Rădăcini. Pentru suflet…

Romulus Vulcănescu

(n. 23 februarie 1912, București – d. 10 septembrie 1999) a fost un etnolog și scriitor român, membru de onoare (1993) al Academiei Române.

A investigat arhetipurile romanesti si religiile lumii, dar si radacinile si etnologia altor popoare.

Sub îndrumarea lui D. Gusti, îşi ia doctoratul în etnologie-sociologie a culturii în 1944 (validat în 1947), cu teza Troiţa, o problemă de mitologie română, din care va publica prima parte, Coloana cerului, în 1972.

Va fi cercetător (din 1958) şi şef de sector la Institutul de Arheologie din Bucureşti, cercetător şi şef de sector la Institutul de Istoria Artei (din 1960), cercetător şi şef al Secţiei etnografice (din 1967) la Institutul de Etnografie şi Folclor, ale Academiei Române. Face parte din Istituto Internazionale di Sociologia (Roma, 1965), Union Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques (1967), The Folklore Society (Londra, 1972), Association Internationale d’Etudes des Civilisations Mediterraneennes (1973) etc., e ales în 1993 membru de onoare al Academiei Române.

A fost între redactori la „Trimestrial de mitologie şi estetică” (1931), „Gongul” (1941), „Symposion” (1943-1944), „Cercetări folklorice” (1947), „Etimologica”. Publică, de asemenea, în „Dacia”, „Porunca vremii”, „Buna-Vestire”, „Suflet nou”, „îndreptar”, „Presa Olteniei”, „Ramuri”, „Studii şi cercetări de istoria artei”, „Revista de etnografie şi folclor”, „Revue historique du Sud-Est Europeen” etc., uneori semnând cu iniţiale sau Vulca, Vulcan, V. Petre şi Petre V. În 1981 a fost distins cu premiul „Simion Bărnuţiu” al Academiei Române.

Vulcănescu a elaborat lucrări de antropologie culturală şi socială, sociologia şi filosofia culturii, mitologie, etnografie. O secţiune însemnată a operei sale o constituie studiile de mitologie, autorul numărându-se printre cercetătorii care au făcut pasul important de la mitografie (acea „fază [...] lungă de tatonări şi explorări mitologice”, ilustrată, între alţii, de Tudor Pamfile) la mitologie. El opinează că „în fond mitologia este sarea oricărei culturi, expresia creaţiei majore a tuturor experienţelor transculturale. Nu poţi cunoaşte capacitatea de creaţie spirituală a unei comunităţi etnice sau naţionale fără să-i cunoşti concepţia mitică, istoria particulară a viziunii sale seculare despre destinul omului în cosmos, valenţele condiţiei creatoare în ecosistemul din care face parte, aspiraţiile etice în contextul spiritual al umanităţii”.

Principala sa scriere în acest domeniu este Mitologie română (1985), rezultat al unor cercetări desfăşurate aproape cinci decenii. Lucrare căreia i-a consacrat anii „cei mai grei, dar cei mai fecunzi din viaţa” sa, Mitologie română a fost elaborată iniţial în trei variante, „deosebite structural şi ideativ”, fiecare deschizând alte perspective şi solicitând alte soluţii. În varianta finală, mitologia românească nu este văzută ca una creştină, arhaică (daco-romană), nici ca o mitologie necreştină (tracică sau latină), ci ca „sinteză integratoare a celor două straturi mitologice – dac şi roman – cu zestrea lor şi influenţele mitice alogene, ponderea căzând însă pe structura, viziunea şi tematica remodelate în perioada medievală”.

Cartea urmăreşte să demonstreze capacitatea „de creaţie a românilor în mitologie, una din faţetele cele mai expresive ale spiritualităţii româneşti”, mitologia fiind – susţine Vulcănescu – „prin însăşi dăinuirea ei în timp şi spaţiu un certificat autentic de autohtonitate, continuitate şi originalitate emanat din mediul şi viaţa întregului popor român şi a ramurilor lui istorice, un atestat istoric de creativitate culturală şi originalitate creatoare”. Două sunt însă carenţele: îndepărtarea, uneori chiar trădarea surselor primare (credinţele populare, aşa cum se prezintă ele în lucrări de mare probitate) şi limbajul greoi, adesea obscur.

Fenomenul horal (1944) examinează „realitatea culturală horală”, înţeleasă ca element de permanenţă al culturii române, iar Coloana cerului reconstituie „forma originară şi conţinutul mitologic al unuia dintre cele mai vechi şi mai semnificative monumente ale culturii arhaice româneşti”, care la origine a avut bradul ca arbore cosmic şi este un „produs agropastoral” uranic, ultima lui fază fiind o plăsmuire cultă majoră: Coloana infinită a lui Constantin Brâncuşi. În Măştile populare (1970) Vulcănescu extrage implicaţiile mitologice ale acestor forme de folclor ludic şi propune o nouă clasificare a lor.

” Ştiinţele toate, nu vor dispărea decât prin cataclism. Dacă dispare, trebuie să pui altceva în loc. Ori cultura nu dispare, ea evoluează mereu. De exemplu cultura populară, pe ea s-a grefat şi altoit cultura cultă. Există o veşnică continuitate. ”

” Când subliniem cu atâta apăsare că românii au fost totdeauna creştini, creştinismul venind peste ei ca o întâmplare şi nu ca purtătorul unui mesaj, al unei crize de tip nou, recunoaştem că după ce ne-am creştinat am păstrat moduri ale lumii păgâne’’.
Toate tradiţiile popoarelor merg până la păgânism. Ei bine, asta rămâne, nu poţi să-l elimini cu legea. Ele se alterează cu timpul şi dispar. Dar la noi, nu prea dispar. Asta înseamnă că noi avem o putere spirituală care s-a grefat pe păgânismul românesc şi îl mai ţine în mână cât poate.  ”

“Rezistenta poporului roman se datoreaza tenacitatii sale spirituale”

”Suntem viaţă în devenire,suntem realitate şi mit, suntem pulbere mitologică din străfundul istoriei,peste timp.Suntem deopotrivă lemn şi cenuşă ,aspiraţie şi zădărnicie sublimă. ”

sursele informatiilor : aici şi aici

за све моје пријатеље !!!

за све моје пријатеље !!!

BORKO RADIVOJEVIĆ-SPLET KOLA-NOVO :

Opaaaaaa…. sssa, sa, sa…… opaaaaaaa….

Mai bine mai târziu decât să rămân datoare…

“NIGEIA”,SFANTUL ILIE” sau ” SFET ILIA” (din pop.Lesco.-”SFICILIILE”)      ​                              ​                              ​                           Sarbatoarea Satului LESCOVITA                     ​        …   

                           ​                              ​                  

O Sarbatoare Sfanta (Crestina),nu consta in propaganda anumitor “culte” religioase sau politice.    ci in Credinta unui popor intr-un Dumnezeu Unic,in Dragostea fata de semeni si-n Inaltare.              Micul Popor al Lescovitei(neansemnat pentru unii,dar inaintea Lui Dumnezeu Binevazut si Binecuvantat) isi sarbatoreste Satul in fiecare doi august al anului alegand dintre Sfinti ca drept      Ingrjuitor i Oranduitor al Gradinii,pe Sfantul Profet al Lui Dumnezeu,ILIE TISBITUL.                     ​     Un bun prieten ,asiduu cititor al Bibliei dar cu o alta “vedere”(impusa desigur)asupra textelor biblice,ma “certa” spunandu-mi ca este “total gresit” sa sarbatoresti un Sfant si sa crezi in el.          I-am spus ca Sfintii nu sunt ai mei si nici ai Lescovitei ,ci ai Lui Dumnezeu! Oridecateori sarbatoresti un Sfant,sarbatoresti DIVINITATEA si cand sarbatoresti DIVINITATEA,sarbatoresti Toata Imparatia Lui Dumnezeu.Omul Sfinteste Locul,dar numai prin Sfintenia Sfintilor. Si Dumnezeu se bucura.  Sfintii nu au nevoie de “cultul  personalitatii”,precum nici Dumnezeu nu are nevoie de lingusitori,de predicatori de trei lulele,de rugaciuni pompoase,de “slujbe” fariseice… Nu e nevoie sa-L ridici in Slavi pe Dumnezeu deandata ce El este SLAVA cu Sfintii Lui dimpreuna.                         Dumnezeu vrea sa-Lsarbatoresti;sa-I sarbatoresti Divinitatea.Omul imbracat in haine de   Sarbatoare Sfanta,este mai Bun,mai Credincios,mai Ospitalier,mai Fericit.                                      

Si lescovitenii mei sarbatoresc Divinitatea.                                                                                         Si cine a venit in Lescovita ca oaspete,a fost ospatat cu ambrozia si nectarul Lui Dumnezeu.           Si Lescovita si-a ales un Sfant pe masura.                                                                                         Sigur,nu se masoara Lescovita  de pe Pamant cu Lescovita Lui Dumnezeu,dar ii calca pe urme.       Cum sa nu-i calce pe urme cand si-a ales drept Sfant de Drapel pe Ilie Tisbitul!…                             Ilie nu a cunoscut moartea dintai si cu siguranta nu va cunoaste nici ultima moarte.                         Ilie a fost inaltat la Ceruri  pentru ca a fost Sfantul Lui Dumnezeu.                                                    Cum de si-a ales Poporul Lescovitei un asemenea Sfant?  

…Un altul vine si-mi spune ca toata Cinstea si toata Lauda i se cuvine Lui Dumnezeu si ca este gresit  ba chiar pacat sa-mi laud satul.                                                                                                                   …                                                   ​                              ​                              ​                              Pai “domnilor religio idiotofili”,de ce nu intelegeti Cuvantul Lui Dumnezeu ASA CUM ESTE SCRIS?     Oare nu Dumnezeu a dat Lescovita ,lescovitenilor?…           ​                              ​                              ​ Laudandu-te cu ce ti-a dat Dumnezeu,cu Lucrarea Mainilor Lui,IL Lauzi pe EL!…                        ​       De cate ori n-ati auzit Cuvantul Sfant spunandu-va: “Cinsteste pe mama ta si pe tatal tau…”         Si eu va spun,parafrazandu-L cumva pe Isus:”Mama mea,tatal meu si fratii mei sunt lescovitenii si-i cinstesc cu mare Bucurie si cu mare Dragoste oriunde m-as afla pe Pamant,cinstindu-L si laudandu-L astfel pe Tatal nostru care este in Ceruri!…  Si Dumnezeu are nevoie de Sarbatorile Lescovitei,de “Nigeia” Lescovitei,de Pastile,Rusaliile,Craciunul si ANUL NOU al Lescovitei!…             Se canta,se danseaza,se bea,se leaga prietenii… Se iubesc Oamenii si e Pace pe pamantul Lescovitei si BunaInvoire!…               ​                              ​                              ​                              ​        Nu suntem farisei!… Nu ne batem cu pumnul in piept in Fata Maririi,ci noi cinstim cum se cuvine ,sfintim si sarbatorim Locul pe care ni L-a dat Dumnezeu. Gresit si pacat ar fi sa cinstesti si sa lauzi ceea ce nu ti-a dat Dumnezeu!                     ​                              ​                              ​                             Ura,desconsiderarea semenului tau(dispretul),contradictiile intre asa zisele “culte” religioase,ingamfarea,lacomia si preacurvia neoamenilor politici,organizatii secrete,planuri de dominare a Lumii intocmite in Adanc.numirea unui Loctiitor al Lui Dumnezeu pe Pamant,inchinarea la idoli si sarbatorirea acestora ESTE PACAT!                        ​                              ​                              ​   “Nigeia ” Lescovitei NU este un pacat.                        ​                              ​                              ​               Da,noi il sarbatorim pe Nana Ilie Tisbitul,ca si cum s-ar fi nascut la noi;ca si cum s-ar fi inaltat la Ceruri dintre noi.       

STEVA PANTELICI  

         Ruga satului la sârbii din Lescoviţa din Caraş Severin

        Chiar dacă este criză şi toată lumea strânge cureaua, atunci când este vorba de tradiţie şi obicei, etnicilor sârbi din satele din Caraş Severin, se pare că nici nu le pasă.

Ba mai mult, timp de trei zile, toată suflarea satului- dar şi sute de invitaţi, petrec de mama focului.

Sărbătoarea Sfântului Ilie la credincioşii sârbi din satele Banatului din Clisura Dunării, este mare prilej de bucurie pentru locuitorii comunei Lescoviţa. De Sfântul Ilie pe stil vechi, în Lescoviţa din Caraş Severin, are loc hramul sau ruga bisericii, adică, a obştii. Aceste rugi corespund cu hramul bisericilor şi sunt un prilej ca întreaga comunitate să se strângă pentru trei zile acasă şi să petreacă prin dans şi muzică.

,,Ruga satului Lescoviţa din Caraş Severin, adună la un loc toţii fii localităţii. Aceştia vin care de pe unde i-a dus viaţa, unii chiar din Australia sau Canada, alţii de prin Europa,  pentru a se întâlni cu cei dragi. Dimineaţa, se merge la cimitir unde se aprinde o lumânare în memoria celor plecaţi, apoi majoritatea participă la slujba religioasă din biserica satului. Urmează un prânz lung cu cei dragi în jurul mesei, prilej de poveşti, evocări şi amintiri. Este momentul în care fiecare povesteşte ce a făcut şi văzut din timpul scurs de la ultima întâlnire” spune Iva Stoicevici, organizatorul sau naşul rugii din acest an. Spre seară, gazdele şi musafirii- goştii cum li se spune în Banat- merg în faţa bisericii, loc în care are loc tradiţionalul joc şi hora satului.

Muzica bună îi face pe toţi să se prindă în joc şi să se bucure de faptul că sunt împreună. Fiindcă sârbii ştiu să se distreze şi lasă toate grijile de-o parte, parcă an de an , participanţii sunt tot mai mulţi. ,,Cel mai mult îi atrage muzica adusă tocmai din Serbia şi jocul alături de rude şi prieteni. Acesta se încheie abia în zori, lumea merge să se odihnească pentru ca seara să o ia de la capăt. Această petrecere ţine trei zile şi de organizare se ocupă cel mai destoinic sătean ales de obşte ca totul să iasă perfect şi să nu se facă de ruşine în faţa musafirilor” spune Jiva Cocar, fiul al satului.

,,Eu m-am mutat în Franţa de 25 de ani. Sunt căsătorit acolo, am viaţa mea, muncesc în trei locuri. Îmi merge foarte bine, am de toate, dar tot aici mă simt acasă. Sunt atâţia ani de când am plecat, dar tot aici mă simt acasă” spune unul dintre săteni. ,,Acum mă chinui eu şi soţia mea să-l învăţ pe prietenul meu şi pe nevasta lui care locuiesc în Germania un joc nou. Acum doi ani l-am învăţat hora, acum musai trebuie să înveţe brâul şi ardeleana pe picior. Prinde foarte repede fiindcă are dansul în sânge, dar i se par foarte lungi cântecele. De fapt, sunt suite de dansuri bănăţene, dar o să-i explic altă dată cum stau lucrurile” mai spune râzând bărbatul.

,,Noi locuim dinainte da 1989 în Canada. Asta nu ne împiedică să facem atâta drum cu avionul până acasă în România. În toţi anii a fost frumos, dar acum este şi mai reuşit ce se întâmplă” spune Miliţa Jivcovici.

Doi bătrâni stau pe margini şi privesc cu bucurie dansul tinerilor. Nepoţii le-au adus scaune de acasă ier ei privesc ca la spectacol sprijiniţi în bastoane. ,,Era frumos şi când eram noi tineri, dar era mai sărăcie ca acum. Este mult mai frumos ce se întâmplă acum lângă biserică. Credeţi că este puţin lucru să vezi aproape 1500 de oameni care se prind în joc? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ziua de astăzi să mă pot bucura” spune bătrâna Iovanca Vlasici. ,,Acolo joacă patru generaţii: sunt bunicii, copii, nepoţii şi strănepoţii, adică eu şi toată familia mea” spune Ioţa Vişatovici cu ochii plini de lacrimi de bucurie. ,,O fi greu, o fi criză, dar ruga merge înainte. Nu ne învinge nici măcar Boc cu criza lui” mai adaugă un alt sătean râzând.

De fapt, în afara nunţilor şi a botezurilor, viaţa sătenilor are un calendar strict al sărbătorilor obştii: Paştele, Crăciunul şi ruga satului. La toate aceste manifestări, oamenii, dar mai ales tinerii, îşi fac haine noi. Un loc important îl ocupă pregătirea mesei. Pe lângă faptul că se găteşte în cantităţi semi- industriale cu sute de sarmale, oale de 25 de litri cu supă de găină cu tăiţei, tăvi întregi cu friptură de toate felurile şi nu pe ultimul loc, sunt lăsate prăjiturile. Şi cum acest fel este unul de fală în Banat, fiecare gospodină se chinuieşte să facă cel puţin şapte- opt feluri. De la colacii cu mac sau nucă şi până la cele mai rafinate preparate cu nume imperiale: marchiză cu ciocolată, rumba cu nucă, prinţese cu vişine şi cacao, torturi cu felurite creme şi câte şi mai câte spre deliciul mesenilor. De fapt, timp de trei zile, ciclul vieţii în satul Lescoviţa este unul extrem de simplu: masă, plimbare, joc, dormit, masă, plimbare şi tot aşa, dar totul stropit din belşug cu multă distracţie, vizite la rude prin sat şi nu în ultimul rând plajă şi baie în apele răcoroase ale Nerei ce trece prin marginea satului.

,,Deja ne gândim ce frumos şi cum să ne pregătim la anul pentru a fi şi mai frumos” spune Vlada Vişatovici.

sursa : InfoCS

Ruga din Lescoviţa, Caraş-Severin : CUPA LESCOVIŢA

tensiune maximă…

terenul de fotbal

Cupa Lescoviţa

publicul inimos

uff…

Ruga, nedeia satului Lescovita se sarbatoreste in data de 2 august, Sfantul Ilie dupa calendarul Iulian, insa, sarbatoarea se intinde pe parcursul a trei zile, dupa traditie, gostii ( musafirii ) din orasele si satele invecinate ( Belobresca, Pojejena, Radimna, Socol, Zlatita, Moldova Noua, Moldova Veche, Susca, Divici, Oravita, Resita, etc ) onorand invitatia rudelor sau a prietenilor de a petrece la Nigeia din Lescovita .