De la mulţi ani…

De la mulţi ani…

…eu unul n-am reuşit a mă decide asupra celei mai nimerite dedicaţii.

aşa că, fă bine şi alege tălică, măi dragă…

LA MULŢI ANI!

LEO

Published in: on 31 decembrie 2009 at 00:00  Comments (5)  

Mirko Kodic

Српска музика!

Слушај …
Мајсторе Кодиц певају, певају …

Mirko Kodic:

Muzica balcanică, armonica sârbească… fărâme ale sufletului slav…

Muzika srpska… zvâcnirea, surâsul, lacrima, clipocirea, dorurile, durerea, bucuria sufletului… fereastră spre amintiri, aripă spre mâine, oază , rouă sufletului…

Слушај …
Мајсторе Кодиц певају, певају …

Sibilla

Primiţi Colinda…

Primiţi Colinda…

imagine preluată : http://www.blogulcadourilor.com/

“Ce este o colinda?

Colinda este o urare cantata, cu caracter festiv, de prevedere si asigurare a viitorului, de comunicare si impacare cu sufletele mortilor, de invocare a unor reprezentari totemice. Se leaga de latinescul calendae care, in contact cu slava (koleda), a generat forma romaneasca – colinda. Aceste cantece-urare au loc mai ales in locuri de trecere: la poarta, la fereastra sau in pragul casei. Cand intra in casa, colindatorii incercuiesc masa cu daruri rituale, devenita in acele momente centrul lumii. Tema colindelor este de o mare diversitate. Exista colinde de gazda, profesionale (in special pacuraresti, ciobanesti), de june, de fata, de petit, familiale (doua surori, maica in cautarea fiului), cosmogonice, mito-religioase, satirice, de doliu si multe altele. Au un caracter razboinic si refrene precum „florile dalbe“, „ziurel de ziua“, „zorile dalbe“, „lerui alerui“, „hai lerui ler“. Executia colindei se face omofonic, in grup compact, antifonic sau heterofonic. Manifestarile din timpul colindatului sunt complexe: oamenii se mascheaza, danseaza, canta, toate acestea ne duc cu gandul la vechile serbari ale lumii antice. Trecerea colindatorilor pe ulitele satului constituie un parcurs magic, adevarat brau protector ce cuprinde intreaga comunitate, iar colindele, prin reactualizarea lor anuala, activeaza forta magica a cuvantului.

http://www.codrosu.ro/colinde-autentice-de-craciun-asteptand-craciunul-cu-grigore-lese/

imagine preluată: http://www.121.ro/images

Fie ca Miracolul Crăciunului să vă fie, tuturor, Lumină! Sărbători Binecuvântate!

imagine preluată: http://art-zone.ro/poze/mari/iarna.jpg

Craciunul este o sarbatoare Sfanta, care aduce in sufletele oamenilor lumina si bucurie.
Aceasta sarbatoare este anuntata, prin obiceiul drag copiiilor de a merge cu colinda, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului.

Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Mai demult, cetele de colindători erau formate din copii care, după miezul nopţii de 24 spre 25 decembrie, umblau din casă în casă, aducând urări de sănătate, fericire şi noroc gospodarilor pe care îi colindau.
Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou.

Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casă în casă cântând colinde şi purtând cu ei o stea.

Astfel, vestea Naşterii Mântuitorului este răspândită în fiecare an de colindele care intră în fiecare casă prin intermediul colindătorilor. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe(mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani.

Sursa : http://www.eat-online.net/romana/habits/christmas/romanian_christmas.htm

Colinde – Parintele Cristian Pomohaci – Unde-i neaua pana-n tinda:

Colinde STEFAN HRUSCA – „Deschide nana usile”:

Zorica Savu – Îngeri de Lumină :

Colindele Crăciunului… fărâmă de suflet, zâmbetul copilăriei, amintiri, împreună, familie, prieteni… Miracol !

imaginicraciun.blogspot.com

De sarbatoarea Nasterii Domnului sunt legate o multime de obiceiuri frumoase. La noi, in Romania, copiii merg in Ajun cu colindul, din casa in casa, si primesc, intr-o traistuta pe care o poarta cu ei special in acest scop, mere, nuci, covrigi, portocale si banuti. Cele mai cunoscute colinde sunt: „Cu Mos Ajunul”, „Florile dalbe”, „Steaua”, „Capra” si cate altele! Copiii care merg cu „Steaua” isi confectioneaza o stea mare din lemn, impodobita cu hartie colorata si cu crengute de brad sau vasc, in mijlocul careia se afla de obicei si o iconita ce o infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul. Ea aminteste de steaua care s-a aratat celor trei magi de la Rasarit, care s-au luat dupa ea si au ajuns la Bethleem, tocmai la nasterea Mantuitorului in ieslea cea saraca.

Sibilla şi Leo vă urează tuturor: Crăciun în Lumină, Sărbători Binecuvântate !

Primiţi Colinda …

Sibilla&Leo

Zora şi Zoran

Zora ( buna ) şi Zoran…

Crăciunul… Iubire, linişte cuminte,împreună, acasă, Devenire, magie, Miracol, familie, prieteni, Doamne-Doamne,  icoanele amintirilor, colinde,dăruire… credinţă…

Pui de zâmbet – Zoran, Licăr spre Rai, aripă, surâsul a mâine, miracol, bogăţie, speranţă, pace… dragoste, binecuvântare!

DIVLJI KESTEN – ZORANE:

Ajd ovamo Zorane
da pevamo da se ori
ajd ovamo Zorane
njeno srce tebe voli
tebe voli, ajde mori

Ajd ovamo Zorane
nemoj da te dusa boli
ajd ovamo Zorane
njeno srce tebe voli
tebe voli, ajde mori

Ref. 2x
Zorane, Zorane
Zorane, Zorane
ajd ovamo Zorane
o Zorane, Zorane ajde mori

Ajd ovamo Zorane
da nam sreca brzo dodje
da pevamo Zorane
da sve ovo jednom prodje
sreca dodje, brzo prodje

Ref. 2x

Stefan Hrusca – Afara ninge linistit:

* Copilăria este inima tuturor vârstelor. *   ( Lucian Blaga )

* Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare. *  ( Eugene Ionesco )

imagine preluată: carclujuniv.blogspot.com/

Miracol, magie, taine, zâmbet… îmbie a blândeţe cum iernilor cântec… surâsul creaţiei.. pântec…

Sibilla

Mai Vreau…

Mai Vreau…

Pachelbel’s Canon in D major:

Felii de timp – Cioburi de oglindă de timp întoarse

Scrijelite de răni, degetele sufletului meu îngheţat de suflul iubirii, degete agăţate de scara lumii şi de trepte spre lumină, încearcă să refăurescă o poveste din începuturi şi sfârşituri irepetabile, de unde să poată reveni într-un nou început pentru fiecare nefericire. Ca într-un joc de poker unde se joacă destine, caut cartea destinului meu, să o pun pe masă, ca să înving această viaţă. Şi doiul, care este cea mai mică carte, îmi spune că şi ea este o carte de viaţă. Şi regii şi cavalerii timpurilor trecute spun rănilor sufletului meu agăţat de o creangă ruptă de timp: nu dispera, căci vei rezista. Este jocul cel mare al pierderii din viaţă, când toate focurile lumii îţi pot pârjolii inima într-o carte nenorocoasă. Este jocul tuturor izvoarelor de bucurie, izvoare ce din ceruri de stele şi soare, îşi pot revărsa ape de fericire, dacă dă norocul peste tine, să ai în viaţă, o carte norocoasă.

Aşa ajungi să iei din cuiul de dincolo de zidul privirii, câte o amintire şi să o priveşti cu tristă suflare, sau cu nemărginită duioşie. Dar este ucigător să numeri clipe de viaţă prin imagini întoarse spre tine, în fragmente de oglidă sparte în mii de bucăţi, pe care câteodată nu le mai vrei. Dezamăgit, culegi bucăţi de timp şi te priveşti în ele. Imaginea-ţi poate deveni hidoasă, fie a ta, fie cea din amintire. Deformate de bucata de oglindă de timp, imaginile întoarse fac amintirile să plângă-n lacrimi nefericite. Căi de legături din drumul gândurilor se blochează la interesecţii de amintiri.

O fi ea cea alesă în oglinda întoarsă? O fi el cel ales cu care am împărţit parcă o viaţă? Cărări nefericite rămân părăsite, prin care sângele printre gânduri refuză să pulseze oxigen şi andrenalină, nefericirii din tine, alegând alte drumuri, lăsând în părăsire zona ta de iubire. O arteră se zbate micuţă, albastră, undeva, şi-ţi dă de ştire printr-o senzaţie grea, de supărarea ta. Te poţi pierde pe stradă, în casă, oriunde, ca o nălucă care începe să numere în neştire zilele pierdute.

Vezi câteodată pe stradă năluci visătoare, parcă nu-s în astă lume.Te izbeşti de ele ca de trunchiuri de gheaţă care abia de au viaţă. Tresar, se uită holbat la tine şi apoi pleacă mai departe în năucitoarea lor viaţa. Un rucsac, o sacoşă, o geanta, un tricou, o frumuseţe stranie, o vesta sau chiar o pălărie, sunt purtătorii celor ce nu se vor a se mai ştie. Ei aleargă în altă lume, în lumea nălucilor de gânduri, în universul nefericirii lor şi-al vieţii lor. Câteodată cad pe stradă ca loviţi de trăsnet şi cineva care-i ajută, exclamă:
– Vai, mamă! Ce palidă este sărăcuţa. Nu o fi mâncat destul.
Sau:
– Ce galben este tânărul acesta! Munceşte prea mult.

Scara vârstelor nu are limite, în groaznica viaţă ce este nefericirea. În jurul lor, în stânga, în dreapta, totul decurge normal, în prea reala şi dura viaţă. Aşa am început să joc un joc, de a ne căuta încă-o dată-n viaţă. Eu pe tine, tu pe mine. Să ne regăsim altfel în această viaţă, într-un nou început.

Când te uiţi spre cer, acolo voi fi eu în braţele asfinţitului şi ale răsăritului, unde mă voi dosi. Va veni timpul odată, când mă voi ascunde şi mă vei regăsi în sclipirea umbrelor undelor de lac, în coada solzilor sirenei ce-n noapte trece prin ape tăcute, sau pe lângă bordura şoselei de timp, aşteptând să vii în maşina clipelor de fericire.

Uşor şi într-un echilibru precar, eu stau pe petala de floare de vişin, şi-n cea de cais, ce stă gata să zboare atrasă de o rază de soare ce zâmbeşte fericită, prin frumuseţea florii. Mă poţi vedea în gândurile parfumului de flori de tei, ce zâmbesc spre cerul serilor primăverii întârziate, rămase toate cu privirea agăţate de flăcările ca de lumânări în stele jucăuşe, în luminile lunii ce se îndreaptă încet spre noapte. Sunt în castanele cele mici, ce încep să acopere cu priviri de ochi uimiţi, perechi de îndrăgostiţi.

Voi fi acolo exact în clipa când o mică frântură de gheaţă îşi va picura ultima picătură de apă rece, pe faţa ta uimită, ce priveşte în sus la o rază de soare printre ramurile copacului, în care mugurii încet încep să se nască.

Cu bucurie sau durere mă vei putea căuta cândva, într-o dimineaţă în cornul falnic al bradului ce sprijină cerul albastru sau în minuscule scântei de apă ca un diamant, din plasa păiajenului ce ţese ochiuri de timp, pentru viitoarele sale victime de viaţă. Voi fi pentru tine ochi mic de veveriţă, ce numără stele din minuscula-i cochilie, din scorbura ei de-o microclipă de viaţă.

Voi fi sunetul vântului ce pe câmpie intră-n tunele de urme de meteoriţi ce ard în noapte, sunând ca tuburile unei orgi răguşite. Mă voi ascunde în streşina bătută de vântul zăpezii, acolo unde ţurţurele de sticlă curbată de timpul îngheţului de peste noapte, strigă-n lumina razei de soare jucăuşă care trece prin apa tare şi rece ce luceşte, priveşte-mă, sunt aici, ia-mă.

Îmi voi desfăşura povestea vieţii mele pe firul râului de munte, o voi încrusta în piatra stâncii ce musteşte, verde-n muşchiul ce zâmbeşte soarelui dimineaţa. Voi fi poate la cotitura râului sălbatec, care bulboana o învârte, rupând lumina în două fragmente de soare. Voi fi poate în lipăitul lopeţii pescarului, unde îmi voi ascunde sunetul tăcut al iubirii mele.

Voi agăţa o rază de sus, din noapte de stele, împreună cu cea de lună şi soare, frânghie ca să fac, să poţi urca la mine. Mă voi ascunde în şoaptele buzelor de mărturisire, unde tu îngenuncheată în faţa şirului de cioburi de oglindă de timp întorse spre tine, când iţi vor spune:
– Nu mă uita!

Voi fi în florile iarnă – primăvară, în albul zăpezii ce ghiocel petală albă ascunde, voi fi în raza minusculă ce cristal de gheaţă topită străbate, rază născută din curbura cerului ce hurducăe timpul în spinarea sa, în răsăritul dimineţii. Voi şopti primei violete în pădurea frunzelor de toamnă rămase şi răscolite de petece de zăpadă, zâmbeşte fiinţei dragi mie. Te voi întreba într-un monolog siguratic în umbra tacerii:
– Unde să te caut, izvorul vieţii mele?

Voi răscoli supărările lumii şi-a bătrânului ce toiagul de bătrâneţe şi-l propteşte în tinda casei, unde voi sta pitit să nu mă vezi. Voi fi în gheara râsului ce râcâie pământul reavăn, colcăind de fiinţe-n zbatere. Voi întreba marele timp şi chiar şi căruţul ruginit al copilului rămas singuratic la colţul casei, într-o rână prafuit:
– Mă caută ea oare?

Voi întreba pleoapa zvâcnirii celui ce aleargă-n roşu şi aer încins de vară ce respiră-n năduşeală:
– Mă va găsi?

Voi spune gândurile şi imaginilor trecutului, călătorului gheţarilor veşnici, că sa terminat cu mine, că mă topesc la poli de dor, în ultima glaciaţiune de apă pură. Sau voi fi acolo unde despicate valuri ca scoicile se dau la o parte din calea pintenului vaporului, unde poţi fi tu.

Mă voi ascunde în pumnul roz al copilaşului ce scânceşte, vorbind vorbe numai de el ştiute. Îţi voi zâmbi când se naşte ziua în zori, cu primele săgeţi aburite de soare în dimineţi liniştite. Voi fi în gara timpului, unde calătorul la ceas de somn, ridică pleoapă după pleoapă, să nu piardă clipa viitorului.

Te voi căuta apoi eu, în naşterea şoaptei târzii de la gardul fecioarei, în tinda bisericii spunandu-ţi rugăciunea. Te voi căuta în năframe, în târguri de toamnă. Voi muşca din pomul vieţii, din rotundul galben de toamnă, să văd gustul tău, poate te voi găsi. Voi privi lacrimi de miere de albine, să văd poate dulceaţa ochilor tăi. Voi alerga sub clar de lună, da, prin cornul umbrei ce trece peste căpiţa pictorului din tabloul bunicii. Te voi vedea-n sclipirea fântânii, când raze de lună tulbură ciutura, ce scoate apă.

Te voi regăsi în umezeala fremătândă de suflet al ciutei, ce atentă-n noapte se opreşte, în fulgerul ce nordul străluceşte. În prima picătură de ploaie după o zi de căldură ucigătoare. Te voi găsi în primul sorb al însetatului, ce-n soare truda şi-a dăruit-o, în leagănul zilei în care copilul zâmbeşte soarelui pătrat al pictorului cerului, în dunga pomului grădinii edenului de mine închipuit. Te voi căuta chiar şi-n umbra stelei şi lunii, în spatele paşilor rătăciţi pe o pagină albă de carte plină cu litere negre.

Mă vei gasi, te voi găsi, tot mă voi ascunde ca într-un joc de-a baba oarba, în verdeaţa copacului, în verdele crud şi sferic ghemotoc, ce se deşiră ca aţă de timp pentru ţesut cămaşă, în războiul dus de o suveică şi o mamă. Apoi, într-un târziu de viaţă rămasă, ne vom regăsi amândoi în alb de plete, la o masă depănând coji de clipe-amintiri, în seminţe de soare, ce liniştiţi, cu ochii umezi de amintiri, le vom decojii. Vom spune copiilor să treacă în cartea vieţii lor, roua timpului nostru adunată prin viaţa frumoasă ce-a fost odată.

Text de Viorel Muha

* Vreau să adun în pumnul meu tot ce este frumos, tot ce este iubire şi fericire în această lume, apoi să pun totul în inima şi sufletul fiecăruia, ca să ne iubim. Vreau! *    ( Viorel Muha )

* Speranţă. Nu mai vreau să simt cum fiecare clipă, oră, zi, mor în mine, arzând pe rugul timpului, ce râde şi apoi, bucăţică cu bucăţică, mă aruncă în groapa trecutului. Vreau să mai fiu odată întors pe roata timpului, pentru a-mi găsi adevăratul destin. *    ( Viorel Muha )

* Iubirea nu se negociază, nu se cumpără, nu se vinde, nu se inventează, ci pur şi simplu ea apare şi există. Nu toţi înţeleg asta. *   ( Viorel Muha )

* Nu cântări iubirea. Simte, trăieşte şi vezi-i profunzimea. *   ( Viorel Muha )

* Iubirea! Lacrimile sufletului dăruite cu fericire maximă. *    ( Viorel Muha )

http://poze.netflash.ro/

Mai vreau…

vitralii pun
pe tine
cuptor încins
suspine
genunchi
ce bat podeaua
mi-e dor
mâna pune
capete de puncte
atinge
în univers
a ta
tresărire în extaz
trăire
aşteptă…

mai vreau

(  Viorel Muha )

Sibilla

citate – http://www.citapedia.ro

imagini preluate – http://poze.netflash.ro/

Portret…

Djordje Balasevic – Portret zivota mog…

Mesec prosipa bokal fosfora
Vitraz mraza na oknu prozora
Jedne noci ko ova znace Bog
Doslikacu portret zivota svog

Silueta se davno nazire
Neko uzdahne, neko zazire
Isto vide, a razno tumace
Djavo prste u farbu umace

Prave si boje dodala
Na taj portret zivota mog
Talase plave, nijansu lave
Vrtloge zelenog…

I lila tamnu ceznjivu,
I boju breskve neznu
I sramezljivu
Svetlo sivu nepogresivu

Roze nadjoh medj’ starim pismima
Modru vrpcu nad teskim mislima
Ukrah ridju iz pera drozdova
Laki purpur iz prvih grozdova…

Uzeh oker sa svece svecarske
Drap sa svilene masne becarske
Mrku s tambure tuznih tonova
A cinober sa nosa klovnova

Prave si boje dodala
Na taj portret zivota mog
Talase plave, nijansu lave
Vrtloge zelenog…

A crnu nisi stedela
Ali bez nje bi bela,
Jos izbledela
Bez crne bela ne bi vredela

Srce je moje napuklo
K’o kora starog bagrema
Al’ u tvom oku
Kao lane zadrema.

I jedva kao sapat ti
Nicu po uglovima
Zlatne paprati
Pramen sna u sliku navrati

Vetar dokono senke spopada
Huk u ambis tisine propada
Jedne noci k’o ova, znace Bog
Doslikacu portret zivota svog…

un Dar, de la… Zoran  😉

Declaraţie de dragoste …

Nu-i aşa că, dacă-aş fi cuvânt, mi-ai sorbi vocalele ? De-ai fii doină doinind, nu te-ai opune, tu zâmbet, când ţi-aş strivi-n mângâiere consoanele … Nu-i aşa că, de-aş dezghioca fiecare poem de banalele semne de punctuaţie, mi-ai fecunda fărâmă de adiere-a metaforei şi-apoi ne-am abandona-n zborul elegiilor blând, pierzându-ne-mpreună departe de-orice ochi iscoditor, ne-am contopi-n taine, albastru şi-n creaţie ? Nu-i aşa că , iubesc să iubesc şi tu iubeşti cum te iubesc şi-ntr-o zi, cândva, Dumnezeu se va-ncumeta să ne picteze-n Lumină aripile tresărindu-ne rouă, ne va picura ploaie şi şoaptă şi gând, lăsându-ne-n dar, zvâcnetul florii de stâncă … tamo, daleko, iubirea ne-aşteaptă, ne cere, ne vrea rugă, ne plouă … ştii, numai nouă …

Sibilla



Tu şi eu şi… Nichita…

imagine preluată : http://poze.netflash.ro/

Tu şi eu şi… Nichita…

Motto:

sunt taina ce te are

zâmbet

pe Cerul sufletului tău

mă curg

cum cântec…   ( Sibilla )

*******

Apoi…

Tu, şi eu,  şi…

Nichita..

undeva, într-un colţ

otrăvita

durere… cum gândul se zboară…

fulgi de nea,

o vioară,

petale din iarnă amară

se aştern..  pe o coală

de ceară..

clinchet, zâmbet, verde ispita,

deasupra a toate, doar noi,

tu şi eu şi Nichita…

departe de lume,

apoi…

Sibilla

Zdravko Colic – Stanica Podlugovi:

Zima je bila sa puno snijega
cek’o sam za Travnik vezu
stresla je snijeg s plave kose
cekajuci voz za Brezu

Zima je bila s puno snijega
vozovi mnogo novih lica nose
ali nje nema da kao onda
strese snijeg sa svoje kose

I ja ne mogu sve i da hocu
zaboraviti plavu kapu
a vozovi idu, danju, nocu
kroz Podlugove, kroz Podlugove..

imagine preluată : http://poze.netflash.ro/

De vorbă cu… Nichita despre…

* În exercitarea poeziei e ceva care se poate învăţa şi ceva ce nu se poate învăţa. Aripa o ai sau nu o ai. Poţi să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălţime, de alizeu sau de crivăţ. Rare păsările zburând pe ploaie şi încă şi mai rare cele care zboară noaptea. *   ( Nichita Stănescu )

* Ştii, tu, drag prieten, Nichita… aripa o am… arar mi-e desprinsă de-al trupului ram… şi ni-e zborul Lumină-mpreună… bag seama sărutul furtună cu… flori… sânzâiene şi maci şi al stâncilor dragi nrouratele doine… Noaptea, lin ne-avântăm cum izvoare, clipocim tresăriri făr de noime… Nichita, prietene drag… şoim şi vultur pe-al ploilor prag, ne păşim nopţii licăr,  legământul aripelor  câmtă…mii de sfere şirag… *   ( Sibilla )

* Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă. *   ( Nichita Stănescu )

* Se curg şi lacrimile nevăzute… ce dacă rămân neştiute… se frâng din doruri cioburi rouă, să plângă aripele zâmbet răsărit, doar nouă… *   ( Sibilla )

* Unde eşti? Mi te-arăţi şi nu mi te arăţi; te aud şi nu te aud; te simt şi nu te simt. Şi totuşi te cunosc, te stăpânesc. *   ( Nichita Stănescu  )

* E-n toate câte sunt şi… nu… e şi nu e.. Nichita, numai tu… ades zâmbeai cu noi…. ne furişam pe-a gleznelor poesii să ne-alintăm .. tu, primitor, nu ne-ai gonit… aşa-i că suflete pereche sunt şi or tot fi cât a Miracol ne-adăpăm cum simfonii… ? A fi sau a nu fi… a sufletelor sferă, elegii… Nichita ispitindu-ne-n poesii şi… ploi în doi… *  ( Sibilla )

Sibilla

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

muzika srpska – youtube j tekstovi pesama

http://poze.netflash.ro/ – imagini