Sssssst…

Halid Beslic i Legende – Tamburasi

Uneori, lacrimile iau forma cântecului…

şi…  se cântă neplânsuri

risipindu-se-abisuri,

surâzându-se-a zbor…

Sibilla

Stropi de mărgăritar : ” nisam te zaboravio… ”

Stropi de mărgăritar :  ” nisam te zaboravio… ”

Bojan Tomovic – Nisam Te Zaboravio…

Dumnezeu de plumb

îmi dor călcâiele vocalelor, când, vreau nu vreau, nu pot fi eu…
mi-e dor, cumplit de dor, de iarbă, zmeur…  de trecutul meu,
au amuţit tristeţi şi rănile-mi perfide-s , nu-mi permit să plâng,
nespuse lacrimi mă-ncolţesc, le-aş lua la palme, dar, nu pot ca să le frâng…
şi-atunci, le-am strâns pe toate într-o cârpă de lumină, ca apoi
să le azvârl pădurilor, strigându-le cu ură : ” nu mai veniţi-napoi! ”
şi totuşi, unde aş putea să fug, să mă pitesc, de ele să m-ascund
când Dumnezeul meu, nu doar îmi pare, ci, aivea-i, este azi, de… plumb…

Sibilla

” Să nu vă fie ruşine de oamenii care  plâng pentru că inima spune mai multe decât gândul. ” – Fănuş Neagu

” Acele lacrimi transformate-n rouă-pietre ori pietre-rouă sunt stropii de mărgăritar ce niciodată nu se plouă…  ”- Sibilla

Scrisori mototolite…

ţie… ţi-a trecut iubirea… :

Întrebări către o stea…

Stea care subt carul cel mare abia licăreşti
nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti?

Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?

De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?

Lucian Blaga

sursa: aici

Scrisori mototolite…

îmi amintesc poveştile de vânt furate şi-ţi scriu cu-aceiaşi bulgări de senin sau, poate… doar ca să mă surprind … departe…

Şi ce-aş putea să mai tăgăduiesc, acum, ce-ar mai rămâne necuprins şi bun, când munţi de neputinţe se adun… să spun  aievea, să nu spun…

Dac-aş putea, i-aş rupe timpului un colţ, m-aş furişa cu  el sub braţ precum un hoţ şi l-aş piti sub bolta de tăceri, floare de colţ…

Of, nu mai vreau nimic din ce mă-ndoaie, am frânt cuvintele în rouă… să se-nmoaie… mototolesc scrisorile în cufărul care demult se-nconvoaie…

Nu am ce să-ţi mai cer, nici zâmbetu-ţi nu-l mai aştept ca altădat…  vreau doar o inimă-n munte, să-mi pun cufărul beat… şi-apoi să uit că ” te-ai schimbat ”…

Suntem doar doi străini,/ care nu-şi mai vorbesc,/ printe-atâţia spini…/ cum să-ţi spun: TE IUBESC…/ ţie… ţi-a trecut iubirea,/ mie, mi-a trecut uimirea,/ ţie ţi-a rămas lumina, mie lacrima şi vina….

( Scrisori mototolite-n cufărul inimii muntelui… – Sibilla )

Hari Mata Hari – Nek’ nebo nam sudi… :

Ti dodjes, i odes
kao prvi san
kroz mene prodjes, i odes
ja ti oprastam

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca

Ref. 2x
Nek nebo nam sudi
ako smo ludi
ako je grijeh sto volim te

Nek nebo nam sudi
i da sve gubim
ne mogu bez tebe

Za koga su jutros
prije zore, ruze procvale
od koga mi usne, vrele usne
prose poljubce

Zatvaram oci, kad me ljubis
jer sve dobro znam
bol je u dusi, putuje s’ nama
kao nesreca …

sursa : aici

” Fiecare îşi face Dumnezeu din ce poate. Din talaş, din catifea sau din tăcere. Eu mi-l fac din idea că în orice eşec mai e ceva de făcut: să-l povesteşti; şi că în orice înfrângere se mai poate obţine o victorie: s-o priveşti în faţă. ” – Octavian Paler

” Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu.  ”- Octavian Paler

” Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit…  ”- Paler

licăre…

 

licăre…

mi-e primăvara rană şi mă doare… îmi sângerează şoapte şi mă frânge poesia din culoare…

… mă doare primăvara… taina-i oare, ori numai zvâcnetul din muguri,  templul ploilor de soare ?!…

îmi dor necurse lacrimi şi cuvinte nerostite… pe tâmpla de magnolii îmi aşez tristeţi şi… mă zâmbesc cuminte…

adorm. visez revolta ce se-nalţă-n mine… am dreptul să iubesc, tresar… să cred în tine… vezi, mai există licăre… de luare-aminte…

licăre – Sibilla

* Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi? *

Octavian Paler – Scrisori imaginare

*******

* … şi de mă-nalţ în mine cântec de magnolie aripă,

e pentru că-ţi respir surâsul de migdal cu frică…

dar dacă m-aş zminti-n povestea lumei, o furnică,

ştiu că-mi eşti rouă şi  acel * ceva * ce mă ridică… *

licăre… – Sibilla

Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici. – Paler

Să mă tem oare de dragoste mai mult decât de moarte?… – Octavian Paler

şi-am zâmbit… am zâmbit acum, când am descoperit că şi eu,  eu sunt… :

Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere. ( Paler )

…….

tăceri…

Parsifal Fantasia Richard Wagner

tăceri…

din ridurile nopţii,
desprinsu-s-au tăcute
vocalele durerii
şi temerile-mi slute…
dacă-mi doream ca-n doruri,
să mai păstrezi fărâme,
am înţeles, cu timpul,
că-s pietrele păgâne…
de-ai lepădat veşmîntul
uitării, deoparte,
poate că dimineaţa
se-ndur-a nu desparte…
de nicăieri venit-ai
spre pretutindeni pleci
a mine profeţit-ai
dar lacrimi, multe, reci…
când hodineşti pe drumu-ţi
şi-am să tresar, a tine..
voi zăvorî surâsu-ţi,
adânc înfipt în mine…

sibilla

N-am mai trimis scrisori, demult, tare demult… mi-e primăvara tristă , nu că m-aş fi temut…

le ştiu că-s necitite, în vânt le mai cuvîntă, arareori, în noapte, peniţa-mi, vezi, n-ascultă…

Pe cele ce cum roua le aşterneam pe coală, tu le râdeai şi poate, priveai odaia goală…

şi iar am scris şi …  ştii, nici că–mi păsa,  dacă vei râde hâd, nici că aş regreta… şi-am ostenit…

mi-am smuls tăcerile din zări şi uşa tâmplelor am zăvorât… n-am cui mai scrie… mi-e roua cuvintelor, păreri, o rană şi sufocă, dar… mă plouă, plouă cu mirări… am devenit cum iarba, călcată de tăceri…

…….

* Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere. * ( Constantin Noica )

de departe…

Mozart ‘s Greatest Violin Piece…

ştii…  dacă gândurile-n pumni le frâng,

de paşii de odinioară nu-i mai plâng,

se cheamă că mai dor viori şi încă…

nu-i nimeni să aline zvâcnetul din stâncă…

Vezi tu… îţi scriu din nou… N-am încetat s-o fac şi nici n-o fi vreodată. Mai dor viori şi încă zâmbetu-ţi mi-e daltă…

Sibilla

Singurătăţi…

Marco si Andrey-Lup Singuratic…

 

Într-o moleculă de tăcere se poate cuibări un munte de singurătate.

Inima are taine pe care nici o raţiune nu le pătrunde . – Guy de Maupassant

Singurătate, cât eşti de suprapopulată! – Jerzy Lec

Poetul are nevoie de singurătate şi de iubire… – Liviu Rebreanu

sursa: Gelu Peculiar

Lup singuratic…

 

 

rămas-au multe taine de noi, nedesluşite..

şi întâmplări furate, poemelor trăite,

îmi promiseseşi multe, iubito şi… te-ai dus

nici n-am băgat de seamă cât timp de-atunci s-a curs..

la ce-mi surâde Luna, când noaptea-mi e mai noapte,

orbit de lacrimi sunt şi stelele-ţi deşarte…

 

…….

se plâns-au ploi, ninsori, prea multe anotimpuri,

tu, n-ai mai revenit, îmi bântui toate gânduri,

nu pot sau nici nu vreau să te alung din ele,

te-am regăsit în cântec şi paşi-ţi sunt refrene…

la ce te-ai mai întoarce, odată ce-ai plecat,

rămâi mai bine muza-mi, izvorul nesecat…

 

…….

iertate-ţi sunt tăceri, cuvinte nerostite..

păstra-v-oi numai licăr din zâmbetu-ţi cuminte,

ştii, îţi spuneam că lupii, mor singuri cu-a lor dor,

tu n-ai crezut şi iată, sunt ciute care dor…

să nu trădăm legenda, Sfinxul oricum veghează

tu-mi eşti o rană vie şi piatra-mi mereu trează…

să nu trădăm legenda, Sfinxul oricum veghează,

pe drumu-mi către moarte, rămâi unica rază…

( Sibilla )

sursa : Gelu Peculiar

Orice singurătate are momentele ei de orgoliu. – Octavian Paler

În singurătate e nevoie de o dragoste sporită pentru a supravieţui. – Octavian Paler

Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei. – Octavian Paler

 

autor: Sibilla

fotografie: Gelu Peculiar