Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)


Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)

“Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovăduiește, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept și însuși mântuitor, blând și calare pe asin și pe mînz tînăr“ (Zah. 9, 9).

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Floriilor când Mântuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri şi la moarte pentru noi păcătoşii. Aţi auzit în Sfânta Evanghelie cu câtă bucurie Îl însoţea mulţimea şi cu câtă ură şi zavistie Îl priveau cărturarii şi arhiereii iudeilor.

Astăzi se încheie Postul Mare şi începe Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor patimi. Cei care aţi fost mai silitori cred că până acum v-aţi spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Care încă nu v-aţi curăţit de păcate prin spovedanie şi Sfânta Împărtaşanie, mai aveţi numai câteva zile până la Sfintele Paşti. Nu mai amânaţi, ci alergaţi la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurăţiţi şi plini de păcate. Nu vă lăsaţi pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoţii sunt foarte ocupaţi.

Fraţii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări de peste an. Veniţi seară de seară cât mai mulţi la sfânta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică când Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să râdem şi să bem când Fiul lui Dumnezeu este dat în mâinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mâncăm acum când Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, când Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vândut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?

Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.

Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Să-L întâmpinăm şi noi pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem şi noi, că suntem ca nişte pomi fără roade pe pământ, lipsiţi de multe bunătăţi duhovniceşti. Hristos primeşte pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem şi noi de Domnul şi cu lacrimi de pocăinţă să-I udăm picioarele şi să I le sărutăm.

Hristos este vândut de Iuda la iudei pe 30 de arginţi. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm şi noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne înveţe smerenia pe toţi. Hristos Mântuitorul nostru săvârşeşte prima Sfântă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică şi împărtăşeşte pe ucenici, înainte de patima Sa. Să preţuim toată viaţa biserica, să mergem regulat la Sfânta Liturghie şi să ne apropiem cu evlavie şi pregătire de Sfânta Împărtăşanie, mai ales la marile praznice şi sărbători creştine. Numai Iuda, vânzătorul, când s-a împărtăşit „a intrat satana în el”, căci a primit cu nevrednicie Trupul şi Sângele Domnului. Aşa vor pătimi toţi cei ce se împărtăşesc cu necredinţă şi cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele şi nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc şi nu se împacă cu Mântuitorul.

Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tâlhari, pentru Mântuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosiţe să plângem pe Iisus Hristos şi mai ales să ne plângem păcatele noastre lângă Crucea Lui. Hristos îşi dă duhul şi apoi este pus în mormânt. Să îngenunchem cu mare credinţă la Mormântul Domnului, să-L tămâiem, să ne rugăm şi să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alţii şi în noaptea sfântă a Sfintelor Paşti să aşteptăm clipa de taină a Învierii Domnului şi a învierii noastre.

De vom face aşa, ne vom bucura cu toţii de lumina Învierii Mântuitorului şi vom putea cânta cântarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului. Amin.

(Părintele Cleopa Ilie, Predică la Duminica Floriilor, Editura Mănăstirii Sihăstria, 1996)

sursa : aici

* Dacă citim în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Aşa vedem că sfinţii prooroci, prin descoperire de la Sfîntul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Se va naşte după trup din sămînţa femeii (Facere 3, 15); că Se va naşte din sămînţa lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).

La fel şi pentru ziua acestui mare şi prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfîntului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mînzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fraţii mei, ce simbolizează mînzul asinei despre care a proorocit Zaharia atît de arătat, iar Domnul şezînd pe el a împlinit proorocia? Mînzul asinei, ca orice mînz, este sălbatic şi anevoie de îmblînzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pămîntului pentru necredinţa lor şi sălbatice şi cu anevoie de îmblînzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Şederea lui Iisus Hristos pe mînzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; şi vezi că Apostolii au adus la Iisus mînzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, şi aruncîndu-şi hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele aşternute pe jos erau semne şi închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzînd propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus şi le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeieşti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar cînd S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că I le-au făcut Lui (Ioan 12, 16). ( … ) 

Astăzi este Duminica Floriilor cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri şi la moarte pentru noi păcătoşii. Aţi auzit în Sfînta Evanghelie cu cîtă bucurie Îl însoţea mulţimea şi cu cîtă ură şi zavistie Îl priveau cărturarii şi arhiereii iudeilor.

Astăzi se încheie Postul Mare şi începe Săptămîna Mare a Sfintelor şi mîntuitoarelor patimi. Cei care aţi fost mai silitori cred că pînă acum v-aţi spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Domnului. Care încă nu v-aţi curăţit de păcate prin spovedanie şi Sfînta Împărtaşanie, mai aveţi numai cîteva zile pînă la Sfintele Paşti. Nu mai amînaţi, ci alergaţi la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurăţiţi şi plini de păcate. Nu vă lăsaţi pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoţii sînt foarte ocupaţi.

Fraţii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sînt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cîntări de peste an. Veniţi seară de seară cît mai mulţi la sfînta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică cînd Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să rîdem şi să bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mîncăm acum cînd Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, cînd Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vîndut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?

Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mîntuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui. *

sursa : aici


sursa imaginii : aici

Traditii si obiceiuri romanesti de Florii

În fiecare an, cu o saptamana inainte de Paste, crestinii celebreaza Floriile (Duminica Floriilor).
In istoria religiei, aceasta zi marcheaza Intrarea Mantuitorului in Ierusalim. In timp, toti cei care poarta nume de floare dar si nume derivate (Brandusa, Camelia, Codrin, Codrina, Codrut, Codruta, Craita, Crina, ,Crinu, Crinuta, Crizantema, Delia, Floarea, Flora, Florenta, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofita, Gherghina, Iris, Lacrimioara, Laur, Laura, Laurentiu, Laurian, Lauriana, Margareta, Micsunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluta, Romanita, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorica, Zambila, Zambilica) au inceput sa-si serbeze numele in aceasta zi.

Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Obiceiuri de Florii – Obiceiul Lazaritelor si traditia placintelor

Cu o zi inainte de a intra in Ierusalim, Hristos l-a inviat pe Lazar.

Traditia spune ca Lazar era un tanar care a murit cazand dintr-un copac. Se spune ca intr-o sambata, Lazar a plecat cu oile si cand s-a urcat intr-un copac sa rupa frunze pentru animale, a cazut si a murit. In acest timp, mama lui a ramas acasa si pregatea placinte; iar traditia spune ca Lazar ar fi murit cu gandul la bucatele delicioase.

sursa : infoCS.ro

Obiceiuri – Floriile la români

– Cel care se impartaseste de Florii are mari sanse sa i se implineasca orice dorinta isi va pune cind se apropie de preot.

– Cu ocazia Mosilor de Florii, femeiele coc placintele pe care le dau de pomana saracilor ca sa nu moara de dorul lor, asa cum a patit mama lui Lazar. Legendele spun ca oamenii care nu serbeaza ziua lui Lazar se vor umple de pistrui ca jidanii.

– Acum se aerisesc hainele si zestrea.

– Inaintea marii sarbatori, fetele mari din Banat si Transilvania obisnuiesc sa puna o oglinda si o camasa curata sub un par altoit. Dupa rasaritul soarelui sunt luate si le folosesc in farmecele de dragoste si sanatate.

– La miezul noptii se fierbe busuioc in apa. Se pune canafi de la prapurile folosite la inmormintarea unei fete mari iar dimineata fetele se spala pe cap cu aceasta fierutra, ca sa le creasca parul frumos si stralucitor ca fierle de la prapuri. Ce ramane se toarna la radacina unui par in speranta ca baietii se vor uita dupa ele, ca dupa un copac inflorit.

– In acelasi timp, daca cineva indrazneste sa se spele pe cap chiar in ziua de Florii, fara apa descantata si sfiintita, risca sa albeasca.

– Se dau citeva ramuri de salcie la vite ca sa manince, iar livezile si viile sunt impodobite ca sa dea roade bogate.

– Traditia mai spune ca asa cum va fi vremea de Florii, asa va fi si in prima zi de Pasti. Si de cele mai multe ori, asa a fost, cel putin in ultimii ani…

Cornelia D.

sursa : AICI !

Anunțuri

The URI to TrackBack this entry is: https://sfinxredivivus.wordpress.com/2011/04/17/si-iisus-gasind-un-asin-tinar-a-sezut-pe-el-precum-este-scris-nu-te-teme-fiica-sionului-iata-imparatul-tau-vine-sezind-pe-minzul-asinei-ioan-12-14-15/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: