuri – „Mitologii subiective“ si proza – „Viata ca o corida“. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, precum si deputat in Marea Adunare Nationala.

Dupa 1989, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si al Aliantei Civice. Cele mai importante carti ale sale sint ”Viata pe un peron”, „Scrisori imaginare”, „Apararea lui Galilei”, „Mitologii subiective”, „Caminante”, „Autoportret intr-o oglinda sparta”, „Un muzeu in labirint”, „Eul detestabil”, „Vremea intrebarilor“, „Rugati-va sa nu va creasca aripi”, „Don Quijote in est”, „Polemici cordiale”.

Definiţia strigătului

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

( Octavian Paler )

Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu. – Octavian Paler

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

Poetul

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?

Undeva spre limita disperării, eu am găsit totdeauna speranţa. – Octavian Paler
am învăţat să iubesc,
ca să fiu iubit…
iubesc să iubesc,
Lumină-n infinit…
Sibilla
Sursa informaţiilor : citapedia.ro

şi te iubesc în răni cu floare..

www.neogen.ro

şi te iubesc în răni cu floare..

vezi, nourii se risipesc,

de sînzîiene-ţi proorocesc,

să mi te-aducă-n cale sete,

şi gura mea să te îmbete,

cu rouă de parfum ceresc…

…………………………………

şi dacă semnul de mirare,

spre tine lunecă a soare..

când  întrebările-aţipesc,

la umbra mărului domnesc,

e semn că încă te iubesc…

……………………………………

eşti taina care mă tresare,

balada de magnolii-amare,

sunt licăr ţie, nu poveste,

cît punct şi virgulă mai este,

şi te iubesc în răni cu floare..

Sibilla

commons.wikimedia.org/

* Să te îndepărtezi de pasiune sau să i te abandonezi orbeşte, care dintre aceste două atitudini e cea mai puţin distructivă? *  ( Paulo Coelho )

* În toate limbile lumii există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei. *  ( Paulo Coelho )

* Fiecare fiinţă umană îşi trăieşte propria dorinţă; asta face parte din tezaurul său şi, chiar în cazul unei emoţii care-l poate îndepărta pe cineva, de obicei îl aduce în apropiere pe cine este important pentru ea. E o emoţie pe care sufletul meu şi-a ales-o şi e atât de intensă, încât poate molipsi totul şi pe toţi în jurul meu.
Zilnic aleg adevărul cu care aspir să trăiesc. Caut să fiu practică, eficientă, profesională. Dar mi-ar plăcea să-mi aleg dorinţa ca tovarăş. Nu din obligaţie, nici ca să-mi îndulcesc singurătatea, ci pentru că e bine. Da, e foarte bine… *

Sibilla

Nu-mă-uita, nu-mă-uita…

http://oanaboncu.files.wordpress.com/

Nu-mă-uita, nu-mă-uita…

Tot restul lumii de-ar uita ce va fi fost să fie ,… de n-a fost, rămânem noi, noi doi şi-o elegie şi floare de nu-mă-uita şi… trebuie că toate care-s tresărite nouă, au un rost….   ( Sibilla )

nu-mă-uita, nu-mă-uita…

se cântă-n noapte  şoapte,

ne tresărim a miez de stea,

iubirea gânduri să le poarte…

nu-mă-uita, nu-mă-uita…

Marina Voica -Floare de nu ma uita:

Legenda florii de nu-mă-uita:

Mulţumit de frumuseţile împrăştiate pe pământ, de mâna sa puternică şi creatoare, Dumnezeu se plimba uitându-se la toate, cu o înduioşare părintească. Toate mulţumite, se plecau înaintea Domnului şi ziceau: “Doamne, cu toate ne-ai înzestrat. Dă-ne şi nouă nume, precum ai dat primului om şi soţiei sale.” Iar Dumnezeu le zise: “Fie după cum cereţi, şi pe rând fiecare primi numele ce Creatorul îi dete şi toate vesele, se chemau între ele şi-şi răspundeau, iar Dumnezeu îşi urmă înainte plimbarea.

În mijlocul acestor cugete, Dumnezeu se opri, auzind un glas de durere şi plângere, ridicându-se spre el: “Cine plânge? Cine este nedreptăţit în mijlocul dreptăţii şi iubirii?” şi plecându-şi Dumnezeu privirea, zări înaintea lui o mica şi neînsemnată floare albastră ce plângea cu o durere aşa de mare, încât Părintele-a-Toate simţi milă pentru această floare pierdută şi uitată printre toate. “De ce plângi? Spune, căci lacrimi nu voi decât in ochiul celor ce vor greşi şi mă vor uita.” “Doamne şi părinte, uitată am fost de tine. Toate au nume, numai eu singură n-am primit pe al meu.” “Ei bine, te vei numi Nu-mă-uita. Tu vei servi celor ce se vor iubi şi nu se vor uita.”

Şi floarea surâdea şi micul ochi albastru mulţumea şi se închina lui Dumnezeu, care plecă mai departe zicând: “Va veni un timp, când mâna omenească nici te va mai sădi, nici te va mai culege şi oamenii te vor călca în picioare, precum vor călca peste inimile lor, fără a-şi mai aduce aminte că ceea ce odată s-a iubit nu trebuie a se uita şi ura va ţine loc mare în viaţa omului şi mă vor uita şi pe mine, precum te-am uitat eu pe tine, căci omul va fi cel dintâi, care va aduce pe pământ ura, crima şi uitarea şi capăt la toate va fi moartea.”

( Legende Româneşti )

gradinamea.ro

Floarea de nu mă uita

( Myosotis )

Floarea de nu mă uita (Myosotis) este o plantă anuală sau perenă, ce aparţine familiei Boraginaceae. Este întâlnită din Noua Zeelandă, până în Europa, Asia şi America de Nord. Creşte atât în stare spontană, cât şi cultivată.

Frunzele sunt lungite sau lanceolate.

Florile au o culoare albastră intensă.

Fructele sunt păstăi, care conţin multe seminţe mici. În funcţie de specie, înfloresc din luna Mai până în Iulie.

Din punct de vedere etimologic, numele florii – Nu mă uita – vine din limba franceză – Ne m’oubliez mye – care e întâlnit pentru prima dată în anul 1532, însă, ca sens, numele vine din spaţiul german, unde, mulţi bărbaţi au ochii de culoare albastră, iar femeile purtau la piept aceste flori, ca mod de a-şi aminti de iubiţii lor. Asta e legenda numelui florii.

Sursa : http://www.roportal.ro/

Ceca Usce koncert -Ponudjen ko pocascen:

Sibilla

Tu şi eu şi… Nichita…

imagine preluată : http://poze.netflash.ro/

Tu şi eu şi… Nichita…

Motto:

sunt taina ce te are

zâmbet

pe Cerul sufletului tău

mă curg

cum cântec…   ( Sibilla )

*******

Apoi…

Tu, şi eu,  şi…

Nichita..

undeva, într-un colţ

otrăvita

durere… cum gândul se zboară…

fulgi de nea,

o vioară,

petale din iarnă amară

se aştern..  pe o coală

de ceară..

clinchet, zâmbet, verde ispita,

deasupra a toate, doar noi,

tu şi eu şi Nichita…

departe de lume,

apoi…

Sibilla

Zdravko Colic – Stanica Podlugovi:

Zima je bila sa puno snijega
cek’o sam za Travnik vezu
stresla je snijeg s plave kose
cekajuci voz za Brezu

Zima je bila s puno snijega
vozovi mnogo novih lica nose
ali nje nema da kao onda
strese snijeg sa svoje kose

I ja ne mogu sve i da hocu
zaboraviti plavu kapu
a vozovi idu, danju, nocu
kroz Podlugove, kroz Podlugove..

imagine preluată : http://poze.netflash.ro/

De vorbă cu… Nichita despre…

* În exercitarea poeziei e ceva care se poate învăţa şi ceva ce nu se poate învăţa. Aripa o ai sau nu o ai. Poţi să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălţime, de alizeu sau de crivăţ. Rare păsările zburând pe ploaie şi încă şi mai rare cele care zboară noaptea. *   ( Nichita Stănescu )

* Ştii, tu, drag prieten, Nichita… aripa o am… arar mi-e desprinsă de-al trupului ram… şi ni-e zborul Lumină-mpreună… bag seama sărutul furtună cu… flori… sânzâiene şi maci şi al stâncilor dragi nrouratele doine… Noaptea, lin ne-avântăm cum izvoare, clipocim tresăriri făr de noime… Nichita, prietene drag… şoim şi vultur pe-al ploilor prag, ne păşim nopţii licăr,  legământul aripelor  câmtă…mii de sfere şirag… *   ( Sibilla )

* Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă. *   ( Nichita Stănescu )

* Se curg şi lacrimile nevăzute… ce dacă rămân neştiute… se frâng din doruri cioburi rouă, să plângă aripele zâmbet răsărit, doar nouă… *   ( Sibilla )

* Unde eşti? Mi te-arăţi şi nu mi te arăţi; te aud şi nu te aud; te simt şi nu te simt. Şi totuşi te cunosc, te stăpânesc. *   ( Nichita Stănescu  )

* E-n toate câte sunt şi… nu… e şi nu e.. Nichita, numai tu… ades zâmbeai cu noi…. ne furişam pe-a gleznelor poesii să ne-alintăm .. tu, primitor, nu ne-ai gonit… aşa-i că suflete pereche sunt şi or tot fi cât a Miracol ne-adăpăm cum simfonii… ? A fi sau a nu fi… a sufletelor sferă, elegii… Nichita ispitindu-ne-n poesii şi… ploi în doi… *  ( Sibilla )

Sibilla

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

muzika srpska – youtube j tekstovi pesama

http://poze.netflash.ro/ – imagini