Invitaţie la … bere !

sursa imaginii : aici

Invitaţie la … bere !

Berea la Summerieni
Legendele vechiului Summer ne spun un lucru pe care cercetătorii zilelor noastre l-au aflat după ani de studii: fabricarea berii constituie primul pas al omului către civilizaţie.
Rolul civilizator al berii este prezentat în principala legendă a Summerului- Epopeea lui Ghilgames. Tăbliţele scrise în alfabetul cuneiform ne povestesc că Enkidu- viitorul tovarăş de arme al lui Ghilgames a fost mai întâi un om sălbatic, trăitor prin păduri alături de fiarele sălbatice. După câteva lupte care dovedesc că cei doi aveau puteri egale, Ghilgames îl civilizează pe Enkidu la un ospăţ unde acesta „mănâncă până se satură, bea lapte şi cupe de bere, i se îmblânzeşte inima, îi străluceşte faţa şi începe să cânte plin de bucurie”. Enkidu intră în lumea oamenilor cu ajutorul mâncării şi a berii- o metaforă a puterii miraculoase a acestei băuturii.
Berea era atât de importantă pentru Summer, încât exista chiar şi o zeiţă a berii şi a belşugului: zeiţa Ninkasi. Summerienii ne-au transmis şi prima reţetă a berii, veche de 6000 de ani, prin intermediul zeiţei Ninkasi, care descrie amănunţit coacerea grânelor, fermentarea, filtrarea şi îndulcirea berii cu miere.
Ninkasi juca un rol important şi în fertilitatea cuplurilor- expresia „lună de miere” o avem tot de la summerieni, care după nuntă puneau la dispoziţia celor 2 proaspăt căsătoriţi bere îndulcită cu miere cât pentru o lună de zile.
Cercetătorii confirmă afirmaţia legendei: „fabricarea berii este în mod obligatoriu un act conştient care necesită o aprovizionare constantă şi în cantităţi mari cu cereale. Doar o civilizaţie sedentară şi cu o agricultură productivă poate asigura aceste condiţii, astfel ca tocmai civilizaţia summeriană- cea mei veche civilizaţie complexă a lumii este cea care a fabricat berea pe care a pus-o la loc de cinste în calitate de pilon al societăţii.

sursa : aici

sursa : aici

Producerea berii este cu siguranta unul dintre cele mai vechi procese de fabricatie cunoscut de catre omenire. Asa cum albinele au descoperit plantele si au purces sa faca miere, asa si noi am descoperit agricultura si am purces sa producem bere. …Sau sa bem bere, cine mai stie?

Potrivit descoperirilor arheologice cea mai veche bere cunoscuta si in consecinta prima produsa de om, a fost berea din paine, denumirea general acceptata a acesteia fiind, cum altfel, BEERBREAD.

De fapt se apreciaza ca ambele produse, berea si painea, au evoluat si au parcurs impreuna multe ere, insotindu-ne mesele pana in zilele noastre.

Nu, prima atestare nu e scrisa in germana sau ceha. Caci atunci ca si acum, chinezii erau in stare sa produca orice. Copiind sau nu reteta berii originala, chinezii cei multi ne lasa documente inca de acum 5000 de ani despre producatorul de bere „Kui”. Berea produsa de acesta se numea tot „Kui” si astfel il avem si pe taticul-taticilor-brandurilor. Prin deductie putem presupune ca noi romanii, dupa mii de ani de consum, prin sclipirea mintii ce ne caracterizeaza la fel de mult ca si sclipirea ochilor, am scos zicala daramator de batraneasca „cui pe cui se scoate”.

Cei din Mesopotamia s-au chinuit zdravan sa ne transmita referiri depre bere, tocmai de acum 4000 de ani. Astfel, pe tablitele de argila gasite, ni se spune ca profesia de berar era de mare angajament si ca ei isi luasera deja masuri pentru a tine in frau furtul de bere si evaziunea fiscala – conducatorii berariilor erau femei! …Pe tablitele de argila nu se specifica daca acestea au fost inventate din intamplare la vreun festival de bere local sau daca s-a inventat in cercetare. Ne-au transmis si ei doar ce era mai important, adica despre bere si femei, na.

Ce-au mai considerat babylonienii important de transmis? Pai, ca nu orice femeie putea sa devina berar ci doar preotesele, ca zeitele Siris si Nimkasi au pus-o de primul patronat al berii, tragand spuza pe carca lor prin berile ce le erau inchinate si consumate numai intre peretii templelor la petreceri inspumate, denumite ceremonii.

Intr-o dimineata de trista amintire, cam prin 2100 î.Hr. mana dreapta si pamanteana a celor doua zeite „Hammuabi, Kiiiiiiiiiing oooof Baaa-bylooo-niaaaaa”… se trezeste cu fata la cearsaf si inainte de a face public un complex cod de legi, baga repede din condei si codurile referitoare la vanzarea si consumul de bere. …Cica erau facute pentru protectia consumatorului si ca pe carciumarii care puneau prea multa spuma ii inneca. Tot in bere, ca era.

Si ca sa intorc cutitul in rana, va mai spun ca atunci se gaseau mai multe tipuri de bere decat pe o terasa de cartier din zilele noastre. Martor este o tablita de argila ce se afla acum la Muzeul Metropolitan din New York pe care sunt inscrise urmatoarele beri ce le produceau: bere blonda, bere neagra, bere rosie, bere cu cap, bere fara cap si un fel de bere fara alcool, berea indoita de trei ori.

 sursa : aici

Berea la egipteni şi la babilonieni

La egipteni (începând cam de la anul 3.000 î.C.), berea a avut o importanţă şi o răspândire majore. Se credea că des­coperirea ei se datora zeului Ra, care le dăruise oamenilor berea. Supuşii farao­nilor erau obişnuiţi încă din copilărie s-o consume, berea fiind considerată deopotrivă aliment şi băutură cu pro­prietăţi terapeutice.

Femeile însărcina­te recurgeau la bere pentru a-i închina libaţii zeiţei Ernenunet, care urma să le ofere lapte din abundenţă în perioada alăptatului. Dacă mamele nu aveau su­ficient lapte, se obişnuia să li se admi­nistreze copiilor, în perioada înţărcării, bere cu concentraţie alcoolică scăzută sau diluată cu apă şi miere. în cadrul unei ceremonii de iniţiere, copiii mai măricei primeau o mică amforă, menită să reprezinte cantitatea zilnică de bere care le era permisă.

Egiptenii, precum babilonienii, folo­seau berea pentru a obţine bunăvoinţa divinităţilor: lui Osiris, de exemplu, i se ofereau: o mie de pâini, o mie de căni de bere, o mie de boi şi o mie de gâşte.

Berea avea şi o semnificaţie religioasă şi ritualică: era consumată în timpul funeraliilor, pentru a celebra virtuţile defunctului, şi oferită divinităţii, pentru a-i garanta odihnă liniştită celui trecut în lumea de dincolo. Se pare că pe piaţa din Babilon, cel mai bogat oraş din vechea Mesopotamie, se găseau nici mai mult, nici mai puţin de douăzeci de varietăţi de bere.

Printre acestea, cele mai răspândite erau:

bi-se-bar (bere din orz),
bi-gig (bere brună obişnuită),
bi-gig-dug-ga (bere brună de calitate superioară) şi
bi-kal (produsul cel mai bun)
Chiar şi zeii veneraţi de babilonieni îşi trăgeau forţa din bere, care era dedicată zeiţei Iştar, divinitate de prim rang în panteonul asiro-babi-lonian, zeiţă a războiului şi protectoare a dragostei şi a fertilităţii câmpurilor.

Exista, însă, o privinţă în care egiptenii şi babilonienii se diferenţiau: pentru cei dintâi, berea era un produs indus­trial autentic, pentru cei din urmă – o realizare de tip artizanal. In deceniul patru al secolului XX, a avut loc o des­coperire de mare însemnătate, privind raportul strâns care exista între lumea egipteană şi bere: săpăturile din zona Tell-Hariri, din Siria, au adus la lumină oraşul Mari şi luxosul palat regal, precum şi o statuie de femeie în mărime natu­rală, aşa-numita Zeiţă-cu-vasul-ţâşnitor, care ţine în mâini un vas pe care sunt gravate simbolurile orzului şi berii.

Un ingenios sistem de conducte interioare lega statuia de o amforă exterioară, de unde provenea berea zythum, care ieşea apoi din vas. Sistemul dovedea adevărata revărsare a fluviilor de bere la mesele faraonilor. în Egipt, declinul producţiei de bere a început în secolul VII d.C, când regatul a intrat sub stăpânire musulmană, iar consumul de alcool a fost interzis.

Intre timp, faima berii se răspândise într-o mare parte a Europei, alături de cultura cerealelor. Dacă în zonele mai friguroase viţa-de-vie creştea cu dificultate, grâul şi orzul erau cultivate cu succes în orice climă: diversitatea climatică a fost cea care a determinat diviziunea dintre nord şi sud în privinţa producţiei de băuturi al­coolice.

 Berea la Greci şi Romani 
Civilizaţia antică greco-romană cunoştea foarte bine berea, însă nu o aprecia în mod deosebit, berea fiind considerată o băutură a celor săraci. Cu toate acestea, cartierele Romei şi ale Atenei erau pline de mici făbricuţe de bere care aprovizionau mici cârciumoare şi însuşi cuvântul bere provine din latinescul „bibere – a bea”. Mai mult Iulius Cezar era un împătimit băutor de bere şi legenda ne spune că atunci când a trecut Rubiconul cu legiunile sale pentru a cuceri Roma, Cezar a toastat cu bere. 
Legendele latine ne mai spun că Dionissos deşi era zeul vinului a fost cel care a introdus berea acolo unde nu era posibilă creşterea viţei de vie. Cu toate că cetăţeni romani nu apreciau foarte mult berea, medicii romani o făceau. Tratatele de medicină din antichitate ne-au transmis numeroase reţete în care berea juca rolul principal: Antyllus recomanda femeilor care alăptau să bea bere cu frunze de palmier uscate şi pisate. Philumenus recomandă împotriva îţepăturilor de viespe berea amestecată cu usturoi pisat, iar Marcellus Empirius susţinea că „un pahar de bere fiartă cu sare potoleşte tusea”. Interesant este că toate aceste reţete se găsesc până în prezent în medicina tradiţională europeană. 
Romanii au mai făcut ceva important pentru istoria berii: au transferat meşteşugul acesteia în nordul Europei popoarelor germanice, unde berea a cunoscut o a doua perioadă de înflorire după epoca summeriană. Germanii s-au aplecat cu răbdare asupra meşteşugului berăritului şi au transformat berea în băutura lor naţională. Urmând aceiaşi paşi ca şi anticii summerieni germanii au reuşit totuşi să obţină beri diferite în funcţie de lemnul butoaielor în care era pus mustul la fermentat. Însă nerecunoaşterea proceselor chimice care stau la baza fabricării berii au făcut ca experienţa transmisă de la meşter la ucenic să fie singura modalitate de a asigura o băutură de calitate.

Berea în Evul Mediu 
În epoca medievală, lungile perioade de post din mănăstirile catolice îi epuizau de foarte multe ori pe cei care îşi închinaseră viaţa lui Dumnezeu. Şi cum canoanele nu spuneu nimic de băuturi, călugării catolici din nordul Europei şi-au dat seama că numărul mare de calorii îi permite berii să fie un aliment desăvârşit pentru perioada postului. În multe mănăstiri raţia unui călugăr putea ajunge chiar până la 5 litri de bere pe zi. De aici a apărut şi zicala „bea ca un templier”, cu referire la ordinul călugărilor militari deveniţi faimoşi în timpul cruciadelor. Experienţa transmisă din generaţie în generaţie le-a permis călugărilor din nordul Europei să devină unii dintre cei mai pricepuţi bereri ai continentului. În momentul în care berea produsă în mănăstiri a început să fie destinată comerţului, călugării au căutat să-şi protejeze reţetele prin intermediul unor patente imperiale. Fiecare mănăstire s-a specializat în producerea unei beri cu o anumită aromă, de cele mai multe ori reţetele rămânând secrete astfel că aceste beri călugăreşti sunt unele dintre cele mai apreciate de-a lungul timpului până în ziua de azi. 
În aceiaşi perioadă, urmând aceiaşi paşi ca şi antici summerieni, germanii au reuşit să obţină beri diferite în funcţie de grânele din care era obţinut malţul, dar şi în funcţie de lemnul butoaielor în care era pus mustul la fermentat. 
În acele vremuri calitatea berii depindea foarte mult de priceperea meşterului berar şi de cea a meşterului dogar. Datorită faptului că berea nu putea fi păstrată foarte multă vreme şi nici nu putea fi transportată la distanţe mari, au rezultat prin toată Europa de Nord, o puzderie de fabrici de bere. 
În Anglia medievală berea era apreciată în funcţie de modul în care era uscat malţul; despre galezi se spunea că doar ei sunt în stare să bea berea pe care o făceau din malţ uscat cu turbă, ceea ce dădea berii galeze o aromă extrem de aparte şi puternică. În schimb, erau foarte apreciate de către englezi berile făcute din malţ uscat la foc din lemn importat din Norvegia.

Primele standarde de calitate 
Berea a fost una dintre cele mai iubite băuturi ale evului mediu, în special în Anglia, aici fiind stabilite unele dintre primele standarde de calitate a berii.
Breasla Berarilor din Londra a adoptat în 1482 un regulament care să asigure calitatea berii şi în care se stabilea ca: „Fiecare om din această breaslă să facă berea cu tăria şi gustul bun cât e lăsat de malţul pus la vânzare, nici o bere să nu fie scoasă la vânzare până ce nu a fost gustată”. 
Acelaşi regulament prevedea şi un control al calităţi berii: „ Nici o bere să nu fie scoasă la vânzare până ce nu va fi văzută şi gustată de starosetele breslei sau locitorii săi, iar cei care vor gusta berea să nu lase la vânzare o bere care nu e bună pentru trupul omenesc, sub pedepsa închisorii”. 
Berarii londonezi aveau grijă chiar şi de vânzătorii cu amănuntul pentru a păstra bunul renume al breslei lor: „nici un berar să nu lase să-i fie vândută berea de un negustor până nu este sigur că negustorul nu are datorii şi nu este în pericol pentru alt meşter din Breasla Berarilor”. 
Pentru a păstra calitatea berii meşterii londonezi aveau grijă de calitatea oamenilor care intrau în Breasla Berarilor: „Nici un berar să nu ia calfa pe cineva care n-a fost ucenic şi nu este om liber; nici un berar să nu ţină mai mult de 3 ucenici deodată, iar aceşti ucenici să fie mai întâi prezentaţi starostelui breslei şi să fie întrebaţi de faţă cu toată lumea despre naşterea lor, curăţenia trupului şi alte chestiuni”. 
Însuşi tatăl lui William Shakespeare a avut funcţia de controlor de calitate a berii, control pe care îl făcea în modul următor: turna pe o bancă de lemn o parte din berea din halbă, după care se aşeza pe porţiunea astfel umezită şi stătea până termina de băut halba de bere. Dacă atunci când se ridica i se lipeau pantaloni de bancă însemna că berea e proastă. De fapt, tatăl vestitului scriitor nu făcea altceva decât să măsoare nivelul zahărului din bere cu o metodă extrem de primitivă. 
Abia în 1784 avea să apară un intrument care să-i scutească pe controlorii calităţii berii de a-şi mai uda pantalonii: zaharometrul. Instrumentul a fost inventat de berarul american John Richardson şi a constituit primul pas în industrializarea berăritului. Zaharometrul stabilea exact cantitatea de zahăr existentă în must, iar Richardson a publicat în 1784 şi un tratat intitulat în stilul epocii „Principiile filosofice ale ştiinţei fabricării berii”.

Sursa: http://www.beretimisoreana.ro/

Dieta cu bere – efectele terapiei

Analizând compoziţia chimică a berii, specialiştii au constatat ce beneficii are dieta cu bere asupra organismului, când aceasta nu se consumă în exces.

Bogată în magneziu, berea contribuie la menţinerea stării de sănătate a rinichilor, prevenind formarea pietrelor. În acelaşi timp, berea rehidratează după efort fizic, reduce riscul apariţiei bolii Parkinson, conţine o cantitate mare de antioxidanţi (de două ori mai mare decât vinul), care sunt absorbiţi mai repede în organism decât antioxidanţii din alimente. 

Studii efectuate în cele mai mari centre de sănătate din lume (SUA, Germania, Japonia) au demonstrat că un consum moderat de bere, până la 30 g de alcool pe zi (echivalentul a trei pahare de bere), protejează organismul împotriva problemelor cardiovasculare: ischemia cardiacă sau tahicardia (adică bătăile anormale ale inimii) cu 24, 7 la sută. O altă constatare recentă a cercetătorilor germani a scos la iveală un alt beneficiu datorat consumului moderat de bere: creşte nivelul colesterolului bun.

De reţinut : berea nu îngraşă, dimpotrivă, cura de slăbit cu… bere, timp de 20 de zile, fără somn dupăamiaza dar se recomandă multă mişcare şi consumul de bere fără alcool, respectându-se indicaţiile medicului are efecte garantate şi are efecte benefice asupra tiroidei, pentru că reglează activitatea acestei glande.

sursa : aici

Despre efectele terapeutice ale berii, dl Hopulele mai spune ca, datorita substantelor amare, se produce in mod reflex o crestere a sucului gastric, element strict necesar pentru o buna digestie: „Aceasta stimulare a apetitului, obtinuta si prin stimularea secretiei de gastrina, un hormon ce determina stimularea sucului gastric, permite o mai buna digestie si a altor glucide ingerate concomitent cu berea”. De aceea, consumul moderat de bere este recomandat batrinilor si convalescentilor. 
Prin continutul sau de apa, vitamine, aminoacizi, flavonoide si minerale, „berea se dovedeste utila si in numeroase conditii patologice: boli digestive (inapetenta, hipoaciditate), boli renale (diureza provocata de bere favorizeaza eliminarea nisipului urinar, prevenind formarea calculilor urinari) si boli cardiovasculare”. Consumul ponderat de bere este pozitiv corelat cu prevenirea bolii ischemice coronariene, rezultate asemanatoare fiind comunicate si in cazul hemoragiilor cerebrale si bolilor arteriale periferice. 
• Substantele din hamei au actiune anticancerigena 
S-au facut diverse studii clinice, care au dovedit ca anumite substante, de exemplu xantohumolul si izoxantohumolul din hamei, inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Cercetari efectuate in Japonia (Okoyama University), atit asupra berii alcoolice, cit si asupra celei nealcoolice, ofera date cu privire la contracararea efectelor cancerigene ale unor compusi ce se gasesc in mincare, in urma prelucrarii termice a alimentelor. S-a constatat ca hameiul contine principii active anticancerigene si ca acestea ar fi flavonoidele, substante ce s-au dovedit toxice fata de celula canceroasa si indiferente fata de celula normala. Cele mai bune efecte anticanceroase le-au avut berea neagra si berea nealcoolizata. 
Pentru ca berea nu are nici un fel de aditiv, dl Hopulele sustine ca este „una dintre cele mai pure bauturi”. Mai mult, berea slab alcoolizata ar putea inlocui oricind, cu real succes, bauturile racoritoare pe baza de zahar, care conduc la obezitate. 
Concluzia este ca un consum moderat de bere este benefic pentru sanatate si ca aceasta bautura naturala are atit calitati de aliment, fiind supranumita si „piinea lichida”, de bautura racoritoare si, in anumite cazuri, de remediu terapeutic si chiar de adjuvant al medicatiei. 

sursa : aici

Berea şi….. frumuseţea :

Avand in vedere toate proprietatile berii si faptul ca se gaseste atat de usor, de ce sa nu o introducem in ritualurile noastre de frumusete? Daca baia in bere nu-ti surade, o poti folosi in mastile pentru fata sau par. 

Bere face minuni in ingrijirea parului deteriorat, fara volum si stralucire. Dupa samponare, clateste-ti parul cu o sticla de bere bogata in drojdie. Cel mai bine este sa nu clatesti berea, dar daca te temi de mirosul caracteristic, las-o sa actioneze 20 de minute, apoi clateste-ti parul, fara sa mai samponezi. Drojdia si hameiul dau volum parului, refacand cuticulele deteriorate. Aciditatea berii ajuta la indepartarea urmelor de fixative, spuma, ceara, gel de par.

Pentru a imbogati samponul tau preferat, prepara un amestec din parti egale de sampon si bere fiarta. Spala-ti parul asa cum faci in mod normal, apoi clateste. Berea ajuta la indepartarea rezidurilor din par si il face mai lucios. 

Desi parul este principalul „beneficiar” al vitaminelor si mineralelor din bere, o poti introduce si in mastile pentru fata. Prepara un amestec din jumatate de cescuta de bere si o lingura de miere si aplica-l pe fata timp de 10 minute. Tenul va arata mai proaspat si porii se vor inchide.

Daca nu ai la indemana un borcan cu miere, poti folosi doar berea. Toarna putina pe cateva tampoane de demachiat si aplica-le pe fata timp de cateva minute. Obtii pe loc un ten curat, proaspat si cu pori inchisi.

sursa : aici

Anunțuri

The URI to TrackBack this entry is: https://sfinxredivivus.wordpress.com/2012/06/18/invitatie-la-bere/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: