„Altera pars” – Cătălin Pavel

„Altera pars” – Cătălin Pavel

catalin-pavel
Așteptarea – Cătălin Pavel
o, aşteptarea nu va înceta cînd ne vom vedean-am să pot ascunde că eu sînt omul vărgat,
omul bătut cu vîna de bou a aşteptăriiuneori îmi eram recunoscător pentru clipele în care mă înstrăinam de tine
pentru furiile false pe care le simţeam împotriva ta
pentru că puteam să mai respir prin aşteptarea care ne despărţea;
alteori cînd te îmbrăţişam
era un fel de spasm
ca un înecat care încă scoate aer din gură
ca un mort de foame care încă înghite în secnimic frumos nu avea aşteptarea mea
în ochii mei se reflecta ceva din lumea din jur 
şi puţin din treaba pe care o făceam mecanic
dar în spate era perdeaua monstruoasă a aşteptării, era
cataracta din ochii cîinelui bătrîn
mi-era imposibil să mă uit la cineva
imediat şi-ar fi dat seama
ăsta aşteaptă,
nu vă bazaţi pe el
e atins de aripa aşteptăriiaşteptarea, accelerator de particule şi groapă de mraniţă,
căutarea umbrelor în carul cu noapte
aşteptarea, zeci de maşini încremenite într-un accident monstru, asta e casa taştiam că atunci cînd vorbim sau cînd ne scriem
urmele strategiei de supravieţuire pe timpul despărţirii nu dispar
cînd vorbeşti din interiorul aşteptării
orice deschidere se plăteşte, 
a doua zi eşti mahmur ca după băutură –
tu aştepţi, aşa că stai la locul tău
dacă te apuci să zburzi mîine n-o să poţi mişca un deget 
fără să urli de durere, deci:
bine, am treabă acum, hai, mai vorbim, 
la revedere

asta era,
nici tu nici eu nu mai puteam deschide ecluza
pentru că după ce celălalt ar fi plecat
cînd cuvintele lui s-ar fi stins
noi am fi muncit o noapte întreagă pentru a ne 
baricada la loc împotriva potopului
ajungi să nu mai poţi face asta
te dor pur şi simplu toate oasele
şi îi spui în gînd omului pe care îl iubeşti
de ce, de ce mi-ai rupt toate oasele,
nu cu supărare
pur şi simplu ca să mai stăm de vorbă

nu ştiam dacă nu am murit aşteptînd
dacă aşa stăteau lucrurile, atunci aşteptarea mea nu mai avea nici un rost
puteam să mă ridic şi să plec
să-mi văd de moarte ca de o mică grădină

 Cătălin Pavel

trofeu-mopete
De curând, la Editura A.T.U. din Sibiu, a apărut volumul „Altera pars”, de Cătălin Pavel. Volumul a fost distins în 2012 cu Premiul “Mopete” pentru manuscris -Premiile naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”, acordate de Asociaţia „Artgothica Sibiu”.Din juriul care a premiat acest manuscris au făcut parte Ion Mureşan (preşedinte), Cornel Ungureanu, Ioan Moldovan, Leo Butnaru şi Felix Nicolau.Autorul a debutat literar cu romanul „Aproape a şaptea parte din lume”, la Editura Humanitas, în 2010, tot în urma câştigării unui concurs, şi anume a celui de Debut Literar UniCredit (secţiunea roman), ediţia a III-a.Premiul „MOPETE” pentru manuscris a fost însoţit de un trofeu realizat de Niu Herişanu, care înfăţişează personajul poeziilor lui Mircea Ivănescu.“Debutul poetic al lui Cătălin Pavel nu e unul oarecare, e indimenticabil, pentru că este vorba despre o elaborată concepţie asupra poeziei, pentru că acest volum nu este o sumă de poeme, are o structură realizată subtil şi într-un registru imagistic interesant, prin trei „înfăţişări” poetice în faţa poeziei înseşi. „Scrisorile acuzării” pot să fie inspirate din realitatea lumii în care trăieşte poetul sau pot să fie invenţii/convenţii poetice necesare pentru a se desprinde mai uşor „cealaltă parte” care reliefează cât de bine stăpâneşte poetul nu hazardul realului, ci „materia” cuvintelor într-o „altera pars” imagistică şi reflexivă. Cătălin Pavel ştie că istoria are nevoie de urme arheologice adevărate şi mai ştie să respingă disimulările poetice ca să dea putere ideii şi farmec expresiei. Nu e la prima ieşire în arena literaturii, a mai publicat romanul „Aproape a şaptea parte din lume”, bine primit de critica literară. Virtuţile de poet ale lui Cătălin Pavel vor face, cu siguranţă, ca şi „cealaltă parte” (poetică) să fie tot la fel de bine primită.” – Silviu Guga
sursa : aici
catalin-pavel-altera-pars
Curiozitatea , interesul, ne sunt deopotrivă stârnite de Cuprinsul volumului ” „Altera pars”, ce poartă amprenta neoboselii de-acum ȘI poet(ului) Cătălin Pavel, cel ce ne înfățișează o petală a poesiei mai altfel, îmbietoare , a nou, a chemare :
A. prima înfățișare  
  scrisorile acuzării (animalele mele le mănîncă pe ale tale)  
  așteptare (un an la paris, un an la giurgiu)  
  scrisorile acuzării (muezinul din tevfikiye)  
  scrisorile acuzării (dreptatea e de partea femeii lui lot)  
  scrisorile acuzării (mă apucaseră nopțile ca frigurile galbene)  
  așteptare (omul vărgat)  
  scrisorile acuzării (1947)  
  așteptare (mai rea decît)  
  scrisorile acuzării (poate fie şi atît ar fi suficient să te ţin lîngă mine)  
  zugzwang (moartea clinică)  
  așteptare (un arbore mișcător)  
  dezașteptare (mașina de cuvinte)  
  zugzwang (hai, încă o mişcare de antene şi curaj)  
  scrisorile apărării, (m.a.m.a și ta-ta-ta)  
  scrisorile apărării (toţi trei, ca un animal ciudat)  
  martor (garsoniera din dristor)  
  zugzwang (despărţirile nu sînt pentru morţi)  
  proiect de sentință (un pi devenit rațional)  
  apel (ghișeul pentru șomeri)  
  B. A doua înfățișare  
  broadacre city (jfk airport)  
  scrisorile apărării (töchterchen)  
  scrisorile acuzării (gülhane parkı)  
  broadacre city (de gaulle airport)  
  scrisorile apărării (ecografie)  
  dezașteptare  
  broadacre city (o’hare airport)  
  404 not found  
  broadacre city (ben gurion airport)  
  404 not found (frumusețea te arde ca haina lui nessus)  
  proiect de sentință (îmi purtam dragostea pe sub așteptare)  
  apel (fa presto)  
  broadacre city (atatürk airport)  
  martor (sicilia)  
  scrisorile acuzării (cea mai mare parte a timpului făcînd dragoste)  
  404 not found (ți-ai pierdut rochia asta am strigat cred)  
  proiect de sentință (taurul de bronz)  
  404 not found (șeherezada)  
  apel (fiarele vechi ale lumii)  
  C. A treia înfățișare  
  scrisorile apărării (tu vii din adîncul pămîntului)  
  scrisorile apărării (mmm și ttt)  
  scrisorile apărării (ca şi cum aici te-ar aştepta marea singurătate)  
  scrisorile apărării (orice dragoste trebuie să înceapă prin a cere iertare)  
  zugzwang (ce e cu bătrîneţea asta, ce e cu slăbiciunea asta)  
  martor (bani)  
  proiect de sentință (țigările de acum și de apoi)  
  martor (d/g)  
  apel (totul va fi bine)  
  dezașteptare (albicocca)  
  404 not found (un minut la telefon)  
  martor (omul de sticlă)  
  zugzwang (soarele și peer gynt)  
  sentința
Biografie Catalin Pavel

Altera pars, poezie, editura A.T.U., Sibiu, 2013

Premiul “Tânărul prozator al anului 2010” a fost obţinut de Cătălin Pavel pentru volumul “Aproape a şaptea parte din lume”, Editura Humanitas.

Aproape a saptea parte din lume, roman, Humanitas, București, 2010

Co-editor (cu Zoe Petre si Alexandra Lițu) și co-autor al unui Dictionar de mitologie greco-romana, editura Corint, 2011 

Doctor în arheologie cu o teză despre înregistrarea săpăturii arheologice: http://www.amazon.com/Describing-Interpreting-Past-Approaches-Excavation/dp/9737378814

Burse Chevening (Oxford), New Europe College (București), Mellon (Ierusalim). Săpături în țară, Germania, Franța, Maroc, Anglia, iar în Turcia la Milet și (în perioada 2005-2010) la Troia.

Catalin Pavel detine master in istorie antica si arheologie si este doctor in arheologie. Este licentiat in Jurnalism si Stiintele comunicarii si Licentiat in Istorie. A beneficiat de burse Erasmus (2001-2002, Munster), Chevening (2005-2006, Oxford, Hertford College) si New Europe College (Bucuresti, 2007-2008). A participat la sapaturi arheologice in urmatoarele situri: Tropaeum Traiani (Adamclisi, cu Univ. Bucuresti 1999, 2000, 2001), Haltern (cu Univ. Munster, 2002), Milet (cu Univ. Bochum, 2003), Volubilis (cu University College London, 2004), Bibracte (cu Univ. din Viena, 2004), Horcott Gloucestershire (cu Oxford Archaeology, 2006), Noviodunum (Isaccea, cu University College London, 2006), Troia (cu Univ. Tubingen, 2005, 2007-2009).Din 2004 este inscris in Registrul National al arheologilor.

Arheologia :  la graniţa dintre ştiinţele exacte şi disciplinele umaniste… poziţia paradoxală a arheologului ca meşteşugar, istoric, detectiv şi călător în “ţara străină” a trecutului nostru…. – Cătălin Pavel

interviu_foto1

CĂTĂLIN PAVEL – STRATEGII DE RESPIRAT
adun aici cîteva ponturi
privind exercitarea dreptului la respiraţie
unele descoperite de mine însumi în timpul captivităţii mele în lume
altele comunicate de prieteni lucizi şi duşmani aduşi în beţie.
pentru toate pot garanta că funcţionează din cînd în cînd
deşi nu trebuie abuzat.în primul rînd, e clar că
nu se respiră cu una cu două.
altfel această însemnare nu şi-ar avea rostul 
şi ar fi foarte tristă iar noi eliberaţi de teamă.
(unde rămăsesem) în al doilea rînd, e clar că
adevărata respiraţie trebuie păstrată
pentru ocazii speciale;
dacă eşti prins pe stradă respirînd ca lumea,
te deoache.respiraţia, ca majoritatea lucrurilor, este alcătuită din două părţi.
efectul pozitiv al inspiraţiei asupra concepţiei noastre artistice
despre viaţă trebuie întotdeauna contrabalansat
de o expiraţie eficientă, tradiţională.există un loc undeva
unde lumea este spartă şi pe acolo vine aerul
un loc pe care îl cauţi cu mîinile şi cu plămînii
şi nu găseşti decît spărtura altuia
pe unde vine aerul pentru el un aer 
care pentru tine nu este bun deşi te străduieştimarţi seara aţi încercat? de obicei merge mai uşorîn primul rînd nu mai vorbi nu mai vorbi deloc
cît de sticloasă e lumea cînd nu mai vorbeşti
şi iei de pe ea husa de cuvinte 
ca mantaua soldăţească de pe omul invizibil la studio X
şi nu mai vezi nimic
auzi doar aerul cum începe să intre şi să dea consistenţă
figurinelor dinăuntru care încep să se mişte 
ca mărgeanul rece resemnat în curentul marin

alergarea are rostul ei
dar trebuie adusă la îndeplinire purtînd o viaţă mai bună în minte
repetînd cuvintele
beau spirt şi fac sport –
dar mare atenţie alergarea creează o breşă
pe unde se strecoară înăuntru
nevoia de tot mai mult aer
înăuntru în sistemul de breşe
care respiră curajos încă o dată

ştiu că
apar probleme.
este şi lenea.
dar nu se poate.
trebuie respirat.
nu faci numai ce-ţi place.

o strategie care uneori dă rezultate
este să respiri la bordul unui vas alb care se îndepărtează.
ştiu că
nu suportăm să ne îndepărtăm.
n-am zis că o să fac cuiva 
viaţa mai uşoară cu însemnarea asta.

uneori e suficient să bei ceva, care să
simţi că intră bine, cu cineva OK, pe o
vreme OK, şi uneori fie şi numai una
din astea trei, incredibil.
alteori nu te pot face să respiri
nici cu aparatul.
dar eu scriu tocmai despre contrariul
contrariul aparatului aceluia.

sigur că repartizarea aerului pentru
îndeplinirea funcţiei de purtător de oxigen
şochează.
aerul nu se vede
deci e ca şi cum ai avea ochii închişi
şi nu vezi de unde vine ceea ce loveşte
unde pleacă ceea ce pierzi;
vreau aerul să aibă una din culorile strălucitoare
şi să fie făcut din aşchii de silex
să simt că respir
să fie o uşoară usturime,
ca atunci cînd te pişi.

există oraşe alpine unde respiri excelent
şi eşti întrebat cum respiri respiri excelent ?
şi tu răspunzi atunci da
acum vă rog să mă scuzaţi

mă gîndesc totuşi ce nemaipomenit ar fi
dacă într-o zi ne-am da toţi o întînire 
să ieşim în stradă şi să respirăm
cu zgomot 
ca nişte hipopotami cu guturai sever
ieşiţi la bălăceală împotriva bunului simţ.

Reclame
Published in: on 13 martie 2013 at 03:04  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Invitaţie la … bere !

sursa imaginii : aici

Invitaţie la … bere !

Berea la Summerieni
Legendele vechiului Summer ne spun un lucru pe care cercetătorii zilelor noastre l-au aflat după ani de studii: fabricarea berii constituie primul pas al omului către civilizaţie.
Rolul civilizator al berii este prezentat în principala legendă a Summerului- Epopeea lui Ghilgames. Tăbliţele scrise în alfabetul cuneiform ne povestesc că Enkidu- viitorul tovarăş de arme al lui Ghilgames a fost mai întâi un om sălbatic, trăitor prin păduri alături de fiarele sălbatice. După câteva lupte care dovedesc că cei doi aveau puteri egale, Ghilgames îl civilizează pe Enkidu la un ospăţ unde acesta „mănâncă până se satură, bea lapte şi cupe de bere, i se îmblânzeşte inima, îi străluceşte faţa şi începe să cânte plin de bucurie”. Enkidu intră în lumea oamenilor cu ajutorul mâncării şi a berii- o metaforă a puterii miraculoase a acestei băuturii.
Berea era atât de importantă pentru Summer, încât exista chiar şi o zeiţă a berii şi a belşugului: zeiţa Ninkasi. Summerienii ne-au transmis şi prima reţetă a berii, veche de 6000 de ani, prin intermediul zeiţei Ninkasi, care descrie amănunţit coacerea grânelor, fermentarea, filtrarea şi îndulcirea berii cu miere.
Ninkasi juca un rol important şi în fertilitatea cuplurilor- expresia „lună de miere” o avem tot de la summerieni, care după nuntă puneau la dispoziţia celor 2 proaspăt căsătoriţi bere îndulcită cu miere cât pentru o lună de zile.
Cercetătorii confirmă afirmaţia legendei: „fabricarea berii este în mod obligatoriu un act conştient care necesită o aprovizionare constantă şi în cantităţi mari cu cereale. Doar o civilizaţie sedentară şi cu o agricultură productivă poate asigura aceste condiţii, astfel ca tocmai civilizaţia summeriană- cea mei veche civilizaţie complexă a lumii este cea care a fabricat berea pe care a pus-o la loc de cinste în calitate de pilon al societăţii.

sursa : aici

sursa : aici

Producerea berii este cu siguranta unul dintre cele mai vechi procese de fabricatie cunoscut de catre omenire. Asa cum albinele au descoperit plantele si au purces sa faca miere, asa si noi am descoperit agricultura si am purces sa producem bere. …Sau sa bem bere, cine mai stie?

Potrivit descoperirilor arheologice cea mai veche bere cunoscuta si in consecinta prima produsa de om, a fost berea din paine, denumirea general acceptata a acesteia fiind, cum altfel, BEERBREAD.

De fapt se apreciaza ca ambele produse, berea si painea, au evoluat si au parcurs impreuna multe ere, insotindu-ne mesele pana in zilele noastre.

Nu, prima atestare nu e scrisa in germana sau ceha. Caci atunci ca si acum, chinezii erau in stare sa produca orice. Copiind sau nu reteta berii originala, chinezii cei multi ne lasa documente inca de acum 5000 de ani despre producatorul de bere „Kui”. Berea produsa de acesta se numea tot „Kui” si astfel il avem si pe taticul-taticilor-brandurilor. Prin deductie putem presupune ca noi romanii, dupa mii de ani de consum, prin sclipirea mintii ce ne caracterizeaza la fel de mult ca si sclipirea ochilor, am scos zicala daramator de batraneasca „cui pe cui se scoate”.

Cei din Mesopotamia s-au chinuit zdravan sa ne transmita referiri depre bere, tocmai de acum 4000 de ani. Astfel, pe tablitele de argila gasite, ni se spune ca profesia de berar era de mare angajament si ca ei isi luasera deja masuri pentru a tine in frau furtul de bere si evaziunea fiscala – conducatorii berariilor erau femei! …Pe tablitele de argila nu se specifica daca acestea au fost inventate din intamplare la vreun festival de bere local sau daca s-a inventat in cercetare. Ne-au transmis si ei doar ce era mai important, adica despre bere si femei, na.

Ce-au mai considerat babylonienii important de transmis? Pai, ca nu orice femeie putea sa devina berar ci doar preotesele, ca zeitele Siris si Nimkasi au pus-o de primul patronat al berii, tragand spuza pe carca lor prin berile ce le erau inchinate si consumate numai intre peretii templelor la petreceri inspumate, denumite ceremonii.

Intr-o dimineata de trista amintire, cam prin 2100 î.Hr. mana dreapta si pamanteana a celor doua zeite „Hammuabi, Kiiiiiiiiiing oooof Baaa-bylooo-niaaaaa”… se trezeste cu fata la cearsaf si inainte de a face public un complex cod de legi, baga repede din condei si codurile referitoare la vanzarea si consumul de bere. …Cica erau facute pentru protectia consumatorului si ca pe carciumarii care puneau prea multa spuma ii inneca. Tot in bere, ca era.

Si ca sa intorc cutitul in rana, va mai spun ca atunci se gaseau mai multe tipuri de bere decat pe o terasa de cartier din zilele noastre. Martor este o tablita de argila ce se afla acum la Muzeul Metropolitan din New York pe care sunt inscrise urmatoarele beri ce le produceau: bere blonda, bere neagra, bere rosie, bere cu cap, bere fara cap si un fel de bere fara alcool, berea indoita de trei ori.

 sursa : aici

Berea la egipteni şi la babilonieni

La egipteni (începând cam de la anul 3.000 î.C.), berea a avut o importanţă şi o răspândire majore. Se credea că des­coperirea ei se datora zeului Ra, care le dăruise oamenilor berea. Supuşii farao­nilor erau obişnuiţi încă din copilărie s-o consume, berea fiind considerată deopotrivă aliment şi băutură cu pro­prietăţi terapeutice.

Femeile însărcina­te recurgeau la bere pentru a-i închina libaţii zeiţei Ernenunet, care urma să le ofere lapte din abundenţă în perioada alăptatului. Dacă mamele nu aveau su­ficient lapte, se obişnuia să li se admi­nistreze copiilor, în perioada înţărcării, bere cu concentraţie alcoolică scăzută sau diluată cu apă şi miere. în cadrul unei ceremonii de iniţiere, copiii mai măricei primeau o mică amforă, menită să reprezinte cantitatea zilnică de bere care le era permisă.

Egiptenii, precum babilonienii, folo­seau berea pentru a obţine bunăvoinţa divinităţilor: lui Osiris, de exemplu, i se ofereau: o mie de pâini, o mie de căni de bere, o mie de boi şi o mie de gâşte.

Berea avea şi o semnificaţie religioasă şi ritualică: era consumată în timpul funeraliilor, pentru a celebra virtuţile defunctului, şi oferită divinităţii, pentru a-i garanta odihnă liniştită celui trecut în lumea de dincolo. Se pare că pe piaţa din Babilon, cel mai bogat oraş din vechea Mesopotamie, se găseau nici mai mult, nici mai puţin de douăzeci de varietăţi de bere.

Printre acestea, cele mai răspândite erau:

bi-se-bar (bere din orz),
bi-gig (bere brună obişnuită),
bi-gig-dug-ga (bere brună de calitate superioară) şi
bi-kal (produsul cel mai bun)
Chiar şi zeii veneraţi de babilonieni îşi trăgeau forţa din bere, care era dedicată zeiţei Iştar, divinitate de prim rang în panteonul asiro-babi-lonian, zeiţă a războiului şi protectoare a dragostei şi a fertilităţii câmpurilor.

Exista, însă, o privinţă în care egiptenii şi babilonienii se diferenţiau: pentru cei dintâi, berea era un produs indus­trial autentic, pentru cei din urmă – o realizare de tip artizanal. In deceniul patru al secolului XX, a avut loc o des­coperire de mare însemnătate, privind raportul strâns care exista între lumea egipteană şi bere: săpăturile din zona Tell-Hariri, din Siria, au adus la lumină oraşul Mari şi luxosul palat regal, precum şi o statuie de femeie în mărime natu­rală, aşa-numita Zeiţă-cu-vasul-ţâşnitor, care ţine în mâini un vas pe care sunt gravate simbolurile orzului şi berii.

Un ingenios sistem de conducte interioare lega statuia de o amforă exterioară, de unde provenea berea zythum, care ieşea apoi din vas. Sistemul dovedea adevărata revărsare a fluviilor de bere la mesele faraonilor. în Egipt, declinul producţiei de bere a început în secolul VII d.C, când regatul a intrat sub stăpânire musulmană, iar consumul de alcool a fost interzis.

Intre timp, faima berii se răspândise într-o mare parte a Europei, alături de cultura cerealelor. Dacă în zonele mai friguroase viţa-de-vie creştea cu dificultate, grâul şi orzul erau cultivate cu succes în orice climă: diversitatea climatică a fost cea care a determinat diviziunea dintre nord şi sud în privinţa producţiei de băuturi al­coolice.

 Berea la Greci şi Romani 
Civilizaţia antică greco-romană cunoştea foarte bine berea, însă nu o aprecia în mod deosebit, berea fiind considerată o băutură a celor săraci. Cu toate acestea, cartierele Romei şi ale Atenei erau pline de mici făbricuţe de bere care aprovizionau mici cârciumoare şi însuşi cuvântul bere provine din latinescul „bibere – a bea”. Mai mult Iulius Cezar era un împătimit băutor de bere şi legenda ne spune că atunci când a trecut Rubiconul cu legiunile sale pentru a cuceri Roma, Cezar a toastat cu bere. 
Legendele latine ne mai spun că Dionissos deşi era zeul vinului a fost cel care a introdus berea acolo unde nu era posibilă creşterea viţei de vie. Cu toate că cetăţeni romani nu apreciau foarte mult berea, medicii romani o făceau. Tratatele de medicină din antichitate ne-au transmis numeroase reţete în care berea juca rolul principal: Antyllus recomanda femeilor care alăptau să bea bere cu frunze de palmier uscate şi pisate. Philumenus recomandă împotriva îţepăturilor de viespe berea amestecată cu usturoi pisat, iar Marcellus Empirius susţinea că „un pahar de bere fiartă cu sare potoleşte tusea”. Interesant este că toate aceste reţete se găsesc până în prezent în medicina tradiţională europeană. 
Romanii au mai făcut ceva important pentru istoria berii: au transferat meşteşugul acesteia în nordul Europei popoarelor germanice, unde berea a cunoscut o a doua perioadă de înflorire după epoca summeriană. Germanii s-au aplecat cu răbdare asupra meşteşugului berăritului şi au transformat berea în băutura lor naţională. Urmând aceiaşi paşi ca şi anticii summerieni germanii au reuşit totuşi să obţină beri diferite în funcţie de lemnul butoaielor în care era pus mustul la fermentat. Însă nerecunoaşterea proceselor chimice care stau la baza fabricării berii au făcut ca experienţa transmisă de la meşter la ucenic să fie singura modalitate de a asigura o băutură de calitate.

Berea în Evul Mediu 
În epoca medievală, lungile perioade de post din mănăstirile catolice îi epuizau de foarte multe ori pe cei care îşi închinaseră viaţa lui Dumnezeu. Şi cum canoanele nu spuneu nimic de băuturi, călugării catolici din nordul Europei şi-au dat seama că numărul mare de calorii îi permite berii să fie un aliment desăvârşit pentru perioada postului. În multe mănăstiri raţia unui călugăr putea ajunge chiar până la 5 litri de bere pe zi. De aici a apărut şi zicala „bea ca un templier”, cu referire la ordinul călugărilor militari deveniţi faimoşi în timpul cruciadelor. Experienţa transmisă din generaţie în generaţie le-a permis călugărilor din nordul Europei să devină unii dintre cei mai pricepuţi bereri ai continentului. În momentul în care berea produsă în mănăstiri a început să fie destinată comerţului, călugării au căutat să-şi protejeze reţetele prin intermediul unor patente imperiale. Fiecare mănăstire s-a specializat în producerea unei beri cu o anumită aromă, de cele mai multe ori reţetele rămânând secrete astfel că aceste beri călugăreşti sunt unele dintre cele mai apreciate de-a lungul timpului până în ziua de azi. 
În aceiaşi perioadă, urmând aceiaşi paşi ca şi antici summerieni, germanii au reuşit să obţină beri diferite în funcţie de grânele din care era obţinut malţul, dar şi în funcţie de lemnul butoaielor în care era pus mustul la fermentat. 
În acele vremuri calitatea berii depindea foarte mult de priceperea meşterului berar şi de cea a meşterului dogar. Datorită faptului că berea nu putea fi păstrată foarte multă vreme şi nici nu putea fi transportată la distanţe mari, au rezultat prin toată Europa de Nord, o puzderie de fabrici de bere. 
În Anglia medievală berea era apreciată în funcţie de modul în care era uscat malţul; despre galezi se spunea că doar ei sunt în stare să bea berea pe care o făceau din malţ uscat cu turbă, ceea ce dădea berii galeze o aromă extrem de aparte şi puternică. În schimb, erau foarte apreciate de către englezi berile făcute din malţ uscat la foc din lemn importat din Norvegia.

Primele standarde de calitate 
Berea a fost una dintre cele mai iubite băuturi ale evului mediu, în special în Anglia, aici fiind stabilite unele dintre primele standarde de calitate a berii.
Breasla Berarilor din Londra a adoptat în 1482 un regulament care să asigure calitatea berii şi în care se stabilea ca: „Fiecare om din această breaslă să facă berea cu tăria şi gustul bun cât e lăsat de malţul pus la vânzare, nici o bere să nu fie scoasă la vânzare până ce nu a fost gustată”. 
Acelaşi regulament prevedea şi un control al calităţi berii: „ Nici o bere să nu fie scoasă la vânzare până ce nu va fi văzută şi gustată de starosetele breslei sau locitorii săi, iar cei care vor gusta berea să nu lase la vânzare o bere care nu e bună pentru trupul omenesc, sub pedepsa închisorii”. 
Berarii londonezi aveau grijă chiar şi de vânzătorii cu amănuntul pentru a păstra bunul renume al breslei lor: „nici un berar să nu lase să-i fie vândută berea de un negustor până nu este sigur că negustorul nu are datorii şi nu este în pericol pentru alt meşter din Breasla Berarilor”. 
Pentru a păstra calitatea berii meşterii londonezi aveau grijă de calitatea oamenilor care intrau în Breasla Berarilor: „Nici un berar să nu ia calfa pe cineva care n-a fost ucenic şi nu este om liber; nici un berar să nu ţină mai mult de 3 ucenici deodată, iar aceşti ucenici să fie mai întâi prezentaţi starostelui breslei şi să fie întrebaţi de faţă cu toată lumea despre naşterea lor, curăţenia trupului şi alte chestiuni”. 
Însuşi tatăl lui William Shakespeare a avut funcţia de controlor de calitate a berii, control pe care îl făcea în modul următor: turna pe o bancă de lemn o parte din berea din halbă, după care se aşeza pe porţiunea astfel umezită şi stătea până termina de băut halba de bere. Dacă atunci când se ridica i se lipeau pantaloni de bancă însemna că berea e proastă. De fapt, tatăl vestitului scriitor nu făcea altceva decât să măsoare nivelul zahărului din bere cu o metodă extrem de primitivă. 
Abia în 1784 avea să apară un intrument care să-i scutească pe controlorii calităţii berii de a-şi mai uda pantalonii: zaharometrul. Instrumentul a fost inventat de berarul american John Richardson şi a constituit primul pas în industrializarea berăritului. Zaharometrul stabilea exact cantitatea de zahăr existentă în must, iar Richardson a publicat în 1784 şi un tratat intitulat în stilul epocii „Principiile filosofice ale ştiinţei fabricării berii”.

Sursa: http://www.beretimisoreana.ro/

Dieta cu bere – efectele terapiei

Analizând compoziţia chimică a berii, specialiştii au constatat ce beneficii are dieta cu bere asupra organismului, când aceasta nu se consumă în exces.

Bogată în magneziu, berea contribuie la menţinerea stării de sănătate a rinichilor, prevenind formarea pietrelor. În acelaşi timp, berea rehidratează după efort fizic, reduce riscul apariţiei bolii Parkinson, conţine o cantitate mare de antioxidanţi (de două ori mai mare decât vinul), care sunt absorbiţi mai repede în organism decât antioxidanţii din alimente. 

Studii efectuate în cele mai mari centre de sănătate din lume (SUA, Germania, Japonia) au demonstrat că un consum moderat de bere, până la 30 g de alcool pe zi (echivalentul a trei pahare de bere), protejează organismul împotriva problemelor cardiovasculare: ischemia cardiacă sau tahicardia (adică bătăile anormale ale inimii) cu 24, 7 la sută. O altă constatare recentă a cercetătorilor germani a scos la iveală un alt beneficiu datorat consumului moderat de bere: creşte nivelul colesterolului bun.

De reţinut : berea nu îngraşă, dimpotrivă, cura de slăbit cu… bere, timp de 20 de zile, fără somn dupăamiaza dar se recomandă multă mişcare şi consumul de bere fără alcool, respectându-se indicaţiile medicului are efecte garantate şi are efecte benefice asupra tiroidei, pentru că reglează activitatea acestei glande.

sursa : aici

Despre efectele terapeutice ale berii, dl Hopulele mai spune ca, datorita substantelor amare, se produce in mod reflex o crestere a sucului gastric, element strict necesar pentru o buna digestie: „Aceasta stimulare a apetitului, obtinuta si prin stimularea secretiei de gastrina, un hormon ce determina stimularea sucului gastric, permite o mai buna digestie si a altor glucide ingerate concomitent cu berea”. De aceea, consumul moderat de bere este recomandat batrinilor si convalescentilor. 
Prin continutul sau de apa, vitamine, aminoacizi, flavonoide si minerale, „berea se dovedeste utila si in numeroase conditii patologice: boli digestive (inapetenta, hipoaciditate), boli renale (diureza provocata de bere favorizeaza eliminarea nisipului urinar, prevenind formarea calculilor urinari) si boli cardiovasculare”. Consumul ponderat de bere este pozitiv corelat cu prevenirea bolii ischemice coronariene, rezultate asemanatoare fiind comunicate si in cazul hemoragiilor cerebrale si bolilor arteriale periferice. 
• Substantele din hamei au actiune anticancerigena 
S-au facut diverse studii clinice, care au dovedit ca anumite substante, de exemplu xantohumolul si izoxantohumolul din hamei, inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Cercetari efectuate in Japonia (Okoyama University), atit asupra berii alcoolice, cit si asupra celei nealcoolice, ofera date cu privire la contracararea efectelor cancerigene ale unor compusi ce se gasesc in mincare, in urma prelucrarii termice a alimentelor. S-a constatat ca hameiul contine principii active anticancerigene si ca acestea ar fi flavonoidele, substante ce s-au dovedit toxice fata de celula canceroasa si indiferente fata de celula normala. Cele mai bune efecte anticanceroase le-au avut berea neagra si berea nealcoolizata. 
Pentru ca berea nu are nici un fel de aditiv, dl Hopulele sustine ca este „una dintre cele mai pure bauturi”. Mai mult, berea slab alcoolizata ar putea inlocui oricind, cu real succes, bauturile racoritoare pe baza de zahar, care conduc la obezitate. 
Concluzia este ca un consum moderat de bere este benefic pentru sanatate si ca aceasta bautura naturala are atit calitati de aliment, fiind supranumita si „piinea lichida”, de bautura racoritoare si, in anumite cazuri, de remediu terapeutic si chiar de adjuvant al medicatiei. 

sursa : aici

Berea şi….. frumuseţea :

Avand in vedere toate proprietatile berii si faptul ca se gaseste atat de usor, de ce sa nu o introducem in ritualurile noastre de frumusete? Daca baia in bere nu-ti surade, o poti folosi in mastile pentru fata sau par. 

Bere face minuni in ingrijirea parului deteriorat, fara volum si stralucire. Dupa samponare, clateste-ti parul cu o sticla de bere bogata in drojdie. Cel mai bine este sa nu clatesti berea, dar daca te temi de mirosul caracteristic, las-o sa actioneze 20 de minute, apoi clateste-ti parul, fara sa mai samponezi. Drojdia si hameiul dau volum parului, refacand cuticulele deteriorate. Aciditatea berii ajuta la indepartarea urmelor de fixative, spuma, ceara, gel de par.

Pentru a imbogati samponul tau preferat, prepara un amestec din parti egale de sampon si bere fiarta. Spala-ti parul asa cum faci in mod normal, apoi clateste. Berea ajuta la indepartarea rezidurilor din par si il face mai lucios. 

Desi parul este principalul „beneficiar” al vitaminelor si mineralelor din bere, o poti introduce si in mastile pentru fata. Prepara un amestec din jumatate de cescuta de bere si o lingura de miere si aplica-l pe fata timp de 10 minute. Tenul va arata mai proaspat si porii se vor inchide.

Daca nu ai la indemana un borcan cu miere, poti folosi doar berea. Toarna putina pe cateva tampoane de demachiat si aplica-le pe fata timp de cateva minute. Obtii pe loc un ten curat, proaspat si cu pori inchisi.

sursa : aici

Atlantis…

Atlantida a existat în Marea Neagră, din continent mai rămînînd doar Insula Şerpilor

sursa : aici

Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sînt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.

Atlantidă românească

Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gînditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă cînd de gîndire abstractă nu putea fi vorba. Însăşi cetatea Histria conţine o ciudăţenie: pare a fi construită pe role.

Insula Şerpilor, rămăşiţa unui continent

Conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor (foto). Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stîncă azi pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din înalte-adînce hale/ Dintre stînce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“. Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fîşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului, atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sîngeros şi crud pe care-l aveau geto-dacii.

Atlanţi la Şinca Veche?

Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia (foto). De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormîntul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mîna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinţe extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde să le ia decît de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

Din ce cauză s-a scufundat?

• Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra ( 9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută. Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întîlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza mitului a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai „Insula celor 7 cetăţi“.

Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar Insula Şerpilor.Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor.
Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky:  „În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…”
Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de „clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

Memento mori

de Mihai Eminescu

” Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit…
Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte’nalte şi cobor în sure hale
Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,
În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mângâie duios.”

sursa : aici

Potopul a inceput in Romania
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste „povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedrale ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
„In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
„Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.

sursa : aici

Sfinxul, ce s-a dovedit a fi cheia, « farul » Kogaionului, o infatiseaza pe Marea Mama – personificare a Pamantului, matrice si receptacul al vietii…. Principala functie a Sfinxului din Bucegi se identifica in structura atributiva a Zeitei numita Tara, din traditiile Indiei si Tibetului . In limba sanscrita Tara (Târa) inseamna Stea, iar Tara (Târâ) inseamna Salvatoare. Conform textelor budiste Tara este Stea calauzitoare; ea este cea care arata drumul si conduce pana la pragul realizarii supreme.

sursa : aici

„Daci montibus inhaerent”, adica „Dacii (care) stau aninati de munti”, scrie istoricul roman Lucius Annaeus Florus. Nenumarate cetati geto-dacice s-au descoperit indeosebi pe munti si pe dealuri, mai rar in campii. Stramosii nostri erau asadar „neam de piatra”, dupa cum le spuneau primii nostri istorici, mai romantici decat cei de mai incoace.

Muntii Carpati sunt plini de vestigii preistorice, pe care unii visatori le numesc „atlante”, altii „pelasgice”. In acest sens, Bucegii aprind imaginatia prin toponimie, dar mai ales prin multimea de megaliti, fie ca au fost sculptati de mesteri din stravechime, fie ca i-ar fi cioplit vantul, zapada si ploaia. Cele mai spectaculoase astfel de monumente sunt, desigur, Sfinxul Romanesc si Babele.

Pământul  uitat de timp

Tuathanii sau hiperboreii nu au dispărut aşa cum lasă să se înţeleagă legenda Atlantidei. Ei există si au existat  întotdeauna. „ În sfârşit cât despre superioritatea  tradiţiei dacice până în Evul mediu, în epoca întemeierii principatelor române, aceasta nu are nimic neverosimil; în privinţa epocilor mai moderne, poate să nu fie vorba decât de o transmie mai putin consistentă; evident este destul de dificil să găseşti ceva care să permită să fii absolut afirmativ în această  problemă, ca şi atunci când este vorba să ştii până în ce moment tradiţia druidică, pe de altă parte, a rămas cu adevărat vie… Acesta (Regele Lumii-n.n) joacă un rol important în istoria Ioanei d’Arc, şi unii o consideră ca titlu al şefului unui anumit centru spiritual care, în acea epocă, ar fi existat încă undeva în Europa, fără să poată fi localizat însă într-un mod precis. Mă întreb dacă nu se poate face o apropiere cu numele acela de Căliman, Caraiman al cărui sens este în orice caz foarte apropiat” spune R. Guenon în corespondenţa sa cu V Lovinescu.

Însuşi Lovinescu ne spune următoarele: „ (Dacia) a fost centrul suprem al unei tradiţii mult mai puternice şi mai pure decât tradiţia celtică. Ocupaţia romană a durat numai de la 110 la 275 d.Ch, în total 185 de ani.Şi mai puţin de o treime din Dacia a fost ocupată; Transilvania şi Oltenia actuală. În tot restul ţării  dacismul  a subzistat fără să fie tulburat….Centrele spirituale ale dacilor se găseau în masivele centrale ale munţilor cei mai sălbatici şi mai de nepătruns din Europa. După părăsirea de către romani , avalanşa invaziilor barbare, care a durat mai mult de 1000 de ani, s-a preciptat peste Dacia făcând astfel imposibilă nu numai viaţa citadină ci chiar viaţa agricolă. O imensă pădure a acoperit Dacia şi viaţa pastorală s-a generalizat din nou mai ales în munţii centrali inaccesibili… În jur, barbarii goţi, ostrogoţi, vandali,gepizi,slavi,cumani,pecenegi, unguri, mongoli au făcut vid. Să lasăm pe istorici să se lamenteze si să constatăm că  că acest fapt a  ocrotit  tot ceea ce trebuia să rămână neviolat…Tradiţia dacică a continuat să subziste netulburată, în afara istoriei care se făcea în jurul ei. Astfel , când în sec XIII-XIV când au fost întemeiate principatele  Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei, a căror reunire avea să formeze  România modernă, Dacia era neatinsă de istorie, ea se găsea în sensul cel mai riguros şi literal al cuvântului ,în aceeaşi stare ca pe vremea în care domnea peste ea Ler Împărat”! „Apa trece , pietrele rămân” spune tradiţia românescă şi  acei ţărani de prin crângurile şi cătunele munţilor,puţini şi bătrânicare mai stiu  legendele  şi tradiţiile legate de Centrul Lumii, de Regele Lumii şi de Marea Maică Dochia se încăpăţânează  cu îndârjire să păstreze intactă Întelepciunea Sf Graal şi inviolabilitatea  misteriosului Avalon, locul unde se ascunde aceasta.

zamolxe

sursa : aici