Đurđevdan

Đurđevdan

Djurdjevdan – 6 mai – Свим Православним верницима који данас славе Ђурђевдан срећна слава !

Нека вам је свима сретан и Богом благословен сутрашњи празник Светог великомученика и победоносца Георгија – Ђурђевдан! Свима који Светога Ђорђа славе као своју Крсну Славу, његовим молитвама нека би Господ даровао мир и здравље,сваку утеху и духовни напредак!

Георгије мучениче,Георгије победниче,
Трвен, ломљен страшном муком,
Ти би држан Божијом руком,
Те све муке беху лаке,због Божије руке јаке,
Сви се теби поклањамо,твоје име прослављамо.

св.Николај Велимировић

Тропар Светом Георгију :

SREĆAN ĐURĐEVDAN SVIMA KOJI SLAVE!!!

Reclame

Cea mai veche biserică românească are nevoie de ajutor

Cea mai veche biserică românească are nevoie de ajutor

Published By redactia@infocs.ro On 10 p.m. today. Under Reportaj 

Românii au o calitate aparte: nu apreciază nici măcar ceea ce au. Chiar dacă nu se află în judeţul nostru, în cele ce urmează vom discuta puţin despre o minune despre care puţini bănăţeni ştiu că se afla la aproximativ 120 de km de Reşiţa, în judeţul Hunedoara, mai exact, după Sarmisegetusa.   

O veche dilemă pune pe jar minţile a sute de cercetători din România: când a fost construită biserica ortodoxă din Densuş? Aceasta este o localitate micuţă la 10 km sud de Haţeg şi alţi 10 la nord de Sarmiuegetusa.  Biserica îşi păstrează încă secretele. Nimeni nu poate spune cu certitudine când a fost ridicată. Cert este un singur lucru: la ora actuala este cea mai veche biserica din România în care se ţin slujbe religioase ortodoxe de sute de ani.

sursa imaginii : InfoCS

Istoricii au păreri diferite. Unii spun ca ar fi fost ridicată pe ruinele unui edificiu pre-creştin din Dacia, alţii cred ca a fost ridicată pe fundaţia unui templu închinat zeului Marte, dar mulţi alţii spun că biserica a fost mai întâi un mausoleu închinat generalului Longinus Maximus, ucis de daci. Nicolae Iorga spune în scrierile sale că ar fi din  secolul al XVI-lea iar istoricul de arta Vătăşeanu crede că ar fi din ultimul sfert al secolului al XIII-lea. Totuşi, izvoarele istorice merg până în secolul IV dând totul peste cap.

Totul este straniu şi unicat la această construcţie ce se vede din drumul Haţegului. Biserica este construită din bolovani de râu, blocuri din piatră uşor fasonate, dar şi din materiale ciudate. După aspectul lor, se pare că au fost luate din fosta capitală romană a Daciei, Sarmizegetusa. Nici nu este departe cetatea, la doar 10 km înspre sud. Dovadă stau cărămizile cu inscripţii romane, capiteluri de coloane, dar mai ales cele opt pietre funerare din care au fost făcute colonele de la turla bisericii. Aceste au fost puse una peste alta, câte două şi reprezintă baza turlei. Toate la un loc dau un aspect neobişnuit bisericii stârnind admiraţia şi uimirea celor ce se apropie de ea.

În urmă cu peste un an, pe unul dintre pereţii bisericii a fost descoperită o inscripţie în slavona veche. ,,Până acum s-au descifrat doar câteva cuvinte, dar restul inscripţiei poate ascunde unele date ce ar aduce lumină asupra datei construcţiei şi mai ales a continuităţii ortodoxismului şi a romanităţii în această zonă” spune preotul paroh ce ţine şi loc de ghid. Preotul Alexandru Ghergel vorbeşte cu drag despre biserică, spune cât  este de veche, arată stele funerare ce sunt folosite ca şi coloane, spune despre polemica istoricilor, că izvoarele merg până în secolul X. ,,Copiii învaţă la şcoală că a fost construită cu 400 de ani mai târziu. Nu este drept din moment ce ea a fost pictată de meşterul Ştefan Zugravul, mare pictor de biserici abia prin secolul XIII. Deci biserica exista înainte”.  Preotul mai spune de inscripţia descoperită pe perete. ,,S-a descifrat foarte puţin din ea, aş vrea să o traduc pentru a scoate adevărul la iveală secolul în care a fost pictată biserica. Acest lucru ar aduce lumină asupra datei când a fost construită biserica. Dar nu avem bani şi nici statul nu ne dă. Biserica nu are bani pentru aşa ceva şi se pare că cei ce ar trebui să se ocupe de această problemă o tratează superficial.

sursa imaginii : InfoCS

Parcă nimeni nu ar fi interesat de istoria noastră, a românilor” mai spune preotul. El aduce argumente în favoarea acestei ipoteze, spune despre construcţia bisericii şi materialele din care este făcută. ,,Din toate ipotezele emise de istorici şi oamenii de ştiinţă, s-ar face o Mioriţă Densuşană” îşi încheie preotul Ghergehl istorisirea sa.

Aflată în vizită la Densuş, profesorul Lidia Florian din Timişoara, spune că ,,am rămas impresionată de biserică, arată originea poporului român pe care o reprezintă şi mai ales arată românitatea în zonă şi continuitatea acesteia în perioada în care despre aceasta lipsesc înscrisuri şi artefecte din izvoarele istorice. Din păcate, biserica de la Densuş nu este mediatizată corespunzător, nimeni nu ştie de inscripţie, nimeni nu vrea să ştie şi să rezolve această problemă a Densuşului”.

Bogdan Cacuciu este un student din Baia Mare venit să vadă biserica. El spune că ,,ştiu despre biserică mai multe din auzite, este trist că biserica nu este mediatizată suficient, oamenii nu ştiu de ea. Imaginea ei apare pe bancnota de 500 de lei din perioada 1992- 1995, bancnotă retrasă din circulaţie. Doar câteva indicatoare de la marginea drumului vorbesc de biserică, în rest pauză. Veneam de la Sarmisegetuza şi am văzut indicatoarele. Aşa am ajuns aici. Am rămas mut şi voi povesti şi altora”.  

Biserica Sfântul Nicolae din Densuş figurează pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO, încă din anul 1991. Cu toate acestea, autorităţile fac foarte puţin ca acest monument şi obiectiv turistic să fie pus în evidenţă aşa cum ar trebui.

sursa articolului: InfoCS.ro

Vântoasele…

Vântoasele…

In mitologia romaneasca, Rusaliile sunt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Imparat. Nu se cunoaste originea acestui mit, “iele“ nefiind un nume, ci pronumele personal feminin “ele“, rostit popular. Acest mit a fost suprapus ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor.

La sate in special se pastreaza traditia ca in aceasta zi sa se duca la biserica pentru sfintire crengi de tei si nuc, acestea simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, care s-a pogorat peste Sfintii Apostoli.  Aceste crengute se agata apoi la strasina caselor sau la icoane. Se spune ca acestea te vor apara de cele rele si in plus, se mai spune ca acestea ar capata puteri miraculoase pentru vindecarea celor care sufera de surzenie.

Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii.
Preotii si satenii ies pe camp in ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinti apa si a stropi campul, crezandu-se ca, astfel, nu va bate grindina.

Rusaliile, Ielele, au atributele unor Nimfe, Elfe, Sirene, Naiad, nu li se cunoaste numele, numele lor este tainic si inaccesibil si de aceea au fost inlocuite cu simboluri cum ar fi Fetele Codrilor, Imparatesele vazduhului, Ielele Noptilor Magice, Maiestrele, Izmele Pesterilor si padurilor, Fetele lui Rusalin Imparat, Elfele padurilor si grotelor… .

mai multe informaţii : aici

sursa : aici

Rusalii…
îndeamnă ploile cu… iele,
a fân cosit şi sânzâiene…
se curg vocale peste noi,
şi,  şoapte zăpăcite-n doi…
Rusalii cu legende, elegii,
iubirea răsărind din poesii,
a ploi cuminţi şi ploi nebune,
sărut, îmbrăţişări, Minune..
tăceri surâs din verbe vii,
nu-i loc de slove, păpădii…
descântece clipind din ploi,
ne-nalţă hohotind şi goi,
Vânt şi Lumină se-mpletesc,
în ” împreună ” şi nimic lumesc…
cerbi, ciute şi Rusalii, noi,
descântece adulmecând de ploi…
Sibilla

sursa : aici

«Doamne, cela ce pe Prea Sfântul Tau Duh l-ai trimis Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-l lua acuma dela noi, ci înnoieste-L pe El întru noi, cei ce ne rugam Tie.» (Troparul zilei)

Am arătat că este de faţă Duhul Sfânt la iertarea păcatelor, în cuvântul către păstori, în cuvântul înţelepciunii şi al cunoştinţei, în hirotonii, la Jertfa ce-a de taină. Am zis că avem semne de încredinţare şi mărturii sfinte. Am adaos pricina pentru care acum s-au ridicat semnele. După aceea v-am pomenit de înfricoşata Judecată şi de cărţile cele ce se vor deschide atunci şi cum că toate păcatele noastre se scriu. Am arătat că se şterg iarăşi de vom voi. De toate acestea aduceţi-vă aminte.

Iar de nu este cu putinţă ca de toate, aduceţi-vă aminte cel puţin de cuvântul cel pentru cărţi. Şi toate câte veţi vorbi, cu grijă să le vorbiţi, ca şi cum ar fi de faţă cel ce scrie ; şi ţineţi în minte cuvântul acesta totdeauna proaspăt. Ca cei scrişi în cartea dreptăţilor, să adăugaţi isprăvi şi fapte bune. Iar cei ce avem scrise păcate multe, ştergându-le pe ele aici, să ne izbăvim atunci de înfăţişarea aceea. Căci este cu putinţă, precum am arătat, prin osârdie, prin rugăciune şi evlavie sporită să ştergem toate păcatele cele scrise.

Deci la aceasta în toată vremea să ne sârguim, ca mergând acolo să putem dobândi iertăciune şi să scăpăm de chinurile cele nesfârşite. De care, fie ca toţi să ne izbăvim şi să ne învrednicim de împărăţia cerurilor, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh I se cuvine slava, stăpânirea şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. ” 

sursa : aici

Dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu!

Dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu!

sursa imaginii : aici

„Am ales teologia din dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu”

Interviu cu preotul Ion Petrică

8 mai 2011 – 14.00
De:

ADALBERT GYURIS

Ion PetricăIon Petrică s-a născut la 9 mai 1975. Între 1994-1998 a urmat facultatea de teologie „Universitatea de Vest” din Timişoara, devenind licenţiat în teologie ca preot şi profesor de religie. Între 1999-2003, a fost profesor de religie la liceul „Traian Lalescu” din Reşiţa, apoi, între 1998-2000 a fost diacon la Episcopia Caransebeşului. Din anul 2004 este preot slujitor şi vieţuitor al Mănăstirii Vasiova din Bocşa, din cadrul Episcopiei Caransebeşului.

Cărţi publicate: Meditaţii pentru contemporani, Ed. Marineasa, Timişoara, 2006; Conceputul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler; o părere şi completare teologică / o abordare speculativă constructivă, Ed. Marineasa, Timişoara, 2008. În luna noiembrie 2008, cartea a fost premiată cu „premiul special al juriului“ la Concursul Naţional de Proză „Liviu Rebreanu“, care a avut loc în judeţul Bistriţa-Năsăud; Cuvinte vechi tâlcuite în timpuri noi, Ed. Agnos, Sibiu, 2009.

Părintele Ioanichie, cum este cunoscut în viaţa monahală preotul Petrică, a făcut din mănăstirea „Sfântul Ilie” de la marginea Vasiovei lui Tata Oancea o bucăţică de rai.

– Ion Petrică, de ce ţi-ai ales teologia? De ce preot la mănăstire?

– Deşi am iubit matematica, fizica, chimia, mai precis ştiinţele exacte, am ales, sau mai bine-zis Dumnezeu m-a ales să mă apropii şi să caut cunoaşterea şi chiar mai presus de cunoaştere, adică întâlnirea şi unirea tainică cu Dumnezeu, care se află în teologie. Când spun că se află în teologie, mă gândesc la viaţa în Dumnezeu şi nu la latura ei gnoseologică (ştiinţifică). Evagrie Ponticul, în Filocalia, volumul 1 (traducere, introducere şi note ale marelui teolog român părintele Dumitru Stăniloae), la Cuvânt despre rugăciune, poziţia 60, mărturisea următoarele: „Dacă eşti teolog, roagă-te cu adevărat: dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog“. Aşadar, am ales teologia din dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a trăi cu El prin rugăciune adevărată. Însă nu este aşa de uşor, pentru că aceasta este calea care duce la cea mai mare şi la cea mai importantă comoară pentru om. Adevărata noastră comoară este Dumnezeu şi trăirea împreună cu El.
Am ales să fiu preot la mănăstire, pentru că nu m-am căsătorit şi, în viitor, doresc să îmbrăţişez monahismul în forma sa oficială, adică depunerea voturilor monahale: castitate, ascultare şi sărăcie de bunăvoie. Monahismul răsăritean oferă un alt mod de viaţă, diferit total de modul de viaţă al lumii contemporane. Monahul este o fiinţă eshatologică, adică o fiinţă a veşniciei, care în această viaţă pământească luptă cu Hristos spre a se înveşnici în Hristos. Taină mare este această cale a sfinţeniei!

– Eu sunt catolic, tu eşti ortodox, care este marea deosebire dintre cele două religii?

– La întrebarea aceasta trebuie precizate câteva aspecte. Ortodoxia şi Catolicismul nu sunt două religii. Creştinismul este unul. Diferenţele sunt date pe latură dogmatică, liturgică etc. şi nu cred că este cazul de a începe expunerea unui paralelism între cele două Biserici. Important este un alt aspect: între mine şi tine există o împreună-vieţuire. Aşadar, avem un punct comun: Hristos Domnul. Când sunt/suntem în Hristos, diferenţele confesionale devin probleme secundare. Sigur, este mai greu din punct de vedere dogmatic sau din punct de vedere liturgic. Aceste diferenţe există, însă există şi acea bucurie a iubirii…

Ion Petrică– Există vreo speranţă privind unirea celor două Biserici?

– Acesta este un punct extrem de sensibil, la care răspunsul meu, dacă l-aş da, ar fi ori unul speculativ (înţelegând că voi prelucra sub formă matematică informaţiile pe care le deţin şi voi oferi un rezultat), ori unul total subiectiv (în care expun propria părere). În schimb, pot prezenta înţelegerea asupra Bisericii Creştine pe care am găsit-o de ceva timp în Dicţionarul Evului Mediu Occidental. În această carte este arătată diferenţa dintre „Biserica apostolică“ şi „Biserica imperială“ şi cred că am spus totul. Vom avea o unitate totală a credinţei atunci când ne vom regăsi cu toţii în „Biserica apostolică“ şi nu în cea la nivel doar de instituţie. În Tratatul de sociologie al lui Raymond Boudon, în privinţa creştinismului, se arată foarte clar că procesul de industrializare a lumii (de fapt de la Revoluţia franceză şi până în zilele noastre) a „aruncat“ Biserica spre o formă doar instituţională. Laicizarea în mare parte a statelor din Occident a împins Biserica mai degrabă către o formă instituţională de existenţă, decât către una organică de vieţuire. Biserica era şi trebuie să rămână un organism care are în centru pe Hristos. La un asemenea nivel, în care vorbim de Biserici doar ca instituţii, e foarte greu să gândim unirea celor două şi implicit absorbţia protestantismului şi a neoprotestantismului, ca să ne reîntoarcem la timpul de dinaintea anului 1054, în care creştinismul să fie doar unul singur şi ca formă.

– Ce semnificaţie ar avea acest pas şi când s-ar putea înfăptui?

– Părerile sunt împărţite. Sunt unii care cred că nu ar fi un lucru bun ca acest pas al unirii dintre cele două Biserici să existe cândva, alţii consideră că ar fi necesar pentru o asemenea lume care se desacralizează şi, chiar mai mult, se dezumanizează. Nu aş da un răspuns categoric în această privinţă. Sunt prea multe aspecte de dezbătut şi sigur nu ne-ar ajunge timpul, iar, dacă ar fi să scriu o carte despre acest aspect, nu cred că aş termina-o prea curând. Dar voi pune pe gânduri pe toţi cei ce vor citi acest interviu. În cartea Enciclopedia dezvoltării sociale, coordonată de către profesorul universitar Cătălin Zamfir, la capitolul despre globalizare, punându-se problema dimensiunii socio-culturale a globalizării, în privinţa unificării tuturor religiilor se spune că amalgamul religios ar putea fi realizat doar la nivelul altor religii decât cea creştină. Creştinismul iese din schema de unificare (aş putea spune demonică) pe care au „realizat-o“ la nivel de religii cei ce conduc lumea din umbră. Este foarte importantă, în aceste vremuri, unitatea de credinţă şi mărturisirea lui Hristos la unison de către toţi oamenii care cred în El. Ipotetic vorbind, o unire a creştinismului ar fi extrem de necesară, ca toţi să fim una, aşa cum, de altfel, se ruga şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă e destul de greu. Ţin foarte mult la Ortodoxie, sunt apropiat şi de Biserica Romano-Catolică, însă am văzut şi grupări aşa-zis creştine, în care manifestarea lor pentru Dumnezeu este una care nu se potriveşte deloc cu mărturisirea în duh a Bisericii Ortodoxe în care eu slujesc. De aceea, cred că va fi extrem de greu să facem o predicţie în ceea ce priveşte unirea şi trăirea sub acelaşi acoperământ în creştinism.

– Ce înseamnă scrisul pentru tine ?

– Scrisul pentru mine înseamnă destul de mult. Am publicat până acum trei cărţi care – zic eu – în procentaj maxim mă reprezintă. Nu le-am publicat din dorinţa de a avea un nume, ci efectiv din bucuria de a-L mărturisi pe Hristos şi prin intermediul scrisului. Lucru, de altfel, mărturisit de mine în fiecare cuvânt lămuritor / cuvânt introductiv din fiecare carte a mea. Acum mai bine de zece ani (prin 2000), un domn îmi sugera să scriem o carte împreună şi, de bucurie, am început să visez cu ochii deschişi că voi publica o carte. Bucuria a fost mare prea devreme, deoarece nu s-a realizat acest lucru, chiar dacă eu îmi făcusem tema. La fel s-a întâmplat şi un an mai târziu, când patru persoane trebuia să muncim la o carte legată de învăţământul religios la nivel de liceu, însă şi de această dată mi-am făcut partea, ceilalţi nu, şi nu a mai apărut lucrarea. Acum cinci ani (în ianuarie 2006) mi-a apărut prima carte şi am fost tare bucuros. Cartea, în general, este un moment de bucurie pentru mine. Unii se bucură de o maşină luxoasă, alţii de o vilă, alţii de realizări financiare spectaculoase, eu mă bucur de cărţi şi cu atât mai mult atunci când pot să scriu şi să public despre Hristos.

– Biblia spune să nu ne închinăm la chip cioplit. Din această perspectivă, ce reprezintă icoanele ortodoxe şi statuetele catolice?

– Porunca a II-a din Decalog menţionează acest aspect în Vechiul Testament, la cartea Ieşire 20, 4 şi urm., însă icoana nu este nici chip cioplit, nici idol, ci este o reprezentare care face trimitere la o realitate spirituală. Există trei modalităţi de închinare: adorarea, pe care o atribuim doar lui Dumnezeu întreit ca Persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), preacinstirea, pe care o atribuim doar Maicii Domnului şi cinstirea, prin care îi venerăm pe semenii noştri care s-au desăvârşit în Hristos. Dacă stau bine să mă gândesc, nu ar fi corect să spun că mă închin icoanelor, ci îl cinstesc pe sfântul N, sărutându-i chipul zugrăvit în icoană. Aceasta este înţelegerea profundă atunci când rostim expresia „ne închinăm icoanelor“. Icoana este un obiect de cult, dar nu ne folosim de ea ca un simplu „instrument de lucru“, ci ea face o trimitere reală către lumea lui Dumnezeu. Ea este fereastra care ne face să fim în comuniune cu sfinţii, cu Maica Domnului, cu Mântuitorul Iisus Hristos. Sigur, există şi alte mijloace de întâlnire şi de unire cu Dumnezeu, cum e spre exemplu rugăciunea, însă, vorbind despre icoană, pot face o astfel de precizare fără a reduce experierea lui Dumnezeu doar la o reprezentare. În prima mea carte, Meditaţii pentru contemporani, am două articole despre icoană, unul l-am formulat folosind un limbaj dogmatic, iar celălalt folosind un limbaj catehetic care e mai accesibil omului de rând. Îmi aduc aminte că am tratat şi momentul apărut în veacul al VIII-lea al primului mileniu creştin cu privire la icoană. Considerată a fi un idol, icoana a fost scoasă din biserică de cei ce au căzut într-o asemenea erezie. Lucrurile sunt mult mai profunde şi toate pleacă de la prima erezie, arianismul (combătut în anul 325 la primul Sinod ecumenic), prin care s-a „atacat“ dumnezeirea Fiului, deofiinţimea şi consubstanţialitatea Lui cu Tatăl, dar aici dezbaterile sunt mult mai profunde şi nu intru în amănunte. Perioada legată de combaterea icoanei poartă numele de iconoclasm. Încercarea a fost mare şi a ţinut mult: o formă de iconoclasm există şi-n zilele noastre, chiar dacă la sinodul din 787 s-a stabilit adevărata învăţătură despre icoană. Aici s-a arătat rolul ei multiplu, şi anume:
– cel estetic – acela de a împodobi biserica şi de a crea un cadru anume pentru rugăciune; deşi părinţii spun că în rugăciune să nu-ţi imaginezi nimic, totuşi trebuie spus că imaginea bună şi sfântă este sădită de Dumnezeu în om şi ea ne este necesară alături de celelalte puteri ale sufletului, cum sunt: simţurile, opinia, înţelegerea, raţiunea. Aşadar imaginaţia nu trebuie înlăturată, ci trebuie curăţită, deoarece prin ea – după cum zice Părintele Stăniloae – avem puterea de a crea, asemănându-ne Creatorului nostru;
– cel pedagogic – acela de a cunoaşte Sfânta Scriptură, învăţătura Bisericii, istoria Bisericii, vieţile sfinţilor;
– cel latreutic – de a însoţi cultul Bisericii, de a-L avea pe Hristos în chip văzut alături de noi, de a o avea pe Maica Domnului, pe sfinţi;
– cel haric – de a mijloci harul divin.

Va trebui să facem diferenţierea între o icoană şi un tablou religios. Icoana, în Biserica Ortodoxă, ia naştere în urma rugăciunii, a nevoinţei şi a stării interioare profunde a pictorului în relaţia cu Dumnezeu. Există rânduieli care trebuie respectate la pictarea unei icoane. Modelul icoanei este prestabilit, trebuie să fie modelul bizantin, în care chipul nu este unul realist, ci este unul transfigurat de nevoinţă, de sfinţenie, de lumină divină etc. Eu când mă închin – spre exemplu – icoanei lui Hristos, nu mă interesează icoana ca obiect, ci, sărutând picioarele Domnului din icoană, sărut picioarele lui Hristos din veşnicie, Cel ce poartă în veşnicie trup prin înomenire, dar transfigurat după înviere. Aşadar, eu nu sărut imagini ireale, fără corespondent în realitate, ci în virtutea dumnezeirii Fiului, pot trece în duh din lumea mea în lumea Domnului şi, sărutând picioarele Lui sfinte din icoana Sa, sărut în chip real picioarele Domnului meu, pentru că Dumnezeu mă poate face contemporan praznicului împărătesc pe care-l sărbătoresc indiferent care este el.

Voi încheia răspunsul la această întrebare, lăsându-l pe Sfântul Ioan Damaschin, un luptător împotriva iconoclasmului, dar şi un sfânt iubitor al Icoanei icoanelor, să ne mărturisească despre sfinţita icoană: „Dar când Dumnezeu, din pricina milostivirii milei Lui s-a făcut om, cu adevărat pentru mântuirea noastră – şi s-a făcut om nu cum s-a arătat lui Avraam în chip de om şi nici cum s-a arătat profeţilor, ci s-a făcut om în chip substanţial şi real – a făcut minuni, a suferit, a fost răstignit, a înviat, s-a înălţat şi toate acestea s-au întâmplat în chip real şi a fost văzut între oameni; deci când s-au făcut acestea, s-a înfăţişat în icoană chipul Lui spre aducere aminte de El”. Acelaşi lucru ni-l dezvăluie şi o cântare bisericească: „Negrăită şi dumnezeiască este rânduiala Ta cea către oameni, Cuvinte al Tatălui, căci Chipul cel nezugrăvit de mână, ci de Dumnezeu scris, nemincinoasă arată întruparea Ta. Pentru aceasta icoana Ta o cinstim sărutându-o”.

– Eşti şi profesor de religie, ce este de făcut ca tinerii să-şi îndrepte paşii mai mult spre biserică?

– Nu mai sunt profesor de religie! Am fost, dar nu profesor de religie titular, ci eram încadrat la plata cu ora. Aceasta se întâmpla în perioada anilor 1999-2003. Mi-a prins bine întâlnirea cu elevii de liceu, mai ales că cei ce conduceau liceul din Reşiţa, unde predam, îmi dădeau la început de an şcolar doar clasele a XI-a şi a XII-a. Subiectele pe care le-am dezbătut la ore erau interesante: tot felul de preocupări legate de evoluţia ştiinţei, de relaţia ştiinţă-religie etc. Mai rar întâlneam tineri care se rugau, care deprinseseră din familie modul de viaţă creştin: rugăciunea, postul, mersul la biserică, spovedania, împărtăşania, duhovnicul etc. Ca tinerii să se apropie din ce în ce mai mult de biserică, ar fi necesar să schimb modul de viaţă al societăţii moderne. Deşi mă folosesc de foarte multe lucruri pe care societatea modernă le promovează, totuşi sunt valori în societatea tradiţionalistă care nu pot fi înlocuite niciodată.

În primul rând, cred că tinerilor trebuie să li se ofere accesul şi la alte informaţii decât cele prezentate azi de mass-media. Ei trebuie să ajungă să cunoască Biserica şi în profunzimea ei, nu doar la nivel informaţional, ci experimental. Îmi aduc aminte că la o oră de religie, întristat că elevii mei cunoşteau doar nume ale artiştilor, ale sportivilor, ale maneliştilor etc., le-am prezentat pe marele Pavel Florenski – preot rus, matematician, fizician, filozof etc., care era catalogat drept „da Vinci“ al ruşilor. A murit în închisorile comuniste, după ce a fost ridicat de la domiciliu de către NKVD, strămoşul KGB-ului. Tinerii elevi, auzind de el, au fost profund mişcaţi şi m-au întrebat: „Dar noi de ce nu am ştiut de el?“. Şi pe seama acestei întrebări se pot spune multe. Am destulă experienţă ca să propun tot felul de lucruri folositoare pentru atragerea tinerilor la Biserică şi la unirea lor cu Hristos: promovarea unor proiecte de către Biserică în care să fie implicaţi tinerii; realizarea convenţiilor de colaborare între/dintre Biserică, şcoală, ONG-uri etc. Apropierea tinerilor de Biserică într-un mod masiv se va face atunci când noi, slujitorii, vom deveni modele de viaţă în Hristos. Harul lucrează în viaţa unui sfânt, iar liniştirea lui în Hristos, slujirea lui, tot ceea ce face el se transferă comunităţii / comunităţilor şi implicit tinerilor. În varianta aceasta cred mai mult.

Ion Petrică– Cei ce nu cred în Dumnezeu se pot prăbuşi în absurd?

– Trăim vremuri grele. Întotdeauna, orice perioadă a istoriei a avut greutăţile ei, însă acum, când cu toţii credem că trăim într-o lume emancipată (progresul ştiinţific, lejeritatea comunicării şi a mobilităţii locului de muncă), îmi pun multe semne de întrebare. Ateismul e la modă. Multe state occidentale sunt laicizate, iar oamenii din aceste ţări, dacă nu sunt atei declaraţi, sunt cel puţin indiferenţi din punct de vedere religios. Nu ştiu dacă ateii se prăbuşesc în absurd, însă absurditatea, adică ateismul, poate fi o normalitate într-o societate laicizată, în care creştinismul se regăseşte, ca trăire în adevărul dumnezeiesc, la tot mai puţini oameni. Unul din capitolele foarte importante ale sociologiei îl reprezintă devianţa. Odată cu Reforma lui Luther din 1517, are loc naşterea protestantismului. Acest fenomen, la începutul său, era socotit o devianţă. Ulterior, peste veacuri, pentru un sociolog care studiază fenomenul religios, protestantismul – datorită extinderii lui – nu mai este socotit o devianţă, ci o normalitate în societate. Ceea ce mă frământă este tocmai acest proces şi anume, ateismul ca o devianţă, iar apoi ateismul ca o normalitate. Nădăjduiesc că Dumnezeu nu ne va lăsa într-o asemenea nesimţire faţă de cele duhovniceşti şi faţă de viaţa în Dumnezeu. În România, potrivit recensământului din 2002, ateismul este cuprins alături de celelalte religii în afară de creştinism, însumând un procent de aproximativ 1,1%.

– Omul îşi poate alege singur destinul sau este predestinat încă de la naştere?

– Mă feresc întotdeauna să folosesc cuvântul „destin“, cu atât mai mult cuvântul „predestinaţie“. Despre „predestinaţie“ vorbesc foarte mult cultele protestante. Tot omul este chemat de a se mântui în Hristos. Preferenţialitatea nu este un atribut al lui Dumnezeu. Sigur, o alegere există, dar aceasta este legată de neam şi de felul în care un neam se desăvârşeşte în urmaţii lui pentru că aceştia se sfinţesc în Hristos şi prin Hristos. Avem în Sfânta Scriptură genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos (vezi Evanghelia după Matei şi după Luca). Avem alegerea Maicii Domnului, avem şi alegerea Sfântului Ioan Botezătorul etc. Părintele Nicolae Steinhardt vorbea în cartea lui „Dăruind vei dobândi” tot de o alegere, dar nu de predestinaţie. Spre exemplu, părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, de asemenea părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia şi Elisabeta, s-au rugat ca Dumnezeu să le dăruiască prunci, şi le-a dăruit. Aceşti prunci născuţi cu şi în rugăciune, post, nevoinţă au primit anumite daruri. Aici vorbim de rânduieli profetice, nu de predestinaţie. Sunt două lucruri diferite. Omul poate să-şi aleagă singur destinaţia, scopul, finalitatea în această viaţă. Este liber să o facă. Este liber să trăiască cu Hristos sau să aleagă să trăiască fără Hristos. Însă în aceste situaţii, poate să trăiască veşnic, sau să moară veşnic.

– Ce trebuie să ştim şi mai ales să facem în fiecare zi pentru a ne apropia de Bunul Dumnezeu?

– Să iubim: pe Dumnezeu, pe oameni, animalele, natura etc. Un părinte a fost întrebat de un ucenic când vine sfârşitul lumii. La care părintele i-a răspuns că sfârşitul lumii vine atunci când nu va mai exista cărare de la semen la semen, adică atunci când nu va mai fi dragoste între oameni. Asta trebuie să facem în fiecare zi: să-L iubim pe Dumnezeu, pe semen, creaţia întreagă. Desăvârşirea în iubire sfântă este lucrul bine plăcut lui Dumnezeu.

– Dragă părinte Ionică, mă bucur că am reuşit să realizez acest interviu de mare sensibilitate şi îţi mulţumesc că te am printre prietenii mei, destul de puţini de altfel.

sursa: Argument

sursa imaginii : aici

Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor, Bocşa, Caraş-Severin:
Hram: „Sfântul Ilie de la Izvor” (20 iulie)
Adresa: Oraşul Bocşa, str. Dognecei nr.27, jud.Caraş-Severin, cod 325300
Numărul de vieţuitori: 12 (viaţă de obşte)
Acces rutier: pe şoseaua Reşiţa– Bocşa- Timişoara (25 km de Reşiţa)
Acces feroviar: pe ruta Reşiţa – Timişoara (cu coborâre la Bocşa-Vasiova)
Posibilităţi de cazare: Maxim 10 persoane.
Stareţă: Monahia Varvara Săntiuan
Telefon: 0740.892.982

” Praznicul Izvorul Tămăduirii reprezintă pentru Episcopia Caransebeşului o sărbătoare, în primul rând pentru viaţa monahală cărăşană, dar şi pentru misiunea Bisericii în Eparhie. Toate acestea, pentru că în Eparhia Caransebeşului, două mănăstiri şi un Aşezământ medical-creştin, îşi serbează hramul.

Cu toate acestea, prilej de pelerinaj este în fiecare an, la mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor Bocşa Vasiova, care are al doilea praznic de ocrotire, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care adună în tinda mănăstirii în fiecare vineri luminată sute de credincioşi din zonă şi nu numai.

Obiceiul de a săvârşi sfinţirea apei celei mari la izvorul mănăstiri, care dăruieşte numele aşezământului monahal „Sf. Ilie de la Izvor” este găsit în jurul anului 1865, când la acest izvor s-a tămăduit un miner din localitatea minieră vecină Ocna de Fier. De atunci tradiţia confirmă că mulţi pelerini care s-au închinat cu credinţă la sfânta mănăstire şi au gustat din apa izvorului mănăstirii s-au tămăduit de boli şi neputinţe. ( … )

Cuvântul de binecuvântare din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian. „Întrucât am venit cu binecuvântarea Chiriarhului nostru, dorim să vă transmitem dragostea şi purtarea de grijă a Preasfinţiei Sale, care din pricini binecuvântate nu a putut fi în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor, însă poartă în rugăciune această mănăstire, care îşi are vechimea şi ocrotitorii asemenea cu mănăstirea de metanie a Preasfinţiei Sale. Ţinem aşadar să felicităm obştea monahală pentru eforturile administrative intreprinse în ultima perioadă, care au înfrumuseţat, renovat şi consolidat ansamblul monahal, precum şi pentru efortul misionar pe care mănăstirea îl face pentru oraşul Bocşa, şi nu în ultimul rând pentru dragostea pe care părintele duhovnic Ion Petrică o are pentru copiii instituţionalizaţi de la Direcţia Generală de Protecţe a Copilului Caraş-Severin, unde sfinţia sa îşi întregeşte menirea misionară” a mai spus părintele Casian Ruşeţ. ”

sursa : Episcopia Caransebeşului

Cine are minte, să ia aminte !! – Părintele ARSENIE BOCA

Cine are minte, să ia aminte !! – Părintele ARSENIE BOCA

” Sa fim intelesi!

Nu intri in Imparatia in care nu ai trait pe pamant !”

” Lasa sa te conduca Dumnezeu si atunci toate se implinesc, ti se fac cum trebuie. „

„Cine vine si ma cauta, nu vine degeaba. Sa povestiti despre mine, ca eu sunt intre voi.”

„Daca tii aceste doua faclii ridicate in sus – dragostea si smerenia, te mantuiesti. „

„Ma, ajuta-ma ca sa te ajut! Degeaba spun eu sa faci cutare lucru daca tu nu ma asculti!”

„Fiecare dintre noi vrea sa fie inteles, sa fie iubit, sa fie iertat…” – Parintele socotea ca boala apare in suflet si din suflet ricoseaza in trup. Arma Iertarii intoarce raul spre bine.

” Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele Arsenie Boca, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!”

” Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu! „

Tropar, glasul al-8-lea

Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Intru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea Cuvioase Parinte Arsenie, duhul tau.

Codacul 1

Prea Cuviosului Parintelui nostru si al multora luminator si indreptator de suflete, veniti fratilor, sa-i aducem cu multumire laude si sa-l cinstim, zicandu-i : Bucura-te Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Icosul 1

Din parinti binecredinciosi ai rasarit, Parinte, se ca un soare ai luminat si multe suflete necajite si ratacite le-ai indreptat pe calea mantuirii. Pentru acestea toate, noi iti aducem aceste laude :
Bucura-te, ca din parinti crestini ai rasarit ;
Bucura-te, ca ei Iosif si Cristina s-au numit ;
Bucura-te, ca, maica ta Cristina, soarele si luna a visat ca are in pantece dupa ce te-a zamislit ;
Bucura-te, caci cu adevarat, scara pentru noi ai fost ;
Bucura-te, caci ca soarele si luna in viata ai luminat ;
Bucura-te, al multora si al nostru luminator ;
Bucura-te, ca pentru noi si pentru multi ia fost scump si sfant odor ;
Bucura-te, soare din Muntii Apuseni aparut ;
Bucura-te, luna din Vata de Sus ;
Bucura-te, luceafar aparut din manastirea Brancoveanu ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Codacul al-2-lea

Din copilarie te-ai aratat odor luminat de Duhul Sfant si parintii, vazandu-te copil ales, te-au dat la scoala mai inalta, ca sa inveti a canta : Aliluia !

Icosul al 2 –lea

Terminand teologia ai fost chemat la manastirea Brancoveanu de mitropolitul Nicolae Balan, si fiind calugarit la muntele Athos ai fost trimis, unde, intr-o padure, Maicii Domnului te-ai rugat sa te dea in seama unui povatuitor induhovnicit. Cu adevarat ai fost ascultat si dupa cum numai o data , pentru smerenie, ai spus acestea, noi iti aducem laude , zicand :
Bucura-te, Parinte, ca Maica Domnului te-a ascultat
Bucura-te, ca Maica Domnului la tine a venit ;
Bucura-te, ca ea de mana te-a luat ;
Bucura-te, caci pe munte inalt de mana te-a dus ;
Bucura-te, ca te-a urcat pana sus ;
Bucura-te, ca acolo, in grija sfantului, ce traia pe pamant de 200 de ani te-a dat ;
Bucura-te, ca apoi Maica Domnului s-a facut nevazuta ;
Bucura-te, ca urcand, frica nu-ti era ;
Bucura-te, ca mare dar ai primit ;
Bucura-te, ca pe multi i-ai luminat ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Codacul al 3-lea

Ai spus, Parinte, ca Domnului Iisus in padure mult te-ai rugat sa-ti trimita in cale un bun povatuitor, dar n-ai ascultat. Iar dupa un timp, ti-ai dat seama ca El are o mama buna, care mijloceste pentru noi.Si atunci cu lacrimi te-ai rugat ei, iar ea de maini te-a luat si sfantului in varful muntelui in grija te-a dat, iar noi, minunandu-ne de asa mare dar, iti cantam : Aliluia !

Icosul al 3 –lea

Dupa un an ai venit de la muntele Athos la manastirea Brancoveanu si, incepand munca de duhovnic, infricosat te-ai aratat noua si multora care veneau la marturisit, caci mai dinainte le stiai faptele. Iar noi, despre darul pe care-l aveai iti cantam acestea :
Bucura-te, ucenicul Maicii Sfinte ;
Bucura-te, ca de la ea ai primit cinste ;
Bucura-te, ca dar de a prooroci ai primit ;
Bucura-te, ca multora pe nume le spuneai ;
Bucura-te, ca faptele si pacatele le descopereai ;
Bucura-te, ca si sfarsitul unei fete l-ai spus ;
Bucura-te, ca ea venise sa te ispiteasca ;
Bucura-te, ca i-ai spus sa se pregateasca ;
Bucura-te, ca Mirele ei este pe cale sa vina sa o duca ;
Bucura-te, ca moartea, dupa putin timp a dus-o ;
Bucura-te, ca noi tare ne-am minunat ;
Bucura-te, ca multa lume te-a laudat ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 4 –lea

Facandu-te preot si duhovnic si incepand lumea a marturisi, si doar pe unii a-i impartasi, povatuindu-i-ai sa nu mai pacatuiasca,ci sa cante lui Dumnezeu :Aliluia !

Icosul al 4 –lea

Multi dintre credinciosi s-au dedat iarasi la rautati dupa ce i-ai impartasit, iar tu Parinte, simtind cu duhul rautatile lor, te-ai rugat lui Dumnezeu sa-ti descopere pricina pentru care nu se lasa de pacate si acestea ti s-au aratat si noua ni le-ai spus, pentru care te laudam :
Bucura-te,ca in gradina manastirii stand, in amiaza mare, nor negru ai vazut pe munte ;
Bucura-te, ca in nor, mare galagie ai auzit;
Bucura-te, caci cu mare atentie ai privit ;
Bucura-te, ca in mijlocul norului, pe un scaun infricosator, pe satana, de ceata draceasca , l-ai vazut incojurat ;
Bucura-te, ca ai auzit ca porunca dracilor, satana, le-a dat ;
Bucura-te, ca viclesugul lor l-ai auzit, adica sa sopteasca oamenilor ca nu exista Dumnezeu ;
Bucura-te, ca si al doile viclesug al lor l-ai auzit, cum ca nu ar fi rai si iad si nici alta viata ;
Bucura-te, ca si al treilea viclesug l-ai auzit, de a lasa oamenii pocainta pana la batranete ;
Bucura-te, ca prin aceasta vedenie multe ai aflat ;
Bucura-te, ca acestea toate oamenilor in predica le-ai spus ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !


Condacul al 5 – lea

Auzind multa lume de darul tau, Parinte, veneau sa-ti auda cuvantul si invataturile si sfaturile de mantuire pe care le dadeai, iar noi te laudam, zicand : Aliluia !

Icosul al 5 –lea

Pe aceia ce nu se potriveau in casatorie ii opreai ;celor ce li se fura pe hoti ii descopereai, cand era seceta , ploaie de la Dumnezeu cereai. Pentru acestea toate iti cantam :
Bucura-te, ca celor casatoriti cele de folos le spuneai ;
Bucura-te, ca de la casatorie nepotrivita ii opreai ;
Bucura-te, ca pe cei ce furau ii descopereai ;
Bucura-te, ca pe hoti cu blandete ii dojeneai sa intoarca cele furate ;
Bucura-te, ca fiind seceta mare, pe munte te-ai suit, rugandu-te sa ploua ;
Bucura-te, caci cuvant ai auzit de la Dumnezeu, ca sa te rogi de oameni sa-si indrepte viata ;
Bucura-te, ca ploaie mare a venit ;
Bucura-te, ca lumea s-a inveselit ;
Bucura-te, ca pe saraci ai miluit ;
Bucura-te, ca ai spus celor ce vor sa fie ;
Bucura-te, luminat propovaduitor ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 6-lea

Celor ce voiau sa se faca preoti si veneau la tine le dadeai sfaturi si povete, minunandu-se si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 6-lea

Fiind intrebat, Prea Cuvioase Parinte, de cei ce doreau sa fie preoti, cu ce pot ei dovedi celor care nu cred ca este Dumnezeu, le-ai spus foarte intelept su cu adevarat, ca prin viata si felul lor de traire duhovniceasca pot dovedi ca Dumnezeu exista. Pentru care noi ne minunam si cantam acestea :
Bucura-te, ca ai fost dumnezeiesc in trup pamantesc ;
Bucura-te, ca ai fost inger in trup ;
Bucura-te, ca numai la fata date te priveam, ne minunam ;
Bucura-te, ca viitorul multora l-ai spus ;
Bucura-te, ca pe multi i-ai indemnat sa-l urmeze pe Iisus ;
Bucura-te, ca pe multi calugari i-ai facut ;
Bucura-te, ca obste de calugari ai strans ;
Bucura-te, ca si obste de maici ai format ;
Bucura-te, ca prin multe incercari ai trecut ;
Bucura-te, ca ispite de tot felul ai rabdat ;
Bucura-te, ca si la munci grele ai fost pus ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 7-lea

Ai voit, Parinte, dupa cum ti s-au aratat, sa faci chipul lui Hristos si , apucandu-te de lucru , ai auzit un glas : »De acum sa Ma pictezi in Sufletele oamenilor, ca sa-Mi cante mie :Aliluia !

Icosul al 7-lea

Ai spus, Parinte, ca tu cunosti pe oameni, pe fata care se mantuiesc, caci celor ce duc o viata de rugaciune, fiind tot timpul cu gandul la Dumnezeu, li se zugraveste in lumina ochilor chipul lui Hristos. Si, tu, Parinte, cu darul Duhului ce-l aveai, vedeai aceasta. De aceea, noi te laudam, zicand :
Bucura-te, caci cunosteai cele ascunse ale oamenilor ;
Bucura-te, caci stiai daca se mantuieste ;
Bucura-te, caci le spuneai ce sa faca in viata ;
Bucura-te, ca tinerii veneau sa-i povatuiesti ;
Bucura-te, ca unii veneau sa-i binecuvantezi ;
Bucura-te, ca pe femeile care se vopseau le certai ;
Bucura-te, ca pe morari de la lacomie ii opreai ;
Bucura-te, ca pe fumatori de la fumat ii opreai ;
Bucura-te, invatator de cele sfinte ;
Bucura-te, vazatorule al celor nevazute ;
Bucura-te, ca acum in cer te odihnesti ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 8-lea

Fiind razboi mare, veneau la tine, Parinte, tineri care trebuiau sa plece in razboi, ca sa te rogi pentru ei, iar tu cunosteai care scapau cu viata. Si noi ne minunam, cantandu-ti :Aliluia !

Icosul al 8-lea

Parinte, celor ce stiai ca vor muri le dadeai mana de o sarutau, iar celor care stiai car aman in viata nu le dadeai mana. Si ei, intristandu-se , te intrebau de ce lor nu le dai mana, iar tu, Parinte, le spuneai « caci cu voi ma mai intalnesc, iar cu aceia nu ».Pentru aceasta te laudam, zicand :
Bucura-te, vazatorule al vointei lui Dumnezeu ;
Bucura-te, vazatorule al celor viitoare ;
Bucura-te, ca vedeai viata omului ;
Bucura-te, ca stiai sfarsitul vietii lui ;
Bucura-te, ca noi mult ne minunam ;
Bucura-te, ca minunat prooroc te-ai aratat ;
Bucura-te, ca pe Domnul pentru tine Il laudam ;
Bucura-te, caci cu ingerii te veselesti ;
Bucura-te, caci acum in ceruri dantuiesti ;
Bucura-te, caci cu heruvimii acum slujesti ;
Bucura-te, indreptator al credintei ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 9-lea

Venit-a, Parinte, intr-o zi de Rusalii ‘Oastea Domnului’ la manastire si o unitate militara, Iar tu, Parinte, ai zis : »Iata ca s-a intalnit « Oastea Domnului », cu « Oastea Tarii », ca sa cante lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 9-lea

Facandu-se utrenie in Biserica, ai iesit, Parinte, cu cantaretii si cu toti credinciosii, ca sa savarsesti Sfanta Liturghie pe altarul din fata manastirii si, fiind linga tine cantaretul care indoit cu credinta era, te-a vazut inconjurat de flacari de foc ,care erau darul Sfantului Duh.Atunci el s-a inspaimantat si a strigat, iar tu l-ai oprit sa nu spuna, doar ca simteai ca te arde ceva. De aceea, noi te laudam, zicand :
Bucura-te, lacasul Duhului Sfant ;
Bucura-te ca in trup fiind pep amant, ai fost vazut inconjurat de Duhul Sfant ;
Bucura-te, ca prin acest Duh Sfant ai proorocit ;
Bucura-te, caci cu Duhul Sfant, stalp al Bisericii ai fost ;
Bucura-te, caci cu Duhul, ca o trambita ai rasunat ;
Bucura-te, caci cu trambita Duhului pe multi ai adunat ;
Bucura-te, vioara care cantai cu Duhul ;
Bucura-te, ca prin tine s-a veselit vazduhul ;
Bucura-te, ca turma de oi cuvantatoare ai adunat ;
Bucura-te, Parinte, de Duh Sfant inteleptit ;
Bucura-te, Sfinte , Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 10-lea

Venit-a, Parinte in timpul unei Sfinte Liturghii o femeie sa-ti spuna necazul ce il avea si te tulbura cu nerabdarea ei. Si tu, Parinte simtind din Sfantul Altar, ai oprit slujba si ai spus de ce a venit. Pentru aceasta, iti cantam : Aliluia !

Icosul al 10-lea

Ai spus, Parinte, ca femeia a venit deoarece a pierdut douazeci de mii de lei :tu ai spus ca acei bani cu care cele doua fete ale ei trebuiau sa-si creasca copiii pe care n-au voit sa-i nasca si i-au avortat si de aceea spor de casa nu vor mai avea, caci sufletele copiilor strigau razbunare asupra parintilor. Iar noi ne minunam de darul tau , zicand :
Bucura-te, vazatorul pacatelor omenesti ;
Bucura-te, iertatorul celor nelegiuti ;
Bucura-te, indreptatorul celor neleguiti ;
Bucura-te, luminatorul celor de rea credinta ;
Bucura-te, ca ai descoperit cele ascunse ;
Bucura-te, luminatorul multora departati de credinta ;
Bucura-te, alinatorul multora in suferinta ;
Bucura-te, pastorule al turmei lui Hristos ;
Bucura-te, sa ne fi si noua de folos ;
Bucura-te, Parinte cu chip luminos ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 11-lea

Inzestrat ai fost cu multe daruri de la Dumnezeu Parinte, caci si apa , ca Moise, ai facut sa izvoreasca din stanca. Cu preotia ai fost incununat, cu darul proorociei , cu milostivirea, cu blandetea si cu buna povatuire. De aceea, noi te laudam, cantand lui Dumnezeu :Aliluia !

Icosul al 11-lea

Ai avut, Parinte, dar de a predica si de a talcui Sfanta Evanghelie a lui Hristos, luminand multe suflete, abatandu-te de la ratacire la cale mantuirii. Pentru toate acestea laude iti aducem, zicand :
Bucura-te, predicator bun al lui Hristos ;
Bucura-te, ca multora ai fost de folos ;
Bucura-te, ca de la rautati pe multi ai oprit ;
Bucura-te, ca pe noii casatoriti la nastere de copii i-ai indemnat ;
Bucura-te, ca i-ai indemnat sa staruie in rugaciune ;
Bucura-te, ca la milostenie i-ai povatuit ;
Bucura-te, ca Biserica le-ai spus s-o cerceteze ;
Bucura-te, ca la sarbatori le-ai spus sa nu lucreze ;
Bucura-te, ca pe cei bolnavi i-ai pus sa-i cerceteze ;
Bucura-te, ca sfaturile Bisericii i-ai spus sa le urmeze ;
Bucura-te, Sfinte, PreCuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 12-lea

In satul Draganescu, de langa Bucuresti, ai pictat biserica, iar cei ceo viziteaza se uimesc de darul pe care l-ai avut, caci, privind pe sfinti, se pare ca sunt vii. De aceea, cu totii ne minunam si te laudam zicand :Aliluia !

Icosul al 12-lea

Minunat pictor ai fost- de icoane, de biserici si de suflete – biserica nespus de frumoasa ai pictat si multa lume merge sa o vada, iar de frumusetea ei se minuneaza , zicand :

Bucura-te, iscusit pictor de biserici ;
Bucura-te, pictor prea minunat ;
Bucura-te, ca si in suflete pe Hristos L-ai zugravit ;
Bucura-te, caci glas de la Domnul ai avut ca sa pictezi si in suflete ;
Bucura-te, caci te-ai silit pe Hristos sa-L urmezi ;
Bucura-te, caci noua si multora pilda te-ai facut ;
Bucura-te, caci ai primit veste ca viata iti este pe sfarsite ;
Bucura-te, ca ziceai ca mai ai trei calendare ;
Bucura-te, ca ne-ai dat pilda de rabdare ;
Bucura-te, ca in ceasul mortii ai stiut unde te duci ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !



Condacul al 13-lea

O, prea minunate, Parintele nostru Arsenie, primeste aceste laude si multumiri de la noi, nevrednicii fiii tai, rugandu-te sa fii milostiv pentru noi inaintea Domnului Hristos, ca sa ne invredniceasca si pe noi vietii celei fericite si impreuna cu tine sa cantam :Aliluia ! (acest condac se zice de 3 ori)

Apoi iarasi se zice :Icosul 1 si Condacul 1.


sursa : AICI !!

Rugaciune a pr. Arsenie Boca

Doamne Ajută !!

Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)


Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)

“Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovăduiește, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept și însuși mântuitor, blând și calare pe asin și pe mînz tînăr“ (Zah. 9, 9).

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Floriilor când Mântuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri şi la moarte pentru noi păcătoşii. Aţi auzit în Sfânta Evanghelie cu câtă bucurie Îl însoţea mulţimea şi cu câtă ură şi zavistie Îl priveau cărturarii şi arhiereii iudeilor.

Astăzi se încheie Postul Mare şi începe Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor patimi. Cei care aţi fost mai silitori cred că până acum v-aţi spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Care încă nu v-aţi curăţit de păcate prin spovedanie şi Sfânta Împărtaşanie, mai aveţi numai câteva zile până la Sfintele Paşti. Nu mai amânaţi, ci alergaţi la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurăţiţi şi plini de păcate. Nu vă lăsaţi pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoţii sunt foarte ocupaţi.

Fraţii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări de peste an. Veniţi seară de seară cât mai mulţi la sfânta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică când Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să râdem şi să bem când Fiul lui Dumnezeu este dat în mâinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mâncăm acum când Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, când Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vândut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?

Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.

Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Să-L întâmpinăm şi noi pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem şi noi, că suntem ca nişte pomi fără roade pe pământ, lipsiţi de multe bunătăţi duhovniceşti. Hristos primeşte pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem şi noi de Domnul şi cu lacrimi de pocăinţă să-I udăm picioarele şi să I le sărutăm.

Hristos este vândut de Iuda la iudei pe 30 de arginţi. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm şi noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne înveţe smerenia pe toţi. Hristos Mântuitorul nostru săvârşeşte prima Sfântă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică şi împărtăşeşte pe ucenici, înainte de patima Sa. Să preţuim toată viaţa biserica, să mergem regulat la Sfânta Liturghie şi să ne apropiem cu evlavie şi pregătire de Sfânta Împărtăşanie, mai ales la marile praznice şi sărbători creştine. Numai Iuda, vânzătorul, când s-a împărtăşit „a intrat satana în el”, căci a primit cu nevrednicie Trupul şi Sângele Domnului. Aşa vor pătimi toţi cei ce se împărtăşesc cu necredinţă şi cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele şi nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc şi nu se împacă cu Mântuitorul.

Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tâlhari, pentru Mântuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosiţe să plângem pe Iisus Hristos şi mai ales să ne plângem păcatele noastre lângă Crucea Lui. Hristos îşi dă duhul şi apoi este pus în mormânt. Să îngenunchem cu mare credinţă la Mormântul Domnului, să-L tămâiem, să ne rugăm şi să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alţii şi în noaptea sfântă a Sfintelor Paşti să aşteptăm clipa de taină a Învierii Domnului şi a învierii noastre.

De vom face aşa, ne vom bucura cu toţii de lumina Învierii Mântuitorului şi vom putea cânta cântarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului. Amin.

(Părintele Cleopa Ilie, Predică la Duminica Floriilor, Editura Mănăstirii Sihăstria, 1996)

sursa : aici

* Dacă citim în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Aşa vedem că sfinţii prooroci, prin descoperire de la Sfîntul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Se va naşte după trup din sămînţa femeii (Facere 3, 15); că Se va naşte din sămînţa lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).

La fel şi pentru ziua acestui mare şi prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfîntului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mînzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fraţii mei, ce simbolizează mînzul asinei despre care a proorocit Zaharia atît de arătat, iar Domnul şezînd pe el a împlinit proorocia? Mînzul asinei, ca orice mînz, este sălbatic şi anevoie de îmblînzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pămîntului pentru necredinţa lor şi sălbatice şi cu anevoie de îmblînzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Şederea lui Iisus Hristos pe mînzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; şi vezi că Apostolii au adus la Iisus mînzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, şi aruncîndu-şi hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele aşternute pe jos erau semne şi închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzînd propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus şi le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeieşti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar cînd S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că I le-au făcut Lui (Ioan 12, 16). ( … ) 

Astăzi este Duminica Floriilor cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri şi la moarte pentru noi păcătoşii. Aţi auzit în Sfînta Evanghelie cu cîtă bucurie Îl însoţea mulţimea şi cu cîtă ură şi zavistie Îl priveau cărturarii şi arhiereii iudeilor.

Astăzi se încheie Postul Mare şi începe Săptămîna Mare a Sfintelor şi mîntuitoarelor patimi. Cei care aţi fost mai silitori cred că pînă acum v-aţi spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Domnului. Care încă nu v-aţi curăţit de păcate prin spovedanie şi Sfînta Împărtaşanie, mai aveţi numai cîteva zile pînă la Sfintele Paşti. Nu mai amînaţi, ci alergaţi la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurăţiţi şi plini de păcate. Nu vă lăsaţi pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoţii sînt foarte ocupaţi.

Fraţii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sînt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cîntări de peste an. Veniţi seară de seară cît mai mulţi la sfînta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică cînd Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să rîdem şi să bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mîncăm acum cînd Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, cînd Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vîndut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?

Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mîntuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui. *

sursa : aici


sursa imaginii : aici

Traditii si obiceiuri romanesti de Florii

În fiecare an, cu o saptamana inainte de Paste, crestinii celebreaza Floriile (Duminica Floriilor).
In istoria religiei, aceasta zi marcheaza Intrarea Mantuitorului in Ierusalim. In timp, toti cei care poarta nume de floare dar si nume derivate (Brandusa, Camelia, Codrin, Codrina, Codrut, Codruta, Craita, Crina, ,Crinu, Crinuta, Crizantema, Delia, Floarea, Flora, Florenta, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofita, Gherghina, Iris, Lacrimioara, Laur, Laura, Laurentiu, Laurian, Lauriana, Margareta, Micsunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluta, Romanita, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorica, Zambila, Zambilica) au inceput sa-si serbeze numele in aceasta zi.

Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Obiceiuri de Florii – Obiceiul Lazaritelor si traditia placintelor

Cu o zi inainte de a intra in Ierusalim, Hristos l-a inviat pe Lazar.

Traditia spune ca Lazar era un tanar care a murit cazand dintr-un copac. Se spune ca intr-o sambata, Lazar a plecat cu oile si cand s-a urcat intr-un copac sa rupa frunze pentru animale, a cazut si a murit. In acest timp, mama lui a ramas acasa si pregatea placinte; iar traditia spune ca Lazar ar fi murit cu gandul la bucatele delicioase.

sursa : infoCS.ro

Obiceiuri – Floriile la români

– Cel care se impartaseste de Florii are mari sanse sa i se implineasca orice dorinta isi va pune cind se apropie de preot.

– Cu ocazia Mosilor de Florii, femeiele coc placintele pe care le dau de pomana saracilor ca sa nu moara de dorul lor, asa cum a patit mama lui Lazar. Legendele spun ca oamenii care nu serbeaza ziua lui Lazar se vor umple de pistrui ca jidanii.

– Acum se aerisesc hainele si zestrea.

– Inaintea marii sarbatori, fetele mari din Banat si Transilvania obisnuiesc sa puna o oglinda si o camasa curata sub un par altoit. Dupa rasaritul soarelui sunt luate si le folosesc in farmecele de dragoste si sanatate.

– La miezul noptii se fierbe busuioc in apa. Se pune canafi de la prapurile folosite la inmormintarea unei fete mari iar dimineata fetele se spala pe cap cu aceasta fierutra, ca sa le creasca parul frumos si stralucitor ca fierle de la prapuri. Ce ramane se toarna la radacina unui par in speranta ca baietii se vor uita dupa ele, ca dupa un copac inflorit.

– In acelasi timp, daca cineva indrazneste sa se spele pe cap chiar in ziua de Florii, fara apa descantata si sfiintita, risca sa albeasca.

– Se dau citeva ramuri de salcie la vite ca sa manince, iar livezile si viile sunt impodobite ca sa dea roade bogate.

– Traditia mai spune ca asa cum va fi vremea de Florii, asa va fi si in prima zi de Pasti. Si de cele mai multe ori, asa a fost, cel putin in ultimii ani…

Cornelia D.

sursa : AICI !

* El Greco * – pictorul lui Dumnezeu…

sursa : aici

* El Greco * – pictorul lui Dumnezeu…

„El Greco”, un artist desavarsit care nu a facut niciodata compromisuri in viata si care a luptat in mod activ impotriva ignorantei, a prejudecatilor si a barbarismului.

Numele lui adevarat este Domenikos Theotokopoulos. Detaliile din viata sa din tinerete sunt sumare, dar probabil el a invatat sa picteze in orasul sau natal. Desi nici o lucrare din primii sai ani nu a supravietuit, probabil ca au fost pictate in stilul Bizantin popular in Creta la acea vreme. Era un om al carui gust pentru literatura clasica si contemporana parea dezvoltat in tinerete.

sursa : aici

 

sursa:aici

El Greco :

El Greco pictor spaniol de origine greaca,(nascut în insula Creta, în 1541 ). Picturile sale, pe teme religioase, au o forta de expresie nebanuita.

A cautat forme noi de expresie pentru a putea reda profunzimea scenelor pictate-din viata lui Iisus- de aceea picturile sale au avut un caracter de originalitate. Prin aceasta, a depasit conceptile si puterea de întelegere a multora dintre contemporanii sai. Pretul pe care l-a platit pentru originalitate a fost uitarea, care a durat pâna în secolul al XIX-lea, când arta sa a fost înteleasa si a devenit o sursa de inspiratie pentru pictorii moderni..

sursa : aici

sursa : aici

* Creatia lui El Greco devine si punctul de referinta al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi ca pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor. Picturile lui El Greco vor constitui sursa de inspiratie pentru Millet, Manet, sau Delacroix. Picasso va nutri o adevarata fascinatie fata de opera maestrului cretan, fapt oglindit în multe dintre tablourile sale.*

sursa: aici

Domenikos Theotokopoulos El Greco (1 octombrie 1541 – 7 aprilie 1614), pictor spaniol, de origine greaca, adept al manierismului si elev al lui Titian. Unul dintre cei mai importanti maestri ai artei spaniole, cu uin stil personal dramtic si marcat de accente proto-expresioniste, privite cu uimire si chair teama de contemporani, dar redescoperite cu entuziams la inceputul secolului XX. A fost de asemenea arhitect si sculptor.

 

Considerat astazi unul dintre marii maestri ai istoriei artei, s-a nascut in Candia (astazi Iraklion), capitala Cretei, aflata pe atunci sub stapanire venetiana. Artistul a fost mereu mandru de originea sa elena, adoptand ca pseudonim numele de „El Greco” (Grecul). In unele semnaturi apare particula „Kres”, insemnand „Cretanul”. Initial s-a pregatit ca pictor de icoane intr-oi manastire.

 

Primele sale creatii demonstreaza influenta acestei pregatiri, inainte ca artistul sa descopere arta Renasterii venetiene, care ii va largi semnificativ orizontulk stilistic si tematic. Pleaca la Venetia, unde ramane pana in 1568, apoi pleaca la Roma, unde va ramane pana in 1577. Acolo a reusit sa fie accept in cercul apropiatilor influentului Cardinal Alessandro Farnese, iar in 1572 este primit ca miniaturist la Academia Sf Luca.

 

Pentru a-si atrage sprijinul regal, in 1577 artistul se muta definitiv in Spania, iar in 1579 termina ambitioasa lucrare El Espolio pentru sacristia catedralei din Toledo. Una dintre capodoperele lui El Greco, este o imbinare a stilului sau cu intensitatea emotionala a Contra-Reformei. Chiar daca lucrarile sale sunt in principal compozitii religioase, El Greco a fost si un talentat portretist. Cum a nu reusit sa obtina un angajament permanent la Curtea lui Filip II la Madrid, avea sa lucreze pentru tot restul vietii la Toledo, unde a si murit.

sursa: aici

 

sursa:aici

„El Greco este o chemare, El Greco este o rugăciune, El Greco este un strigăt, El Greco este privirea unui deținut îndreptată spre o fereastră îndepărtată, El Greco este un pescuitor de perle”. (Jean Cocteau, 1943)

Arta lui El Greco aduce o noua viziune în pictura pentru ca el încalca legile perspectivei pe care maiestri Renasterii le respectau. El alungeste figurile, ajungând la o alterare a formelor organice. Principalele mijloace de expresie sunt lumina si culoarea. Lumina lui El Greco din tablouri vibreaza cu constructia compozitiei; iar petele de culoare sunt stridente, aprinse agitate. Lumina din tablourile cu tematica biblica este una mistica învaluind elementele terestre si ceresti într-un decor fantastic.
O cercetare a listei cu pânzele lui El Greco scoate la iveala constatarea ca toate sunt ulei pe pânza si ca majoritatea au fost achizitionate de vestite muzee. Foarte putine se afla în colectii particulare. Aproape în toate orasele mari europene pot fi vazute picturile; la Madrid si Paris, la Budapesta si Oslo, la Toledo si Lugano, la Petersburg si Neapole, la Munchen si Barcelona. Nici una la Fodele!? Dar unele au trecut oceanul la Clevland si New-York.
Muzeul de arta din Bucuresti are în pastrare trei dintre lucrarile lui El Greco: “Martiriul Sfantului Mauriciu”, “Logodna Fecioarei”, “Adoratia Pastorilor”.
El Greco a fost omul care avea constiinta propriei sale valori. În pledoaria sustinuta la procesul legat de achitarea tabloului ”Mortea contelui d’Orgaz” cu o viziune aproape profetica a declarat ca “pe cât e de adevarat ca suma de plata e inferioara sublimei mele opere, pe atât este si ca numele meu va trece în posteritate, care-mi va rasplati lucrarea si-l va preamari pe autorul ei ca pe unul dintre cele mai mari genii ale picturii spaniole”.

DESPINA STANCIU

sursa : aici

sursa: aici

„El Greco este cel mai autentic dintre pictorii spanioli, a insuflat personajelor sale tristețe exact în același moment când Cervantes a dat naștere veșnic actualului <<Cavaler al tristei figuri>>”. (Manuel Cossio, 1908

)

sursa : aici

Creatia sa unica avea sa fie ignorata si uitata pentru mai bine de 300 de ani. Redescoperirea sa de catre artistii avangardisti ai secolului XX a starnit o adevarata senzatie in lumea artistica, iar astazi tablourile sale sunt avid cautate de colectionari si dealeri.

sursa : aici

El Greco traduce fidel din natura si geniul spaniol ceea ce vibreaza la unison cu singularul sau temperament – violenta, gravitatea, exaltarea, tristetea, misticismul, intimitatea – si izbuneste sa ofere o opera originala, eterna, gasind un drum pe care-l poate denumi al sau.

Sacrul, prin creatia sa, ajunge la expresie maxima, inegalabila!

sursa: aici

El Greco, forma y espíritu…

S-a încercat în mod naiv să se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având figuri alungite, ca fiind o consecinţă a astigmatismului de care suferea. Mulţi au văzut în el un vizionar dezechilibrat. Chiar şi astăzi, El Greco continuă să surprindă.
Preţul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câţiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai Velázquez, care nu şi-a ascuns niciodată admiraţia faţă de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori.
Cateva dintre operele sale sunt „El Espolio”(1577-1579), „Sfanta Treime”(1577-1579) – considerate capodopere -, „Alungarea zarafilor din templu”(1570), „Martiriul Sfantului Mauriciu”(1580), „Inchinarea pastorilor”(1596-1600), „Logodna Mariei”(1612-1614).

sursa : aici

„Pictura este nepoata naturii. Este relationata cu Dumnezeu”- Rembrandt van Rijn