Scrisori mototolite…

ţie… ţi-a trecut iubirea… :

Întrebări către o stea…

Stea care subt carul cel mare abia licăreşti
nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti?

Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?

De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?

Lucian Blaga

sursa: aici

Scrisori mototolite…

îmi amintesc poveştile de vânt furate şi-ţi scriu cu-aceiaşi bulgări de senin sau, poate… doar ca să mă surprind … departe…

Şi ce-aş putea să mai tăgăduiesc, acum, ce-ar mai rămâne necuprins şi bun, când munţi de neputinţe se adun… să spun  aievea, să nu spun…

Dac-aş putea, i-aş rupe timpului un colţ, m-aş furişa cu  el sub braţ precum un hoţ şi l-aş piti sub bolta de tăceri, floare de colţ…

Of, nu mai vreau nimic din ce mă-ndoaie, am frânt cuvintele în rouă… să se-nmoaie… mototolesc scrisorile în cufărul care demult se-nconvoaie…

Nu am ce să-ţi mai cer, nici zâmbetu-ţi nu-l mai aştept ca altădat…  vreau doar o inimă-n munte, să-mi pun cufărul beat… şi-apoi să uit că ” te-ai schimbat ”…

Suntem doar doi străini,/ care nu-şi mai vorbesc,/ printe-atâţia spini…/ cum să-ţi spun: TE IUBESC…/ ţie… ţi-a trecut iubirea,/ mie, mi-a trecut uimirea,/ ţie ţi-a rămas lumina, mie lacrima şi vina….

( Scrisori mototolite-n cufărul inimii muntelui… – Sibilla )

Hari Mata Hari – Nek’ nebo nam sudi… :

Ti dodjes, i odes
kao prvi san
kroz mene prodjes, i odes
ja ti oprastam

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca

Ref. 2x
Nek nebo nam sudi
ako smo ludi
ako je grijeh sto volim te

Nek nebo nam sudi
i da sve gubim
ne mogu bez tebe

Za koga su jutros
prije zore, ruze procvale
od koga mi usne, vrele usne
prose poljubce

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca …

sursa : aici

” Fiecare îşi face Dumnezeu din ce poate. Din talaş, din catifea sau din tăcere. Eu mi-l fac din idea că în orice eşec mai e ceva de făcut: să-l povesteşti; şi că în orice înfrângere se mai poate obţine o victorie: s-o priveşti în faţă. ” – Octavian Paler

” Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu.  ”- Octavian Paler

” Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit…  ”- Paler

licăre…

 

licăre…

mi-e primăvara rană şi mă doare… îmi sângerează şoapte şi mă frânge poesia din culoare…

… mă doare primăvara… taina-i oare, ori numai zvâcnetul din muguri,  templul ploilor de soare ?!…

îmi dor necurse lacrimi şi cuvinte nerostite… pe tâmpla de magnolii îmi aşez tristeţi şi… mă zâmbesc cuminte…

adorm. visez revolta ce se-nalţă-n mine… am dreptul să iubesc, tresar… să cred în tine… vezi, mai există licăre… de luare-aminte…

licăre – Sibilla

* Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi? *

Octavian Paler – Scrisori imaginare

*******

* … şi de mă-nalţ în mine cântec de magnolie aripă,

e pentru că-ţi respir surâsul de migdal cu frică…

dar dacă m-aş zminti-n povestea lumei, o furnică,

ştiu că-mi eşti rouă şi  acel * ceva * ce mă ridică… *

licăre… – Sibilla

Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici. – Paler

Să mă tem oare de dragoste mai mult decât de moarte?… – Octavian Paler

şi-am zâmbit… am zâmbit acum, când am descoperit că şi eu,  eu sunt… :

Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere. ( Paler )

…….

de departe…

Mozart ‘s Greatest Violin Piece…

ştii…  dacă gândurile-n pumni le frâng,

de paşii de odinioară nu-i mai plâng,

se cheamă că mai dor viori şi încă…

nu-i nimeni să aline zvâcnetul din stâncă…

Vezi tu… îţi scriu din nou… N-am încetat s-o fac şi nici n-o fi vreodată. Mai dor viori şi încă zâmbetu-ţi mi-e daltă…

Sibilla

Sunce i Zora…

Am promis să-ţi mai scriu…

Nocne Lutalice – Sunce i Zora:

… ca să mai sfărâmăm un lacăt, cu un cântec…

* Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista… * ( Paler )

 

 

călcând uşor pe rugi…

Tutti Frutti Band – Stvari lagane… :

* Noi suntem doar îngeri cu o singură aripă, nu putem zbura decât îmbrăţişaţi. * – Luciano DeCrescenzo

călcând uşor pe rugi…

îmbrăţişează-mi lacrimi în uitare

şi .. te du…

iar de te strig napoi, chiar de te doare

să spui * nu *…

sărută-mi amintirile a rouă crudă

apoi fugi…

ştiu c-ai să vii-napoi şi făr de ciudă

rămâne-v-ai… atunci…

Sibilla

 

Rămas bun, cejka Nata …

Sora bunicii mele, s-a stins… Azi, trupu-i firav i-a fost acoperit de pământ dar sufletu-i s-a grăbit la sora ei, la muma, la majka Darinka…

Se bucura când năvăleam vara în curte la muma. Cobora dealul din Glăviţa şi de-o-ntreba vreun sătean unde merge, zâmbea * mă duc la  Sora,  or vinit fecilii, nipoacilii dă la Răşiţa *. Ne aducea brânză şi ne poftea să trecem şi pe la ea.  Duminica, ieşea de la Biserică şi-n drumul spre casa ei din deal, de pe Glăviţa, nu exista să nu se oprească la muma la poartă. Intra şi şădea cu noi * la zbor * ( de vorbă ).

S-a dus şi cejka Nata, sora bunicii, s-a mutat pe steaua ei…

после смрти…

Mereu de-aci nainte, când voi culege sânzâiene şi rozmarin şi floare de tei şi mură şi zmeură, împreună cu surorile mele, ne-om aminti copilăria noastră frumoasă bogată-n amintiri şi peripeţii, de verile la Lescoviţa, de muma Darinka şi cejka Nata şi deda Marko şi ujka Duşa şi…

sursa : aici

Бог да јој у миру!

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? – Sf Pavel

Nici măcar Moartea…

* Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul mi-o va da în ziua aceea. *

căci :

Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem, Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii. – Sf Apostol Pavel

Metanie

Doamne, fă din suferinţă,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrima velintă
Ca intr-un pat adânc şi cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din infrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.

Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer;

Şi din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept.

Radu Gyr

Mă vedea că rup fire de ruzmarin de la ea din  grăgină şi nu  mă sfădea, zâmbea şi-mi spunea cum să-l sădesc la muma-n grăgină, că-i bun, că-i din Grăgina Maişii Doamnului…

Rugă pentru părinţi – repetabila povară… :

Dumnezeu s-o hodinească-n pace pe cejka Nata !

Aşeaz-o, Doamne, în loc cu Lumină !

potop. de frunze…

potop. de frunze…

Ceca – ne idi … :

ne idi od mene…

* Dorul, această stare de beţie a depărtărilor. * – Emilia Hîrbea

Dorul… surâsul ce surâde lacrimi, adieri ce dor cum roua petalele inimii, a speranţă… – Sibilla

potop. de frunze…

cuprins-am dorul dinspre tine pe o frunză, mie,

să-mi ţie sufletului cald, pe-a toamnelor poesie…

de dat-am vântului să-ţi clipocească simfonie,

e fiindcă frunzele-mi sunt mii, iubirea-ţi vie,  vie…

Sibilla

Tu, suflete copac…  frunzişu-ţi dulce-amar doar eu mă-ncumet să-l împac şi tu…  te-abandonezi baladei de culori cu iz de rugă vie şoptindu-mă pe-a toamnei pleoapă, poesie… ţie, numai ţie… – Sibilla