Miki Gajic Dobro vece muzikanti

Miki Gajic Dobro vece muzikanti – uzivo :

Dobro vece, muzikanti
kol’ko treba da se plati
da do kuce njene
ispratite mene
2x

Ref. 2x
Da joj pevam, jos te volim ja
mozda bi mi tako sve oprostila

Muzikanti, braco moja
nije ona bilo koja
najbolje sto znate
za nju zasvirajte
2x

Ref. 2x

Violine, dajte svoje
pod prozore drage moje
pesma nek joj kaze
da mi nema draze
2x

Ref. 2x

Miki Gajic – Sudbina je moja u rukama njenim (uzivo):

Danas mi nebo lici na more
a oblak beli na ladju vecu
dunite vetrovi hocu da plovim
u zemlju ljubavi da nadjem srecu

Ref.
Sudbina je moja u rukama njenim
protkana tugom i zrackom nade
ljubav je takva kao kula neka
stalno je ruse i ponovo grade

Zivot me ovaj k’o bura baca
svetionik srece pali se i gasi
na pucini nekoj mozda ona ceka
da mi pruzi ruku od lutanja spasi

Ref.

Osecam dodir usana njenih
nestaje more zemlja na vidiku
radujem se opet kao malo dete
zemlja koju trazim u njenom je liku..

Miki Gajic uzivo – bole, bole ruke moje,bole usne moje… :

Nisam te ljubio
vec sedam dana
al’ osecam cudnu bol
na usnama
(2x)

Ref. 2x
Bole, bole ruke moje
kad te ne grle
bole usne moje
kad te ne ljube

Prodjose draga
i nedelje dve
a nase se usne
nisu spojile
(2x)

Ref. 2x

Ako te ne ljubim
i nedelje trece
cini mi se
srce moje umrece
(2x)

Ref. 2x

* Rugăciunea mamei pentru copii ei face mai mult decât o educaţie aleasă. *

* Rugăciunea mamei pentru copii ei face mai mult decât o educaţie aleasă. *

* Lacrima mamei înaintea lui Hristos nu întoarce niciodată viaţa copilului ei pe dos. Este necesară o educaţie aleasă, dar mai mare nevoie are un copil de rugăciunile mamei sale *

( Părintele Ion Petrică – * Cuvinte vechi tâlcuite în timpuri noi *,  preot, Mănăstirea Sf Ilie de la Izvor, Bocşa Vasiova , Caraş-Severin )

isabellelorelai.wordpress.com/

Mama este cea care poartă copilul pe mănunchi de rugăciuni… ea se roagă cu lacrimi, fără de oboseală, cu infinită credinţă, pentru ca pruncului ei să-i fie bine, să fie ferit de rele, ispite, boli… Mama e ea însăşi o rugăciune… Prin mângâierea rugăciunilor sale, mama îşi ocroteşte copilul… puterea rugăciunilor mamei pentru copii ei, e cum Miracolul, ea face Minuni !

Rugaciunea mamei catre Sfanta Maria

Maica Sfanta Preacurata,
Vezi ce frumos dorm copiii?
Ei imi sunt averea toata ,
Pentru ei din greu ma zbucium,
Pentru ei traiesc in lume.
Si indur atat noianul
De dureri fara de nume!
I-am culcat, si-acum spre Tine vin,
Ca ei sa nu ma vaza
Si te rog Maicuta Buna
Sa cobori o blanda raza,
Raza bunataii Tale,
Pe frumoasele lor plete
Ca sa n-aibe vise rele
Si nici pleoapele muiete.
Si mi-i fa in zori de ziua,
Cand or fi ca sa se scoale,
Sa-i vad blanzi, cuminti si veseli,
Indreptand spre Tine pasii
Cum se-ndreapta inspre Tine,
Colo-n cer, sus ingerasii.

Sursa: http://www.dindragoste.ro

Mama trebuie să-i fie aproape copilului ei, oricât de departe e acesta. Rugile mamei, gândurile mamei, sunt pază copilului său.

Doamne Ajută !

Malo po malo, nekad ni malo …

Malo po malo, nekad ni malo …

Tozovac – malo po malo:

Nedaj da te u zivotu muci
ono sto je proslo
cega vise nema
makar da je i najveca sreca
ili ljuta rana
tuga proslih dana

Ref. 2x
Malo po malo
nekad ni malo
uzmi od zivota
sta je ostalo

Pusti srce, neka se veseli
neka zadnju casu
sa nekim podeli
nek’ se peva, nek’ se vino pije
u ovom zivotu nista vecno nije

Ref. 2x

Nu lăsa problemele,  ce-a trecut, ce nu mai e, rănile şi durerile trecutului … să devină furie, în viaţa ta… Încetul cu încetul, uneori nu uşor,  ia de la viaţă, altceva… Inima ta să fie fericită o ultimă clipă… ia-i alături ( pe lăutari ), lasă-i să cânte,  să bea vin, căci… nimic din viaţa aceasta nu e veşnic…

Amintirile sunt o muzică ce ne vine de undeva dincolo de orizont. ( Garabet Ibrăileanu )

Aminirile sunt produse fragile, dar puternice, referitoare la ceea ce ne amintim din trecut, ceea ce credem despre prezent şi ceea ce ne imaginăm despre viitor. ( Daniel Schacter )

Răvaşe…

Răvaşe…

Ceca feat Mira Skoric – Ne idi od mene…

A fost odată…

te plânge cerul sufletului meu, cu maci

şi tare-aş vrea, să nu-i culegi, să taci…

doar tânguirea vântului nebun ascult,

mă lunec nopţii a poveste, de demult…

Sibilla

Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o… (  N Iorga )

Lacrimile mele, poartă taine-n palme, sunt menite să răsară zâmbet din stânca inimii tale, cândva… sau poate numai un surâs parfumat cu * a fost o dată …*… cine să ştie… vântul a şters paşii vocalelor umilite, cu-o rafală de ploaie… Îmi lasă ploile în pace şi… te du… În urma ta, rămâne poesia unei veri zdrenţuite , Icoana zâmbetului tău ce-am păstrat-o în Altarul sufletului, numai ca să-i închin balade şi… să-i mai mărturisesc uneori * te iubesc , dincolo de cuvinte, deasupra de tăceri, mai presus de orânduielile lumeşti… te iubesc… *…  ( Sibilla – răvaşe )

…….

îmi iartă dorul, nu-l lua în seamă

păşeşte peste el, fără de teamă şi..

te du…

nu zăbovi, că n-ai de ce, mi-e frig,

mă-nvălui cu-amintiri şi nu te strig,

sau, nu…

îmi iartă dorul, calcă-l în picioare..

ştii, e atât de greu încât nu doare,

râzi şi… te du…

( Sibilla )


Jelena Urosevic

Jelena Urosevic

Zapjevaj uzivo-BN, Jelena Urosevic, violinistkinja-kolo:

KOLO VIOLINA, UZIVO:

Violin house music, Jelena Urosevic:

Docek Srpske Nove Godine Topola 2010-Jelena Urosevic-part 3.avi:

Jelena Urosevic, violinistkinja-Tajna, violina instrumental:

Baia Vulturilor…

Baia Vulturilor…

Sectorul cel mai înalt al Munţilor Semenic este constituit de culmea principală, punctată de vârfurile Piatra Nedeii (1437 m).

Lacul Baia Vulturilor (1400 m altitudine) este situat la izvorul pârâului Băile Mari. Baia Vulturilor (Adler Bad) este un lac crio-nival, cu o suprafaţă mică şi o apă cristalină, foarte rece.

Despre Lacul Baia Vulturilor şi despre izvorul său (limnocren), numit şi Izvorul Tămăduirii, se crede că ar avea putere de tămăduire. În trecut, puterile miraculoase atribuite apei Băii Vulturilor, atrăgeau nenumăraţi pelerini.

Pe lângă aceştia, depresiunea nivală Baia Mare a Vulturilor (sub Vf. Piatra Nedeii), găzduia mari serbări pastorale, ceea ce impunea un deosebit aflux de oameni, care se adunau aici de Sf. Ilie de pe toate văile cu obârşie în „inima” muntelui.

Legenda Băii Vulturilor

Se spune că demult, într-un sat, se ivise pe lume micuţa Ana.

Ursitoarele au sosit într-un suflet să-i dăruiasca haruri, pe masa din odaia micuţei găsindu-se tot felul de daruri pentru ele.

Doar a şaptea ursitoare s-a oprit din ursit, când a întins mâna să-şi ia darul şi a observat că masa era goală. A promis strigând, că o să se răzbune şi s-a pierdut în zare ca un fum.

Vremea a trecut. Ana era în sat ca o floare rară. Toţi o îndrăgeau, toţi o ocroteau, căci unde se afla ea, se aşeza liniştea şi veselia.

În ziua în care a împlinit şaisprezece ani, a plecat la râu. Acolo a zărit-o un flăcău din sat, care s-a oprit vrăjit de frumuseţea ei.

A cules de îndată toate viorelele din pădure şi i le-a adus.

S-a înfiripat începând de atunci, iubirea dintre Ionuţ şi Ana, iubire ce nu a fost umbrită de nici o supărare sau nemulţumire.

Dar într-o zi Ana s-a îmbolnăvit şi nu s-a mai ridicat din pat. Nimeni nu a ştiut de ce pe fată nu o mai ţin picioarele.

În timp ce stăteau posomorâţi, a venit la ei o babă şi le-a spus unde se găseşte leacul, şi anume pe Muntele Semenic. Acolo se află baia vulturilor, unde vulturii se scaldă o singură zi din an. Acolo trebuia să se îmbăieze Ana.

Auzind aceasta, Ionuţ s-a pregătit de plecare, a luat traista cu mâncare pe umăr, fata în braţe şi a pornit la drum.

După câteva zile de mers sub dogoarea soarelui, au ajuns pe Semenic. După ce au găsit baia vulturilor, s-au aşezat aproape, să se odihnească şi să pândească clipa când vor veni vulturii.

Într-o dimineaţă, cerul parcă s-a întunecat de mulţimea vulturilor ce se roteau asupra Semenicului. Una după alta, păsările se aruncau în apă, stăteau câteva minute, apoi îşi luau zborul spre înălţimile văzduhului.

Ultimul vultur însă s-a scăldat mai pe îndelete, zăbovind apoi pe un bolovan să se zvânte.

Furios că Ionuţ a vrut să o ajute Ana să intre cu picioarele în scăldătoare, vulturul l-a prins în gheare pe voinic, ridicându-l în văzduh. De acolo, vulturul a desfăcut ghearele, lăsându-l pe Ionuţ să cadă.

Vâzând aceasta, Ana l-a rugat pe vânt, să-i aducă iubitul teafăr şi nevătămat pe pământ, în schimb promiţându-i că-i va face loc lângă casa ei pentru vârtejurile sale. Vântul primi bucuros şi îl aduse jos pe voinic, teafăr şi nevătămat.

După ce s-a încredinţat că vulturul nu se mai întoarce, Ionuţ a dus-o pe Ana lângă scăldătoare. Fata şi-a băgat picioarele în apa rece ca gheaţa, dar după ce şi le-a scos, în loc să simtă alinare, a căzut pe iarbă, înţepenită de tot.

Fata nu-şi revenea, iar râsete stranii cutremurară văile şi culmile Muntelui Semenic. Pasămite, era ursitoarea cea rea, baba care-i trimise aici.

Flăcăul a luat fata în braţe şi a pornit pe cărare în jos, oprindu-se de abia când au dat de un izvor cu apă caldă. Fără a sta pe gânduri, a lăsat fata uşor cu picioarele în apă. Treptat, Ionuţ simţi că fata se înviorează, trezită parcă dintr-un somn.

O bucurie de mare îi cuprinse atunci pe amândoi.

Ana şi Ionuţ s-au întors acasă, iar nunta lor a ţinut trei zile şi trei nopţi.

Lacul Baia Vulturilor este situat în Munţii Semenic, între vârfurile Semenic (1446 m) şi Piatra Nedeii (1437 m), într-o depresiune de nivaţie, sub Vârful Piatra Vulturilor, la cca. 1400 m altitudine. Este un lac crio-nival cu o suprafaţă mică, apă cristalină şi foarte rece. Lacul a stat la  baza multor legende, cum este şi cea prezentată mai sus.

Sursa : aici

Munte, munte Semenic…. :

* Am învăţat să iubesc ca să fiu iubit… *

* Am învăţat să iubesc ca să fiu iubit… *

Mărturisire …

Dintotdeauna, * răfuielile * mele cu Eminescu, Nichita, Militaru, Minulescu, Gyr, Paler… au rămas nefinalizate… s-a fost lăsat loc de , mereu mai spus ceva…

Fărâme de suflet a Cuvintelor tresărite deasupra de năframa tăcerii umezită-n lacrimi şi roua florilor de stâncă şi-au făcut cale spre tâmplele-mi cernite nainte de vreme şi mângâierea şoaptelor lor a blândă Lumină a fulgerat cum zâmbetul dimineţii…

* Sunt trist … * spune Paler… sunt trist… Nu de puţine ori am stabilit cu mine de vorbă poposind pe tărâmuri numai de Paler poate ştiute, că : tristeţea tristeţiilor atât de profund intuită, localizată pe harta sufletelor de Paler, cuprinde îmbrăţişarea tuturor tristeţilor noastre nerostite surâse a speranţe cum lacrima cireşelor  a ploi binecuvântate, a multe, multe… Paler, s-a priceput întotdeauna să le dea glas, să le împărtăşească într-u învăţare, pilde, invitaţie la meditaţie, şi, poate acea Iubire mai presus de cuvinte, de-aici simplitatea totuşi atât de bogată-n trăiri a spuselor sale… ca pentru a fi înţelese, deprinse de oricine-şi deschide suflet, inimă şi lasă să pătrundă Răsăritul  unui nou început, cândva…

Vă amintiţi ? * Avem timp pentru toate…. *….

( Sibilla )

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

Am învăţat să iubesc, ca să fiu iubit. – Octavian Paler

Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric. – Octavian Paler

Elegie

„Mai bine sa umplem cu flori

toate craterele vulcanilor,

sa uitam mortii neingropati

si vantul sa cante singur

ce mai e de gasit prin cenusa,

mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,

sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,

mai bine sa fixam sarbatorile

in zile fara memorie,

mai bine sa ducem ucigasilor crini

si sa-i declaram inocenti,

mai bine sa convingem fantomele

sa ne lase in pace,

sa ne ducem departe de ranile lor

si cat mai discret,

sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,

inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.”

– Octavian Paler –

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

În 2 iulie 1936, în localitatea Lisa , judeţul Făgăraş ( Braşov ), se năştea Octavian Paler…

Octavian Paler : scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.

Activitate:
Scriitor si jurnalist roman. A fost licentiat in Filosofie si Drept. A fost redactor, sef de sectie, corespondent special, redactor-sef adjunct la Radio-TV, corespondent Agerpres la Roma, director general al TVR (1965-1970), redactor-sef al ziarului „Romania libera“ in perioada 1971-1983, iar dupa evenimentele din decembrie 1989, director onorific al aceluiasi cotidian. A debutat ca scriitor in 1958, cu volumul de versuri „Umbra cuvintelor“, continuind cu note de calatorie – „Drumuri prin memorie“, critica de arta – „Un muzeu in labirint“, eseuri – „Mitologii subiective“ si proza – „Viata ca o corida“. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, precum si deputat in Marea Adunare Nationala.

Dupa 1989, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si al Aliantei Civice. Cele mai importante carti ale sale sint ”Viata pe un peron”, „Scrisori imaginare”, „Apararea lui Galilei”, „Mitologii subiective”, „Caminante”, „Autoportret intr-o oglinda sparta”, „Un muzeu in labirint”, „Eul detestabil”, „Vremea intrebarilor“, „Rugati-va sa nu va creasca aripi”, „Don Quijote in est”, „Polemici cordiale”.

Definiţia strigătului

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

( Octavian Paler )

Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu. – Octavian Paler

eugenfurdui.freehostia.com/peisaje/peisaje.htm

Poetul

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?

Undeva spre limita disperării, eu am găsit totdeauna speranţa. – Octavian Paler
am învăţat să iubesc,
ca să fiu iubit…
iubesc să iubesc,
Lumină-n infinit…
Sibilla
Sursa informaţiilor : citapedia.ro